Rosia Montana, subiect urmarit de S.R.I. din 1999. In cadrul conferintelor de presa, oficialii S.R.I., au adus la cunostinta publicului, ca au fost intocmite peste cinci sute de rapoarte , rapoarte care nu zac in sertarele S.R.I.-ului, ci in sertarele celor in drept sa le primeasca , sa le analizeze si sa decida.
Reprezentantii Organelor in drept, spun ca in spatele afacerii “ Rosia Montana “ s-au comis si se comit infractiuni de genul santaj, mita dar si alte infractiuni foarte grave.
Totodata, se face si o publicitate agresiva si foarte inselatoare.
Daca Organele statului au informat pe cei “ Mari “ despre ceea ce se intampla in spatele afacerii “ Rosia Montana “,de ce nu s-au luat masurile care se impuneau, la timpul potrivit, de catre cei in drept ? ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Cine sunt cei care au primit rapoartele? De ce nu se spune clar, cui au fost adresate? De ce tac cei care au primit rapoartele? De ce nu vin cu explicatii? Ce contin acele rapoarte? Sunt rapoarte de rau sau de bine? De fapt, ce se ascunde in spatele acestei afaceri “ Rosia Montana “?
Jurnalistii au intrebat, dar raspunsurile date de catre oficialii institutiilor statului, nu prea au lamurit lumea. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Ce sa credem, pe cine sa credem?
O parte a populatiei ( mai ales cea locala, din zona Montana ), ar dori ca zacamantul aurifer sa fie exploatat, indiferent de metoda folosita, chiar daca s-ar folosi “ metoda cianuri “. Dar exista si foarte multi cetateni, din diferite zone ale tarii , cetateni care nu sunt de acord ca exploatarea sa se faca pe baza de cianuri. De ce firma canadiana a ales ca exploatarea sa se faca pe baza de cianuri? Simplu, pentru-ca este cea mai ieftina metoda de exploatare ( castiguri mari cu cheltuieli mici ). Este bine pentru ei, dar pentru noi este sau va fi mai bine? Ce sa facem? Cum facem? In urma exploatarii prin metoda “ cianuri “, vom castiga cateva lingouri de aur, dar in schimbul lor vom ramane cu pamantul otravit de cianuri.
In prezent, populatia Romaniei s-a impartit pe tabere: unii in tabara celor care striga “ noi vrem deschiderea mineritului, ca sa avem locuri de munca “, si unii in tabara, care striga “ nu ne otraviti, sa se inchida Rosia Montana “. Dar exista si parte a populatie care a ramas neutra ( indiferenta !? sau… ).
Pe cine sa crezi, pe cei care vor un loc de munca acolo la Rosia Montana, cu orice pret, sau pe cei din Bucuresti sau din alte localitati din tara, care striga “ nu ne otraviti prezentul si viitorul “?
Pe strazile Bucurestiului, cetatenii participanti la demonstratii si mitinguri striga: “ Fie ploaie, fie vant, nu ne orim din avant “. “ Uniti, vom castiga “. “ Rosia, nu otravi viitorul romanilor “. S.a.m.d. -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- La Rosia Montana, localnicii striga: “ Vrem sa muncim “. “ Mineritul este viata si salvarea noastra “. “ Vrem sa muncim, nu sa cersim “. S.a.m.d. ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- De fapt cine s-a aflat si se afla in spatele afacerii “ Rosia Montana “? ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Cum de presedintele Romaniei domnul Traian Basescu, , si primarul Clujului domnul Emil Boc, au “ schimbat macazul ?”. Domnii ( mai sus mentionati ), acum sunt impotriva exploatarii cu cianuri. Pe timpul guvernarii “ PDL-UDMR “, acesti domni, erau fanii exploatarii la Rosia Montana, prin orice mijloace, inclusiv prin metoda “ cianuri “. Sa intelegem ca oamenii si-au schimbat parerile, opiniile? Daca se mai intampla si asta din cand in cand, ne bucuram. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- “ Muntii nostril aur poarta, noi cersim din poarta in poarta “.
Stimată doamnă, nu pot să răspund la multitudinea de întrebări puse de dvs. Cu toate acestea, la vreo trei vă pot da un răspuns documentat:
Cine sunt cei care au primit rapoartele? De ce nu se spune clar, cui au fost adresate? De ce tac cei care au primit rapoartele? De ce nu vin cu explicatii? Ce contin acele rapoarte? Sunt rapoarte de rau sau de bine?
Răspunsul este simplu şi unic: Certificatul ORNISS! Dacă-l aveaţi nu mai trebuia să întrebaţi!
Atentie, intrebarile pe care le-ati punctat au fost puse de diferiti jurnalisti in conferintele de presa. Le-am cules de prin ziare. Jurnalistii nu au fost multumiti de raspunsurile primite. Nu sunt intrebarile mele. De ce au fost puse? Ei stiu mai bine. Probabil au vrut sa afle si altceva, asa cum si noi am dori sa aflam mai multe.
Dacă sunteţi mulţumită, pot să îndrăznesc şi eu cu o întrebare? De exemplu, văd că sunteţi împotriva folosirii cianurii în minerit, dar nu vă întreb de ce. Vă întreb ce altă tehnologie verificată se poate folosi când aurul este sub formă de solzi cu dimensiuni microscopice?
Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului: "Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!"
Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari Au mărit perimetrul minei de câteva ori Suspiciune de fraudă bursieră Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?
„Asasinii economici” ai Roşiei Montane
Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe „specialiştii” în problema Roşia Montană...
Şi râsul şi revolta în acelaşi timp... Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: ”Uite, lucrurile stau aşa”. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect - mulţi spun că e proiect, de unde? -, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră a românilor, pe un „pumn de arginţi” dat unor persoane din vremea aceea care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva... Şi vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!
Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 - sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. - fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat - vai de mine - aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş - un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care - vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări... Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!
Conflict de interese clar.
Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.
Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?
Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi ulterior plângeri la Ministerul Industriilor pentru că efectiv nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect - într-adevăr treci prin dificultăţi economice tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore -, le acorzi şi ălora o şansă... Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 - c-aici este problema extraordinară - se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv - şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!
Deci aceasta era chestiunea în discuţie; reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat... prin tehnologie avansată... Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din acţiunile noii societăţi ce urma, atenţie (!), ce urma a fi înfiinţată, 40%, dar nu mai puţin de 20%, iar partea străină, 80%, dar nu mai puţin de 60%. Acest aşa-zis contract - ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” - a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM... Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi - mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! - iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom'le, punct!
Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare...
Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract”. Orice litigiu, scrie în contract - nu poveşti cu New York sau Londra -, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!
Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: ”Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!”, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.
Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!
Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resourcespentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.
O vilă mai răsărită pe vremea aceea...
Cam aşa ceva... Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: “Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor “. Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.
80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?
80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca apoi suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de steril”. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni - că de fapt ăştia sunt jucătorii la bursă -, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.
Deci de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine. De ce vă spun treaba asta?
Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care - vă spun sigur - au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.
Frauda bursieră - delict federal
Deci ei au listat la bursă o fantomă...
Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis-a-vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80% de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80% din acţiunile minei”. Vi se pare logic? Stai, domne, am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia domne, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi în competiţie.
Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume - nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări -, a fost tradus fără precizarea „proiect ” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources,intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.
La bursa de la Vancouver, ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia MontanăGold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis-a-vis de datele respective, ce trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.
Şi cum se verifică toate aceste lucruri?
Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania..
Păi Timiş parcă era un pion...
Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi apoi a „miruit” pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.
Deci în timp ce contractul era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001 iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.
Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80%, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: ”Doamnă, daţi-mi vă rog o explicaţie, de ce această mină care până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi perimetru de explorare-exploatare a ajuns la 42,3?”. Toată lumea a dat din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului. Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, şcoli...
Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care chipurile erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România - operabil în România că era în stadiul de proiect - şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80% din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.
Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii SRI...
Nu dai aurul, nu intri în NATO
Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea...
Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Joiţa Tănase îmi spune: ”Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră”. Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul”. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu”, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a cotractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. - Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca şi cetăţean care am o situaţie decentă - am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig - este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!
Dar să revin... Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!
Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide” acest caz?
Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, 3 milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare care în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.
Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul” de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice...
Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80% din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.
Cacealmaua lor şi potul nostru?
„Acoperire” la nivel înalt...
Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la PNA neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani - că doar suntem în 2013 -, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente... Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice... Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?
Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!
Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate... Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!
Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.
Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm...
Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.
Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?
Nu cunosc aceste lucruri, sau dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!
Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura ”Proiect” ca şi când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.
În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie... Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate instituţiile...
Să se dizolve această comisie şi să sesizeze parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat”. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie... pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul” şi „partenerul” lor?
Suntem în război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere - şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el. LINK
Nu sunt de specialitate, dar m-am interesat si am aflat. Raspuns: In unele tari se foloseste metoda " fragmentarea selectiva a rocilor ". Este o metoda foarte scumpa, metoda folosita si in exploatarea diamantelor si platinei.
Ca sa vezi si sa nu crezi. Si care sunt acele tari , daca nu deranjeaza intrebarea ? Ca sa stim si noi ... Dvs. ne spuneti ca in unele tari se foloseste metoda " fragmentarea selectiva a rocilor " , in timp ce ...
„În cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA se studiază și se experimentează de mai mult timp o tehnologie relativ nouă pe plan mondial pentru extragerea componentelor din minereuri, tehnologie care nu implică „cianurarea”. Această tehnologie alternativă, cu elemente de noutate aparținând cercetătorilor români, poate fi aplicată cu succes și în cazul extracțiilor de aur de la Roșia Montană.
Tehnologia permite extragerea tuturor componentelor din minereuri / conglomerate prin procesul de fragmentare selectivă a rocilor cu impulsuri de înaltă tensiune și mare putere. Metodele studiate și propuse de ICPE-CA sunt absolut ecologice, bazându-se pe electrotehnologii și lichide magnetice ce acționează pe principiul diferenței de densitate a componentelor, respectiv separarea electrodinamică prin diferența de conductibilitate electrică a metalelor sau a altor componente.
Cine are timp , poate sa cerceteze site-ul icpe-ca.ro LINK , sa-i intrebe in mod oficial pe reprezentantii institutiei in cauza sau sa se intereseze daca sursa LINK duce cumva in spate anumite interese ascunse .
Nu sunt de specialitate, dar m-am interesat si am aflat. Raspuns: In unele tari se foloseste metoda " fragmentarea selectiva a rocilor ". Este o metoda foarte scumpa, metoda folosita si in exploatarea diamantelor si platinei.
Axinia.
Stimată doamnă, dacă nu sunteţi de specialitate e bine să luaţi cu prudenţă ceea ce spun alţii. Sincer să fiu, cu toate că am studiat (la nivel de cunoaştere primară) metodele de obţinere a aurului şi argintului, n-am auzit (citit) despre "fragmentarea selectivă a rocilor" şi nici nu pot să-mi închipui ce înseamnă asta. La Roşia Montană există aur în cantitate de câteva zeci de grame la tona de steril. Mai mult, aurul se găseşte sub forma unor lamele microscopice. În astfel de situaţii, dacă nu-ţi permiţi să cheltuieşti două kilograme de aur ca să obţi unul, se folosesc trei metode: flotaţie, dizolvare şi amalgamare cu mercur sau plumb. Deoarece flotaţia este o metodă anevoioasă şi amalgamarea este cea mai periculoasă dintre toate, majoritatea exploatărilor de aur din roci similare cu cele de la Roşia Montană folosesc dizolvarea şi recuperarea pe cale chimică, în 99% din cazuri folosind cianuri. Vreau să mă înţelegeţi bine, mie mi-e indiferent dacă se exploatează sau nu aurul de la Roşia Montană. Nici nu sunt îngrozit de folosirea cianurii şi de existenţa iazurilor de decantare. Am depăşit de mult spaimele "drobului de sare" şi a protestelor din spirit sportiv ...
"Alexandru Mironov: Roșia Montană – o alternativă nepoluantă la cianuriLINK
Cunoscutul jurnalist de știință Alexandru Mironov a descris, în revista Știință&Tehnică, ediția februarie 2012, o tehnologie de extracție a aurului nepoluantă, alternativă la metoda cu cianuri propusă de RMGC și contestă în cadrul protestelor de stradă, de la început de septembrie 2013, scrie LINK, preluat de Romanian Global News.
În contextul în care liderii politici ai principalelor partide s-au pronunțat împotriva proiectului de exploatare RMGC, iar acesta din urmă urmează a fi respins în Parlamentul României, republicăm aici articolul d-lui Mironov, invitând oficialii români și mass media să investigheze mai amănunțit cazul alternativei nepoluante propuse la Baia Mare.
Am descris cu puțini ani în urmă – în revista „Esenţial" şi ziarul „Cronica Română", într-o emisiune de televiziune şi în alta de radio – o tehnologie de extragere a aurului şi argintului din reziduuri miniere prin metode nepoluante, propusă de un grup de cercetare ştiinţifică numit SC Larechim (cercetători care lucraseră anterior la excelentul „Institut pentru metale neferoase" din Baia Mare pe care marea dezindurializare l-a suprimat pur şi simplu). Mediatiatizarea metodei a avut un efect neaşteptat, voi vorbi mai târziu despre dubioasa întâmplare de la Baia Mare, acum mă întorc la tehnologia descrisă de dr. ing. Vasile Coman, un manager cum puţini există în România şi un om în al cărui cuvânt te poţi încrede.
Prietenul Vasile Coman mi-a spus, atunci, că ei lucrau, de ceva vreme, la o tehnologie care, se pare, avea meritul de a evita cumplitele cianuri. Cele pentru care, vă amintesc, Ungaria ne-a reclamat la Parlamentul European, atunci când am poluat criminal râul Tisa.
Băimarenii din echipa SC Larechim-ului descoperiseră un activator, o substanţă care, într-un mediu alcalin amoniacal, permite o reacţie cu cheltuială rezonabilă de energie. Adăugaseră încă o invenţie privind extragerea arsenului din pirite aurifere (brevet RO 120980 / 28.08.2003). În laboratoarele şi atelierele răposatului Institut pentru Metale Neferoase au construit o instalaţie pilot pentru recuperarea aurului şi argintului din piritele de la Şuior. Odată instalaţia pusă la punct, şi după un şir lung de experimente (24 şarje de câte 200 kg pirite), ei ajunseseră să poată asigura un proces constant de recuperare. Pe care îl pot sintetiza în câteva propoziţii.
Prin reactoare, vase de stocare şi uscătoarele instalaţiei s-au pompat 400 kg pirite aurifere (3 şarje au fost rebutate), tratate cu tiosulfat de sodiu în soluţie; în urma operaţiilor, chimiştii băimăreni au obţinut 43,97 g aur (cu un randament de 99,5% !) şi 165,7g argint (randament 91,4%), în 30 ore-manoperă, cu un consum de combustibili de 110 metri cubi de gaz metan, 500kwh energie electrică şi 3 metri cubi de apă. Dar din prelucrare rezultă şi un produs secundar de mare valoare, trisulfura de arsen.
La o rejudecare a procesului tehnologic, iată ce rezultă: că din o tonă pirită auriferă se obţin 13,25 kg trisulfură de arsen, la un preţ de prelucrare de 1426,24 RON. Ceea ce înseamnă că această substanţă utilă în industria vopselurilor, pirotehnie, fibre optice, aliaje speciale, chiar în industria de armament s-a obţinut la SC Larechim cu doar 400 euro/kg (dar, atenţie, pe piaţa mondială se vinde la preţuri mult mai mari, între 5000 euro-8000 euro, după cum variază bursa materiilor prime!).
Un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate atunci în haldele de la Flotila centrală s-ar fi putut obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar, sume ameţitoare – preiau cifra din raportul băimărean: 341.890.000 euro!! Şi chiar dacă aurul şi argintul recuperate din haldele Maramureşului nu reprezintă decât 20% din această sumă, să recunoaştem că averea din deşeurile minelor aurifere este uriaşă, putând să acopere datoriile externe ale României – aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu celebrul zăcământ de la Comstock din Virginia City, Nevada, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, care a echilibrat, în acea vreme, balanţa comercială a SUA!
Or, noi şi urmaşii noştri nu avem moştenire din istoria milenară a mineritului doar haldele maramureşene (cu 10-12 g aur per tonă şi 50 g argint per tonă), ci şi pe cele de la Certej – Deva (8-10 g aur şi 150 g argint per tonă) şi Roşia Montană (2 g aur şi 15 g argint per tonă). Adica: „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă."
Îi numesc pe eroii de atunci ai cercetării ştiinţifice din Maramureş: dr. ing. Jack Goldstein, ing. Gabriel Duda, dr. ing. Corneliu Pop, ec. Loredana Năftănăilă şi dr. ing. Vasile Coman, nu ştiu dacă ei mai lucrează şi acum la acel proiect, trebuie să vă spun că în 2009 ei adresaseră o scrisoare-manifest Academiei Române, preşedintelui ei, prof. univ. Ionel Haiduc, chimist cu largă recunoaştere internaţională, dar au fost sesizate şi ministerele de resort (ale Economiei şi Mediului).
Fac fixarea temei – aşa cum am învăţat la cursurile de pedagogie – o fac pentru politicieni:pentru 1 kg aur şi 5 kg argint extrase din haldele de pirite prin metoda SC Larechim se consumă 0,7 t tiosulfat de sodiu, între 0,2 şi 0,9 t var, 0,02 t NaOH, 0,5 t sulfat de amoniu şi circa 0,03 t „activatori". În total, de 1,5-2 ori mai mult cantitativ decât pentru tehnologiile pe bază de cianuri – dar la preţuri de 2,5 ori mai mici!
Adăugaţi câştigul enorm pe care îl aduce trisulfura de arsen – şi aveţi în faţă una dintre posibilele mari lovituri economice ale României. Mai era atunci nevoie de doar o investiţie de circa 100.000 euro, care ar fi trebuit să ţină în viaţă grupul de chimişti băimăreni şi să contribuie la apărarea bogăţiilor ţării şi curăţeniei ei.
Dar: la scurtă vreme după demersurile mele jurnalistice, laboratorul de la Baia Mare a fost vandalizat de indivizi rămaşi, fireşte, necunoscuţi. Este vorba, desigur, de o coincidenţă absolut întâmplătoare cu ofensiva mediatică din ultima vreme – ziare, posturi de radio, dar mai ales clipuri la diverse televiziuni – care vrea să ne convingă să ne aplecăm şi să culegem miliardele de dolari pe care vrea să ni le ofere o companie, desigur, mare prietenă a României.
Generozitatea copleşitoare a căutătorilor de aur – „Nu vreţi 4 miliarde de dolari?" – vrea, desigur, să ne facă să privim cu mai multă bunăvoinţă aventura. Numai că, în ceea ce mă priveşte, eu sunt oltean-basarabean, şi în ambele ţinuturi româneşti bântuie ideea că atunci când cineva vrea neaparat să-ţi facă prea mult bine, trebuie să fii atent, foarte atent cu intenţiile lui...
Nu doresc, sub nici o formă, să fiu considerat avocatul RMGC, dar sunt nevoit să tai puţin din "coada vulpii". După cum aflăm şi din articolul de mai sus, toate experimentele, fie ele de la Baia Mare, fie de la Larechim şi, mai nou, de la ICPE, au fost făcute în aşa zise staţii pilot, adică nişte în ligheane sau cuve care încap într-un laborator. Rezultate superbe, cheltuieli minime! Oare? Ca să se poată vorbi de o exploatare intensivă şi, mai ales, profitabilă, trebuie să existe o investiţie iniţială. Domnul Mironov pomeneşte de "doar o investiţie de circa 100.000 euro", adică preţul unei case în comuna Chiajna, sau costul a un sfert dintr-un escavator cu cupa de 5m³, sau motorul unei basculane de 50 de tone, sau ... sau ...! Glumă bună pentru câştig de imagine! Prietene Mironov, suntem în anul de graţie 2013, în plin capitalism dâmboviţean şi cu un buget mai mic decât cel din 1945! Totuşi, nimeni nu duce raţionamentele până la capăt. Este greu să se stabilească cu precizie valoarea zăcământului aurifer de la Roşia Montană dar se ştie cu precizie că "un calcul simplu ne arăta că din cele 500.000 tone aflate atunci în haldele de la Flotila (cred că este vorba de Flotaţia) centrală s-ar fi putut obţine, doar prin valorificarea acestui produs secundar (trisulfura de arsen), sume ameţitoare – preiau cifra din raportul băimărean: 341.890.000 euro"! Mai mult decât frumos! Dar nu ştim despre ce este vorba, suma brută sau netă? Au fost scăzute cheltuielile cu dislocarea rocilor, concasarea, transportul, combustibili şi carburanţi, amortizări ale utilajelor şi clădirilor, substanţe chimice, salarii şi refacerea mediului grav agresat? Îndoi-m-aş şi n-am cui! Fiindcă, ţinând seama că nimic nu se mai fabrică în România şi trebuie un import masiv, s-ar putea ca sumele ameţitoare să fie cu minus! Ce mă intrigă pe mine este faptul că dl Mironov (sau alt "grijuliu") nu procedează ca un om cu iniţiativă pragmatică: cu o mie de lei poate înfiinţa o societate pe acţiuni, de exemplu Mironov Gold Corporation, urmând să deschidă subscripţia de acţiuni către populaţie. Mare lucru să adune zece miliarde de euro pentru începerea pregătirii exploatării! Dacă numai în PU sunt cinci mii de protestatari, a două milioane de euro acţiunea, afacerea este ca şi pornită ...
Fost oficial al Guvernului: Cianura de la Roşia Montană nu se poate neutraliza cu ultraviolete, poate fi doar “bronzată”
Fostul secretar de stat în Ministerul Industriilor Marin Bivolaru a declarat joi, în cadrul Comisiei speciale, că procesul de distrugere a cianurilor prin ultraviolete este “o poezie”, deoarece acest procedeu se poate realiza doar în sistem staţionar, ceea ce nu este cazul şi la Roşia Montană.
“Se vehiculează tehnologia de distrugere a cianurilor (cu raze ultraviolete, n.r.) pe care eu am observat-o. Am analizat săptămâni întregi conţinutul de cianuri la intrare în iaz şi la ieşire în iaz, tocmai ca să urmăresc dacă există acest fenomen de distrugere prin ultraviolete. Aproape nesemnificative sunt aceste distrugeri. Procesul acesta de distrugere cu ultraviolete este pelicular, apele au o adâncime fantastic de mare. Distrugerea cianurilor prin metoda cu ultraviolete se poate realiza doar dacă este în regim staţionar. Iazul de decantare se alimentează în continuu cu soluţii poluate cu cianuri (…), nu există un regim staţionar care să poată fi controlat (la Roşia Montană n.r.). Este o poezie ca cineva să poată să prevadă epurarea apelor cu raze ultraviolete. Probabil se poate încerca să se urmărească modul de bronzare al acestor cianuri, dar altceva, din punctul meu de vedere nu am obţinut (…)”, a explicat el.
Bivolaru a susţinut că nu se poate exclude o avarie la iazul de decantare.
“Trebuie neapărat să mă leg de iazul de decantare (…). Nu se poate prevedea o astfel de avarie (la iazul de decantare n.r.) (…)”, a punctat fostul deputat PNL.
De asemenea, el s-a arătat “sceptic” în ceea ce priveşte ecologizarea de la Roşia Montană.
“Am încredere că cineva va reuşi să facă această ecologizare, dar sunt sceptic, pentru că până în momentul de faţă, cam tot ce am exploatat noi şi s-a depus în iazul de decantare, nu cred că se poate controla. Asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm”, a conchis Marin Bivolaru
Plin de optimism articolul, domnule Radu! Uite că am scăpat de anul 2000, de calendarul maiaş, de blestemul lui Rasputin, de comete şi meteoriţi ucigaşi, poate scăpăm şi de avariile la iazurile de decantare. Nicicând n-a fost mai actual Ion Creangă!
Sigur că razele ultraviolete neutralizează multe substanţe toxice dar, tot atât de sigur, acţiunea lor este potentă numai în straturi superficiale. Neutralizarea se face chimic, cu compuşi ai calciului.
Ce înţeleg eu citind toate aceste articole? Că nu mai suntem în stare de nimic şi nici nu avem încredere că putem respecta o disciplină tehnologică! Cu o astfel de mentalitate, în curând nici cuie nu vom mai fi în stare să fabricăm! Bine, o să le importăm din China şi o să ne împrumutăm la FMI ca să le cumpărăm! Punând gaj resursele naturale!!!
Mai crede cineva că România a avut pionieri ai aviaţiei, că fabrica avioane, tractoare, camioane, rulmenţi şi componente electronice? Ce diferenţă de mentalitate, ce curaj ingineresc, ce orgoliu aveau cândva românii! Astăzi suntem precum cartofii: partea bună se află în pământ ...
Forums
