Aflu cu stupefacţie că o ştiristă, din cele făcute la academii de ştiri de casă anunţă decesul unui om care s-a împuşcat în cap cu o armă de vânătoare. Neavând ce să mai spună, dar vrând să iasă în evidenţă cu ceva, ştirista în cauză dezvoltă subiectul descriind „zgomotul gloanţelor”. Bineînţeles că săraca reporteriţă habar nu avea că armele de vânătoare nu trag la foc automat, iar un om care se împuşcă în cap nu poate trage mai mult de un foc decât nici dacă se omoară cu un Kalaşnikov pus pe foc automat şi are grijă să se agaţe de trăgaci ca Roaită de sirenă. O rog pe inspirata comentatoare, dacă tot îi zboară mintea după cuiburi de cuci, să îşi închipuie un om atârnat de trăgaciul armei de vânătoare. Probabil marele reporter şi corespondent de război, Adelin Petrişor ar fi spus doct, că acesta s-a împuşcat cu foc în serii, din mers, cu scurte opriri.
Şi pentru că numai la noi întrebările cretine depăşesc viteza luminii, două noi cazuri prezentate pe acelaşi program specializat deja în întrebări idioate ne dau două noi mostre de stupiditate împinsă la extrem. Primul caz este al unor hoţi care furau din locuinţe interne şi externe prinşi de un poliţist în România. În timp ce unul din infractori este împins în maşina poliţiei, o reporteriţă întreabă „Ce ai făcut în Franţa, de ce ai făcut puşcărie?” Răspunsul dat de infractor, aşa cocoşat cum era băgat în maşină, ar trebui înregistrat şi dat tuturor studenţilor la academiile de presă : „ Ce întrebare proastă!” Constat cu surprindere că infractorii români au evoluat. Eu nu aş fi folosit termenul „întrebare”. Şi bomboana pe colivă, donşoara îl întreabă şi pe poliţistul care l-a prins: ”Cam ce distanţă aţi alegat după ei?” Vă daţi seamă cât de importantă era distanţa, domnişorica probabil voia să vadă dacă nu cumva s-a bătut recordul mondial la suta de metri că atunci sigur ar fi fost candidată la premiul „Pulitzer”.
Un al doilea caz care a venit imediat după cazul infractorului, se referea la un om găsit decedat şi care prezenta urme de lovituri. Vă redau dialogul purtat între reporteriţă şi o rudă a victimei sau cineva care găsise ” trupul neînsufleţit al cadavrului celui decedat”:
- „Reporter: Are mai multe lovituri?
- Martor: Da.
- R. Are lovituri în torace?
- M: Da, are mai multe lovituri, una în torace, una în stomac, mai multe la cap.
- R: Poate fi sinucidere?”
După o astfel de întrebare îţi vine să îi dai mai multe lovituri, una în torace, una în stomac, în cap va fi mai greu pentru că trebuie mai întâi să îl găseşti, apoi să o întrebi cum se simte şi de ce s-a sinucis.
Update:
Nu se mai opresc. La ştirile de la ora 14.25 vorbind despre o zonă lovită de ape, pe A3 o fată creaţă ne spune că ” autorităţile au fost acolo şi au făcut tot ce era nevoie” . Asta da ştire. Deci autorităţile au veni şi au făcut toate nevoile. Când nu ai ce să spui, te joci cu cuvintele, numai să lauzi ceva.
Comentatul articolelor de ziar e oarecum in contradictie cu inclinatia spre lectura.Presa si televiziunea au devenit de multa vreme un balast.Vrei informatii corecte,le cauti si le verifici.
Păi dacă Adevărul o spune înseamnă că aşa este, că d-aia-i adevăr! Păcat că articolu' nu spune şi de lupta noastră împotriva ruşilor la Plevna. Uite aşa se scrie istoria pentru tinerele generaţii: bagi degetu-n gură şi-l ridici ca să vezi de unde bate vântu'! Apoi începi şi scrii, ca să-ţi iei tainu'!
Eroarea celor de la Adevărul este parțială. Oricum timp de doi ani am avut o relație destul de rece față de Rusia (1914-1916). Clasa politică îi vroia pe francezi -marea noastră dragoste - dar francezii ne-au sfătuit să ne bazăm pe armata rusă față de care guvernanții aveau reticențe. Se va vedea ulterior că erau întemeiate. "Cauza principală a întârzierii intrării în război a României a fost neîncrederea cvasigenerală a liderilor politici și militari români în Rusia", se spune și pe Wikipedia. Din toamna lui 1917 am încheiat relațiile cu rușii, deci colaborarea a existat doar un an și 4 luni, până la un asaltul Palatului de Iarnă - un minor incident.
Forums
