Pai daca venea Decebal sa isi ia bratarile inapoi???? Ce faceau ei, ca asta cica a fost un periculos rau de tot. Cica i-a dat-o in gura si lu' unu Traian de isi facea veacu' prin Italia si era mare smecher pe acolo.
Si a propos de bratarile astea, sa stiti ca autoritatile au fost avertizate dinainte sa iasa din tara ca se va intampla acest lucru. Da' s-au luat aceleasi masuri ca si cu Omar.
press>aia e caterinca de imagine-sa vada tot natu cum institutziili abilitati pazeste ei avutzia natzionala,sa nu se mai ciordeasca ca-n vremea psd-ului.ce ar fi interesant de stiut-dar se va sti mai pe seara-este in n umele cui a vindut acel colectzionar american bratzarile-cu 800.000 de ce-or fi fost-si care a fost comisionul lui!
Ce e mare lucru sa fi fost vre-un mahar politic in spatele acestei afaceri? ?! Shi nici macar nu se stie daca ACESTE BRATARI SUNT AUTENTICE SAU SUNT SUNT CONFECTIONATE DIN COSONI !alien -pentru a le da o aura de autenticitate, si pentru ca se pare ca deja erau prea multi cosoni pe piata 8)
Aici e joi dimineata . Nu am reusit sa te trezesc dar am vorbit cu R.....a , sper ca te-a trezit ea . M-a intrebat cum de am ajuns azi dimineata la 4.30 , i-am zis ca n-am fost eu . Le-am povestit astora ca am stat pe terasa la bere pana tarziu Frate , daca n-am tot sunat si-am batut la usa .... Ce sa-ti mai zic , probabil cand vei citi acest mail vei fi in TM . Sper ca ai ajuns cu bine in cele din urma . Am o sete-n glanda ... am baut toata apa ce-o aveam pe birou si am un miros impregnat in haine (tot cu toalele alea am venit la lucru) .... dar imi place - e misto O sa fie o zi lunga pentru mine Ai de p... mea !!! E abia 8:49 .... Mai e un secol pana la 17:30 . Ai grija de tine in Brazilia . Fuck , ce bine miros Era sa uit : distractie placuta in TM !!!
P.S.: fara chestii sensibile pe mail , cica se mai citesc din cand in cand . Ai grija ce vorbesti in special cu M........ ca deja a inceput sa se intereseze de tine si probabil pe tine o sa te intrebe de mine .
am dat unsend la mail ca sa mai adaug ceva :
E 9.30 si tocmai am vorbit cu R.....a . Mi-a zis ca nu poate sa te trezeasca . Tocmai ajunsese taxiul in timp ce vorbeam la telefon . Sper sa te trezesti .
iar am dat unsend
Mail-ul asta o sa se transforme in blog Ce repede trece timpul cand dormi ... Deja e 11:22 - a doua pauza de tigara si cafea desigur PLACEBO - I KNOW INCREDIBIL , au trecut fix 5 minute de cand scriu ultimele 5 randuri !!!
unsend 14:13
Am pus I KNOW pe repeat , cred ca l-am ascultat de o suta de ori . Atata bataie de cap si degeaba (am scris de geaba) . R.....a imi spusese ca tocmai a venit pick-up -ul Ma gandeam daca sa-i dau send sau sa-l mai tin , poate-mi mai bese mintea ceva De [cenzurat] ! Sau nu ? Tot misuna unii p-aici si am inceput sa devin paranoic , am impresia ca am fost desconspirat . Asta era de [cenzurat] . E totusi bine ca urmeaza pauza de tigara in juma' d-ora . I know you cut me loose from i know i'm olàùc i know the last in line is olways called Ups , am uitat de paranoia ! sa-mi inchid mailul sa-l trimt mai intai ? Hm... greu ma mai gandesc poate ca ar trebui sa mai corectez sau nu ? I KNOW
Now I know : asta o sa fie un test sa vad cum evoluez intr-un secol (pana la 17:30) . hai ca-l trimit asa ca sa nu te plictisesti in hotel daca tot n-ai mai plecat apropos : stii ca am vorbit la telefon acu' o ora ? [cenzurat] !!! decat o ora a trecut de la pauza de masa ??? I know you passed from Ba , dar mai scrie si tu ceva !!!
unsend 17:16 mai sunt putin peste 1000s si plec I KNOW you love the song Daca tot n-ai mai plecat , bem si noi o bere diseara pe terasa ? n-am evoluat
Pentru pasionatii cartilor lui Sven Hassel. Pacaleala Sven Hassel -- Romanele lui Sven Hassel, traduse in zeci de limbi si publicate in milioane de exemplare, au facut inconjurul lumii. Autorul sustine ca isi povesteste propriile patanii din cursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial in armata germana. O serie de inexactitati au atras inca de la bun inceput atentia asupra autenticitatii povestirilor lui Sven Hassel. In anul 1976 jurnalistul danez Erik Haaest a publicat un volum intitulat "Hassel - povestea fantastica a unui agent al lui Hitler". Haaest dezvalui faptul ca numele real al lui Hassel este Borge Villy Redsted Pedersen, nume schimbat in 1951 in Borge Villy Redsted Arbing - dupa patru ani petrecuti in inchisoare pentru ca a colaborat cu nazistii in perioada ocupatiei Danemarcei. Succesul volumelor lui Hassel nu a fost insa afectat de trecutul autorului sau de faptul ca nu reflecta realitatea - "fenomenul Hassel" fiind asemanator din acest punct de vedere cu "fenomenul Winettou". Povesti contradictorii In 1953, anul publicarii primului volum al lui Hassel "Legiunea blestematilor", editia din 15 noiembrie a cotidianului Nationaltidende publica un articol in care se arata ca: "Sven Hassel spune despre el insusi: sunt fiul unui ofiter austriac casatorit cu o daneza. Dupa moartea tatalui meu, mama mea s-a intors in Danemarca si s-a casatorit cu un danez. Am fost crescut aici, am mers la o scoala daneza. Am fost voluntar in armata finlandeza in razboiul acestei mici tari impotriva Rusiei in 1939-1940. La cateva zile dupa intoarcerea mea din Finlanda, germanii au ocupat Danemarca si am fost incorporat in armata germana, Wehrmacht. In acea perioada Austria devenise parte a celui de-al Treilea Reich si autoritatile m-au fortat sa devin soldat. Destinul meu de dupa acest moment este povestit in cartile mele, care reflecta amintirile mele. In 1946 am reusit sa ma intorc in Danemarca dupa ce am fugit din Berlinul ocupat de rusi cu ajutorul a doi ofiteri americani. In Danemarca am mers la autoritati care m-au acceptat ca cetatean danez. Mi-am dorit cu adevarat sa apar cu numele meu adevarat si sa imi expun acuzatiile la adresa celor responsabili de ororile din timpul razboiului. Insa imi este imposibil din cauza familiei mele si a pozitiei mele in domeniul economic". In editia din 10 septembrie 1958, cotidianul danez Politiken publica urmatoarea descriere a lui Sven Hassel: "S-a nascut in orasul danez - din 1864 german - Slesvig. A dezertat si a ajuns intr-un batalion disciplinar. Nu a reusit sa-si urmeze studiile. Tatal sau lucra ca sofer si l-a tinut in afara scolilor celui de-al Treilea Reich. In 1949 a venit in Danemarca, si s-a angajat ca ingrijitor in Copenhaga. S-a casatorit cu o studenta daneza care l-a invatat limbi straine. La inceputul anilor '50 a scris un volum despre experientele sale din timpul razboiului si a reusit sa convinga editura Grafisk Forlag sa-l publice. A aparut sub titlul "Legiunea Blestematilor". Se intampla in 1953, iar cartea a devenit un succes mondial". Un interviu cu Sven Hassel a fost publicat in saptamanalul danez Se og Hor in 22 septembrie 1961: "Se mai intampla ca presa straina sa gaseasca un danez si sa-l transforme intr-o stire importanta. Asta s-a intamplat cu autorul Sven Hassel. Cartile sale au fost publicate pana acum in 750.000 de exemplare. Comunicatele de presa sunt magnifice. New York Herald Tribune a titrat <<Danemarca a produs un nou Hemingway>>. Presa mondiala s-a tot intrebat cine este Sven Hassel. Se og Hor a reusit sa dezvaluie acest secret.: Sven Hassel are 43 de ani, este din Copenhaga si a devenit marinar dupa doar 5 ani de scoala. Pentru cativa ani a navigat in Orient. In 1936 s-a intors in Germania unde la inceputul Razboiului Mondial a fost incarcerat intr-un lagar de concentrare. Sven Hassel scrie despre propriile lui experiente. Dupa eliberarea din lagar Sven Hassel a trecut prin iadul razboiului pana in 1945. S-a intors in Danemarca in 1947 si de atunci a avut mai multe slujbe. O boala tropicala caucaziana l-a tinut in pat din 1956 pana in 1958. Zeul fericirii s-a aplecat asupra lui: in 1951 s-a insurat si are in prezent un baiat in varsta de noua ani, Michael". In 1963, pe 13 septembrie, cotidianul danez Ekstrabladet publica o poveste diferita a lui Sven Hassel: "Tatal lui Hassel a fost un simplu muncitor. A frecventat scoala Nyboder din Copenhaga, s-a angajat in Germania inainte de razboi si a fost incorporat in armata germana impotriva vointei sale. Urmatorul sau volum se va intitula Monte Cassino - dupa cum marturiseste autorul a luat parte la bataliile dure de langa manastirea italiana in calitate de soldat al unei unitati disciplinare germane". Alta versiune Erik Haaest l-a intervievat pe Hassel in 1976, iar povestea acestuia s-a modificat inca o data: "Povestiti din experientele proprii? Nouazeci la suta din cele povestite in cartile mele sunt experiente proprii. Cartile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele parti in cartile mele unde povestesc ce se intampla in alte parti ale frontului ca si cum as fi fost acolo. Insa este vorba de maximum zece procente. - Care este povestea familiei dumneavoastra? Nazistii mi-au exterminat familia cand au invadat Austria in anul 1938. Am venit in Danemarca ca unul dintre "copiii vienezi". Cand ar fi trebuit sa ma intorc inapoi in Austria, parintii mei adoptivi danezi m-au ascuns. Asta mi-a creat probleme dupa 9 aprilie 1940 cand germanii au invadat Danemarca. Au aflat cine eram si m-au recrutat pentru serviciul militar". Nici una din informatiile aparute in presa despre Sven Hassel nu se potriveste cu investigatia facuta de jurnalistul danez Erik Haaest. Jurnalistul si-a demarat cercetarile de la editura Grafisk Forlag, cea care a publicat primul roman sub semnatura lui Sven Hassel. Contractul pentru drepturile de autor a fost semnat cu numele de Borge Villy Redsted Arbing, Sven Hassel fiind doar un pseudonim. Numele "Arbing" fusese schimbat in 1951, anterior fiind Pedersen. Conform unui extras de stare civila publicat de Haaest Sven Hassel: "S-a nascut pe 19 aprilie 1917 in Nyhuus, parohia Frederiksborg. Tatal sau a fost muncitorul necalificat Peder Oluf Pedersen, mama Maren Hansigne Pedersen, nascuta Andersen. Pe 17 iunie 1917 baiatul a fost botezat cu numele "Borge Villy Redsted Pedersen de pastorul Engels. Prin decretul regal din 17 iunie 1951 persoana in cauza si-a schimbat numele de familie in Arbing". Aflandu-i numele real al lui Sven Hassel, Erik Haaest a putut afla mai multe detalii referitoare la trecutul lui. Pedersen si-a satisfacut stagiul militar in Danemarca intre anii 1936-1939 in cadrul unui escadron de biciclisti, si a fost lasat la vatra ca simplu soldat, nefiind considerat apt pentru scoala de gradati sau subofiteri. Cercetarile jurnalistului au ajuns la concluzia ca Pedersen nu a participat la nici o batalie, nemaifacand parte din nici o armata dupa anul 1939. Conform arhivelor justitiei daneze, Borge Villy Redsted Pedersen a fost condamnat in anii 1939, 1940, 1941, 1942 pentru furt si purtarea ilegala de uniforme militare. In mai 1945 a fost arestat sub acuzatia ca a fost colaborator al serviciilor secrete germane Gestapo. Pe 12 noiembrie 1947 Pedersen a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru tradare, in cadrul dosarului 161/1947. A fost eliberat conditionat la inceputul anului 1951. Marturii in fata tribunalului Erik Haaest a publicat extrase din declaratiile lui Sven Hassel in fata tribunalului danez care l-a judecat: "Acuzatul declara ca nu a fost niciodata membru al partidului nazist danez. A cunoscut cativa danezi inrolati in SS, fosti membri ai Regimentului Roial de Dragoni din care a facut parte si din care a fost demobilizat pe 19 apilie 1940. Apoi povesteste curtii despre faptele sale incredibile din 9 aprilie 1940, ziua in care Danemarca si Norvegia au fost ocupate de Germania. El a refuzat sa se supuna ordinului regal de incetare a luptelor si a impuscat cativa soldati germani care incercau sa ocupe cazarma dragonilor din orasul Naestved. Pana la urma a fost coplesit si a ramas fara munitie". Jurnalistul danez l-a intervievat pe locotenentul Niels Rosenkrantz din cadrul regimentului de dragoni din care pretindea si Sven Hassel ca a facut parte: "Nu s-a tras nici un foc de arma de nici un soldat, nici german nici danez. Ordinul de sistare a focului a fost urmat de toti. Cand fortele germane au ajuns la pozitiile noastre, loiali ordinului regal, incuiasem toata munitia. Bineinteles ca eram furiosi ca nu ne-am putut apara tara". Cercetarile din arhivele Regimentului Regal de Dragoni nu au scos la iveala nici un Pedersen. Conform stenogramei din timpul procesului Sven Hassel - spre deosebire de cartile publicate dupa razboi - sustine ca "nu a facut niciodata parte din fortele armate germane. In 1941 a fost arestat pentru ca a imbracat in mod ilegal o uniforma. A incercat sa scape declarand ca face parte din regimentul SS-Nordland. Crede ca aceasta neintelegere trebuie sa fie motivul pentru care este acuzat ca a fost soldat german". Pedersen-Hassel a spus tribunalului danez o poveste incurcata, conform careia ar fi fost recrutat fara sa stie in armata germana. Viitorul autor declara tribunalului ca "In august 1942 a fost arestat inca o data si a fost condamnat la 6 luni inchisoare pentru falsificarea semnaturii lui Heinrich Himmler. Nu si-a executat intreaga pedeapsa. In perioada in care era inchis la Vestre Fangsel a primit o scrisoare de la legatia germana cu un ordin de mars. Cand a fost eliberat a primit ordinul de plecare. Inainte de asta a incercat sa se inroleze in armata finlandeza cerand capitanului Agger, seful biroului "Prietenii Finlandei" care recruta voluntari pentru razboiul impotriva Uniunii Sovietice". Locotenent-colonelul Agger a fost chemat sa depuna marturie si a afirmat ca l-a vazut pe Pedersen in 1940, nu in 1942. In urma mai multor intrebari, Pedersen recunoaste ca a facut parte dintr-o unitate de deminare a armatei germane care a servit pe frontul de est intre lunile februarie-mai 1943 - o perioada si o pozitie destul de deosebite fata de relatarile din romanele ulterioare. Concluzia judecatoarei Karen Johnsen in cazul lui Pedersen-Hassel este cat se poate de graitoare: "Curtea decide sa acorde importanta faptului ca Redsted Pedersen a recunoscut ca a fost inrolat in armata germana. Curtea nu are incredere in toate declaratiile sale deoarece acestea nu coincid de la o examinare la alta. Acuzatul lasa in permanenta o senzatie de neincredere". Pagini realizate de George DAMIAN
Wittmann versus Hassel -- In toate interviurile sale, Pedersen-Hassel sustine ca cele scrise de el constituie relatari ale evenimentelor la care a participat in mod direct. Insa o analiza mai detaliata a volumelor lui scoate la iveala o multime de contradictii. Versiunea Hassel Scriitorul danez relateaza in volumul "Monte Cassino" debarcarea aliatilor in Italia in toamna anului 1943. Dupa prezentarea primelor inclestari de pe plajele italiene povestirea se indreapta catre o inclestare de blindate. Comandantul companiei din care facea parte Sven Hassel este identificat ca "Mike", un german care inainte de razboi apucase sa serveasca in armata americana. Intors in Germania nazista, "Mike" reuseste sa ajunga comandant de companie in regimentul disciplinar in care se gasea si Sven Hassel. Pornita in mars, compania de tancuri comandata de "Mike" intalneste un subofiter de infanterie care il informeaza pe comandant de existenta unui mare numar de blindate inamice. Descris ca un soldat pur sange, "Mike" ia decizia sa atace un intreg regiment de blindate doar cu compania sa: "Rinocerii catre Scroafa. Seful. Treizeci si sase de care de lupta, zece camioane, saptesprezece masini disparute. Numarul mortilor si ranitilor necunoscut. Pierderile noastre: un mort, doi raniti. Astept intalnire cu regimentul de blindate inamic. Continuu operatia pe proprie raspundere. Intrerup contactul. Terminat. Noi zambeam, pricepusem. Mike avea de gand sa nimiceasca de unul singur regimentul de blindate inamic. (...) Sa intrerupi contactul era un lucru destul de cutezator. Nimeni nu ne va mai putea auzi in urmatoarele trei sau patru ore. Juca o carte mare Mike. Daca va izbuti, va fi acoperit de glorie". Atacul se desfasoara astfel: "Buncarele cu munitie stau deschise. Grenadele lungi lucesc, bine randuite. Au un aer nevinovat, dar peste cateva minute ele vor raspandi groaza si moartea, vor scuipa foc, vor face sa tipe de durere oameni inspaimantati. Prin trapele lasate deschise putem urmari cu privirea multimea de tancuri inamice care inainteaza in formatie stransa pe drumul asfaltat si batut de soare. Apas usor pe pedala. Motorul electric vibreaza. Voi ochi exact intre cei doi copaci, in clipa in care voi incepe tragerea. Comandantul Mike pandeste de la nivelul turelei sale, cu binoclul asezat in fata lui, ascuns de o tufa de iarba. Va face semn cu casca cand va veni clipa sa deschidem focul. Un regiment intreg de care blindate. Visul oricarui comandant de blindate. Ni se servea pe o tava de argint". Toate detaliile oferite de Hassel in volumul sau seamana cu lupta de la Villers-Bocage: un comandant de companie care intreprinde o operatiune riscanta si indrazneata pe cont propriu, reusind sa distruga un intreg regiment inamic. Hassel prezinta batalia ca avand loc in Italia cu inamici americani - singura deosebire fata de ce s-a intamplat in realitate - insa fara sa dea detalii suplimentare cum ar fi numele satului unde a avut loc inclestarea. Adevaratul comandant In volumul "Monte Cassino" Pedersen - Hassel povesteste o lupta de tancuri in care o companie germana de blindate nimiceste un intreg regiment american stationat intr-un sat. In realitate a existat o astfel de batalie: cea de la Villers-Bocage, Franta, unde maiorul SS Michael Wittmann a distrus un regiment britanic de blindate. Batalia de la Villers-Bocage a avut loc pe 14 iunie 1944, iar in volumul lui Pedersen-Hassel aceasta formeaza primul capitol. Ultimul capitol al volumului "Monte-Cassino" descrie batalia pentru cucerirea manastirii italiene cu acelasi nume - insa in realitate luptele pentru Monte Cassino s-au purtat intre 17 februarie si 18 mai 1944: adica inainte de batalia de la Villers-Bocage din Franta. Batalia de la Villers-Bocage s-a purtat dupa coordonate identice cu cea relatata de Hassel. Doar ca au existat diferente majore: la inclestare nu a participat o companie dintr-un regiment disciplinar, ci din cadrul unei unitati SS, Schwere SS Panzer Abteilung 101, aflata sub comanda generalului SS Sepp Dietrich. Comandantul german din batalia de la Villers Bocage a fost capitanul SS Michael Wittmann - devenit in urma acestei lupte o piesa centrala a propagandei naziste. Wittmann a intrat in SS in anul 1937, facand parte din Leibstandarte Adolf Hitler - unitatea destinata pazei personale a dictatorului nazist. Aceasta unitate avea si o componenta combatanta, astfel ca Wittmann a participat la invazia Austriei si a Cehoslovaciei. Primele lupte avea sa le duca Wittmann in calitate de comandant al unui tun autopropulsat, in campaniile din Polonia si Franta. Wittmann a trecut destul de rapid prin gradele de subofiter - iar in urma invaziei URSS din 1942, unde s-a facut remarcat in calitate de comandant al unui tun autopropulsat anti car a fost selectionat pentru cursurile scolii de ofiteri. S-a intors pe frontul de est in 1943 cu gradul de sublocotent SS, comandant al unui tanc Panzer III. A continuat sa avanseze: a primit comanda unui tanc greu Tiger, iar in timpul bataliei de la Kursk a fost avansat comandant de pluton. In ianuarie 1944 a devenit cavaler al Crucii de Fier naziste, una dintre cele mai inalte decoratii pentru distrugerea a 88 de tancuri inamice pe tot parcursul carierei sale de pana in acel moment. Wittmann a parasit unitatea Leibstandarte Adolf Hitler, preferand sa ramana in cadrul batalionului de tancuri grele Tiger, una din putinele unitati de elita dotate cu cele mai bune blindate germane. In momentul invaziei aliate din Normandia, Wittmann fusese avansat capitan SS si se afla la comanda unei companii de tancuri grele. Batalia de la Villers Bocage La o saptamana de la debarcarea din Normandia, trupele aliate se indreptau in viteza spre orasul Caen. Britanicii nu stiau ca in regiune era prezent un batalion de tancuri grele Tiger - locotenent-colonelul Arthur Cranleigh a cerut aprobarea pentru a efectua o misiune de recunoastere si a stabili ce trupe germane exista in jurula Caenului, insa i s-a ordonat sa inainteze cat mai repede. Comandantul diviziei de tancuri germane prezente in zona, Sepp Dietrich a ordonat mentinerea cu orice pret a localitatii Villers Bocage, aflata in drumul spre Caen. Wittmann a fost insarcinat cu efectuarea unei misiuni de recunoastere care sa stabileasca exact ce forte britanice erau prezente in regiune. La ora 6 dimineata, Wittmann, insotit de alte cinci tancuri Tiger a plecat spre Villers Bocage. In apropierea localitatii compania de tancuri s-a intalnit cu un sergent german care i-a informat despre prezenta unei forte masive de blindate britanice. Wittmann a avansat cu precautie printr-o padure si a reusit sa vada avangarda regimentului britanic 4 County of London Yeomanry (4CLY). Primul pluton al regimentului britanic era pozitionat la est de Villers-Bocage, al doilea pluton stationa la vest de oras supraveghind o intersectie. Cele doua pozitii erau intarite de doua companii de infanterie, dotate cu transportoare blindate M3 si trei tancuri usoare Stuart M5A1. Wittmann si-a dat seama ca regimentul britanic are drum liber catre orasul Caen, insa nu putea comunica acest lucru comandamentului german deoarece emisia sa ar fi fost interceptata si i-ar fi tradat prezenta in zona - ceea ce i-ar fi alertat pe britanici. Wittmann a hotarat sa atace de unul singur fara sa mai comunice cu comandantii sai. "Decizia a fost una extrem de dificila. Niciodata nu mai fusesem asa de impresionat de forta inamicului asa cum am fost de aceste tancuri aflate in deplasare, insa stiam ca trebuie neaparat sa atac", a declarat Wittmann presei germane dupa aceasta batalie. Michael Wittmann a stabilit cu comandantii tancurilor sale planul de atac in jurul orei 8 dimineata: el urma sa deschida primul focul atacand primul pluton stationat la est de sat, celelalte tancuri urmand sa intre in sat pe rute diferite dupa ce distrugeau plutonul britanic de la iesirea din localitate. Compania de tancuri Tiger care a aparut brusc tragand din masivele tunuri de 88 mm i-a paralizat pur si simplu pe britanici care nu se asteptau sa fie atacati. Dupa ce a zdrobit primul pluton al regimentului britanic in doar cateva minute, Wittmann a intrat in Villers-Bocage. In centrul satului Wittmann a intalnit si distrus cele trei tancuri care alcatuiau comandamentul regimentului 4 CLY. Un singur tanc Cromwell, comandat de capitanul Patrick Dyas a reusit sa scape din prima faza a carnagiului refugiindu-se pe o strada laterala. Tiger-ul lui Wittmann a depasit aceasta strada fara sa observe blindatul britanic - se afla in urmarirea unui alt tanc, un Sherman Firefly. Capitanul Patrick Dyas a iesit din ascuzatoare si a urmarit tancul lui Wittmann, reusind sa il loveasca cu doua proiectile de 75mm - care insa nu au afectat de loc blindajul masiv al Tiger-ului. Alertat de prezenta lui Dyas, Wittmann si-a intors turela si a distrus blindatul britanic cu o singura lovitura. Capitanul Dyas avea sa supravietuiasca, insa echipajul tancului sau nu. Un grup de britanici comandati de un sergent au resit in mijlocul haosului general sa instaleze un tun antitanc si sa scoata din functiune Tiger-ul lui Wittmann cu o singura lovitura care i-a distrus o senila. Wittmann si echipajul sau au reusit sa iasa din tancul defect si sa se intoarca in siguranta la compania lor. In urma acestui atac Wittmann a distrus singur 11 tancuri britanice si 20 de transportoare blindate si camioane. Batalia pentru Villers-Bocage avea sa dureze tot restul zilei de 13 iunie, britanicii fiind siliti sa se retraga dupa ce germanii au aruncat in lupta un batalion de infanterie si inca o companie de tancuri. Rezultatul direct al succesului lui Wittmann avea sa fie blocarea drumului aliatilor catre Caen, care avea sa fie cucerit abia pe 19 iulie, dupa o luna de lupte indarjite. Wittmann avea sa moara pe 8 august 1944 - dupa ce succesul de la Villers-Bocage l-a transformat intr-o figura centrala a propagandei naziste - in cursul unei inclestari de tancuri langa St. Aignan de Cramesnil. Pagini realizate de George DAMIAN
Problema batalioanelor disciplinare -- Sven Hassel sustine in cartile sale ca a facut parte dintr-un regiment disciplinar de blindate, fiind decorat cu cele mai inalte ordine ale Germaniei naziste si chiar cu Crucea Mannerheim, o inalta deco?ratie de razboi finlandeza. Afirmatia sa contine o contradictie de nerezolvat: soldatii din batalioanele disciplinare erau soldati condamnati pentru delicte de drept comun sau delicte politice si ca atare considerati nedemni. Declaratiile lui Pedersen-Hassel Intrebat de jurnalistul Erik Haaest: "Povestiti din experientele proprii?", Hassel raspundea "Nouazeci la suta din cele povestite in cartile mele sunt experiente proprii. Cartile mele constituie auto-biografia mea dintre anii 1940-1945. Sunt unele parti in cartile mele unde povestesc ce se intampla in alte parti ale frontului ca si cum as fi fost acolo. Insa este vorba de maximum zece procente". In interviul publicat pe site-ul oficial al lui Sven Hassel acesta dezvaluie mai multe detalii privind serviciul sau militar in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial: "Chiar ati servit in Regimentul 27 Panzer? In ce divizie era acest regiment? - Da, am fost in acest regiment. Regimentul 27 Panzer facea parte din Divizia a 6 a Panzer. (...) Ce medalii si decoratii ati primit in razboi? Crucea de Merit, Crucea de Fier, Medalia pentru lupta corp-la-corp, Medalia Anti-Tanc, Medalia de aur pentru Raniti... insa nu este vorba de decoratii. Este vorba de prietenie, de instinctul si vointa de supravietuire si probabil cel mai important este sa ne dam seama de cruzimea dictaturii si a militarismului". La o intrebare care priveste autenticitatea relatarilor sale, Sven Hassel prefera sa ocoleasca raspunsul: intrebat daca "crucea verde a NKVD-ului" chiar exista - deoarece nimeni nu a reusit sa identifice un astfel de simbol sovietic - Sven Hassel raspunde ca "insemnele folosite de NKVD erau de culoare verde". In realitate, insigna NKVD continea un soare rosu, suprapus de o spada si insemnul comunist secera si ciocanul incrucisate - de altfel ar fi fost destul de greu ca institutia represiva a URSS sa fi avut drept simbol o cruce. Mai mult: culoarea folosita pentru insemnele trupelor NKVD aflate pe front era rosu - verde era culoarea granicerilor aflati in subordinea NKVD. Sven Hassel relateaza despre ofiteri si soldati NKVD cu insemne verzi in interiorul URSS, o pozitionare dubioasa a unor trupe de graniceri. Unitatea lui Hassel Sven Hassel sustine in toate romanele ca a luptat in plutonul 2, compania a 5-a, Regimentul disciplinar 27 de Blindate din cadrul Diviziei a 6-a Panzer. Insa toate volumele publicate pana in prezent asupra nomenclaturii unitatilor Germaniei naziste contrazic flagrant afirmatiile lui Hassel. In Divizia a 6-a Panzer nu a existat nici un regiment cu numarul 27. Intr-adevar a existat un Regiment 27, insa acesta facea parte din Divizia a 12-a Infanterie. Divizia a 6-a Panzer a fost formata in octombrie 1939 si a participat la campania din Vest inainte de a fi transferata in Prusia Orientala in iulie 1940, de unde a luat parte la Operatiunea Barbarossa - invadarea Uniunii Sovietice - in sectorul de nord. A suferit pierderi grele si a fost transferata in mai 1942 in Franta pentru recuperare si re-echipare. In decembrie Divizia a 6-a Panzer a fost trimisa pe frontul de Est si a participat la tentativa de despresurare a trupelor germane incercuite la Stalingrad. Ulterior a participat la bataliile de la Harkov si Kursk unde a suferit din nou pierderi grele. In decembrie 1944 a fost transferata in Ungaria unde a luat parte la apararea Budapestei. Divizia a 6-a Panzer s-a retras in Austria in martie 1945 si s-a predat Armatei Rosii langa Brunn. Istoria luptelor acestei divizii nu se potriveste cu cele relatate de Sven Hassel care sustine ca a facut parte din ea: autorul danez sustine ca a reusit impreuna cu mai multi soldati sa scape din incercuirea de la Stalingrad (volumul "General SS") desi toate sursele istorice sustin ca nici un militar german nu a reusit sa scape din incercuire. De asemenea, din istoria Diviziei a 6-a Panzer lipsesc luptele din Normandia si Italia - la care Sven Hassel sustine ca a participat direct. Singurul detinator al Medaliei pentru lupta corp-la-corp din Divizia a 6-a Panzer este mentionat in actele oficiale ca fiind mitraliorul Franz Richter. Medalia de aur pentru lupta corp-la-corp era una din decoratiile cele mai apreciate de militarii germani - marcand faptul ca purtatorul unei astfel de decoratii a participat la lupte corp-la-corp timp de 50 de zile. In intreaga armata germana doar 633 de militari au primit aceasta decoratie. Regimentul 27 din Divizia a 12-a Infanterie a avut de asemenea o istorie care nu coincide cu relatarile lui Hassel: in 1939 a luptat in Polonia si in 1940 a participat la invadarea Frantei, de unde a fost transferat in Olanda. In iunie 1941 a participat la invadarea Uniunii Sovietice unde a ramas pana la sfarsitul anului 1943. La inceputul anului 1944 a trebuit sa infrunte ofensiva sovietica din Belarus - in urma acestei batalii intreaga divizie fiind distrusa. Divizia a fost refacuta in octombrie 1944 sub denumirea Divizia a 12-a Volksgrenadier si a participat la defensiva orasului Aachen, Batalia de la Bulge, predandu-se americanilor in aprilie 1945. Din istoria singurului Regiment 27 din armata germana lipsesc campaniile din Italia, Africa de Nord, Italia, Normandia, Stalingrad, insurgenta din Polonia - toate evenimente la care Sven Hassel sustine in cartile sale ca a participat in mod direct. Istoria batalioanelor disciplinare naziste In armata germana din cel de-Al Doilea Razboi Mondial au existat intr-adevar batalioane disciplinare, insa indicativul lor era 990. In 1942 nazistii au incercat sa foloseasca aceste batalioane ca forta combativa - insa au renuntat foarte repede datorita ineficientei extreme a acestor unitati pe front. In unitatile cu indicativul 990 au fost incadrati militarii condamnati de curtile martiale pentru delicte de drept comun, cei considerati nedemni sa poarte arme din cauza conceptiilor politice si cei deposedati de drepturile civile in urma unei hotarari judecatoresti. Pe 2 octombrie 1942 Marele Stat Major al Wehrmachtului a emis un ordin prin care era ridicata interdictia de a purta arme pentru categoriile mentionate mai sus. Numarul aflat in aceasta situatie in 1942 era de 34.000 de barbati apti pentru serviciul militar. Toti acesti militari au fost concentrati in regimente de infanterie si batalioane de pionieri. Afirmatia lui Sven Hassel ca un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger nu este sustinuta de nici un fel de dovezi documentare. Tancurile Tiger au fost fabricate spre sfarsitul razboiului in numar mic (in total au fost trimise pe front 1.355 te Tiger I si 630 de Tiger II). Fabricarea unui Tiger costa 250.000 de marci dublul pretului oricarui alt tanc din armata nazista, fiind un tanc deosebit de pretentios si care avea nevoie de o ingrijire constanta, doar cele mai bune echipaje fiind selectate sa serveasca pe Tiger. In plus, tancurile Tiger erau organizate in batalioane speciale de blindate grele, puse direct sub comanda Statului Major si care actionau in momentele si zonele critice. Afirmatia lui Hassel ca un regiment disciplinar ar fi putut fi dotat cu tancuri Tiger este cat se poate de fantezista. Batalioanele disciplinare ale celui de-al Treilea Reich au fost studiate asiduu de istoricii germani deoarece in aceste batalioane erau incadrati membri ai Partidului Comunist - unii dintre ei ajungand ulterior personaje politice in Germania de Est ca si in Germania de Vest. Batalioanele 990 din armata nazista erau incadrate cu ofiteri si subofiteri fanatici hitleristi. Batalioanele disciplinare germane aveau un procent de 35% de comunisti si social-democrati, restul fiind delincventi de drept comun. In toate batalioanele disciplinare comunistii incercau permanent sa-si impuna conceptia si sa stabileasca un sistem paralel de comanda - in vreme ce ofiterii hitleristi incercau sa controleze acest fenomen cu ajutorul delincventilor de drept comun care constituiau un adevarat sistem de informatori. Insa in momentul deplasarii pe front, de cele mai multe ori delincventii de drept comun se alaturau comunistilor, nedorind sa moara pentru Germania lui Hitler. Toate misiunile date batalioanelor 990 s-a sfarsit cu adevarate dezastre. Prima batalie la care au participat batalioanele 990 a avut loc in Tunisia, in martie 1943, unde au trebuit sa acopere retragerea celorlalte unitati germane. Ideea folosirii pe front a batalioanelor disciplinare s-a dovedit a fi una dezastruoasa: soldatii acestor unitati si-au executat superiorii si au predat pozitiile detinute fara lupta trupelor aliate. Unitatile germane din armata regulata au primit ordinul sa-i impuste pe loc pe militarii batalioanelor 990. La sfarsitul lui 1943 alte cateva batalioane 990 au fost trimise pe frontul de Est - insa comunistii din aceste unitati s-au predat primelor unitati ale Armatei Rosii intalnite. SI in incheiere un ultim detaliu care contrazice afirmatiile lui Sven Hassel: istoricii germani indica faptul ca insemnele batalioanelor 990 erau de culoare albastra - in vreme ce autorul danez sustine ca regimentul din care a facut parte avea petlite de culoare neagra. Pagini realizate de George DAMIAN
De la Remarque la Hassel -- Sven Hassel - Pedersen a incercat sa fie un al doilea Erich Maria Remarque, care sa prezinte ororile celui de-al Doilea Razboi Mondial. De altfel, cei doi autori au mai multe lucruri in comun. In primul rand este vorba de construirea personajelor: Stanislaw Katzinski din "Nimic nou pe frontul de vest" al lui Remarque are mai multe caracteristici care pot fi regasite in eroii lui Sven Hassel. Capacitatea incredibila a lui Katz de a gasi mancare in orice situatie este imprumutata de caporalul Joseph Porta, iar intelepciunea si calmul le preia "Batranul" Willy Beier. Obsedati de decoratii Pedersen - Hassel a fost condamnat de doua ori pentru port ilegal de uniforma si decoratii, dupa cum a dezvaluit investigatia realizata de jurnalistul Erik Haaest. In ambele cazuri Hassel-Pedersen si-ar fi alcatuit uniforme fanteziste, care nu aveau nici o legatura cu regulamentele militare - ceea ce a atras imediat atentia autoritatilor. Haaest sustine ca fotografiile pe care le prezinta Hassel ca fiind ale lui din timpul razboiului nu sunt altceva decat falsuri din anii '60, in care este fotografiat fiul sau Michael imbracat intr-o ?uniforma germana. De altfel, Sven Hassel sustine ca a primit o serie intreaga de decoratii naziste - desi ar fi fost imposibil ca un militar dezonorat dintr-un regiment disciplinar sa primeasca o decoratie. La inceputul carierei sale de scriitor, Hassel-Pedersen sustinea ca ar fi primit si Crucea Mannerheim, cea mai inalta decoratie militara finlandeza - insa aceasta afirmatie a disparut din biografiile facute publice de scriitor dupa ce a iesit la iveala faptul ca nu figureaza in listele oficiale ale celor ce au primit aceasta decoratie. Erich Maria Remarque a participat intr-adevar la Primul Razboi Mondial facand parte din Divizia a II a de Garda. Intre 12 iunie si 31 iulie 1917 Remarque a luptat in transeele de la Torhout, unde a fost ranit de srapnele la piciorul stang, mana dreapta si la gat. Ranile suferite de Remarque au fost destul de grave: a fost operat la spitalul St Vincentius din Duisburg si trimis in convalescenta in Osnabruck, unde a ramas mai mult de un an. Dupa incheierea razboiului, Remarque se afisa imbracat in uniforma de locotenent si purtand Crucea de Fier. Unul din fostii lui camarazi de pe front, Christian Kranzbuhler l-a denuntat pentru port ilegal de uniforma si decoratii, iar Remarque a fost arestat. La politie viitorul romancier a semnat o declaratie in care recunoastea ca a purtat ilegal o uniforma cu grade de ofiter, insa a sustinut ca Crucea de Fier i-a fost conferita de un Consiliu al Soldatilor, ca o explicatie a faptului ca nu avea documente care sa dovedeasca faptul ca el este cel decorat. Remarque a avut o cariera zbuciumata dupa publicarea romanului sau pacifist "Nimic nou pe frontul de vest" in anul 1929. In anul 1933 nazistii au interzis cartea sa in Germania si au ars-o in public. Partidul nazist a declansat o campanie de presa impotriva lui Remarque, care se refugiase insa in Elvetia din anul 1931. La izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Remarque a emigrat in Statele Unite, unde a ramas pana in anul 1948. Intors in Europa dupa razboi, Remarque a murit in 1970 la varsta de 72 de ani. O minciuna literara In ciuda neconcordantelor si contradictiilor din cartile lui Hassel, totusi aceste romane se bucura de un mare succes, chiar daca ele nu reflecta realitatea. Fenomenul "Hassel" poate fi asemanat cu fenomenul "Winnetou". Nascut in 1842, Karl May a inceput in 1863 o cariera de profesor de liceu - intrerupta brusc de o acuzatie de furt. In urmatorii ani May avea sa ajunga la inchisoare de doua ori condamnat pentru furt si frauda. In anul 1892 Karl May avea sa cunoasca succesul dupa publicarea in volum a primei parti din seria Winnetou. May avea sa traverseze Oceanul Atlantic abia in 1908 - la multi ani dupa publicarea cartilor lui despre viata in Vestul salbatic. Se poate face astfel o paralela intre cazul lui Karl May si cel al lui Sven Hassel: in ciuda faptului ca nu au trait evenimentele pe care le descriu, totusi volumele lor au cunoscut o faima certa si au un cerc de suporteri extrem de larg. Pagini realizate de George DAMIAN
Forums
