Va doresc un PASTE FERICIT alaturi de cei dragi, iar celor care muncesc in aceasta noapte sfanta toata consideratia.

Dragi cititori! Astăzi dorim a ura Mulţi Ani şi Multe Misiuni Îndeplinite Jandarmeriei Române cu ocazia zilei acestei arme.

Şi, după cum credem că am reuşit a vă obişnui, vom pune pe hârtie, sau mai bine-zis, pe ecran, câteva rânduri cu privire la această armă şi istoricul ei, din punctul nostru de vedere, foarte interesant.

În primul rând să facem o mică haltă cu privire la etimologia cuvântului ce, după cum probabil v-aţi dat seama, vine din limba franceză. Cuvântul în sine vine din expresia gens d’armes ce înseamnă oameni de arme. Iniţial, termenul definea o anumită aripă a cavaleriei medievale târzii, formată din membri de sorginte nobilă şi care erau bine înarmaţi, adică având toate categoriile de armament ale momentului, atât defensiv, piese de armură, cât şi ofensiv, lance, sabie şi armă de foc. Ulterior, aceştia acceptă şi membri de condiţie mai umilă, devenind astfel şi pedeştri, dar înarmarea şi nivelul de profesionalizare în arta armelor rămâne la nivele ridicate.

Sub această denumire aterizează termenul şi la noi. Utilizarea acestuia se face pentru a defini ostaşii stăpânirii, denumirea fiind adoptată în zorii secolului XIX. Cel mai probabil, acest aspect apare odată cu toată linia de modernizări adusă francofonizarea societăţii româneşti. Din acest motiv, nu este de mirare că, primele unităţi militare româneşti moderne, constituite prin Regulamentele Organice în Principate poartă denumirea de “miliţie” în Ţara Românească şi de “jandarmerie” în Moldova, aşa fiind de găsit în publicarea regulamentelor. Trebuie menţionat faptul că aceste prime efective erau împărţite pe trei regimente de infanterie, fiecare cu câte două escadroane de cavalerie în Muntenia şi un regiment de infanterie, din care iniţial a fost format un singur batalion, şi un escadron de cavalerie în Moldova. Delimitarea între termeni încă nu este dintre cele mai clare, legile iniţiale folosind denumirea de “jandarm” cam pentru toate trupele considerate a fi permanente.

Pe lângă aceste unităţi, în ambele principate, pentru paza internă sunt puse pe baze noi, vechi unităţi ce existau în epoci anterioare; este vorba despre dorobanţi în Ţara Românească şi slujitori în Moldova. Despre dorobanţi am dezbătut în altă notă adusă pe aici, aşa că ne vom arunca puţin ochii pe slujitorii moldoveni. Aceştia primesc o organizare similară cu cea a dorobanţilor din prinicipatul frate, fiind desemnaţi pentru paza capitalei şi a districtelor şi răspunzând Departamentului Trebilor Dinlăuntru. Uniforma acestora era confecţionată din postav albastru, de formă căzăcească, cu vipuşti şi şnururi roşii, similară de altfel cu cea dată iniţial şi în Muntenia. Aceştia erau înarmaţi cu pistol şi sabie, iar cei călări primeau şi lance. Spre deosebire de dorobanţi, care efectuau serviciul prin rotaţie, slujitorii efectuau serviciul permanent. De menţionat şi faptul că, în aceste trupe intrau şi cele de graniţă, care în Ţara Românească erau tratate diferit. Astfel, un număr de slujitori erau denumiţi “pichetaşi” deoarece aveau sarcina pazei frontierelor şi erau încartiruiţi în pichete.

Şi iarăşi, similar cu istoria dorobanţilor, în 1845, este dată o nouă lege a slujitorilor moldoveni, ce se aseamănă cu cea pentru dorobanţii munteni, dar cu o uniformă diferită, aşa cum putem observa din imaginea de mai sus. Aceştia îşi păstrează sistemul de detaşare la nivelul capitalei şi la nivelul celor 13 ţinuturi, ce erau fiecare conduse de câte un ispravnic. Pentru fiecare ţinut era detaşat câte un căpitan şi un stegar (sublocotenent) ce aveau comanda slujitorilor pedeştri sau călări ai ţinutului. La aceştia se adăugau cei detaşaţi pentru paza frontierei. În capitală, existau slujitori detaşaţi la fiecare sediu administrativ, barieră şi pentru paza oraşului.

Şi acum ajungem la actul de naştere al Jandarmeriei pe care îl sărbătorim astăzi. Sub domnia lui Grigore Alexandru Ghica este propusă şi votată Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corpul de Jandarmi la 3 aprilie 1850. Corpul în sine îşi păstrează normele şi împărţirea administrativă de bază, fiind delegată câte o companie la fiecare ţinut şi două în capitală, fiind astfel înfiinţată o a doua companie a Iaşului. Companiile de ţinut se reuneau câte 6 în două divizioane, comandate de un ofiţer superior, ce formau împreună cu cele din Iaşi, Regimentul de Jandarmi, comandat de un colonel ce avea funcţia de inspector general. Împărţirea în călări şi pedeştri, în funcţie de necesităţile teritoriale este păstrată, ca şi dependenţa directă de Ministerul Trebilor Dinlăutru.

În ceea ce priveşte atribuţiile, acest nou corp trebuia să vegheze la privegherea siguranţei publice, la ţinerea unei bune orânduieli şi la ducerea la îndeplinire a legilor. Toate celelalte atribuţii rămân în datoria vechilor slujitori care, de altfel nu intră în noul corp de jandarmi. De exemplu, slujitorii de ocoale, adică de unităţi administrative inferioare ţinuturilor, similare plăşilor din Ţara Românească şi statul român unit de mai târziu, rămân în serviciul ispravnicilor ca un corp de deservire distinct. Tot aşa, pichetaşii rămân ca armă de sine stătătoare, reuniţi într-o companie.

Acum este schimbată şi uniforma jandarmilor, care primesc vestoane albastre, pantaloni gri, eghileţi albi şi însemne roşii. Uniforma însă nu va varia foarte mult de precedenta, înscriindu-se în aspectul militar general. Eghileţii albi sunt însă notabili deoarece aceştia au fost însemnul propriu tuturor jandarmilor de aici până în 1948, fiind purtaţi la toate ţinutele.

Această organizare este păstrată până în preajma Unirii Principatelor când jandarmii primesc noi atribuţii şi o nouă organizare în teritoriu.

Astfel este statutată definitiv o armă nouă în panoplia istoricului armelor de tradiţie româneşti, ce şi-au făcut datoria în fiecare conflict major ce s-a abătut asupra acestui pământ. Urăm astfel, din nou, La Mulţi Ani acestora!

Surse:

Regulamentele organice ale Ţării Româneşti şi Moldovei, varianta republicată în 1944.

Gl. Mr. Vasile Mihalache, Col. Ioan P. Suciu, Jandarmeria Română. Pagini dintr-o istorie nescrisă, 1850-1949, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993.

Uniformele Armatei Române 1830 – 1930, Muzeul Militar Naţional, Bucureşti, 1930.