Mai grav este cand adevarul devine certitudine,asta e doar inceputul poate asa ni se mai desfunda si noua capul sa vedem cate inginerii financiare se pot face sub nasul nostru.Dar e mai usor sa semnezi contractul de credit fara sa il citesti atent pe portiunea in care necesita utilizarea lupei.Credite mai ieftine-asta e doar reclama,perioada de gratie *cadoo* pentru 3 luni in care nu iti platesti rata este falsa deoarece sunt calculate sa le platesti *after *.In urma cu 8-9 ani cand mergeau importurile si exporturile si comisionarii vamali apareau precum ciupercile,daca voiau sa iti umfle factura de prestatii efectuate iti baga 2 comisioane,2 manipulari,etc...si tot te fura daca voia.Bancile de ce nu ar face-o?
Nu stiu daca este o previziune sau doar zvon acela ca vor urma 10 zile fara plata pana la sfarsit de an. Poate cineva calificat ne poate lamuri. Fie si orientativ.
Calificat nu, dar vor fi. Si in alte sisteme e la fel. .Insa nu se stie nimic totul e confuz si ca de obicei deciziile se iau *peste noapte*.Ne ramane asteptarea..
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR: „Anul acesta va fi şi mai greu decât 2010"
George Rădulescu Vineri 21 ian 2011
Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu spune că, în 2011, „locomotivele" economiei ar trebui să fie exporturile şi investiţiile. Dar şi în cazul ieşirii din recesiune, românii nu vor trăi bine foarte curând.
A văzut îndeaproape, în ultimele cinci decenii,cam tot ce s-a petrecut important în România. Este şi astăzi o prezenţă constantă în viaţa publică şi, indiscutabil, „mâna dreaptă“ a guvernatorului Băncii Naţionale a României. Adrian Vasilescu a fost ziarist şi profesor vreme îndelungată, ambele sale activităţi având ca fundament ştiinţele economice. Lumea îl ştie acum drept „bancherul care explică pe înţelesul tuturor“ mersul lucrurilor în tulbura economie românească. Despre anul pe care abia l-am început, Adrian Vasilescu spune că ar putea fi mai greu decât cel pe care l-am lăsat în urmă. Oricum, „mingea“ este în terenul Guvernului şi, în funcţie de cum o va juca, România va dobândi şansa unui nou început sau se va adânci în recesiune. Cum stăm în realitate şi ce ar trebui să facem în perioada următoare, aflaţi în rândurile de mai jos.
CARTE DE VIZITĂ S-a născut la 23 martie 1936. Are studii în domeniul economiei, dreptului şi jurnalisticii. A lucrat, vreme de peste 40 ani, pentru numeroase ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune. A fost profesor asociat la ASE şi la Şcoala Superioară de Jurnalistică. Din 1996 este coordonatorul strategiei de comunicare a BNR. În 2000 a fost principalul consilier al premierului Mugur Isărescu. A publicat lucrarea „Cum să muşcăm azi din pâinea zilei de mâine".
„Adevărul": Au românii motive majore de îngrijorare în anul 2011, din punct de vedere economic? Adrian Vasilescu: Ne-am despărţit de un an greu, începe un an poate la fel de greu, dacă nu şi mai greu. Şi nu sunt simple cuvinte. O să încerc să explic pe scurt. Noi am încheiat doi ani de recesiune - 2010 a fost un an întreg de recesiune. Patru trimestre bătute pe muchie. De ce n-am ieşit din recesiune în 2010? Pentru că n-am reuşit să deschidem al doilea „front". Am avut mari probleme cu bugetul, cu deficitul bugetar, cu dezechilibrul bugetar. Dar n-am fost singuri în Europa cu aceste probleme. A fost un şir întreg de ţări care s-au confruntat cu probleme bugetare foarte grave şi, din cauza asta, noi cel puţin, n-am reuşit să deschidem al doilea „front". Adică să fi deschis un front pentru însănătoşirea bugetului şi un front pentru ieşirea din recesiune. Frontul acesta nu l-am deschis în 2010.
Vom reuşi să-l deschidem anul acesta? Trebuie să-l deschidem. De aceea spun că anul 2011 va fi şi mai greu pentru că nu e un marş sau o paradă, ci e un război adevărat pe care trebuie să-l ducem pe două fronturi. Pe de o parte să continuăm ce am început în 2010 - echilibrarea bugetului - şi, pe de altă parte, să începem ieşirea din recesiune. Aceste două fronturi vor fi legate unul de altul şi se vor potenţa unul pe celălalt.
Ce presupune, în concret, ieşirea din recesiune? De pildă, cât cântăresc investiţiile în acest „război"? Cântăresc jumătate din întreg. Nu ne aşteptăm în 2011, în condiţiile în care reuşim să ieşim din recesiune, ca acest succes să se vadă în casele oamenilor. Cred că vom avea nevoie de încă un an sau de încă doi ani de creştere economică pozitivă ca să vedem efecte şi în casele oamenilor. Creşterea economică pozitivă, dacă o vom reuşi în 2011, practic ea va merge cu două locomotive - exporturile şi investiţiile.
Să privim scenariul pesimist: dacă nu vom reuşi o creştere economică pozitivă? Dacă nu vom reuşi, trei ani de recesiune se vor resimţi foarte adânc în viaţa acestei ţări. Va fi prea mult un şir de trei ani de recesiune. Doi ani ajung...
In perioada ianuarie-octombrie 2010, investiţiile au reprezentat 4,4% din Produsul Intern Brut. În schimb, achiziţiile de bunuri şi servicii au reprezentat 4,6% din PIB. E normal să se întâmple aşa? Cred că trebuie să le judecăm separat. În primul rând, să vedem la ce fel de bunuri şi servicii ne referim. Pentru că, dacă ne referim la sectorul privat şi la achiziţiile de bunuri şi servicii ale sectorului privat, eu aş îndrăzni să judec în felul următor: criza a lovit prea puternic sectorul privat ca să nu se fi învăţat minte. Şi, dacă a achiziţionat sectorul privat, îndrăznesc să spun că a achiziţionat pentru creştere economică, pentru lansarea procesului de creştere a valorii adăugate.
E vorba despre sectorul public... Dacă e vorba despre sectorul public, atunci am mari îndoieli că un an de zile le-a fost de ajuns pentru a învăţa o lecţie. Suntem în România şi nu învăţăm prea repede, din păcate. În cei doi ani de criză, primul an - 2009 - a fost un an de sacrificii pentru sectorul privat. Sectorul public a fost, într-un fel, răsfăţatul societăţii româneşti. Nu s-a cam atins nimeni de sectorul public. Lucrurile au mers înainte. Ei au făcut achiziţii de bunuri, de servicii, au cumpărat ce le-a trăsnit prin cap.
Au şi angajat foarte mult... În 2010 s-au mai liniştit lucrurile. S-au mai făcut achiziţii - în general primăriile şi-au cumpărat plasme, tot felul de minuni, au făcut sedii luxoase. Nu era loc pentru aşa ceva nici în 2009, nici în 2010. Dar, având în vedere că în 2009, repet, sectorul public a fost răsfăţat, în anul 2010 a luat lecţii mai dure. Dar a fost doar un an, iar un an e puţin în România ca să înveţi minte un sector mare.
Nu cumva aici e vorba, mai degrabă, de voinţă politică? Vedeţi, voinţa politică e un cuvânt pe care noi tot l-am discutat în anii aceştia. Voinţa politică este nemărginită, voinţa politică este ceva de vis.
Dar nu e utopie... Problema nu e de voinţă. Problema este cum rezolvi ceea ce vrei. Pentru că una este să vrei şi alta este să poţi. Noi vrem mult, putem puţin. Nu ne aşteptăm în 2011, în condiţiile în care reuşim să ieşim din recesiune, ca acest succes să se vadă în casele oamenilor.
„În România se fură de câteva sute de ani"
Profesorul Neagu Djuvara constată cu amărăciune că, din nefericire, în România, „toţi cei care au puţină putere fură". Sunteţi de acord cu varianta aceasta? Nu. Nu sunt de acord. Şi o să vă spun de ce. În dezbaterile lungi din 2010, am auzit foarte multe voci, în special din rândurile clasei politice, care spuneau: „Avem soluţia pentru ieşirea din recesiune. Să stopăm furtul! Asta e soluţia! Vom avea bani. Stopăm furtul şi România are bani!" În România se fură de câteva sute de ani.
Doar noi am inventat expresia „se fură ca-n codru"... În timpul crizei din '29-'33 au fost mai multe scandaluri de delapidări, de fraude, de corupţie. Lucrurile au continuat în criza de acum. Le-am simţit, le-am auzit. Pe mine, dacă m-ar pune cineva să fac o radiografie a ceea ce se fură în România, n-aş şti s-o fac. Şi am discutat cu foarte mulţi oameni care sunt specialişti în finanţe, cu analişti, cu persoane care lucrează în instituţii publice. Cei din Banca Naţională nu ştiu să facă o astfel de radiografie pentru că e dificil să separi adevărul de poveşti, de legende.
Putem analiza evaziunea fiscală, aflată la cote alarmante în România... Şi evaziunea fiscală are mai multe faţete. Una dintre faţete n-are nicio legătură cu furtul. Sunt foarte multe companii de stat care, cu foarte multă uşurinţă, îşi întorc buzunarele pe dos să vadă Ministerul Finanţelor cât sunt de goale. Şi sunt goale. Acolo nu se fură. Acolo sunt goale buzunarele. N-au cu ce plăti. Sunt şi companii private care n-au cu ce plăti. Deci, aceasta este tot evaziune, până la urmă...
Să nu uităm de evaziunea fiscală din domeniul tutunului, din domeniul produselor farmaceutice şi din cel al panificaţiei... La tutun lucrurile sunt mai complicate, pentru că iar nu ştim să le analizăm. Adică nu avem date. Cine ştie câte tiruri trec prin vămile româneşti? Unele se duc mai departe, altele rămân aici. Îmi povestea un fost corespondent de presă din Brazilia, în anii '70, că în foarte multe ţări - el se plimba prin toată America Latină - te duceai la chioşc să-ţi cumperi ţigări şi dacă nu aveai „parola" îţi scotea din raft şi îţi dădea la preţ oficial. El a înţeles că „parola" era foarte simplă. Se ducea şi zicea „Vreau contrabanda" şi îi dădea ţigări la jumătate de preţ, la acelaşi chioşc. Cam aşa se întâmplă şi la noi. Păi câte ţigări de contrabandă nu se vând acum?
Totuşi, suntem membri ai Uniunii Europene... Dacă n-ar fi contrabanda, preţul ţigărilor ar fi mai mare.
Probabil, dar bugetul statului n-ar fi atât de „ciuruit"... Bugetul de stat n-ar fi, dar iar nu ştim exact câtă contrabandă este, câtă legendă este.
Nu sunt instituţii ale statului care ar trebui să aibă o evidenţă foarte strictă a acestor chestiuni? Cred că nici instituţiile statului care se ocupă în special cu aşa ceva nu ştiu.
Nu este foarte grav? La urma-urmei, ştie cineva în ţara asta la câte tiruri a dat drumul un vameş? Nu ştie nimeni.
Sunt sisteme de supraveghere performante. Ştiu eu cât sunt de performante? Dacă ar fi atât de performante înseamnă că lucrurile s-ar închide pe tema asta. Sigur, acum eu am dat-o şi puţin pe glumă.
Nu vi s-ar părea firesc să se ia măsuri dure împotriva evaziunii, mai ales acum? Este normal să se pornească o bătălie pentru a se câştiga bani, pentru a se opri risipa bugetară. Pentru că ăştia sunt bani care nu mai ajung la buget, ajung în alte buzunare. Dar cum s-o faci? Aici cred că nu e problema analiştilor financiari, este problema instituţiilor de specialitate.
Se pare că aceste instituţii nu dau randamentul scontat din moment ce Comisia Europeană ne „urechează" constant... Eu n-am o soluţie. Nu e specialitatea mea, nici nu ştiu cum se petrec lucrurile cu exactitate. V-am spus: e greu de ales între realitate şi poveste.
„Piaţa valutară va rămâne stabilă şi în 2011"
Vor fi oscilaţii mari ale monedei naţionale în 2011? Foarte mulţi români care au rate la bănci îşi pun problema aceasta, mai ales după ce s-a întâmplat cu francul elveţian. Eu cred că, dacă în doi ani de recesiune n-au fost probleme cu piaţa valutară şi cu mişcarea monedei în raport cu euro, putem să afirmăm că piaţa valutară va rămâne stabilă şi în 2011. Aşa că nu aici, cred eu, trebuie să ne oprim cu analizele, pentru că lucrurile pe piaţa asta curg, curg firesc şi curg bine. Trebuie să ne uităm din nou acolo unde avem probleme. Spuneam că două locomotive vor fi importante în 2011: exporturile şi investiţiile. Exporturile au avut un rol foarte important în 2010. A fost şi o creştere mare, de 26%. Sigur că, în prima lună, în a doua lună din anul 2011 vor fi unele reevaluări, dar această cifră de 26% va fi asul. În aceste condiţii, nu mai avem cum să sperăm să se repete această creştere în 2011. A fost un salt de 26 de procente, un efort foarte mare, iar saltul a fost generat, în primul rând, de „exploziile" din Vest. S-au înregistrat explozii de creştere a industriilor, occidentalii au început să importe, iar noi am început să exportăm. Dacă anul acesta vom avea 10% creştere, trebuie să fim mulţumiţi.
Vom continua să exportăm materie primă, pentru că nu producem mai nimic... Asta e tot o legendă. Noi nu exportăm numai materie primă. La urma-urmei, care este principalul exportator din ţară? Dacia Piteşti, cu aproape trei miliarde de euro. Asta e materie primă? Sunt automobile care pleacă în toată lumea.
Sigur că da, însă veniturile la bugetul de stat nu sunt foarte mari...
Nu aş spune chiar aşa pentru că aici, dacă judecăm din perspectiva bugetului, luăm în calcul următoarele: TVA-ul se plăteşte şi lucrează mii de oameni. Aici nu este vorba numai de centrala de la Piteşti. Aceasta e o industrie care se dezvoltă pe orizontală. Sunt nu-ştiu-câte companii care lucrează pentru asta; peste tot, acolo, sunt oameni care muncesc, care primesc salarii şi care plătesc impozite pe salarii la buget. Impozitul pe profit e un fel de bonus. Bugetul şi-a luat toate părţile până să ajungă la impozitul pe profit de la aceste companii.
Trebuie să admitem că cei de la Renault iau „partea leului"... Îşi iau partea, normal. Normal că-şi iau partea, dar ei plătesc oamenii, iar oamenii primesc salarii şi plătesc, la rândul lor, impozite pe salariile lor. Angajaţii consumă şi plătesc TVA. Se duc şi consumă, sunt consumatori, nu sunt şomeri.
Întreţin fluxul economic... Problema cu bugetul este foarte complicată. Nu e doar aşa: te uiţi numai la profitul întreprinderii şi vezi cine l-a luat. Sunt trepte multe până acolo. Prin urmare, „Dacia" este exportatorul „numărul 1" în România. Care e al doilea? „Nokia". Sigur, dacă analizăm exportul de la „Nokia" o să se spună că facem numai ansamblare. Dar în America cum se lucrează? Se fabrică ceva în America? Numai se ansamblează.
Din ce în ce mai multe bunuri se fabrică în China... Nu numai în China, ci în toată lumea. „Nokia" nici măcar în Finlanda, acolo unde este „mama companiei", nu face componente. Componentele se fac prin Asia, prin alte ţări.
Acolo unde este mâna de lucru mai ieftină... Vin toate aici şi se asamblează la Jucu, lângă Cluj. Acolo, la fel, sunt oameni care muncesc, care primesc salarii, familii care consumă.
Sunt comunităţi relativ mici, în anumite „pungi de sărăcie"... Păi da, dar sunt multe. Eu am început cu acestea două, dar sunt multe altele. Mergem la cauciucuri, mergem la rulmenţi şi la alte produse, pentru că dacă ne uităm în primii o sută de exportatori din România o să vedem că marea majoritate, cei mai mulţi dintre exportatori sunt companii multinaţionale. Sunt investitori care au venit aici. Aşteptăm acum „Ford", la Craiova. Exporturile au avut un rol foarte important în 2010. A fost şi o creştere mare, de 26% (...) Dacă anul acesta vom avea 10% creştere, trebuie să fim mulţumiţi.
„Ne-am pierdut industria în 1980"
Când discutăm despre ieşirea din recesiune trebuie să avem în vedere şi faptul că România nu mai produce mare lucru. Suntem într-o altă lume. Nu mai suntem în lumea aceea în care ne uitam ce produce România. Eu ţin minte că, în vremea guvernării domnului Văcăroiu, am fost la o dezbatere televizată şi un analist spunea că a văzut în coşul statistic o poziţie - „Pălării şi umbrele". Întreba: cu ce ne alegem noi exportând „Pălării şi umbrele". Am intervenit atunci şi am spus că dacă România ar reuşi să umple lumea cu pălării şi cu umbrele ar fi o mare afacere. Sau cu papuci de baie. Dacă putem să facem papuci de baie, facem papuci de baie. Dar iată că l-am auzit de curând pe directorul de la „Romaero" care spunea, într-o conferinţă publică, următorul lucru: „Uitaţi-vă pe planetă. Zboară tot felul de avioane moderne. Suntem parte a acestei industrii. Luaţi avionul „Boeing" - nu-ştiu-ce aripă şi nu-ştiu-ce motor sunt făcute aici, la Romaero. Luaţi Airbus-ul, componente ale avionului sunt făcute aici, la Romaero". Aşa cum alţii fac componente pentru „Nokia" şi vin şi le ansamblează aici, noi facem componente pentru marile companii aviatice şi se ansamblează acolo unde se fabrică avioanele respective. Deci începem să mişcăm. Ceea ce trebuie să înţelegem noi este următorul lucru: noi am avut o industrie pe care am făcut-o în anii '60-'70 şi pe care am pierdut-o în anii '80. Este o legendă, este fals că am pierdut-o în '89. Am pierdut-o în anii '80.
Totuşi, nu era mai bine să retehnologizăm rapid acea industrie, să o punem în pas cu industria occidentală de la acea vreme? Să vă spun un lucru. În 1973, am mers cu o delegaţie de jurnalişti români care i-a luat un interviu lui Willy Brandt, cancelarul RFG de atunci. Ne-a făcut surpriza să ne plimbe zece zile prin Germania şi am ajuns şi în bazinul Ruhrului. Acolo era o mare companie de maşini-unelte, cea mai mare la acea oră din Piaţa Comună. Am luat masa cu membrii Consiliului de Administraţie al acestei companii. Ce ne-au spus nemţii? Ei nu sunt oameni care să facă complimente şi ne-au spus limpede: „Aţi făcut o industrie foarte bună - era în 1973 -, specialiştii germani vă invidiază. Dar, atenţie!, nu aveţi bani să o retehnologizaţi şi dacă nu veţi găsi o formulă să faceţi rost de bani această industrie o veţi pierde în zece ani". Am pierdut-o în opt ani.
S-a confirmat. În 1981 deja România intra în încetare de plăţi. Ce tot se spune acum, că o să intrăm în încetare de plăţi, e povestea aia cu „cocoşul roşu". De zece ani tot suntem „ameninţaţi" că o să intrăm în încetare de plăţi, iar Banca Naţională vine şi spune: „Vedeţi-vă de treabă, nu intrăm în nicio încetare de plăţi!". Dar în 1981 România a încetat plăţile pentru că şi-a pierdut industria. S-a întâmplat asta atunci când n-am mai reuşit să fim performanţi şi competitivi. S-a produs şi un scurt-circuit financiar, ceea ce l-a enervat pe Ceauşescu şi parcă s-ar fi supărat la grădiniţă că i-a luat cineva jucăriile. A zis: „Vă dau toţi bani, nu mai vreau să am de-a face cu voi!"
A fost o mare greşeală de strategie... Aşa ceva nu se face! Şi din cauza asta pieţele financiare ne-au penalizat cu 15 ani de „carantină". Prin urmare, timp de 15 ani, România n-a avut dreptul să intre în pieţele financiare. Când FMI-ul a acceptat, în 1991, să ne dea un ajutor, adică în pofida pieţelor financiare, a fost o chestiune teribilă.
A fost o decizie politică, în primul rând. Şi o decizie politică, bineînţeles. Abia în 1996 am putut să ieşim din „carantină". Noi n-am adus investitori străini, care să vină aici cu management, să facă performanţă de conducere, iar ţara s-a împrumutat. Şi când a trebuit să plătească împrumuturile, n-a mai putut să cumpere nici informaţii şi nici să retehnologizeze industria. În '89 era totul terminat. În '89 am înţeles, în sfârşit, că am făcut o industrie pentru alte timpuri. Am pierdut-o, uneori şi prin decizii anapoda, alteori şi prin întârzieri ale unor decizii. De pildă, uzina „Tractorul" de la Braşov n-ar fi trebuit să o pierdem, ci ar fi trebuit să o vindem şi să facem tractoare cu un investitor puternic...
...ceea ce ne-ar fi ţinut în viaţă agricultura după care plângem astăzi. Au fost câteva încercări de privatizare, dar au fost şi opoziţii sindicale, şi de altă natură, politice. Am pierdut. La Călăraşi, am pierdut combinatul, nu mai e nimic acolo. Sunt multe alte obiective industriale ce ar fi putut fi retehnologizate cu investitori străini.
Aici revenim la decizia politică. Revenim la acţiunea clasei politice asupra mediului economic, covârşitoare în ultimii 21 de ani.
Sunt multe de discutat. România n-a avut „antrenament" politic atâta timp. Avem câteva amintiri neplăcute din perioada parlamentarismului, de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Atunci au fost şi multe reuşite, dar şi amintiri neplăcute. După război şi până în 1989, clasa noastră politică a fost una foarte îngustă, făcută în condiţii specifice, în situaţie de dictatură. N-am avut niciun fel de antrenament democratic. Ne-am trezit după 1989 că trebuie să facem o clasă politică. În '89 am înţeles, în sfârşit, că am făcut o industrie pentru alte timpuri. Am pierdut-o, uneori şi prin decizii anapoda, alteori şi prin întârzieri ale unor decizii.
„Mă tem că vor mai fi disponibilizări"
N-am reuşit să ne maturizăm politic din 1989 şi până azi? Se spune că unui inginer care intră într-o fabrică îi trebuie zece ani să devină competitiv. Unui economist, la fel. În Banca Naţională, dacă ne vine un specialist, suntem foarte pretenţioşi la admitere. În primul rând, BNR vrea masterate şi doctorate prin toată lumea, în cele mai performante universităţi. Examenele sunt extraordinar de dure şi tot îţi trebuie zece ani pentru a forma un tânăr. Darămite o clasă politică... În cât timp să formezi o clasă politică în România, pentru ca ea să devină performantă, să devină curată, mai ales cu un sistem de votare anapoda?! Nici poporul n-a fost „antrenat" să voteze, n-a fost „antrenat" să aleagă.
Ne-am atrofiat reflexele democratice în decursul celor aproape 50 de ani de comunism. Singura critică care merită să fie adusă este aceea că şcoala pe care o fac oamenii politici în România nu este tocmai peformantă. Astfel, pretenţiile pentru ei nu sunt dintre cele mai înalte.
Să ne oprim o clipă asupra bugetului pe anul în curs. Educaţia a primit doar 3,8% din PIB... Noi, din '90 încoace, ne-am învăţat să lucrăm într-un anumit fel. Suntem cu ochii pe cerinţele zilei de azi şi nu mai putem să ridicăm privirea şi să vedem care sunt cerinţele zilei de mâine. Priorităţile pentru ziua de astăzi sunt atât de multe încât şi alegerea se face greu, dar intervine şi obişnuinţa de ani de zile. Problema cu învăţământul nu este foarte simplă. E un dicton pe care noi îl sfidăm: „Un popor valorează în ochii lumii doar atât cât valorează şcoala în ochii lui".
E relevant pentru ceea ce ni se întâmplă? Acesta e un lucru dramatic pentru noi. Când se fac bugetele şi trebuie să tai, ne-am obişnuit să tăiem de la Învăţământ şi de la Sănătate. Anul acesta e un an de excepţie, în sensul că n-ai cum să dai. M-am uitat şi eu pe cifrele de la buget şi m-am gândit ce zice legea asta, pentru că e o lege în România care spune că Învăţământului trebuie să-i dai 6% din PIB. Nu s-a respectat legea. Dar putea să se respecte legea? Pentru că sunt multe legi. Salariaţilor trebuie să le dai salarii întregi. Iată că nu le poţi da, salariaţilor bugetari. Ne-am trezit acum cu două legi: o lege-cadru care se referă la criteriile unice de salarizare şi o lege pe subiectul zilei care acordă o creştere de 15% salariaţilor bugetari. Deci li s-au tăiat 25% şi plecăm de la 75%. La 75% se mai alocă 15%. Probabil că în bugetul viitor vor fi ceilalţi 10%, în aşa fel încât să se ajungă la întreg. Pentru că acum salarizarea este parte, nu mai e întreg.
Calculul hârtiei arată că mai trebuie făcute disponibilizări pentru a se putea restitui 15% la salariile bugetarilor. Mă tem că da.... Mă tem că da. Banca Naţională nu este o instituţie bugetară, noi nu avem o relaţie directă cu bugetul. BNR dă bani la buget, dar nu primeşte niciun leu înapoi. Însă citim şi noi bugetul şi îl citim cu atenţie. Mai ales colegii mei care sunt specializaţi în modelare pe termen scurt şi pe termen lung. Ne-am uitat cu atenţie şi nu sunt prea multe soluţii.
Deci, disponibilizările vor continua. Dacă nu cumva s-au făcut deja. Uneori au fost şi posturi neocupate pe care le-au îngheţat şi au scăpat mai uşor.
„Salariul premierului e «nesimţit»"
Sunt multe posturi create politic de care n-am scăpat şi care continuă să greveze asupra bugetului... Asta este o problemă. E una dintre marile probleme ale României. Dar eu vă mai întreb ceva. Nu cumva cei care sunt numiţi „clienţi politici" vin să lucreze în instituţii bugetare pentru că alţii nu vin? Eu cred că primul-ministru a făcut o mare eroare în 2010 când a venit pe piaţă cu sloganul „salarii nesimţite". Sunt mulţi oameni pe care îi cunosc şi care lucrează la stat. Unii sunt specialişti foarte buni şi au avut şi au salarii foarte mici.
Dar cei care iau salarii uriaşe de la stat continuă să existe. Iată ce indemnizaţii se ridică de la Fondul „Proprietatea"... Da. Continuă să existe, dar problema este următoarea: nu ăsta e conceptul care trebuie să fie lansat. Pentru că „salariu nesimţit" poate fi şi un salariu de un leu pe care bugetul îl plăteşte unui salariat care a adus înapoi pentru statul român numai 80 de bani. Deci, dacă el a făcut treabă de numai 80 de bani şi a luat un leu salariu, salariul ăsta este nesimţit. Dar dacă el a luat zece mii salariu şi a făcut treabă de nu-ştiu-câte milioane? Păi dacă-i dai zece mii, ăsta este salariu nesimţit? Nu, este salariul corespunzător cu venitul pe care el l-a adus ţării. Foarte multe state se laudă cu funcţionari înalţi, specializaţi pe administraţie publică, pe finanţe, care sunt plătiţi bine şi care vin cu studii din străinătate. La noi, de multe ori, în instituţiile bugetare, atunci când au venit tineri cu diplome din afară li s-a spus că sunt prea calificaţi pentru funcţiile respective.
Dar cum vă explicaţi acest fapt deoarece spuneaţi că mulţi nu vor să lucreze la stat? Păi asta e, cei care sunt foarte buni nu sunt nebuni să vină la stat. Dar cei trimişi la studii în străinătate pe banii statului român?
Eu vă mai întreb ceva. Primul-ministru ce salariu are? Un salariu de aproximativ 1.300 de euro... Bun. Eu cred că ăsta e un „salariu nesimţit" pentru statul român. Cum să plăteşti un prim-ministru cu salariul ăsta?
În sensul că e subevaluată remuneraţia pentru funcţie? Da. Cum să plăteşti un prim-ministru cu salariul ăsta?
Şi preşedintele are aproape la fel, până în 1.500 de euro... Ştiţi, preşedinţii au lumea lor. Eu nu judec preşedintele. Peste tot, preşedinţii sunt desprinşi de masa salariaţilor. Şi preşedintele este salariat, dar „primul salariat al ţării" este primul-ministru. Sigur, poate cineva ar spune: „Păi atâta merită!" Nu ştiu. În primul rând, trebuie să fie bine plătiţi şi, în al doilea rând, în funcţiile astea bine plătite să li se ceară oamenilor să merite această plată bună.
Este vorba şi de raportul eficienţă-remuneraţie, care la noi, de regulă, este deficitar, mai ales în funcţiile publice. Dar la bilanţ, la sfârşitul anului 2011, luând în calcul toate aceste aspecte, românii vor ieşi pe plus sau pe minus? Este vorba despre România, dacă România va ieşi din recesiune. Românii, am spus, mai au de aşteptat. Avem această experienţă încă din anul 2000. Atunci s-a făcut o răsturnare. Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie, descreşterea economică s-a transformat în creştere economică. Au mai trecut trei ani până când oamenii au simţit în casele lor că s-a întâmplat acest lucru.
Prin urmare, românii trebuie să mai aştepte minumum doi ani... Oamenii vor fi dezamăgiţi şi îmi pare rău că trebuie să fac această afirmaţie, dar nu pot să nu o fac. Asta pentru că, sigur, dacă va fi creştere economică la sfârşitul anului, românii vor spune că n-au simţit nimic.
Efectele se vor simţi peste câţiva ani. Dar cu o condiţie: să înceapă creşterea economică. 2011 este anul în care România intră într-un nou ciclu economic. Un ciclu economic începe cu avânt şi durează opt, nouă, zece ani, după care declinul e inevitabil. Toată problema este ca o societate, un stat, să reuşească să gestioneze bine declinul, ca să nu ajungă în recesiune. Pentru că poate fi declin fără recesiune. La noi a fost la fel: în 2000 a început un ciclu economic care a durat până în 2008. Ei bine, declinul a început în 2008, în trimestrul al IV-lea, fără recesiune. Dar recesiunea a început imediat, în primul trimestru din 2009, şi a continuat până în ziua de astăzi. Acum, dacă ieşim din recesiune, începe un nou ciclu economic al României şi pe ciclul acesta vom vedea şi creşteri de bunăstare, şi creşteri de bănci care să dea credite, şi cumpărături, şi consum. Ar trebui să învăţăm din lecţia acestui ciclu şi să vedem mereu că la orizont, cumva, inevitabil, va veni momentul în care urmează declinul. Trebuie să fim pregătiţi pentru viitorul declin. Din 2011 va trebuie să înceapă şi pregătirea pentru declinul care va veni, când va veni, peste opt, nouă ani. Toată problema este ca o societate, un stat, să reuşească să gestioneze bine declinul, ca să nu ajungă în recesiune. Pentru că poate fi declin fără recesiune.
Ambasada Rusiei: Daca Romania ar fi vandut Distrigaz catre Gazprom ar fi avut un pret mai bun la gaze Claudia Pirvoiu HotNews.ro Marţi, 17 mai 2011, 13:12
Romania ar putea avea relatii comerciale directe cu grupul rus Gazprom, daca ar oferi ceva la schimb, pentru a putea importa direct gaze din Federatia Rusa la un pret mai mic, a declarat, Igor Sidorov, consilier economic al Ambasadei Rusiei la Bucuresti, potrivit Mediafax. Acesta a mai spus ca daca Romania ar fi vandut Distrigaz Sud catre Gazprom, care a vrut sa o cumpere, statul ar fi avut un pret mai bun la gaze in prezent. HotNews.ro a aratat ca Romania plateste printre cele scumpe gaze exportate de Gazprom in Europa.
Compania Distrigaz Sud a fost achizitionata in 2005 de grupul francez Gaz de France.
"Romania n-ar obtine neaparat un pret mai bun la gaze, daca s-ar elimina intermediarii, dar daca ar oferi ceva grupului Gazprom, daca ar face un pas inainte catre Gazprom, ar putea", a afirmat Sidorov, prezent la reuniunea ministrilor Economiei din statele membre ale Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre, care se desfasoara la Bucuresti.
Sidorov a precizat ca, atunci cand Romania importa gaze direct din Rusia, era rau-platnica, dar dupa ce in relatia dintre Romania si Rusia au aparut intermediarii agreati de Gazprom, autoritatile romane si-au onorat obligatiile de plata.
In martie, Romania importa gaze cu 400 de dolari/1.000 de metri cubi, in timp ce alte state europene achizitionau gaze rusesti cu circa 360 dolari/1.000 metri cubi. Gazprom a prognozat, recent, majorari masive la preturile gazelor naturale furnizate Europei, putand ajunge chiar si la 500 de dolari/1.000 metri pana la sfarsitul anului.
Cu alte cuvinte: ma baieti, nu vreti sa jucati kazacioc ? E. lasa ca va convingem noi: marim preturile. Si faze pe la TV, si cu sindicate, dar stai, aia e prea putin.
Premii: Oscar 2011 - cel mai bun film documentar Director's Gulid of America 2011 - cea mai buna regie a unui film documentar National Society of Film Critics 2011 - cel mai bun film non fictiune New York Film Critics Circle 2011 - cel mai bun film non fictiune Writers Guild of America 2011 - cel mai bun scenariu de documentar Alte 10 nominalizari la premii importante ale industriei cinematografice mondiale
Cel mai ironic efect advers al unui Cod al Muncii „favorabil” angajaților este că îi transformă pe toți în patroni.
Numărul angajaților protejați de lege a ajuns deja la un nivel derizoriu – patru milioane, din care jumătate sunt angajații statului. Doar două milioane de angajați din sectorul privat mai muncesc în interiorul Codului Muncii și mai plătesc taxele enorme pe muncă practicate în România.
Într-un fel, un Cod al Muncii absurd stimulează inițiativa antreprenorială. Un patron va prefera să contracteze o firmă decât să angajeze încă un salariat. Evident, pentru potențialul salariat devine avantajos să devină el însuși patron, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la iluzoriile drepturi pe care i le conferea Codul Muncii.
Dispare astfel și minima plasă de siguranță pe care ar fi asigurat-o o legislație echilibrată, iar relațiile de muncă devin complet voluntare. Microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate și deja banala muncă la negru sunt formele prin care acest fenomen s-a concretizat în statisticile catastrofale menționate mai sus. Mai devreme sau mai târziu, Codul Muncii nu va mai avea pe cine să protejeze.
Din postura de angajați pe cont propriu, noua clasă antreprenorială a României va intra în negociere directă cu fauna de angajatori pe care o cunoaștem deja:
Patronul-lipitoare, adică modelul miliardarului de carton. Este întotdeauna aproape de politicieni și de contractele cu administrația. Lăsat pe propriile picioare, dă faliment rapid. Iar când ajunge în situația respectivă, amenință că dacă nu primește contracte și subvenții își va lăsa angajații pe drumuri. Acest gen de complicitate strânsă cu statul, dar și cu șefii din sindicate explică de ce oamenii de afaceri nu se simt reprezentați de patronate și de ce deciziile Guvernului sunt de fapt arbitrare, în favoarea unui număr restrâns de beneficiari.
Patronul-multinațională, care poate fi la fel de bine corporație autohtonă organizată după model vestic. Are o etică de afaceri și a relațiilor de muncă, însă a învățat să exploateze în mod cinic slăbiciunile clasei politice și ale aparatului administrativ. Avantajul său este că diferența de competitivitate îi permite să se miște mai ușor chiar și sub povara birocrației. În plus, are un pact nescris cu statul, cum că va respecta orice reglementare la literă și va plăti orice impozit previzibil, adică nu va face optimizări decât în cazul profitului.
Patronul incompetent, de bună-credință, dar fără șanse de supraviețuire pe termen lung. Pe o piață foarte rarefiată, au fost destul de multe cazuri în care întreprinzătorii au putut obține profituri substanțiale, fie din întâmplare, fie din noroc. Criza i-a măturat pe unii, dar alții au reușit să reziste prin strategii care pe o piață matură erau sinucigașe: creșteri masive de prețuri sau renunțarea la angajații cei mai buni, cu pierderi de calitate care nu pot fi măsurate.
Patronul-antreprenor este opțiunea naturală și pasul următor pentru proaspeții angajați pe cont propriu. El știe să-și aleagă colaboratorii și îi stimulează mai bine decât l-ar fi motivat vreun Cod al Muncii. În schimb, poate fi relativ ușor măturat de condițiile adverse ale pieței – de la taxe până la controalele asmuțite de competitorii proptiți politic.
El este eroul momentului. Nu are parte de subvențiile lipitorii, nu poate face lobby-ul multinaționalelor și nu-și permite luxul de a-și bate joc de clienți, la fel ca patronul incompetent. Cu toate astea, toți trei, împreună cu statul, se uită la el și îl așteaptă să scoată economia din criza.
Articolul este din iunie,dar de atunci nu sunt modificari care sa schimbe datele problemei. Doar falimentul Greciei e mai aproape.Probabil in vreo 2 luni.Si ca sa fie treaba oabla,indiferent de ce masuri iau guvernele zonei euro,nu ne pot ajuta,pentru ca noi nu suntem in zona euro.Nu ca ar putea lua vreo masura corecta,pentru ca acestea nu exista. Ce a fost pana acum e pistol cu apa.Iadul de acum incolo isi deschide portile.
LINK This morning's downgrade of four Greek banks by S&P may not seem like a big deal, but it poses a massive threat to two emerging European countries, Romania and Bulgaria.
We've been writing about this for sometime. The banking sector in Europe is much more interconnected then people may want to believe, and a Greek default would do direct damage to the recoveries in both Romania and Bulgaria, which aren't that strong to begin with. That's because the Romanian and Bulgarian sovereigns, and private sectors, are funded by these Greek bank's local subsidiaries, according to FT Alphaville.
Note, the banking sectors in these two countries significant exposures to Greece:
From FT Alphaville:
Chart
Image: Nomura
Further, Societe Generale, one of the French banks put on negative watch by Moody's last night, has a significant presence in Romania and Bulgaria. Austrian banks also have significant exposures to these countries.
A default or hard restructuring in Greece, which is becoming more and more likely by the day, would hit that country's banks, which would in turn hit Romania and Bulgaria, which could lead to further contagion in French and Austrian banks.
But just how bad could it get? The worst case scenario, from Nomura (via FT Alphaville):
Outright parent company default (worst outcome): Parent company support is removed, capital is withdrawn, there is a fire sale of Emerging Europe assets. (Even if Greek banks were nationalized or bailed out would the Greek government really want to support Romanian and Bulgarian subsidiaries?)
Reprezentanţii instituţiilor internaţionale cu care Grecia are deja un program de finanţare şi acum negociază un al doilea pachet de urgenţă vor măsuri mai drastice de austeritate. Printre altele, oficialii Fondului Monetar Internaţional, ai Uniunii Europene şi ai Băncii Centrale Europene le-au cerut grecilor schimbări radicale în ceea ce priveşte legislaţia, care ar conduce la scăderea pensiilor şi salariilor cu 25%.
O misiune comună a creditorilor internaţionali se află la Atena zilele acestea pentru evaluarea acordului cu statul elen şi pentru a analiza progresele făcute de greci în ceea ce priveşte reformele cerute de cele trei organizaţii. Aceştia au au transmis miniştrilor Finanţelor şi Muncii din Grecia că piaţa muncii trebuie reformată radical, iar salariile şi pensiile tăiate cu 25%, potrivit agenţiei de ştiri Athens News.
Cererea a fost transmisă oficialilor eleni la o întâlnire care a avut loc joi, la care au participat şeful misiunii FMI la Atena, Poul Thomsen, Evangelos Venizelos, ministrul grec al Finanţelor şi Yiorgos Koutroumanis, ministrul Muncii.
Deja, în 2010 şi 2011, Guvernul de la Atena a majorat TVA de la 19% la 23% şi a mărit cu 10% accizele la alcool, tutun şi benzină. Salariul mediu a fost redus cu până la 20%. Salariile din sectorul public au fost reduse cu 8%, iar al 13-lea şi al 14-lea salariu au fost eliminate. Reformarea sistemului de pensii a presupus o diminuare de 10% a acestora şi majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 65 de ani. Cotele preferenţiale ale TVA au fost majorate, iar bugetul pentru Sănătate - redus.
Recunosc scenariul pana in cel mai mic detaliu. Citind articolul, mi se parea ca citesc despre Romania si nu despre Grecia.
Oare cand se vor trezi oamenii?!
Sau poate ca nu e totul pierdut:
Război cu paradisurile fiscale. SUA dau în judecată cea mai veche bancă elveţiană
Autorităţile americane au demarat acţiuni în instanţă împotriva băncii de investiţii Wegelin, cea mai veche bancă elveţiană de investiţii, acuzând instituţia că a ajutat americani bogaţi să „ocolească“ plata impozitelor. Activele şi fondurile unei bănci partenere, care ar fi ajutat Wegelin să conspire pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă, au fost puse sub sechestru.
Departamentul pentru Justiţie al Statelor Unite ale Americii a pus joi sub acuzare grupul bancar Wegelin, cu acuzaţia că ar conspirat şi comis fraudă pentru a-şi ajuta clienţii americani să ascundă averi în valoare de 1,2 miliarde de dolari şi nu-şi achite impozitele şi taxele aferente, scrie „Deutsche Welle“.
Potrivit dosarului înaintat de americani, Wegelin ar fi încercat să atragă noi clienţi, cărora le promitea „servicii confidenţiale“, în contextu în care era un lucru ştiut că autorităţile SUA demaraseră deja o anchetă amplă împotriva gigantului elveţian UBS pentru aceleaşi operaţiuni controversate.
Angajaţii Wegelin au „decis să atragă către acest grup întregul segment de operaţiuni bancare transfrontaliere ilegale pierdut de UBS şi, în mod deliberat, şi-au propus să deschidă noi conturi nedeclarate pentru clienţii americani care plecau de la UBS“, se arată în plângere.
Clienţilor li s-a spus că Wegelin este o alternativă mai sigură, în contextul anchetelor, pentru că nu are sucursale în afara Elveţiei, fiind astfel mai puţin vulnerabilă în faţa autorităţilor străine.
În urma anchetei dinainte de acuzarea oficială, grupul Wegelin s-a divizat. În plus, active în valoare de 16 milioane de dolari au fost puse sub sechestru de la divizia UBS care făcea legătura între Wegelin şi clienţii americani şi se ocupa de administrarea portofoliilor acestora.
Procesul împtrotriva Wegelin face parte dintr-o amplă anchetă demarată de americani împotriva sistemului bancar elveţian, vizate fiind 10 instituţii (printre care şi Credit Suisse, Julius Baer şi Basler Kantonalbank).
UBS a fost forţată să plătească amenzi în valoare de 780 de milioane de dolari şi să dea detalii despre 4.000 de clienţi.
Precedentul odata creat, sa ajunga la Federal Reserve si la FMI este doar o chestiune de timp...
cum sa salvam lumea, 13 idei: Debt-ridden and hidebound, Europe may be on the verge of a painful breakup. America is still reeling from the 2008 financial crisis. Even China and India -- the new engines of global growth -- seem to be sputtering these days. Worse yet, the usual wonkish prescriptions don’t seem to be working anymore. So we asked 13 of the smartest people we know to give us their one out-of-the-box idea for fixing the global economy. Here’s what they recommend. 1. Write off the World’s Debt By Paul Kedrosky 2. Hire Everybody By Diane Coyle 3. Get Better Data By Paul Saffo 4. Cut Defense Spending By Barney Frank 5. Whip Up Inflation, Now By Menzie Chinn and Jeffry Frieden 6. Spend $1 Trillion on the Future By Justin Yifu Lin 7. Raise the Minimum Wage. A Lot. By James K. Galbraith 8. Think Small By Vivek Wadhwa 9. Tame the World’s Crazy Currency System By David M. Smick 10. Buy More Yachts By Robert H. Frank 11. Get Healthy, Get Wealthy By Esther Dyson 12. Build Green Cities By Alex Steffen 13. Take a Vacation By Daniel C. Dennett de aici: LINK
Forums
.Insa nu se stie nimic totul e confuz si ca de obicei deciziile se iau *peste noapte*.Ne ramane asteptarea.. 
