O româncă a uimit juriul unui concurs muzical din Germania (VIDEO)
La 17 ani, Barbara Colceriu a reuşit să uimească juriul unui un concurs din Germania, care caută talente. Deşi suferă de o boală care o împiedică să crească, adolescenta româncă a demonstrat că are puterea să zâmbească şi o voce atât de puternică încât să impresioneze o sală plină de oameni.
Barbara a ales să cânte melodia "Mercy", a lui Duffy. Deşi o sală întreaga a aplaudat-o în picioare, Dieter Bohlen, fostul component al trupei Modern Talking, s-a lăsat mai greu impresionat. "Cred că ai cântat foarte bine acest cântec al lui Duffy, dar nu ştiu dacă ai putea cânta altceva la fel de bine".
Românca a zâmbit şi i-a spus că poate oricând să cânte şi altceva, la fel de bine. Aşa a şi făcut! Optimismul şi talentul ei i-a convins pe toţi că merită să treacă la următoarea etapă a concursului.
Aceasta este şansa de care Barbara avea nevoie ca să-şi schimbe viaţa! Mama ei a părăsit-o în momentul când a aflat că are boală a coloanei vertebrale care o împiedică să crească.
Visul cel mai mare al Barbarei este să devină cântăreaţă sau actriţă. Dorinţa ei se poate îndeplini odată cu participarea la acest concurs.
Barbara Colceriu nu este prima româncă care a impresionat Germania cu talentul său. Petruţa Cecilia Kupper a participat la concursul Supertalent 2009 şi s-a remarcat din cei 37.000 de concurenţi din ţări ca Olanda, Germania, Elveţia, Austria şi Marea Britanie.
Românca a interpretat la nai melodia The Lonely Shepherd, compusă de James Last şi cântată de Gheorghe Zamfir. Ea a povestit că îşi doreşte să o ajute pe sora ei, bolnavă de schizofrenie, rămasă în România.
Publicul şi juriul au fost extrem de impresionaţi de melodia interpretată de româncă.
Gest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!
Un adevarat miracol, in care nici cei mai vechi dintre pompierii-scafandrii ai Bucurestiului n-au crezut o clipa, s-a intamplat totusi pe lacul Tei din Capitala.
In el au fost cat pe ce sa piara un barbat, care a considerat locul suficient de inghetat pentru un pescuit la copca, dar si salvatorul trimis dupa el.
De trei ori a cedat pojghita cu militarul pornit sa-l scoata pe pescar din apa-bocna, dar nu s-a dat batut. Gheata a crapat apoi cu ambii, moment in care victima i-a spus eroului sau ca nu are de gand sa-l lase sa moara - ori scapa impreuna ori nu scapa niciunul.
Inghetat si la un pas de inconstienta, pescarul reuseste sa ramana pe colacul de salvare, pana cand este adus la mal in siguranta.
Intre timp, scafandrul salvator incerca si el sa iasa teafar. S-a intins pe burta si s-a tarat pe lacul inghetat. Scafandrul reuseste si el sa ajunga la colac si este tras la mal de colegii care il felicita apoi. Desi din cale afara de riscanta, misiunea a fost un succes.
M-au enervat foarte tare politistii aia si in special burtosul ala care isi da duhul cu targa parca el ar fi fost in apa.A trebuit sa strige pompierii sa vina sa ii ajute ...Si mai era si agent , adica la inceputul carierei burtosul ...
Gest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!
Un adevarat miracol, in care nici cei mai vechi dintre pompierii-scafandrii ai Bucurestiului n-au crezut o clipa, s-a intamplat totusi pe lacul Tei din Capitala.
In el au fost cat pe ce sa piara un barbat, care a considerat locul suficient de inghetat pentru un pescuit la copca, dar si salvatorul trimis dupa el.
De trei ori a cedat pojghita cu militarul pornit sa-l scoata pe pescar din apa-bocna, dar nu s-a dat batut. Gheata a crapat apoi cu ambii, moment in care victima i-a spus eroului sau ca nu are de gand sa-l lase sa moara - ori scapa impreuna ori nu scapa niciunul.
Inghetat si la un pas de inconstienta, pescarul reuseste sa ramana pe colacul de salvare, pana cand este adus la mal in siguranta.
Intre timp, scafandrul salvator incerca si el sa iasa teafar. S-a intins pe burta si s-a tarat pe lacul inghetat. Scafandrul reuseste si el sa ajunga la colac si este tras la mal de colegii care il felicita apoi. Desi din cale afara de riscanta, misiunea a fost un succes.
Un om care a creat o multime de legende, un personaj absolut pitoresc, dupa cum mi-au povestit cei care l-au cunoscut si au lucrat cu el si pe care eu i-am prins in pragul pensiei la Boteni in '89, un personaj al carui nume desemneaza in argoul ostasesc mult mai academicul "lider militar"...
A început paraşutismul militar în anul 1941 cu gradul de sergent. Apoi, prin muncă, perseverenţă şi dăruire a urcat din treaptă în treaptă, din şcoală în şcoală, până la gradul de general maior aviator paraşutist.
La insurecţia naţională din august 1944, a participat împreună cu Batalionul de paraşutişti la luptele grele date în sectorul de Nord, Pipera, Băneasa, Tunari, Otopeni, împotriva trupelor hitleriste, pentru apărarea capitalei, unde, prin fapte strălucite de arme s-au acoperit de glorie, fiind citat cu unitatea sa prin două ordine de zi şi decorat cu cea mai înaltă distincţie ce se putea acorda atunci gradului său: "Virtutea militară de război, clasa a II-a".
În octombrie 1950 este numit comandant al primei unităţi de paraşutişti din armata populară. Timp de peste 30 de ani a organizat, a dezvoltat pe baze ştiinţifice şi a condus paraşutismul militar. Peste 20 de ani s-a ocupat de paraşutismul sportiv, ca preşedinte al Comisiei centrale de paraşutism, aducându-şi contribuţia la răspândirea fără precedent a acestui sport de extrem curaj.
A realizat diferite îmbunătăţiri în construcţia de paraşute: stabilizator, dispozitiv de largarea voaliurei, declanşator mecanic de largarea stabilizatorului. Lui Baştan i se datorează şi realizarea unui nou tip de paraşută. Valoarea acesteia constă în următoarele caracteristici:
1. Este prevăzută cu un stabilizator, astfel că poate fi utilizată în lansări din avioane cu viteză mai mare de 200 km/h; 2. Are un sistem de pilotare, realizând pe orizontală o viteză de 2 m/sec; 3. Viteza ei de coborâre este de 4-4,5 m/sec; 4. Poate suporta o sarcină maximă de 150 kg; 5. Din prima secundă după părăsirea avionului, paraşutistul poate lua o poziţie ordonată, stabilă, în picioare, puţin oblic, datorită stabilizatorului. Ea oferă astfel, mai ales pentru începători, avantajul de a nu intra în evoluţii periculoase până la deschiderea paraşutei; 6. Este prevăzută cu un dispozitiv de largarea veliurei, anulând astfel efectul de velă, pe vânt puternic. Lipsa acestui dispozitiv expunea la multe accidente.
Această frumoasă realizare românească, recunoscută şi brevetată cu brevetul de invenţii nr. 2458/41559/1960, a intrat în 1961 în dotarea armatei noastre. [Extras din "Vulturii cerului" de N. Pangică, p. 333-336]
În primăvara lui 1957 a încercat o nouă experienţă - care i-a reuşit - sărind dintr-un Junkers-52 călare pe o motocicletă de 500m3. La aerodrom, în afară de motocicletă, au mai fost transportate şi un tun antitanc şi o placă de bază a aruncătorului de mine de calibrul 120 plus echipamentul de paraşutare.
Generalul Baştan a sărit şi din turboreactoare. Primul salt l-a făcut în primăvara lui 1969 împreună cu alţi colegi. Mai întâi s-au făcut zboruri de aclimatizare, pentru că era ceva diferenţă între aparatele care-i transportaseră până atunci, şi turboreactoare. Să vorbim despre viteză: 450 km/h faţă de 170! Teoretic, ştiau cu toţii că se poate sări în siguranţă, dar când le venea în minte această cifră...
Baştan a fost primul care a părăsit aeronava. Singurul lucru nou ce l-a simţit a fost intensitatea mult mai mărită a şocului în clipa intrării în funcţiune a stabilizatorului paraşutei. După el au mai sărit Neagu Oţeleanu şi toţi ceilalţi, totul terminându-se fără nici un incident.
În 1971 a sărit de la 10.000 metri, astfel doborând recordul naţional de 7.100 metri stabilit în urmă cu aproape 20 de ani de talentatul paraşutist Traian Dumitrescu-Popa. Pentru aceasta s-a pregătit 11 luni şi 20 de zile. Avionul AN-24 T era pilotat de Mihai Iacob, navigator Gemene Bratu şi inginer de bord Florin Bejan. Cunoşteau o serie de fenomene, greutăţi şi incidente ce puteau să apară şi cum trebuiau învinse. Orice om cu experienţă trebuie să le ia în calcul. Pe la 8.000 de metri se făcuse foarte frig. Aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare pentru altitudini mari.
Clipa paraşutării se apropiase. Ajunseseră la 10.000 de metri. Şi-a tras ochelarii, trapa s-a deschis şi la semnalul verde, s-a aruncat în gol. La început a simţit dureri vii în vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, de parcă l-ar fi lovit cu obiecte tari. Aceasta din cauza celor -56 de grade Celsius! Pe măsură ce cobora, durerile scădeau din intensitate, până ce au dispărut cu totul. Era tot timpul cu ochii pe cadranul cronoaltimetrului. Când a trecut de 5.000 de metri avea senzaţia că era într-o cameră cu aburi. Când indicatorul altimetrului a atins sectorul roşu - 3.000 de metri faţă de sol, cronometrul arăta 180 de secunde de cădere liberă! Deci cei 7.000 de metri fiind străbătuţi a acţionat comanda paraşutei principale şi după câteva secunde comunica prin radio cu cei de jos.
Aterizarea a avut loc în condiţii bune, în apropierea punctului de conducere a zborului, plin de gheaţă pe echipamentul său. Recordul naţional a fost omologat. Înălţimea: 10.000 de metri şi deplasarea pe orizontală: 11 km. I s-a oferit titlul de maestru emerit al sportului la paraşutism.
Nici o istorie a paraşutismului românesc, atât militară cât şi sportivă, nu poate omite numele lui Grigore Baştan, pentru că el se identifică, pe parcursul întregii vieţi, ca animator şi administrator, cu paraşutismul naţional.
La 8 februarie 1983 generalul maior în rezervă aviator-paraşutist Baştan S. Grigore a trecut în lumea drepţilor, regretat de toţi cei care l-au cunoscut.
(notă biografică redactată de Elena Şenchea-Popescu)
.....
S-a născut la data de 23.01.1922 la Coşcodeni Buzău. A absovit Şcoala de Pilotaj în 1941, Şcoala de paraşutişti (iun. - oct. 1941), Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie (1946 - 1948), Cursul academic superior la Academia Militară Generală (1953 - 1954) şi Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1964 - 1967).
Copil de trupă, sergenet în 1941, adj. stagiar - 1942, adjutant - 1944, slt. av. - 1948, lt. - 1949, lt. maj. - 1949, cpt. - 1950, mr. - oct. 1952, lt. col. - 1954, col. - 1956, general maior - mai 1971. Comandant de grupă în Compania de Paraşutişti (oct. 1941), compania 8 paraşutişti (1942), comandant secund al Plutonului de acţiuni speciale din Batalionul 4 Paraşutişti (1944), devenit Bataşionul de Pază (oct. 1944 - febr. 1945), Centrul de Instrucţie al Aviaţiei.
Educator politic (1945 - 1946) şi locţiitor politic al comandantului Centrului de Instrucţie al Aviaţiei (1948 - 1950). Şef de stat major (nov. 1950 - febr. 1951) şi comandant al Batalionului 597 Paraşutişti (febr. 1951 - nov. 1952), comandant al Regimentului 246 Aerodesant (nov. 1952 - oct. 1964), locţiitor al şefului de Stat Major al Armatei a 2-a (1967 - 1968), comandant al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare (1968 -1982)
A decedat la 08.02.1983 la Bucureşti.
(completare biografica primita de la dl. Eugen Spataru -email-)
Toata cinstea generalului-maior Grigore Bastan! Dumnezeu sa-l odihneasca! Un adevarat comandant, un adevarat lider, un adevarat roman! Multumesc din suflet, Florine!
Un român, arhitectul înălţimilor din „paradisul” Dubai
Cristian Gavrilescu, designerul Palm Tower - construcţia ce va depăşi ca înălţime Burj Dubai (828 metri)-, dezvăluie povestea din spatele coloşilor care spintecă cerul în Orientul Mijlociu.
Un articol foarte interesant...eu zic ca merita citit.
Toata cinstea generalului-maior Grigore Bastan! Dumnezeu sa-l odihneasca! Un adevarat comandant, un adevarat lider, un adevarat roman! Multumesc din suflet, Florine!
APLAUDATĂ LA CASA ALBĂ. Cum a lăudat Barack Obama „talentul şi creativitatea” unei românce de 35 de ani. Gândul v-o prezintă pe Rada Mihalcea, inclusă în topul 100 cercetători americani de Daniel BEFU | 16 IANUARIE 2010 LINK
imi permit sa completz titlul, "Aplaudata la Casa Alba"...si ignorata de Ambasada sau reprezentantii Romaniei in USA
Joi seară, la Casa Albă, preşedintele Barack Obama primea în salonul de ceremonii 100 de tineri cercetători "americani" de top, consideraţi cei de care depinde pe viitor supremaţia tehnologică şi economică a Americii. Între ei şi românca de 35 de ani Rada Mihalcea, automatistă clujeancă, coautor al "textrank", brevet ale cărui rezultate au fost incluse în algoritmul de căutare "Google Book Search". Cercetătoarea a absolvit în 1997 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar un an mai târziu a plecat la doctorat în SUA. După ce a obţinut titlul ştiinţific de doctor în automatizări şi calculatoare, a devenit profesor asociat şi cercetător la University of North Texas. Barack Obama declara despre cei 100 de cercetători de elită, între care se regăseşte şi Rada Mihalcea, care nu a obţinut încă cetăţenia americană: "Aceşti extraordinar de dotaţi tineri oameni de ştiinţă şi ingineri reprezintă ceea ce e mai bun în ţara noastră. Cu talentul, creativitatea şi dedicarea lor, sunt convins că vor conduce domeniile lor spre noi descoperiri şi că ne vor ajuta să utilizăm ştiinţa şi tehnologia pentru ridicarea naţiunii şi a lumii noastre". Premiul "Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers" este cea mai înaltă distincţie pe care un cercetător sau inginer o poate primi din partea preşedintelui SUA şi vine după o suită de alte premii pe care românca le-a obţinut în decursul timpului. Între acestea menţionăm: "CAREER award", primit în 2008 din partea prestigioasei National Science Foundation (NSF) , Google Awards Grant, obţinut în 2005 (grant de cercetare în valoare de 107.000 dolari, pentru îmbunătăţirea procesării de către computere a limbajului natural), a fost inclusă în ediţia 2008-2009 a anuarului: "Who's Who of American Women", care reuneşte cele mai importante figuri feminine din politică, ştiinţă, administraţie, artă şi cultură etc.
Nonconformistă, cercetătoarea a stârnit un val de aplauze la Casa Albă "La ceremonia de decernare a premiilor de către consilierul preşedintelui, întrucât era vorba de o sută de premianţi, pentru a nu se lungi evenimentul s-a stabilit ca să nu se aplaude după fiecare înmânare de premiu. În momentul în care a apărut fiica mea cu Zara-zisă şi Dodolica- în braţe, toată sala a izbucnit în aplauze", povesteşte ce s-a întâmplat pe 13 ianuarie la Casa Albă Dumitru Mihalcea, tatăl Radei, prodigioasa cercetătoare româncă inclusă între cei mai buni 100 de tineri oameni de ştiinţă ai Americii.
Decernarea premiilor a fost complexă, fiind împărţită în trei evenimente desfăşurate pe parcursul a două zile: "În 12 ianuarie a avut loc prima ceremonie la Fundaţia Naţională de Ştiinţă (NSF) din Washington care a asigurat finanţarea proiectelor la care lucrează fiica mea, unde s-a elogiat activitatea ei şi a primit o diplomă", explică Dumitru Mihalcea. Mai concret, înseamnă că Rada Mihalcea, care activează ca profesor asociat la catedra de "Computer Science and Engineering" a "University of North Texas", are finanţarea proiectelor de cercetare garantată pentru următorii cinci ani, indiferent de costuri.
În ziua următoare, românca a fost primită de Barack Obama: "În prima parte a zilei de 13 a avut loc vizitarea Casei Albe, la mijlocul zilei a fost o festivitate la care i s-a înmânat o diplomă de către consilierul preşedintelui pe probleme de ştiinţă şi un senator de Texas şi a avut loc o recepţie, iar după-amiază au fost primiţi de către preşedintele Obama".
Bebeluşa Dodolica a dat peste cap procedurile de securitate ale Casei Albe
Automatista clujeancă a reuşit să dea peste cap protocoalele de securitate foarte stricte ale Casei Albe: "La ceremonia de la Casa Albă nu s-a dat voie persoanelor premiate să fie însoţite la festivitate decât de două persoane din anturajul apropiat". În cazul clujencei e vorba de soţul ei, cercetătorul Mihai Burzo, şi de fratele ei, Caius Mihalcea, inginer la un institut de proiectare din Italia. "Însă pentru ea, în mod excepţional, în urma unei proceduri specifice, a mai fost lăsată şi o a treia persoană: Dodolica". Bebeluşei de numai şapte luni i-a mers şmecheria doar până la intrarea în salonul de protocol în care se afla preşedintele Statelor Unite "la care au avut acces numai premianţii. Nici măcar reporterii n-au avut acces".
"Mai sus de preşedintele Obama este Dumnezeu"
Tatăl Radei Mihalcea n-a apucat să vorbească decât pe fugă cu fiica lui despre momentul în care s-a aflat faţă în faţă cu Barack Obama: "Ştiu numai că a stat lângă preşedinte şi întâlnirea s-a rezumat numai cu o strângere de mână cu cei din jur şi câteva cuvinte pentru a destinde atmosfera. După festivitate mi-a spus în glumă ce impresie i-a lăsat întâlnirea: «Mai sus de preşedintele Obama este Dumnezeu şi acolo nu doresc să ajung încă, fiindcă mai am mult de lucru aici pe pământ»".
Ambasada României a ignorat-o pe româncă
Tatăl Radei Mihalcea e supărat pe un singur lucru: "Am informat din timp toate autorităţile din România în speranţa că vor trimite măcar pe ambasadorul din SUA la eveniment. Sunt mâhnit că tăcerea autorităţilor este totală. Întrucât bunica dinspre mamă a fiicei mele a fost născută şi crescută în Italia, am considerat de cuviinţă să informez şi autorităţile italiene. Spre ruşinea noastră, am primit două semnale din Italia".
A colaborat cu MIT şi are brevete folosite de Google, cercetările ei revoluţionând căutările pe internet
Rada Mihalcea e doctor în automatizări şi calculatoare şi a început un al doilea doctorat în comunicare, fiindcă e convinsă că o va ajuta în studiile sale asupra limbajului. Clujeanca are numeroase cercetări în domeniul comunicării om-maşină, după cum explică decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la Cluj, dr. Sergiu Nedeschi, care i-a fost şi profesor până în 1997: "E implicată în dezvoltarea de algoritmi de înţelegere de către computere a limbajului natural, atât vorbirea cât şi scrisul. Algoritmii dezvoltaţi de Rada uşurează comunicaţia om-maşină pentru ca accesul să fie mai liber şi la cei neinstruiţi în domeniu. Mai simplu spus, înseamnă democratizarea accesului la informaţie". Preocupările româncei în domenii de frontieră precum "machine learning", în separarea informaţiei relevante de pe web de balast pe baza algoritmilor complecşi de calcul şi faptul că e coinventator al "textrank" au atras atenţia Google, care au inclus metoda brevetată de româncă în algoritmul de cautare "Google Book Search". De altfel Rada Mihalcea lucrează cu Microsoft şi Google. De asemenea, a colaborat cu departamentul "Media Arts and Sciences" din cadrul Massachusetts Institute of Technology în cadrul proiectului: "Artificial Intelligence Approaches to Beauty and Happiness".
Decanul Sergiu Nedeschi şi-o aminteşte pe studenta Rada Mihalcea ca fiind: "o nonconformistă. Ăsta era indiciul că e o minte sclipitoare. Întotdeauna şi poziţia şi atitudinea ei nu era uşor de prevăzut. Era o fire neconvenţională. Asta îi era caracteristic". Deşi clujeanca e stabilită de 13 ani în SUA, ţine legătura pe diverse proiecte de cercetare cu profesorii de la Facultatea de Automatică din Cluj, însă tatăl ei ne mărturiseşte că Rada speră la ceva mai mult: "Are încrederea că locul ei este numai lângă aceia dintre care provine. Îşi doreşte ca undeva într-un sat de munte unde copiii nu se pot educa deoarece nu au şcoală şi mai ales dascăli, să creăm o clasă de micuţi şcolari care din laptopurile proprii să facă şi dascăl şi tablă de scris. Este un vis al ei care din cauza timpului şi a distanţei nu va fi uşor de pus în practică".
CITAT: "La ceremonia de decernare a premiilor de către consilierul preşedintelui, întrucât era vorba de o sută de premianţi, pentru a nu se lungi evenimentul, s-a stabilit ca să nu se aplaude după fiecare înmânare de premiu. În momentul în care a apărut fiica mea cu Zara-zisă şi Dodolica- în braţe, toată sala a izbucnit în aplauze. Sunt mândru că nepoata mea Zara Mihalcea, datorită destoiniciei mamei ei , a ajuns să fie prima româncă care ajunge la Casa Albă. Sunt convins că acest noroc o va urmări pe Dodolica toată viaţa şi va fi la înălţimea evenimentului, părinţilor ei şi a ţării părinţilor şi bunicilor ei".
Dumitru Mihalcea - tatăl cercetătoarei românce premiată de preşedintele SUA la Casa Albă
ma scuzi ACH ca pun intreg articolul, dar chiar merita...tu ne-ai spus de el, tre' sa fie aici
PORTRET/Paul Anastasiu - Pictorul oficial al Armatei FrancezeLINK
Suceveanul a fugit din ţară în comunism şi s-a înscris în Legiunea Străină, pe care a servit-o timp de 16 ani, cu singurul gând de se împlini artistic.
Pictorul de talie internaţională a moştenit pasiunea pentru arte de la tatăl său, fost pilot de vânătoare, care a abandonat armata în urma unei intervenţii chirurgicale. Paul Atanasiu a urmat şcoala normală la Suceava, perioadă în care a început să sculpteze în marmură.
După ce a absolvit liceul cu profil pedagogic a lucrat timp de un an în oraşul natal. Apoi a hotărât să-şi continue cariera într-o ţară în care arta să nu fie condiţionată, aşa că într-o perioadă de restrişte încearcă imposibilul şi fuge din ţară. Singura soluţie care i-ar fi permis intrarea în Franţa ar fi fost intrarea în Legiunea Străină.
Trimis tocmai în Africa pentru prima misiune Suceveanul face si acest ultim pas spre îndeplinirea visului de a deveni artist şi semnează contractul care l-a transformat în legionar vreme de 16 ani. Prima misiune, după perioada de instrucţie, a fost în Africa. A avut peripeţii şi aventuri la un pas de moarte în ţări precum Somalia, Republica Centrafricană, fosta Iugoslavia, Erythreea-Etiopia şi Insulele Mayotte.
„Au fost multe momente cruciale în timpul misiunilor din Legiune. Aventurile din Somalia au lăsat o amprentă adâncă în conştiinţa mea“, susţine pictorul. În 2006 renunţă la viaţa militară, după ce în prealabil obţine titlul onorific de Pictor Oficial al Armatei Franceze, o situaţie excepţională, fiind pentru prima dată când un astfel de statut onorific este atribuit unui militar activ.
Ulterior, s-a dedicat în totalitate carierei artistice. Lucrările sale sunt realizate în culori pe bază de ulei pe pânză. Temele predominante ale operelor de artă sunt legate de viaţa militară. „Am început prin picturi murale, pe ruinele din Somalia“, explică suceveanul. Prima expoziţie a avut-o în 2000 la Paris, la Salonul Societăţii Artiştilor Francezi, unde a fost premiat de Institutul Franţei şi medaliat de salon. În 2005 a câştigat premiul I la Salonul de Pictură al Armatei Franceze. Un an mai târziu a fost distins cu marele premiu al oraşului Castelnaudary pentru pictură. În 2008 a fost premiat la Cannes cu Placa de Aur, pentru premiul II.
Zeci de expoziţii pe tot Mapamondul O altă distincţie, poate cea mai importantă din viaţa sa de artist, a fost Medalia de Aur primită la Salonul Internaţional al Lumii Culturale şi Artistice, la Cannes, în 2005. A avut zeci de expoziţii pe întreg Mapamondul. „Datorită pasiunii mele, am reuşit să vizitez locuri istorice din toată lumea. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să aflu totul despre civilizaţie“, spune artistul. A avut expoziţii în Japonia, China, Canada, dar mai ales în Franţa, la Paris. Trei muzee din ţara sa adoptivă au achiziţionat şi expus lucrările sale.
Profil
Născut. 21 iulie 1971, Suceava. Studii. Liceul Pedagogic „Emil Bodnăraş“ Suceava. Familie. Căsătorit, are trei copii.
Întrebări şi răspunsuri
Cum v-au marcat anii din Legiunea Străină? A fost un moment destul de tensionat în Djibouti, capitala unui stat Cornul Africii, unde am stat într-un sejur de doi ani. Mă aflam împreună cu mai mulţi colegi într-un camion care a sărit în aer după ce a trecut peste o mină. Câţiva colegi au plătit tribut cu viaţa în această încercare. Eu am avut mai mult noroc. Ce satisfacţii v-a adus cariera de pictor? Este o onoare pentru mine să fiu desemnat Pictorul Oficial al Armatei Franceze, un titlu obţinut în premieră pentru un militar activ. Cu ajutorul picturii am devenit membru al unor societăţi artistice şi culturale care îmi aduc satisfacţie spirituală.
ce-i place „Îmi doresc să cunosc istoria lumii şi de aceea îmi place să vizitez muzeele. În timpul liber ascult muzică şi călătoresc pentru a vedea locuri istorice“, spune pictorul.
ce nu-i place „Nu-mi place ipocrizia. Oamenii care nu se ţin de cuvânt şi sunt mincinoşi nu-şi pot câştiga respectul“, crede suceveanul Paul Anastasiu.
Forums
A avut zeci de expoziţii pe întreg Mapamondul. „Datorită pasiunii mele, am reuşit să vizitez locuri istorice din toată lumea. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să aflu totul despre civilizaţie“, spune artistul. A avut expoziţii în Japonia, China, Canada, dar mai ales în Franţa, la Paris. Trei muzee din ţara sa adoptivă au achiziţionat şi expus lucrările sale.
