Europa devine germanofobă. Berlinul, acuzat de extinderea crizei şi de instaurare a unui “al patrulea Reich”
Resentimentele faţă de germani cresc pe zi ce trece în Franţa, Marea Britanie, Grecia. Chiar şi presa franceză are îndoieli că Germania nu vrea să guverneze singură Europa.
"Daily Mail" (tabloid cu orientare de dreapta) îşi titra un articol "Ascensiunea celui de-al Patrulea Reich sau cum se foloseşte Germania de criza financiară pentru a cuceri Europa". Tabloidul scria că "Germania, care nu a mai fost atât de puternică din 1941, a tras sforile clubului exclusivist european pentru a-i debarca pe premierul Silvio Berlusconi şi pe Giorgios Papandreu pentru a-i înlocui cu tehnocraţi supuşi".
În Franţa, Sarkozy este criticat că a devenit pudelul Angelei Merkel şi al ambiţiilor germane de a domina Europa. Referinţele folosite de politicieni francezi merg de la al Doilea Război Mondial şi până la războiul franco-prusac. Un lider socialist, Arnaud Montebourg, a acuzat-o pe Merkel că aplică o politică "stil Bismarck", într-o aluzie la umilirea Franţei de către Otto von Bismarck în timpul războiului franco-prusac (1870-1871).
Din cate stiu eu, Daily Mail este un fel de Cancan britanic.Incercand sa iau in serios cele scrise, ar trebui sa-i plang de mila lui Berlusconi? Nici gand.Papandreu stiu prea putin despre el ca sa il pot judeca in doi timpi si trei miscari ca falnic luptator al rezistentei antigermane.Pudelul farncez, are un comportament oarecum tipic: latra tare la cateii mai mici si tace in fata celor egali.Pe cei mari, ciobanescul rusesc, ogarul chinezesc si buldogul american se face ca nu-i vede. In opinia mea uniunea fiscala trebuia adoptata in secunda numarul doi, dupa adoptarea monedei euro.De la o uniune fiscala pana la cel de-al patrulea Reich este cale lunga.
Poate fi viabilă o uniune europeană dar numai sub tutela unui stat puternic, ceea ce ar face să nu mai fie o uniune.
Deocamdată nu s-a arătat un stat cu suficientă voinţă politică să ia frâiele acestei construcţii politice multi-statale. Poate fi Germania sau poate fi Germania. Alt stat chiar nu îmi vine în gând acum.
Pentru simplul fapt ca unde-s doi puterea creste... in raport cu ciobanescul rusesc, buldogul american... Subscriu celor scrise de alexius... Germania sau Germania.
Sunt convins ca sunt multi care ar primi sa fie condusi de nemti.Dreptul oricui sa creada cum vrea.
Eu unul ma lipsesc de Statele Unite Europene,dominate de nemti sau nu.Forta civilizatiei europene sta in competitia din randul ei si in diversitatea unica.Fiecare natie are contributia sa la fondul comun dar suficienta unicitate pt. a fi adaptata conditiilor locale.Noi ca europeni suntem fundamental oameni liberi.Nici o stapanire nu a facut multi purici fie ca s-a numit Imperiul Roman,fie Biserica,Napoleon sau Hitler.Si orice creatie de acest gen ar degenera in stagnare si tiranie,care ne-ar distruge mai sigur ca orice amenintare externa. E foarte mult de detaliat si mai succint de atat nu as putea sa exprim de ce sunt opus ideii din principiu. Pt. amenintari militare avem NATO si se poate face orice mecanism european este nevoie,fie la nivel continental fie regional.Avem drept de libera circulatie si schimburi comerciale.Atat este suficient dupa mine,iar tot ce este plus e inutil si trebuie desfintat.
Germania nu stiu cat va accepta sa conduca.Conducere inseamna raspundere si pt. toate astea e nevoie de o uniformizare a economiilor.Nemtii au beneficiat de actuala structura a eurozonei care a pus pe butuci exporturile multora,creeand astfel o piata pt. produsele germane.Cum totul se plateste,acum a venit scadenta.Nemtii de rand vor avea un nivel de trai mai redus in orice varianta,fie ca se mentine zona euro fie ca se destrama.Ceilalti mai intai vor suferi iar peste cativa ani poate vor incepe sa-si revina. Ideea asta a unirii Europei va pieri acum(varianta fericita) sau mult mai chinuit peste cativa ani.Putem avea o Europa a natiunilor daca am incepe acum,sau am putea avea framantari daca se persevereaza in nebunia asta a eurocratilor.De pariat as paria pe varianta a doua,intrucat nu vad vreun semn ca e careva zdravan la cap prin clasele zise conducatoare.
eu nu sunt de acord cu nicio uniune!de ce nu poate fi ca si inainte,cand fiecare tara era pentru ea?
Draga ŽELJKO, nu mai este posibil ca inainte. Suntem atat de puternic interconectati la nivel politic, economic, financiar, militar si mai ales informational incat nu mai este valabila varianta aceasta. Dupa cum se vede, orice dezechilibru/conflict aparut intr-o zona oricat de indepartata se transmite pe principiul vaselor comunicante peste tot in lume.
alexius wrote ...
Poate fi viabilă o uniune europeană dar numai sub tutela unui stat puternic, ceea ce ar face să nu mai fie o uniune.
Deocamdată nu s-a arătat un stat cu suficientă voinţă politică să ia frâiele acestei construcţii politice multi-statale. Poate fi Germania sau poate fi Germania. Alt stat chiar nu îmi vine în gând acum.
Draga Alexius, am tot respectul pentru harnicia, disciplina si tenacitatea germanilor dar nu am deloc incredere in onestitatea lor. In scurt timp, un conducator german incepe sa se comporte ca un dictator.
Uite, nu dicutam calitatile si defectele presedintelui Basescu. Dar daca doamna Merkel si domnul Sarkozy il ignora si il trateaza cu desconsiderare, eu consider ca asa trateaza Romania si poporul roman. Si inca NU este conducator al UE. Dar cand va fi?!
NU VREAU o astfel de uniune!
Mihais wrote ...
Eu unul ma lipsesc de Statele Unite Europene,dominate de nemti sau nu.Forta civilizatiei europene sta in competitia din randul ei si in diversitatea unica.Fiecare natie are contributia sa la fondul comun dar suficienta unicitate pt. a fi adaptata conditiilor locale.Noi ca europeni suntem fundamental oameni liberi.Nici o stapanire nu a facut multi purici fie ca s-a numit Imperiul Roman,fie Biserica,Napoleon sau Hitler.Si orice creatie de acest gen ar degenera in stagnare si tiranie,care ne-ar distruge mai sigur ca orice amenintare externa. E foarte mult de detaliat si mai succint de atat nu as putea sa exprim de ce sunt opus ideii din principiu. Pt. amenintari militare avem NATO si se poate face orice mecanism european este nevoie,fie la nivel continental fie regional.Avem drept de libera circulatie si schimburi comerciale.Atat este suficient dupa mine,iar tot ce este plus e inutil si trebuie desfintat.
Germania nu stiu cat va accepta sa conduca.Conducere inseamna raspundere si pt. toate astea e nevoie de o uniformizare a economiilor.Nemtii au beneficiat de actuala structura a eurozonei care a pus pe butuci exporturile multora,creeand astfel o piata pt. produsele germane.Cum totul se plateste,acum a venit scadenta.Nemtii de rand vor avea un nivel de trai mai redus in orice varianta,fie ca se mentine zona euro fie ca se destrama.Ceilalti mai intai vor suferi iar peste cativa ani poate vor incepe sa-si revina. Ideea asta a unirii Europei va pieri acum(varianta fericita) sau mult mai chinuit peste cativa ani.Putem avea o Europa a natiunilor daca am incepe acum,sau am putea avea framantari daca se persevereaza in nebunia asta a eurocratilor.De pariat as paria pe varianta a doua,intrucat nu vad vreun semn ca e careva zdravan la cap prin clasele zise conducatoare.
Corect! Unirea Europei nu se va realiza pentru ca nici macar nu se vrea asta. Este doar un pas premergator realizarii statului planetar. Si de aici vin marile probleme ale valutelor. Cine va fi Seful cel mare?! SUA sau SUE?! AICI se da lupta cea mare!
Cine va fi Seful cel mare?! SUA sau SUE?! AICI se da lupta cea mare!
Vin si eu cu o ipoteza: lupta se da in cu totul alta parte, iar noi suntem prostiti cu televizorul, ca la lovilutia din 1989... Mult mai interesanta mi s-a parut declaratia unui personaj (nu ma intrebati cine, ca nu-mi amintesc), care a spus cam asa: bucurati-va de anul 2011, este cel mai bun din urmatorii 15.
Presedintele Frantei a declarat astazi intr-un interviu pentru Le Monde ca de acum exista doua Europe. Intr-una se afla Franta, in cealalta Marea Britanie. A mai aparut un continent. Se numeste tot Europa
Nicolas Sarkozy a fost destul de clar in gandirea sa pe doua Europe:
Reporter: La Bruxelles, saptamana trecuta, ati pus Marea Britanie in afara Europei.
Sarkozy: Nu vad lucrurile asa. Noi am facut totul, eu si cancelarul Angela Merkel, pentru ca Marea Britanie sa fie parte din acord. Insa acum sunt clar doua Europe: cea care vrea mai multa solidaritate printre membrii sai si organizare si cea care s-a atasat la logica pietelor.
Liderii europeni nu au reusit vineri sa ajunga la un acord privind o modificare a Tratatului UE pentru toate cele 27 de state membre in ideea de a reforma zona euro. Astfel, noul pact pentru consolidarea disciplinei bugetare va fi adoptat numai de cele 17 tari ale zonei euro si de cele voluntare, respectiv din Europa de Est, precum Polonia. Marea Britanie a fost cea care a refuzat si a impus "conditii inacceptabile", dupa cum a declarat Nicolas Sarkozy, citat de AFP.
"Interesul Marii Britanii nu era protejat". Declaratia ii apartine premierul britanic David Cameron care a si-a justificat astfel refuzul de modificare a tratatului UE. Britanicul vorbeste despre o "decizie dificila, dar buna".
"Daca nu poti obtine siguranta in interiorul tratatului, este mai bine sa ramai in afara", a apreciat premierul in cadrul unei conferinte de presa la incheierea primei zile a summitului de la Bruxelles.
Londra a amenintat de mai multe ori ca isi va exercita dreptul de veto. Marea Britanie a cerut mai multe concesii din partea partenerilor sai, care au fost considerate excesive.
Principala conditie britanica, potrivit unor diplomati: obtinerea posibilitatii de a bloca legile UE privind supravegherea financiara paneuropeana, in cazul in care Londra considera ca "interesul sau national era amenintat". Concret, chiar daca un text era votat cu majoritate, Marea Britanie ar fi putut cere sa fie examinat la nivelul cel mai inalt, cel al sefilor de stat si de Guvern (Consiliul European), unde ar fi trebuit sa obtina sprijin unanim. Londra ar fi avut astfel de facto un drept de veto.
Cererea a fost insa considerata inacceptabila pentru ca asta ar fi insemnat excluderea City din Londra, principala piata financiara europeana, dintr-o parte a supravegherii paneuropene. LINK
Analistii se intrec in previziuni apocaliptice. Daca zona euro se destrama, investiti in aur, conserve si arme Pe masura ce se apropie summitul de vineri al liderilor europeni, care va decide soarta zonei euro, analistii marilor banci se intrec in scenarii si previziuni, unele atingand dimensiuni apocaliptice, scrie Ziarul Financiar. Analistii se intrec in previziuni apocaliptice. Daca zona euro se destrama, investiti in aur, conserve si arme Unii analisti sustin chiar ca destramarea zonei euro va avea efecte devastatoare asupra economiei mondiale si ar arunca lumea in haos.
Intr-un raport publicat miercuri, Larry Hatheway, analist al bancii elvetiene UBS, avertizeaza ca orice solutie care nu rezolva criza zonei euro ar fi o catastrofa. Ce investitii recomanda el in cazul destramarii euro?
"Cred ca ar fi cateva active care merita analizate - metalele pretioase, de exemplu. Dar si alte metale ar deveni investitii istete. Printre ele conservele si armele de calibru mic", se aratain raportul UBS, citat de blogul zerohedge.com LINK
Vin si eu cu o ipoteza: lupta se da in cu totul alta parte, iar noi suntem prostiti cu televizorul, ca la lovilutia din 1989... Mult mai interesanta mi s-a parut declaratia unui personaj (nu ma intrebati cine, ca nu-mi amintesc), care a spus cam asa: bucurati-va de anul 2011, este cel mai bun din urmatorii 15.
Asa este: Lupta cea mare se da in cu totul alta parte. Chiar mai perfid: pe principiul cancerului. Cam asa:
DETROIT: Din cauza datoriilor, se va instala dictatura? Posted in Detroit by saccsiv on decembrie 11, 2011 Iata ce aflam din articolul Un mare oraş american şi-a pierdut suveranitatea. Se va instala un fel de dictatură:
Detroit, cel mai mare al 18-lea oraş din Statele Unite ale Americii este îngropat în datorii. Pentru a ieşi din criză, afacerile comunităţii vor fi conduse de un manager care va avea puteri depline.
La nivel micro, situaţia din Detroit este similară cu cea din statele PIGS. Diferenţa este că oraşul american nu are în spate niciun Fond Monetar Internaţional, sau o Bancă Central Europeană care să îi vină în ajutor. În aceste condiţii, singura soluţie a rămas reducerea la maximum a cheltuielilor, în condiţiile în care, numai la nivelul lui 2009, datoriile oraşului se cifrau la 2,45 de miliarde de dolari, la venituri de 1,28 de miliarde de dolari. Mai mult, comunitatea trebuie să achite penalităţi de aproximativ 400 de milioane de dolari, ca urmare a unor contracte nerespectate încheiate cu două unităţi bancare, care au ajutat municipalitatea să împrumute bani în 2009. „Detroit era cândva al şaselea cel mai puternic oraş american, dar în ultimii ani şi-a pierdut jumătate din buget şi toată industria auto”, a declarat pentru 24/7 Wall Street Ted Damutz, senior credit officer for Moody’s Investors Service in Chicago.
Detroit a ajuns astfel în imposibilitatea de a se autoguverna şi îşi va pierde practic suveranitatea. Trezorierul statului Michigan şi-a luat deja misiunea de a evalua situaţia finananciară a oraşului, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat conducerea municipalităţii va fi preluată de un manager de urgenţă. Acelaşi lucru s-a mai întâmplat în SUA în oraşul Flint situat la nord de detroit şi în Pontiac.
Numirea unui manager de urgenţă presupune instalarea unei dictaturi la nivel local, în condiţiile în care acesta poate adopta, fără a cere acordul consiliului local, orice măsură de natură să rezolve problemele financiare ale comunităţii. El poate rezilia contracte, reduce numărul de angajaţi din aparatul central, la fel cum poate schimba deciziile şi planurile adoptate anterior de către primar. Nu vor mai exista astfel dispute între primar şi consiliul local pe marginea pachetelor de măsuri referitoare la reducerea costurilor, iar presiunile din partea patronatelor şi sindicatelor vor fi, teoretic, inutile.
Chiar şi aşa misiunea managerului va fi una extrem de complicată în contextul unor datorii extrem de mari. Mai mult, Detroit se confruntă cu problema unei populaţii îmbătrânită, numărul pensionarilor, cărora va trebui să li se plătească pensia, fiind foarte mare. Or, din experienţa alor oraşe aflate în această situaţie, doar instalarea unui manager nu a fost suficientă pentrua rezolva toate aceste disfuncţionalităţi. O soluţie ar fi intrarea în faliment, dar nici această măsură nu se poate lua imediat.
Colapsul zonei euro incepe in 2012. Doua tari vor renunta la moneda unica. Merkel si Sarkozy nu ne linistesc
2012 va fi un an plin de pericole si riscuri au avertizat presedintele Frantei si cancelarul german in mesajele lor de Anul Nou. Colapsul zonei euro va debuta anul acesta, pentru ca vor fi tari care vor renunta la moneda unica, spun la randul lor analistii citati de Daily Mail. Acestia sustin ca sunt 99% sanse ca totul sa se destrame in zece ani. Colapsul zonei euro incepe in 2012. Doua tari vor renunta la moneda unica. Merkel si Sarkozy nu ne linistesc
Cel putin o tara va renunta la euro si va parasi zona pana la finalul anului, cred specialistii de la Centrul de cercetare economica si de afaceri (CEBR). Ei sustin ca 2012 reprezinta anul in care incepe moartea lenta a euro.
Profesorul Douglas McWilliams, director executiv al CEBR, a declarat: “ Pana la finalul anului cel putin un stat, daca nu mai multe, va parasi zona euro. Grecia va renunta mai mult ca sigur la moneda unica, la fel si Italia".
Acesta a avertizat ca Marea Britanie este deja in recesiune, iar urmatoarele date vor arata o crestere economica ce se va prabusi in ultimul trimestru al lui 2011 si primul al acestui an.
McWilliams a adaugat: "Ma astept ca sistemul bancar francez si cel german sa esueze in a compensa pentru amortizarile privind datoriile suverane ale acestora. Cred ca cele mai multe banci franceze si germane vor fi nationalizate. Multe altele din Europa vor intra din nou in criza".
"Aceasta criza de proportii, fara niciun dubiu cea mai grava de la Al Doilea Razboi Mondial incoace nu s-a incheiat. S-a incheiat un an intr-o stare de anxietate. Va urma unul nou plin de speranta, numai daca vom face fata provocarilor", a spus Sarkozy.
Cuvintele presedintelui francez si ale cancelarului german au marcat o a 10-a aniversare sumbra a monedei euro.
La randul ei, Angela Merkel a avertizat ca 2012 va fi mai greu ca precedentul, dar si-a exprimat din nou promisiunea ca va face totul pentru a salva aceasta LINK.
CONSPIRATIA EURO, cea mai ampla din istorie? Cum au ajuns STATELE UNITE ALE EUROPEI “SINGURA ALTERNATIVA”
În ultimele săptămâni, fiascoul formulei “despotmolire + austeritate”, adoptată până acum pentru a trata convenabil criza monezii euro a generat apariţia unei certitudini din ce în ce mai împărtăşite: singurul mijloc de a ţine în picioare o uniune monetară şchioapă este să-i dai picioarele pe care nu le are – din cauza, printre altele, şi al eventualului refuz al alegătorilor, aşa cum s-a întâmplat cu respingerea proiectului iniţial de Constituţie europeană, în timpul referendumului din 2005, în Franţa şi Olanda. De exemplu, o uniune bugetară şi bancară. Pentru a o guverna, nu putem face economie în domeniul vreunei forme mai mult sau mai puţin reuşite, a unei uniuni politice. Statele Unite ale Europei, care, până în prezent, aparţineau legendei, ar deveni astfel realitate.
În paralel, pe bloguri ca şi pe surse mai autorizate, au început să circule teorii ale complotului care afirmă, în substanţă, următoarele: dacă austeritatea şi teama de o prăbuşire a unui segment major al economiei continentului sunt necesare pentru a învinge rezistenţa alegătorilor naţionali, şi a face astfel pasul decisiv într-un proces care lâncezeşte de aproape 60 de ani, este oare posibil ca elitele europene să aibă conştiinţa faptului că au “gestionat criza” zonei euro lăsând-o să se agraveze timp de patru ani înainte de a începe să recolteze fructele panicii.
Potrivit unei deja celebre formule, TINA – “There is no alternative“, nu există altă alternativă?
Istoricul britanic Niall Ferguson este convins: “Cred că artizanii uniunii monetare ştiau deja că modelul lor [care era imperfect şi nu prevedea nici o clauză de ieşire] va duce la o criză şi că criza va duce la o soluţie federalistă“, afirma el recent într-un interviu acordat Sunday Times, citat de Il Foglio. “Era de fapt singura posibilitate de a ajunge la federalism“.
Teoria “şocului necesar”(LINK ) este un mare clasic al contra-culturii, de la bănuielile care au înconjurat atacul de la Pearl Harbor până la cele privind atacul terorist din 11 septembrie, şi a fost obiectul mai multor cărţi de succes, printre care recentul “Doctrina şocului”, de Naomi Klein (editura Vellant).
Beneficiind în acelaşi timp de sprijinul autorizat şi dincolo de orice bănuială al unora, ca de exemplu Jean Monnet.
În anii 1950, în faţa turbulenţelor generate de procesul construcţiei europene, părintele său cel mai venerat pronunţase un aforism rămas celebru: “oamenii nu acceptă schimbarea decât de nevoie, şi nu văd necesitatea decât în criză“ (Jean Monnet, “Mémoires”, editura Fayard, netradus încă în limba română). Cuvinte, care, în lumina evenimentelor actuale, par a fi poleite într-o funebră viziune. Monnet era şeful incontestat al tehnocraţilor europeni, iar utopia sa administrativă avea să se confrunte rapid cu limitele impuse de politică. Astăzi, ceasul tehnocraţilor a sunat din nou iar Monnet ar putea foarte bine să-şi ia revanşa.
Care este partea de adevăr a acestor teorii, doar generaţiile viitoare de istorici o vor şti. Totuşi, chiar şi admiţând existenţa unei asemenea teorii, investigatorii săi ar trebui să treacă peste un obstacol care nu poate fi neglijat: rezistenţa germanilor, astăzi relativ protejaţi de suferinţele din restul zonei euro. Este posibil însă că, dacă criza s-ar agrava până la a ameninţa cea mai robustă economie a continentului, zidurile de apărare pe care le-au ridicat în jurul scumpelor lor economii să se dărâme suficient pentru a-i convinge să înghită pastila unei “uniuni de transfer”.
“CINE VA MURI PENTRU UNIUNEA EUROPEANA?” Si despre tradare, agenda eurocratilor si mitul tehnocratului iluminat
In general, federalistii europeni au agitat spectrul razboiului tocmai pentru a legitima proiectul unei Uniuni Europene devenita stat european in toata regula. Razboiul, in acest caz, este sperietoarea ultima care nu ar putea fi alungata definitiv in istorie decat prin celebra SUE. Iata insa ca editorialistul Stratfor, George Friedman, vine cu o perspectiva oarecum rasturnata, care ne poate duce cu gandul la ipoteza adversa: si daca abia razboiul ar fi conditia necesara pentru definitiva consolidare a Statelor Unite ale Europei?
In ultima sa analiza dedicata crizei zonei euro(LINK ) , Friedman se preocupa de evolutiile din dosarul “spaniol” si de deciziile luate de eurocrati si de Berlin in aceasta privinta. Astfel, el arata ca Spaniei – de fapt, bancilor spaniole - i s-a acordat un ajutor imens (bailout) fara sa fi fost creata toata valva si tot scandalul acordurilor de austeritate cum s-a procedat in cazul Greciei.
De ce? Pentru ca, de fapt, observa G.F., Germania este prima interesata ca Uniunea sa nu se destrame, avand nevoie de acest spatiu euro pentru exporturile sale. Toata gargara legata de excluderea tarilor care nu respecta disciplina financiara este… o gargara, deoarece Germaniei nu i-ar conveni o Europa destramata, in care fiecare natiune ar fi capabila, prin politici monetare suverane, sa ajusteze balantele comerciale si sa isi regleze economia in dauna exporturilor germane. Problema ar fi ca acest procedeu aplicat in cazul spaniol nu ar putea fi repetat si ca Berlinul a dat acesti bani fara sa poata controla nici politicile Madridului si nici ale bancilor.
In mod firesc, pentru a evita atat destramarea cat si situatia de a finanta banci si state fara a le putea controla politicile, Berlinul are acelasi obiectiv ca Bruxelles-ul: crearea unei structuri financiare europene care sa isi asume garantarea datoriilor statelor membre. Fie prin emiterea de eurobonduri, fie prin alta schema similara, dar care sa atraga dupa ea, inevitabil, centralizarea europeana care sa presupuna o autoritate ce va decide asupra bugetelor statelor membre, asupra deficitelor acestora precum si a datoriilor pe care le pot antama.[color] Adica unministru de finante european, institutie pentru care a pledat fostul sef al BCE, Trichet.
Dupa cum am relatat acum cateva zile, deja eurocratii (Junker, Barroso, Draghi, Von Rompuy) lucreaza la un plan ( LINK ). Friedman ne spune – pe surse – ca planul ar contine tocmai propunerea de a institui acest minister de finante care ar avea dreptul de a decide asupra imprumuturilor statelor membre si, prin urmare, asupra bugetelor nationale. Pana la urma, ar fi o evolutie logica de la “pactul de stabilitate fiscala” din decembrie 2011, unde se decidea ca statele membre trebuie sa isi trimita, spre aprobare, bugetele nationale, catre Bruxelles.
Inainte de a merge mai departe, doua lucruri se cuvin a fi remarcate:
1. faptul ca toata opozitia Germaniei fata de eurobonduri este, mai degraba, de fatada. Germania are nevoie de zona euro, are nevoie de UE, nu vrea sa plateasca fara sa controleze si nici sa se pomeneasca de capul ei, nevoita sa isi intretina enormul stat asistential. Astfel ca, de fapt, obiectivele ei se suprapun cu cele ale eurocratilor “supranationali” de la Bruxelles. Ca vor fi eurobonduri sau se va gasi alta schema, conteaza pana la urma mai putin: deznodamantul va fi legat de o centralizare financiara a UE.
2. faptul ca decidentii statelor nationale care au acceptat austeritatea sunt tradatoare la modul vizibil. Nu doar pentru exemplul Spaniei. Ci pentru ca, spun unii analisti, a avea datorii nu inseamna, uneori, a fi vulnerabil. Sa ne amintim de cazul bancilor “too big to fail” de pe Wall Street. Ele au fost sustinute de administratia SUA, cu bani publici, pentru a nu falimenta, fara sa fi fost deranjate cu ceva la negocieri, adica sa permita o intruziune a guvernului in politicile si ograda lor. Argumentul a fost ca daca ar falimenta efectele ar fi prea devastatoare pentru intregul economiei. Cu atat mai mult ar fi fost cazul in ceea ce priveste STATELE. Daca tot e nevoie de ele pentru spatiul vital al Germaniei, daca tot e nevoie de ele pentru a crea SUE, atunci puteau folosi aceasta in negocieri si respinge austeritatea.
Revenind la ministerul de finante… Friedman considera ca stabilirea unui astfel de aranjament european, care ar insemna, practic, stabilirea unui decident care ar dicta cat are voie x sau y tara sa imprumute (si toate au nevoie…) ar fi insotita de urmatoarea criza, de aceasta data institutionala: cea politica. Boardul financiar eurocrat ar dispune dicretionar asupra bugetelor, prerogativa a suveranitatii nationale prin excelenta, ceea ce ridica, pe de o parte, problema democratiei: deoarece este vorba despre decidenti care nu sunt alesi prin vot.
Aici, considera editorialistul Stratfor, am avea de-a face cu un lucru care, in mare, ar fi acceptabil europenilor datorita unei traditii intelectuale care, de la Hegel incoace, vede in rationalizarea vietii publice, prin instituirea unei elite de functionari slujitori ai treburilor comune, sfarsitul istoriei, ca o culme a realizarii sale. Ar exista, adica, o incredere a europenilor in elita tehnocrata capabila sa gestioneze treburile publice fara a fi validata de votul popular, fara a fi adica parte a clasei politice. Un exemplu dat de Friedman sunt chiar functionarii bancilor centrale, prim prototip al unor astfel de functionari.
Si adevarul este ca mitul tehnocratilor exista – il vedem in deplina sa eficienta si la noi, prin increderea uriasa de care se bucura Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, in ciuda faptului ca e principalul responsabil al halului in care este Romania astazi din punct de vedere economic. Probabil ca mitul are insa origini ceva mai putin docte, mai putin preluate din filosofia hegeliana, cat dinagenda unei elite care a creat institutiile statului-national modern in care banca centrala juca un rol esential.Este vorba despre filosofia masonica, iar mitul tehnocratului, adica al elitelor iluminate, din aceeasi categorie a mitului tiranului iluminat.
[blockquote]Dar problema unui minister al finantelor european nu poate fi suplinita doar prin acest mit. A decide cine, ce poate imprumuta, a decide lucruri care apoi trebuie implementate acasa, introduce un grad inalt de tensiune intre statele membre. Fiecare se va simti nedreptatit si chiar va fi – unii mult mai mult decat altii. Boardul poate ca va decide ca e necesara salvarea bancilor si taierea fondurilor pentru spitale si pentru saraci, sau invers (adica socialism?). Practic, Stratfor considera ca, daca se va trece la planul superior al edificarii Statelor Unite ale Europei, crizele nu vor disparea, ci vor fi transferate la alt nivel si vor fi tot mai “politice”, transformandu-se intr-o criza de legitimitate.
In acest punct Friedman face o analogie interesanta. Aduce aminte de razboiul civil de la mijlocul sec. XIX intre Nordul si Sudul SUA. Pe atunci, Nordul a zdrobit incercarea secesionista a Sudului: [blockquote]“Cine va muri pentru Uniunea Europeana? Ce o va tine laolalta cand deciziile sale vor fi impopulare? Conceptul de integrare extinsa poate fi functional, dar nu fara pasiunea care motiveaza un grec sau un german sa apere interesul tarii sale. Fara acest lucru, ceea ce tine laolalta natiunile lipseste in Uniunea Europeana. Cu cat va fi mai mare integrarea, cu atat acest lucru se va face simtit mai mult.”
Daca am privi altfel la aceasta concluzie dubitativa a lui Friedman, am putea sa ne intrebam daca nu cumva UE ar avea nevoie de acelasi test al razboiului pentru a isi dovedi consolidarea sau pentru a deveni, abia acum, definitiva optiune a popoarelor din cadrul sau. Sigur, un razboi european, pe modelul celor anterioare, este foarte putin probabil. La un moment dat, istorici englezi se distrau jucandu-se cu astfel de scenarii pentru 2016, in care trupele germane intrau in Grecia, Rusia lui Putin in Rep. Moldova, Belarus si Lituania, dar e putin probabil sa vedem o confruntare Germania vs Franta, de pilda. Nici un razboi intre Nordul bogat si Sudul dependent nu pare mai probabil. Iar o confruntare intre Vestul puternic si Estul periferic nu poate avea loc pentru ca Estul nu depune rezistenta. E drept insa ca zona Central-Sud-Est europeana este mult mai predispusa conflictelor si retrasarii granitelor, deci aici ipotezele raman deschise.
Dar ideea ramane. Intr-adevar, ridicarea mizei pe agenda eurocrata nu va elimina tensiunile, ci le va amplifica, eventual dupa ce momentul de entuziasm initial va trece.
Unii considera ca razboiul, alaturi de criza economica, este o oportunitate pentru intarirea autoritatilor statale centrale. Altii au aratat ca, de fapt,iesirea din criza nu poate fi facuta decat printr-un razboi.
Pana la urma, agenda europeana in sine a fost posibila, in grade tot mai centralizate, tocmai pentru ca a existat WWI (Liga Natiunilor) si WWII (ONU, UE s.a.).
Sa fie acum necesar razboiul pentru crearea unui real stat supranational european? Si daca da, sub ce forma? Sursa : LINK
Forums
Corect! Unirea Europei nu se va realiza pentru ca nici macar nu se vrea asta. Este doar un pas premergator realizarii statului planetar. Si de aici vin marile probleme ale valutelor. Cine va fi Seful cel mare?! SUA sau SUE?! AICI se da lupta cea mare!
