Are cineva cartea ''Jafuri celebre din Romania'' de Traian Tandin.Acolo ar aparea mentionat Alimanescu in legatura cu un jaf comis de o banda alcatuita din ofiteri sovietici.Sau articole din presa de epoca. Ca veni vorba prima,data am aflata de un astfel de justitiar pe vremea cand eram pustan.In volumul 4 din ciclul ''Ciresarii'' era mentionat un comisar Vasiliu (evident un personaj fictiv)care mai intai tragea,apoi aresta.E interesant ca ideea asta s-a pastrat si pe timpul comunismului.E destul de limpede ca e o trasatura culturala a noastra sa ne dorim astfel de eroi anti-sistem.Haiducii traiesc in imaginarul colectiv(drace incep sa sun ca un 'telectual-analist-expert) Truepride,drept sa fiu cand ai zis de Falange ma gandeam ca o iei de la Franco. Dar sunt de acord cu ce spuneai despre extrema dreapta.Danezii se bat cu imigrantii prin ghetouri.Americanii impusca mexicani pe granita.Ai nostri lipesc afise .Nici fascisti ca lumea n-avem.
Are cineva cartea ''Jafuri celebre din Romania'' de Traian Tandin.Acolo ar aparea mentionat Alimanescu in legatura cu un jaf comis de o banda alcatuita din ofiteri sovietici.Sau articole din presa de epoca. Ca veni vorba prima,data am aflata de un astfel de justitiar pe vremea cand eram pustan.In volumul 4 din ciclul ''Ciresarii'' era mentionat un comisar Vasiliu (evident un personaj fictiv)care mai intai tragea,apoi aresta.E interesant ca ideea asta s-a pastrat si pe timpul comunismului.E destul de limpede ca e o trasatura culturala a noastra sa ne dorim astfel de eroi anti-sistem.Haiducii traiesc in imaginarul colectiv(drace incep sa sun ca un 'telectual-analist-expert) Truepride,drept sa fiu cand ai zis de Falange ma gandeam ca o iei de la Franco. Dar sunt de acord cu ce spuneai despre extrema dreapta.Danezii se bat cu imigrantii prin ghetouri.Americanii impusca mexicani pe granita.Ai nostri lipesc afise .Nici fascisti ca lumea n-avem.
Amin domnule, asa este.Am abordat tematica din perspectiva prezenta insa daca tot ai pomenit de generalul(generalisimo- cred ca este cel mai inalt grad chiar superior celui de Maresal) Franco, personal cred ca a fost ceea ce putea fi Antonescu pentru Romania.Franco a zidit Spania actuala i-a conferit traiectoria economica si politica iar faptul ca azi Spania ocupa locul pe care il ocupa in ierarhia mondiala se datoreaza tot fundatiei asezate de el... Cei ce tot vorbesc de abuzurile regimului, poate ar trebui sa studieze putin contextul politic mondial din acea perioada chiar si marea democratie americana segrega negrii...asa ca sa nu imi vorbeasca de drepturile omului.
Sigur ca nu avem. Fascismul este strain de spiritul poporului roman ca orice alta forma de extremism sau xenofobie. Doar toleranta si rabdarea ating cote extreme. Periculoase chiar.
Consider UE si NATO ca fiind bune pentru România deoarece aceste doua organizatii constituie bariere in calea inconstientei noastre nationale.
SNS-ul a fost în buna parte epurat datorita intarii in NATO (cât am reusit sa-i prostim pe occidentali...). Cu UE,daca nu convine,puneti în loc economia nationala,aia productiva si competitiva.
UE si NATO sunt la fel de bune pentru Romania cum este oricare virus pentru un bolnav de SIDA. Economia nationala va inflori in curand sub directa indrumare a domnului Jeffrey Franks. Cat despre epurare, sper ca nu au epurat SNS-ul de elementul romanesc.
ACH Boribum wrote ...
Personal pot fi si optimist : sanse de redresare prin forte proprii exista,avem ce arata lumii,avem valoare nationala... . Pot,dar ma bufneste râsul.
Consider UE si NATO ca fiind bune pentru România deoarece aceste doua organizatii constituie bariere in calea inconstientei noastre nationale.
SNS-ul a fost în buna parte epurat datorita intarii in NATO (cât am reusit sa-i prostim pe occidentali...). Cu UE,daca nu convine,puneti în loc economia nationala,aia productiva si competitiva.
UE si NATO sunt la fel de bune pentru Romania cum este oricare virus pentru un bolnav de SIDA. Economia nationala va inflori in curand sub directa indrumare a domnului Jeffrey Franks. Cat despre epurare, sper ca nu au epurat SNS-ul de elementul romanesc.
[quote] [/quote1292183001] Foarte bine Stel, Asta sustin si eu.Multa lume habar nu are ce rau inseamna existenta UE in Romania!Romania trebuie ajutata,si numai cei fara interese ascunse-meschine,trebuie inlaturata politica aceasta distructiva ce urmareste doar raul poporului nostru.Neamul nostru are nevoie de o inchegare,de unicitate...si sunt sigur ca sunt multi oameni minunati care lupta pentru a reda romanilor bunastarea.
!Romania trebuie ajutata,....Neamul nostru are nevoie de o inchegare,de unicitate...
Trebuie ajutata Daca e cu trebuie,sa stii ca asa o sa fie. Poate se va organiza un teledon,ceva... .
Ca are nevoie de unicitate si închegare e limpede. Mai ramâne de gasit depozitul cu articolele astea. Si de ciordit ce-i trebuie tarii,ca sa respectam specificul.
Poti sa razi cat vrei, dragul meu spiridus, dar sa stii ca Romania nu mai asteapta la usa UE si NATO. A decis sa se ajute singura. E mai greu dar unii mai inimosi s-au hotarat sa puna umarul la ridicarea Romaniei: ei sunt depozitul. Restul va face puterea exemplului.
Multumesc, Dimitri! Si pentru sustinere si pentru floare.
Sper sa nu fie cu suparare , dar mi-am permis sa copiez cateva replici din topicul '' Poliția '' LINK in acest topic ,fara a le mai sterge din topicul numit anterior asa cum era obiceiul pana acum sau ai mai ruga pe membrii participanti la dialog sa rescrie aici discutia purtata. Nu cred ca avem un topic cu istoria politiei , dar avem unul despre despre comisarul Alimanescu .
Sun Apr 27 2014, 08:39PM
Boribum wrote ...
Scriu aici,caci nu am gasit un topic cu istoria politiei. O fi unul,si nu am cautat cum trebuie (se poate). Oricum ar sta lucrurile,categoria corespunzatoare ar fi "mituri fabricate".
Multa lume a citit despre comisarul Alimanescu (devenit maiorul de Militie Alimanescu). Prezentat drept un politist aproape perfect,întruchiparea bratului armat al legii,etc.,etc. În Revista 22 (editia din 22.04.2014) a aparut un articol al lui Dumitru Lacatusu scris pe baza arhivelor la cere cercetatorul a putut avea acces (am aflat cu ocazia asta ca unele arhive ale Militiei din anii '50 sunt înca inaccesibile). Din articol (în editia tiparita apare pe doua pagini) rezulta ca faimosul aplicator de dreptate a fost în realitate un asasin care a lucrat cu mare ardoare pentru regimul comunist. Un asasin,a carui stralucire de om al legii se duce dracului.
Sunt foarte curios daca exista si o alta baza de documentare accesibila publicului sau specialistilor,care sa perfecteze portretul acestui criminal,asa cum apare el momentan prin documente.
O parte din text,asa cum apare în editia electronica. Articolul din editia tiparita/PDF e mult mai amplu.
CHIPURILE RĂULUI: Eugen Alimănescu și execuțiile sumare la începutul regimului comunist
de Dumitru Lacatusu
Eugen Alimănescu este una dintre figurile controversate din istoria Poliției Române. Biografia lui jonglează între două imagini, aflate fiecare la câte o extremă. Prima este cea a justiţiarului crud, dar drept; cea de-a doua este cea a poliţistului corupt şi criminal fără remuşcări. În acest articol, voi prezenta principalele repere ale biografiei sale şi un aspect puțin cunoscut din parcursul său profesional: execuţiile deţinuţilor politici din anii 1949-1950. Deţinuţii au făcut parte din mişcările de rezistenţă conduse de colonelul Ion Uţă, maiorul Nicolae Dabija şi cele din Dobrogea. Până acum, despre aceştia se presupunea că au fost ucişi din ordinul generalului Alexandru Nicolschi, nemulţumit de pedeapsa prea mică dată de justiție (M. Oprea, 1992). În afară de Eugen Alimănescu şi echipa lui, la execuţii au participat mai mulţi şefi de direcţii regionale ale Securităţii din acea perioadă: colonelul Ambruş Coloman, şef al Regiunii de Securitate Timişoara, colonelul Mihai Patriciu, şef al Regiunii de Securitate Cluj, generalul maior Aurel Stancu, şef al Securităţii Bucureşti. De crime a mai avut cunoştinţă şi generalul Pavel Cristescu, primul director general al Direcţiei Generale a Miliţiei. Toţi erau comunişti din ilegalitate şi foşti combatanţi din războiul civil spaniol.Eugen Alimănescu s-a născut la 27 iulie 1916 în Slatina, județul Olt. A absolvit șapte clase. Între 1931-1934, a fost muncitor necalificat la o pepinieră din Drăgăşani. Apoi, a urmat un curs de contabilitate de doi ani la o şcoală de profil din Orşova. Alimănescu a lucrat în domeniu între anii 1936-1937 la Institutul de Cooperație din Bucureşti. În 1938, a fost încorporat la Regimentul 1 de Transmisiuni din Bucureşti, iar în iunie 1941 a plecat pe frontul de răsărit cu unitatea neoperativă Compania 10 Transmisiuni. În timpul prezenţei sale pe frontul antisovetic, a avut gradul de caporal şi funcţia de furier. A fost decorat pentru „acte de bravură“ cu Virtutea Militară, clasa a II-a. Demobilizat în 1943, s-a angajat ca funcţionar la Întreprinderile N. Drogeanu din Bucureşti. Perioada lui de civil a fost însă de scurtă durată, fiind remobilizat în cursul anului următor la Batalionul 40 Transmisiuni din Bucureşti. După eliberarea din armată la începutul lui 1945, s-a angajat la Prefectura Poliţiei Capitalei. Prima lui funcţie a fost cea de informator diurnist. În acelaşi timp, a devenit şi membru al Partidului Comunist.
Eugen Alimănescu şi Brigada Fulger La câteva luni de la intrarea în poliţie, Eugen Alimănescu a fost avansat şi numit şef al Echipei Fulger, iar în 1946 a fost încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei pe poziția de chestor. Echipa Fulger avea drept scop „stârpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie“. Aceştia erau executaţi în momentul reţinerii sub motivul că s-au opus arestării sau în timpul reconstituirii infracţiunilor pentru care au fost arestaţi. De această dată, pretextul era că au încercat să fugă de sub escortă. Conform declaraţiei locotenentului major Gheorghe Cristescu, Alimănescu mai folosea şi o altă metodă: lua „oameni din Penitenciarul Văcăreşti, pe care îi împuşca“. Metoda de operare a lui Alimănescu este prezentată şi de T. Tandin în volumul Cazuri judiciare celebre: „Eugen Alimănescu a găsit o metodă radicală de a scăpa Bucureştii de infractori. Cum îi prindea, el nu-i mai aresta. Îi împuşca pe loc. După care făcea raport că individul încercase să fugă de sub escortă, că nu se supusese la somaţii, că ripostase cu arma în mână şi aşa mai departe.“ (T. Tandin, 2009). LINK
Sun Apr 27 2014, 09:29PM
Mihais wrote ...
M-am lamurit cel putin ca personajul chiar a existat.Data fiind saracia surselor inclinam sa-l trec in categoria povesti de adormit copii.Da' daca apare la arhive... Despre maiorul Dabija stim ca a fost o legenda in ce priveste operatiile speciale pe frontul de est.Sau ceea ce azi numim noi operatii speciale.A fost vandut de un individ in curtea caruia dormea si executat de leprele comuniste. In orice om se imbina raul si binele.Nu vad de ce as plange de mila violatorilor sau ucigasilor ''fugiti de sub escorta''.Dar in acelasi timp,din mitul Alimanescu imi rezulta o imagine falsa.Imi sugera un vechi ofiter de politie complet apolitic,ramas in functie in perioada aia tulbure din 45-48,cand comuistii abia se infiltrau in structurile statului.Ceea ce evident nu corespunde realitatiii.Rezulta un oportunist cu inclinatii criminale,cum au fost atatia in perioadele de instaurare a comunismului peste tot pe unde s-a raspandit mizeria asta.
Sun Apr 27 2014, 09:36PM
Boribum wrote ...
La un moment dat,când arhivele Militiei vor fi deschise,cred ca vom avea o imagine limpede. Ce este rau e ca astfel de personaje precum acest Alimanescu au devenit -în lipsa dovezilor si a documentarii- un soi de legende pe care unii erau gata sa si le tatueze si pe piept si pe fund : " un adevarat politist român!" Ei bine,uite ca -tot conform documentelor- n-a fost deloc asa. Si,ca sa folosesc si o imagine rasista (draga celor care erau gata sa jure pe acest Alimanescu,ei însisi arieni puri,banuiescv) din poze pare ...cam tigan Asta asa,pour la bonne bouche
Cand arhivele Militiei vor fi accesibile 100%, mai vorbim. Pana atunci, avem o imagine partiala, mai mult sau mai putin obiectiva. Personal, cat timp mai exista arhive in care nu se poate intra, ma abtin de la comentarii.
Partial,arhivele contin declaratiile unor securisti de vârf (Sepeanu,Patriciu,etc.) care l-au anchetat pe acest Alimanescu si care anterior lucrasera cu ei. În acele declaratii,Alimanescu vorbeste despre cum a executat zeci de detinuti,cum a violat femei pentru a obtine marturisiri,securistii descriu diferite actiuni,etc. Din aceste declaratii,asa partiale cum sunt ele,se desprinde portretul unui criminal. Nicidecum al acelui Eliot Ness al României. Nu e vorba de interpretari,ci de fapte consemnate în rapoarte.
Rapoartele (ca si alte documente oficiale, de altfel) pot fi falsificate, modificate, faptele pot fi inventate. Depinde cine si cum a facut declaratiile, cine a scris rapoartele, ce interese au fost atunci la mijloc etc., etc. Si mai e ceva: prefer sa VAD eu insumi rapoartele respective. De aceea sunt rezervat. Vezi ce inseamna sa ai profesori "demodati"?
Nu exclud absolut nici o varianta, dar e mai bine sa vad eu insumi despre ce este vorba. Chestia asta e ca si preluarea stirilor din presa (cutia de rezonanta a propagandei, cum i se mai spune). Am invatat ca nu poti comenta pana nu verifici sursa primara, veridicitatea informatiilor, TOATE conexiunile etc. Ma rog, tine de moda veche...
Moda veche ori ba,lucru sigur (pentru mine) e numele celui care a scris articolul respectiv. Daca stii ce a mai facut/scris/cautat/cercetat,poate fi un fel de garantie ca informatiile acelea nu sunt prostii. Meritul (cert) este ca aduce o lanterna în bezna care înconjura acel "mare politist".
Sistemul care îsi omoara copiii nu e vreo noutate,însa,mai ales la acei bravi tovarasi comunisti.
Sa fac conexiunea cu rezistenta anticomunista, cum au fost executati acesti oameni si textul amplu de care vorbea Boribum:
Eugen Alimănescu este una dintre figurile controversate ale Poliției române. Biografia lui jonglează între două imagini, aflate fiecare la câte o extremă. Prima este cea a justiţiarului crud, dar drept, iar cea de a doua este cea a unui poliţist corupt şi criminal sadic, fără remuşcări. În acest articol, voi prezenta principalele repere ale biografiei sale şi un aspect cvasinecunoscut din parcursul său profesional: execuţiile deţinuţilor politici din anii 1949-1950. Deţinuţii au făcut parte din mişcările de rezistenţă conduse de colonelul Uţă, maiorul Nicolae Dabija şi cele din Dobrogea. Despre aceştia se presupunea că au fost ucişi din ordinul generalului Alexandru Nicolschi, nemulţumit de pedeapsa primită (M. Oprea, 1992).
În afară de Eugen Alimănescu şi echipa lui, la execuţii au participat mai mulţi şefi de direcţii regionale ale Securităţii din acea perioadă: colonelul Ambruş Coloman, şef al Regiunii de securitate Timişoara, colonelul Mihai Patriciu, şef al Regiunii de securitate Cluj, generalul maior Aurel Stancu, şef al Securităţii Bucureşti. De execuţii a mai avut cunoştinţă şi generalul Pavel Cristescu, primul director general al Direcţiie Generale a Miliţiei. Toţi erau comunişti din ilegalitate şi foşti combatanţi din războiul civil spaniol.
Eugen Alimănescu – repere biografice
Eugen Alimănescu s-a născut la 27 iulie 1916 în Slatina, jud. Olt. Avea 4 clase primare absolvite între 1923 şi 1927 în localitatea natală şi 3 la Şcoala normală „Preda Buzescu” din Slatina în anii 1928-1931. Între 1931-1934, a fost muncitor necalificat la o pepinieră din Drăgăşani. După acest interval de timp, a urmat un curs de contabilitate cu durata de 2 ani la o şcoală de profil din Orşova, calificându-se în profesia de contabil. Alimănescu a lucrat în domeniu între anii 1936-1937 la Institutul de Cooperație din Bucureşti. În 1938, a fost încorporat la Regimentul 1 de Transmisiuni din Bucureşti, iar în iunie 1941 a plecat pe frontul de răsărit cu unitatea neoperativă Compania 10 Transmisiuni. În timpul prezenţei sale pe frontul antisovetic, a avut gradul de caporal şi funcţia de furier. A fost decorat pentru „acte de bravură” cu Virtutea Militară, clasa a II-a. Demobilizat în 1943, s-a angajat ca funcţionar la Întreprinderile N. Drogeanu din Bucureşti. Perioada lui de civil a fost însă de scurtă durată, el fiind remobilizat în cursul anului următor la Batalionul 40 Transmisiuni Bucureşti. După eliberarea sa din armată la începutul lui 1945, s-a angajat la Prefectura Poliţiei Capitalei. Prima lui funcţie a fost cea de informator diurnist. În acelaşi timp, a devenit şi membru al Partidului Comunist.
Eugen Alimănescu şi Brigada Fulger.
La câteva luni de la intrarea în poliţie, Eugen Alimănescu a fost avansat şi numit şef al Echipei Fulger, iar în 1946 a fost încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei ca chestor. Echipa Fulger avea drept scop „stârpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie”. Aceştia erau executaţi în momentul reţinerii lor sub motivul că s-au opus arestării sau în timpul reconstituirii infracţiunilor pentru care au fost arestaţi. De această dată, pretextul era că au încercat să fugă de sub escortă. Conform declaraţiei locotenentului major Gheorghe Cristescu, Alimănescu mai folosea însă şi o altă metodă: lua „oameni din Penitenciarul Văcăreşti, pe care îi împuşca.”. Metoda de operare a lui Alimănescu este prezentată şi de Tandin în volumul „Cazuri judiciare celebre”: „Eugen Alimănescu a găsit o metodă radicală de a scăpa Bucureştii de infractori. Cum îi prindea, el nu-l mai aresta. Îi împuşca pe loc. După care făcea raport că individul încercase să fugă de sub escortă, că nu se supuse la somaţii, că ripostase cu arma în mână şi aşa mai departe.” (T. Tandin, 2009).
După execuţii, relatările confruntărilor dintre echipa lui Alimănescu şi cei ucişi erau publicate în presa vremii. Ele sunt redate din prisma unor înfruntări pe viaţă şi pe moarte între „justiţiarul” Eugen Alimănescu şi „tâlhari.”. Astfel de relatări se regăsesc în cotidianul „Momentul”. Spre exemplul la 7 ianuarie 1946 apărea articolul „Fiorosul tâlhar <> şi trei complici ucişi într’o luptă cu echipa <>”. O retrospectivă a „reușitelor” echipei Fulger a fost prezentată în numărul din 31 ianuarie 1946. Din articolul lui B. Barbu aflăm că unitatea a fost înfiinţată în iulie 1945 din dispoziţia ministrului Teohari Georgescu, iar în şase luni de activitate a „răpus 42 de bandiţi”, înregistrând însă şi pierderi. Cronicile sunt însoţite de fotografiile celor împuşcaţi. Alimănescu apare în patru dintre ele. Două sunt fotografii portret ale poliţistului, una este o imagine inspirată din filmele americane ce îl înfăţişează pe Alimănescu într-un pardesiu de culoare deschisă, cu o mitralieră în mâini. Admirator al gangsterilor americani, el purta 2 pistoale la brâu. Ultima fotografie este a grupului condus de Alimănescu, iar la picioarele lor se află „trofeul”, cadavrele celor ucişi şi armamentul lor.
Crimele lui Alimănescu.
Acţiunile lui Alimănescu din anii postbelici nu au constat doar în execuţiile unor „borfaşi” şi „tâlhari” din Bucureşti şi din ţară. Referatul de excludere a lui din partid din 12 aprilie 1951, menţionează o serie de alte fapte, cum ar fi uciderea unor persoane nevinovate sau foşti infractori retraşi din activitate. „Siluirea” unor femei reprezenta ceva comun „justiţiarului” Alimănescu. În timpul unei percheziţii în Tecuci, „a luat fata celui percheziţionat, ducând-o într’o magazie, sfăşiindu-i rochia şi profitând de ea în mod sălbatic.”. Tehnicile de interogatoriu ale lui Alimănescu erau dintre cele mai brutale şi crude: „Pentru descoperirea infractorilor, foloseşte cele mai barbare metode de tortură ca: spânzurătoarea, le leagă la picioare ziare apoi toarnă petrol şi le dă foc, şi alte metode bestiale, schingiuind oamenii fără a ţine seama dacă sunt vinovaţi sau nu, făcându-i ca în timpul torturilor să declare lucruri ce nu le aparţin.”.
O descriere a „biroului” său o găsim în procesele verbale de interogatoriu ale colonelul Tudor Sepeanu, fost şef al Securităţii Bucureşti şi şef al Serviciului Inspecţii. Şi el a executat în acei ani mai multe persoane din ordinul superiorilor. „În biroul lui Alimănescu din PPC pereţii erau murdari de sânge şi ornanţi din loc în loc cu obiecte (bice, cătușe, arme etc.) ce le folosea la torturarea în anchetă a celor pe care îi aresta. Atât în sertarele mesei de lucru cât şi pe masă, se aflau o serie întreagă de obiecte de valoare (bijuterii şi aur) şi banii”.
Maiorul de miliţie Eugen Alimănescu şi execuţiile deţinuţilor politici
După înfiinţarea Direcţiei Generale a Miliţiei la 23 ianuarie 1949, Alimănescu a fost încadrat în această structură cu gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului 4 bande din Direcţia Miliţiei Judiciare. Serviciul era unul dintre departamentele aparatului de stat comunist implicat în acţiunile de urmărire şi „neutralizare” ale partizanilor anticomunişti. În această calitate, Eugen Alimănescu a fost cel care i-a executat pe deţinuţii politici, foşti membri ai grupărilor de rezistenţă anticomunistă. Printre cei care au fost ucişi de echipa lui se numără condamnaţi din grupările Uţă, Nicolae Dabija, „lotul 3 al bandelor din Dobrogea” etc. Execuţia lor s-a petrecut într-un climat de „adevărat război împotriva ţărănimii” (CPADCR, 2007), declanşat după debutul oficial al colectivizării în martie 1949. Decizia de ucidere a deţinuţilor a fost luată în cadrul unor şedinte conspirative de la sediul ministerului şi la care au participat Teohari Georgescu, Marin Jianu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi se pare că şi Avram Bunaciu. Motivul avansat de Teohari Georgescu era că nu toţi cei arestaţi în loturile de „bandiţi” puteau fi executaţi ca o consecinţă a situaţiei internaţionale. S-a decis ca doar unii să fie condamnaţi la moarte, restul urmând să fie ucişi ulterior. Aceştia au fost stabiliţi în funcţie de cuantumul pedepsei primite. În timpul acestor şedinţe conspirative, s-a hotărât că vor fi executaţi cei cu pedepse mai mari de 15 ani.
Tot Teohari Georgescu, a fost cel care l-a desemnat pe Eugen Alimănescu ca executant. I-a spus adjunctului său Marin Jianu că „el se pricepe […] a mai făcut astfel de executări în anii 1945-1946, împotriva unor infractori de drept comun.”. Într-o declaraţie din 2 iunie 1954, Alimănescu rememorează momentul în care a aflat de această sarcină. În iulie 1949, maiorul a fost chemat de Pavel Cristescu, directorul general al Direcţiei Generale a Miliţiei, care i-a spus să meargă la ministrul Marin Jianu. În timpul întrevederii, Marin Jianu i-a prezentat asasinarea foştilor lupători din munţi drept o misiune extrem de importantă, spunându-i că a fost ales el şi nu altul, deoarece partidul avea o încredere deosebită în el. Viitoarele sale victime i-au fost prezentate ca nişte „bandiţi extrem de periculoşi”, care nu se „potoleau” nici după condamnarea lor. „Uite despre ce este vorba. Avem o serie de bandiţi foarte periculoşi care de justiţie nu au putut fi condamnaţi la moarte, iar ei şi acum fiind arestaţi tot nu se potolesc şi la închisoare duc acţiuni periculoase contra partidului. De aceea s-a luat hotărârea ca o parte dintre aceştia care meritau să fie condamnaţi la moarte [s.o.] şi justiţia nu a făcut-o să-i executăm noi.”. Ministrul i-a lăsat libertatea deplină în alegerea ajutoarelor sale, punându-i o singură condiţie, „toţi trebuie să fie membri de partid”.
Primii ucişi au fost cei din lotul Uţă. După ce a primit ordinul de lichidare, Alimănescu s-a deplasat la Timişoara pentru a găsi un loc de execuţie. Acesta a fost identificat la marginea unei păduri din Lugoj. A plecat spre oraşul bănăţean însoţit de următorii miliţieni: locotenent major Mircea Săgeată, locotenenţii Radu Vişan şi Alexandru Ghiţă. La sediul Securităţii din Timişoara, colonelul Ambruş Coloman i-a relevat identitatea celor ce urmau să fie executaţi: „Tov. Ambruş mi-a spus că la penitenciarul din Timişoara se găsesc 8 sau 9 membrii din banda lui Uţă şi Vernichescu pe care urmează să-i executăm”. Conform declaraţiilor lui Eugen Alimănescu, modul de desfăşurare a execuţiilor i-a fost indicat de Ambruş Coloman şi de Marin Jianu. „Sistemul mi-l spuse tov. Jianu şi Ambruş adică să-i scoatem din maşină să-i împuşcăm după aceea să săpăm gropile în care să-i băgăm şi să avem grijă după ce acoperim groapa să presărăm frunze uscate deasupra.” .
Relatarea ofiţerului de miliţie se încheie cu următoarea sa afirmaţie despre acest episod: „Până la ziua au şi fost îngropaţi.”. După execuţie, Alimănescu a luat dosarele de penitenciar ale acestora, putând observa că toţi cei ce fuseseră omorâţi erau foşti partizani din „banda lui Uţă.”.
În martie 1950, maiorul de miliţie Eugen Alimănescu se afla în Tulcea. Misiunea lui era capturarea „bandei Fundulea”. A primit însă telefon de la Pavel Cristescu, care i-a ordonat să revină de urgenţă în capitală, deoarece era aşteptat de Marin Jianu. Ajuns în cabinetul acestuia, ministrul i-a spus că „partidul văzând că mi-am îndeplinit misiunea m-a ales din nou să mai execut nişte bandiți, însă acum sunt cam mulţi sunt în număr de 60.”. Ca şi la prima execuţie, Alimănescu a plecat în recunoaştere, cu scopul de a identifica locurile optime pentru asasinate. După găsirea acestora, a mers din nou la Jianu care i-a spus „uite ai 16 la Timişoara, 16 la Cluj, 16 la Piteşti şi 10 la Jilava.”. Aceasta a fost şi ordinea în care s-au produs execuţiile.
La Timişoara, a fost întâmpinat de ofiţerii Ambruş Coloman şi Aurel Moiş, care cunoşteau scopul prezenţei lui, dar nu ştiau încă cine erau cei ce urmau să fie executaţi. Alimănescu menţionează în declaraţia sa că „în faţa mea au chemat direcţia generală a Securităţii de unde am primit numele bandiţilor ce urma să-i împuşc. După asta am plecat la Lugoj, unde am aşteptat să vina maşina Securităţii cu bandiţii.”. Cei 16 au fost executaţi în loturi de câte 8. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi în „lotul 3 al bandelor din Dobrogea.”.
Referitor la acest asasinat, ofiţerul de miliţie a indicat că „[Pentru] primii opt execuţia a decurs foarte bine însă la a doua a mers greu căci pe cei 8 i-a adus cu cătuşele nituite şi nu am putut să le scoatem căci nu aveam scule lucrând la ele am ajuns la ora 5-6 dimineaţa şi cum începuse să se lumineze de ziuă şi circulaţia pe şosea se îndesea am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa cu cătuşe cu tot garantându-ne Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei. Lucrul acesta a uitat să-l facă şi nişte ţărani dăduseră peste gropi însă sau luat măsuri ca nimeni să nu ştie despre ce este vorba, iar cadavrele au fost mutate de acolo, după ce eu împreună cu oamenii mei am făcut să dispară şi cătușele dela picioarele lor.”.
De la Timişora, Eugen Alimănescu a ajuns la Argeş. Aici, securitatea condusă la acea dată de colonelul Mihail Nedelcu luase deja iniţiativa. El şi adjunctul său i-au spus că „au totul pregătit şi au şi făcut groapa.”. Alimănescu şi maiorul Marin au mers să cerceteze locul unde urmau să fie îngropaţi deţinuţii. În urma inspecției, ofiţerul de miliţie i-a spus că „nu este bun, şi am mers împreună cu un locotenent locţiitorul politic şi cu maiorul Marin să găsim un alt loc”. După mai multe căutări, a fost ales ca loc al execuţiilor „culmea muntelui Bran.” Au fost ucişi aici 8 deţinuţi. La aceste noi crime, au mai participat, în afară de Alimănescu şi echipa lui, căpitanul Ioan Cârnu, un anume locotenent Badea de la Securitatea Târgovişte şi un plutonier Zamfirescu. Restul de 7 deţinuţi au fost ucişi într-un alt loc, aflat „în pădurea de lângă Piteşti Crîngu.”. Unul dintre ultimii opt nu a mai fost asasinat atunci. Aceştia erau alţi deţinuţi condamnaţi în loturile din Dobrogea (v. D. Dobrincu, 2008).
Următoarele crime menţionate de Alimănescu au avut loc pe teritoriul regiunii de Securitate Cluj, condusă la aceea dată de colonelul Mihai Patriciu. Au fost ucise atunci 16 persoane. Ei erau condamnaţi în organizaţia maiorul Nicolae Dabija din Apuseni. Ei au fost căutaţi de echipa istoricului Marius Oprea în anul 2010 pentru a fi deshumați. Căutările s-au desfăşurat în actualul Palat al Copiilor din Cluj, presupunându-se că ar fi fost înhumaţi în beciul clădirii. LINK
Locul în care au fost ucişi şi îngropaţi a fost cu totul altul. El este indicat de Eugen Alimănescu, coordonatorul echipei de ucigaşi. Tiparul execuţiilor a fost acelaşi. Întâi a fost inspectat terenul de execuţie, pentru a se asigura că acesta este într-un loc ferit de ochii celor indiscreți. Au fost alese două locuri, probabil pentru a nu trezi suspiciuni. Opt deţinuţi au fost împuşcaţi „în marginea oraşului Bistriţa în pădure într-o groapă bine ascunsă.”. Conform declaraţiilor lui Eugen Alimănescu, restul de 8 din cei 16 executaţi pe raza regiunii de securitate Cluj nu au mai fost împuşcaţi, „ci i-am ştrangulat cu sfori în pădurea dintre Teaca şi Reghin la circa 6 km de Teaca.”. Pe lângă echipa lui Alimănescu, la execuţii au participat şi ofiţeri ai Securităţii Cluj, desemnaţi special de colonelul Mihai Patriciu. Faptul că cei 16 erau din mişcarea de rezistenţă condusă de Nicolae Dabija este indicat de Alimănescu. În timpul execuţiilor, ofiţerii clujeni i-au spus că făceau parte din această „bandă” şi „la execuţie arătau la o femeie de care spuneau că la arestare ea a tras cu mitraliera spuneau că era foarte periculoasă.”. Singura femeie ucişă atunci a fost Alexandra Pop în vârstă de 23 de ani.
Ultimele execuţii despre care voi vorbi în acest articol au avut loc în Bucureşti. Colaboratorul principal al Alimănescu a fost colonelul Aurel Stancu, şef al Securităţii Bucureşti. Cei doi au elaborat planul acestei crime. Iată pasajul din declaraţia lui Alimănescu referitoare la acest episod: „Acesta mi-a spus că aduce el dela Jilava pe cei care vrem să-i împușcăm, eu să aștept la un loc fixat de noi doi, iar el vine cu maşina căreia-i luăm numărul s-o urmăresc pe şosea ei simulează o frână apoi trec pe bandiţi în maşina mea şi mergem spre locul de execuţie. Aşea am şi făcut. A adus odată 4 altă dată 3 apoi iar trei. La execuţie a asistat şi el. Aşea am şi făcut.”. Printre cei ucişi atunci se numără Ghiţă Piele, fost legionar, parașutat de americani în România comunistă.
Sfârşitul unei cariere a crimei.
Sfârşitul lui Eugen Alimănescu este controversat, necunoscându-se clar condiţiile în care a murit. Cert este că la şedinţa organizaţiei de partid a Direcţiei Miliţiei Judiciare din 26 mai 1951 a fost exclus din partid, fiind la scurt timp arestat de Securitate. În timpul ei, au fost arătate cele mai multe dintre abuzurile şi crimele lui, cu excepţia execuţiilor din 1949 şi 1950. Din lectura documentului întocmit de comisia de partid la 12 aprilie 1951 reiese că inclusiv membrii ei au fost înspăimântaţi de posibilitatea de a sta de vorba cu acesta. Alimănescu era un personaj care inspira frică. Ei au propus arestarea imediată a lui de către Securitate.
După anchetă, fostul şef al Echipei Fulger a fost internat prin decizia cu numărul 530 din 9 noiembrie 1951 într-o unitate de muncă pentru o perioadă de doi ani. „Motivul” indicat este „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi divulgarea secretului de stat”. Ori, Alimănescu a fost un executant fidel al ordinelor primite de la superiori.
Despre sfârşitul lui pot fi emise mai multe ipoteze. Prima este că Alimănescu îşi pierduse la acel moment „valoarea de întrebuințare”, el nemaifiind de folos oficialilor comunişti, dar şi că ştia prea multe. Comuniştii au urmărit să scape de acest personaj, care putea deveni incomod. O a doua este implicarea lui într-un incident cu ofiţerii sovietici, fiind vorba de o răzbunare a sovieticilor. În primii ani postbelici, mai mulţi infractori de drept comun obişnuiau să comită jafuri şi tâlhării în uniformă sovietică. În iulie 1950, o echipă a Direcţiei Miliţiei Judiciare, formată din maiorul Alimănescu, căpitanul Ioanide, locotenentul Săgeată şi informatorul Alexandru Necula de la Direcţia Miliţiei Capitalei s-a deplasat în localitatea Timişul de Sus. Aceasta era o zonă importantă pentru liderii comuniştii. Mai mulţi dintre ei aveau vile de vacanţă în zonă.
Ajunşi aici, au lăsat maşina la postul de miliţie, după care au urcat „în spatele unei vile situate spre şoseaua naţională.”. Conform declaraţiei informatorului, toţi s-au „aşezat pe iarbă, căci era pădure, în aşa fel ca să putem observa persoanele care vin şi ies din vile din apropierea noastră […]”. După câteva ore de pândă, au „zărit 2 ofiţeri sovietici ieşind dintr-o vilă izolată şi ceva mai departe de şosea.”. Observându-i, „Alimănescu a afirmat că sunt hoţi şi că s-au îmbrăcat aşa numai ca să poată jefui şi să nu fie descoperiţi.”. Ofiţerii de miliţie s-au luat după ei, iar pe informator l-au trimis să aducă maşina. În timp ce venea cu maşina, a auzit „mai multe focuri de pistol.” Conform lui Necula, el şi şoferul au coborât din maşină şi s-au îndreptat în direcţia focurilor de armă. „Cînd am ajuns acolo”, declară acesta, „cei trei ofiţeri erau deacum căzuţi jos în iarbă, iar Alimănescu, Ioanid şi Săgeată îi percheziţiona.”. Unul dintre presupuşii hoţi încă mai trăia şi a început să strige „Valentin.” La acest strigăt, „căpitanul Ioanid a scos pistolul şi a mai tras două cartuşe în capul aceluia după care l-a omorât.”.
Aparent, cei trei presupuşi hoţi erau chiar ofiţeri sovietici. Această greşeală avea să-i fie fatală lui Alimănescu. O variantă apropiată a acestui incident, dar răstălmăcită, este prezentată şi de Traian Tandin. Urmarea a reprezentat-o în opinia lui Tandin, neînţelegerea acestui „spirit <>” şi arestarea lui de către ruşi (T. Tandin, 2009).
Nu se ştie când a murit Alimănescu, dar în mod sigur el a supravieţuit detenţiei, cel puţin primei, dacă au existat mai multe. În iunie 1954, domicilia în Bucureşti nr. 4, strada sublocotenent Petru Vodă, şi era gestionar la o tutungerie. Varianta vehiculată de Tandin, dar şi Stelian Tănăse, este aceea că el ar fi fost rearestat şi aruncat din tren
Deschiderea arhivelor Miliţiei şi intrarea în circuitul ştiinţific a dosarelor de cadre şi de anchetă ale Alimănescu, inaccesibile încă, ar putea elucida misterul despre sfârşitul unei cariere a crimei dintre cele mai sângeroase. În acelaşi timp, din anchetă am putea afla mai multe informaţii despre crimele celui supranumit pe nedrept Eliot Ness al României.
sursa: contributors.ro Text apărut în ediţia scrisa a Revistei22, anul XXV, nr. 16(1257)/22-28 aprilie 2014, pp. 10-11.
Forums
Truepride,drept sa fiu cand ai zis de Falange ma gandeam ca o iei de la Franco. 
Dar sunt de acord cu ce spuneai despre extrema dreapta.Danezii se bat cu imigrantii prin ghetouri.Americanii impusca mexicani pe granita.Ai nostri lipesc afise 
.Nici fascisti ca lumea n-avem.
Asta sustin si eu.Multa lume habar nu are ce rau inseamna existenta UE in Romania!Romania trebuie ajutata,si numai cei fara interese ascunse-meschine,trebuie inlaturata politica aceasta distructiva ce urmareste doar raul poporului nostru.Neamul nostru are nevoie de o inchegare,de unicitate...si sunt sigur ca sunt multi oameni minunati care lupta pentru a reda romanilor bunastarea. 
Daca e cu trebuie,sa stii ca asa o sa fie. Poate se va organiza un teledon,ceva... .
Asta asa,pour la bonne bouche 
