Vantul revolutiei din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus in mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu si altii.
In Moldova tulburarile au fost inabusite rapid dar in Tara Romaneasca revolutionarii practic au condus tara din iunie pina in septembrie 1848. In Transilvania revolutia s-a prelungit pina aproape la sfirsitul lui 1849. Acolo, liderii unguri au refuzat sa ia in consideratie revendicarile romanilor si ei au reusit sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor revolutionare romanesti si unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a incercat sa inabuse lupta romanilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata a romanilor in Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.
Cu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste si habsburgice a fost incununata de succes in 1848-1849, valul de inoire in favoarea ideilor democratice s-a raspindit peste tot in urmatoarea decada.
Rusia a fost infrinta in Razboiul din Crimeea (1853-1856) si asta a pus sub semnul intrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era din ce in ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor Dunarene. Valahia si Moldova ramaneau inca sub suveranitate otomana, dar acum ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile locale care sa hotarasca asupra viitoarei organizari a celor doua principate. Tratatul de la Paris stipula de asemenea: retrocedarea sudului Basarabiei la Moldova, teritoriu ce fusese anexat de Rusia in 1812 (judetele Cahul, Bolgrad, Ismail); navigatia libera pe Dunare: stabilirea unei comisii europene a Dunarii; statutul de neutralitate a Marii Negre. In 1857 au fost convocate Adunarile Ad-hoc la Bucuresti si Iasi in baza prevederilor Congresului de Pace de la Paris din 1856: toate categoriile sociale participante la aceste adunari au hotarat in unanimitate sa uneasca cele doua principate intr-un singur stat. Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul Otoman si Austria au fost impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a celor sapte puteri in Paris (Mai-august 1858): cu acea ocazie doar citeva din revendicarile romanilor au fost acceptate. Dar, romanii au ales in 5-17 ianuarie 1859, in Moldova, si in 24 ianuarie-5 februarie 1859, in Tara Romaneasca, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea celor doua principate.
Statul national roman, a luat in 24 ianuarie - 5 februarie 1862, numele de Romania si si-a stabilit capitala la Bucuresti. Asistat de Mihail Kogalniceanu, cel mai apropiat consilier al sau, Alexandru Ioan Cuza a initiat un program de reforme care a contribuit la modernizarea societatii romanesti si a structurilor statale: Legea secularizarii averilor manastiresti - 1863, Legea reformei agrare, eliberand taranii de sarcina indatoririlor feudale si improprietarindu-i cu pamant (1864), Legea codului penal, Legea codului civil (1864), Legea educatiei, in principiul careia scoala primara devenea obligatorie si gratuita (1864), infiintarea universitatilor din Iasi (1860) si din Bucuresti (1864). Dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (1866), Carol de Hohenzollern- Sigmaringen, inrudit cu familia regala de Prusia, si care a fost sprijinit de Napoleon al III-lea si Bismark, a fost proclamat, in 10 mai 1866, dupa un pleibiscit, ca print conducator al Romaniei, sub numele de Carol I.
Noua Constitutie, inspirata dupa cea belgiana (din 1831), care a fost promulgata in 1866 si s-a aflat in uz pana in 1923, proclama Romania ca o monarhie constitutionala. In urmatorii 10 ani, lupta romanilor de a-si dobandi independenta totala de stat a fost parte integranta din miscarile ce au avut loc, impreuna cu alte popoare din sud-estul Europei - sarbii, ungurii, muntenegrenii, bulgarii, albanezii - si aveau ca scop sa taie ultimele lor legaturi cu Imperiul Otoman.
Intr-un cadru international favorabil - in 1865 -, a izbucnit din nou criza orientala si a inceput atunci, in 1877, razboiul ruso-turc. Romania si-a declarat independenta de stat totala, in 9-21 mai 1877. Guvernul condus de Ion C. Bratianu, si in care Mihail Kogalniceanu functiona ca ministru de externe, a hotarat ca, in cadrul cererii de asistenta a Rusiei, sa se uneasca cu fortele rusesti ce operau in Bulgaria. Armata romana, sub comanda directa a printului Carol I, a trecut Dunarea si a participat la asediul Plevnei; rezultatul a fost incercuirea armatei otomane, condusa de Osman Pasa (10 decembrie 1877). Independenta Romaniei, ca si independenta Serbiei si a Muntenegrului, precum si unirea Dobrogei cu Romania, au fost recunoscute, in Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), in cadrul caruia s-a recunoscut si mentinut statutul pe care si-l proclamase Romania cu un an mai inainte. S-a restabilit, de asemenea, dupa o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul Romaniei asupra Dobrogei, care a fost realipita la Romania. Dar, in acelasi timp, Rusia a violat conventia semnata in 4 aprilie 1877 si a fortat Romania sa retrocedeze judetele Basarabiei de sud Kapul, Bolgrad si Ismail. Transilvania si-a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca si a fost incorporata in Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati in Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populatii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia romaneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La vremea aceea, Partidul National Roman a jucat un rol important in impunerea identitatii nationale a romanilor; partidul a fost recunoscut in 1881 si a fost promotorul in lupta de obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romana, precum si rezistenta ei impotriva proiectelor de deznationalizare. Adunarea nationala din Transilvania, convocata la Alba Iulia in 18 noiembrie-1 decembrie 1918, a votat, in prezenta a preste 100.000 de delegati, unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania. Astfel ca, in ianuarie 1918, cand s-a inaugurat la Paris conferinta de pace, unirea tuturor romanilor intr-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.
--------------------------------------------------------------- Ce zile traim, o stiti cu totii, dar hai sa uitam o clipa de necazuri si de nenorocitii de guvernanti si sa ne amintim ceva versuri de suflet de roman. ---------------------------------------------------------------
Mihai Eminescu
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge duşman fumegând, Şi deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc! --------------------------------------------------------------
" Noi suntem romani"
A sosit ziua dreptatii Ziua sfant-a libertatii Tot romanul veseleste Romania-ntinereste.
Noi suntem romani, noi suntem romani Noi suntem pe veci aici stapani.
Ardelean, copil de munte Ia ridica-ti a ta frunte Si in suflet de mandrie Ca esti fiu de Romanie.
Noi suntem romani, noi suntem romani Noi suntem pe veci aici stapani.
Moldoveanul si munteanul Sunt frati buni cu ardeleanul. Trei romani plini de putere Ca romanu-n veci nu piere.
Noi suntem romani, noi suntem romani Noi suntem pe veci aici stapani.
Hai, romani, lumea ne vede, Romania-n noi se-ncrede. Ca de-acum romanu-n lume Va fi vrednic de-al sau nume.
Noi suntem romani, noi suntem romani Noi suntem pe veci aici stapani.
Noi suntem romani, noi suntem romani, Noi suntem urmasi de-ai lui Traïan.
Rănit la războaie, soldatul căzuse, Şi-n puţine zile chinuit muri, Departe de-o mumă care îl crescuse, Şi care-l iubi!
Sărman, fără rude, pe ţărmuri străine, N-avea nici prieteni, nici un ajutor; Nu era fiinţă care să suspine Pentr-un trecător!
Singurul tovarăş de nenorocire, Singura-i avere, un câine iubit, Şedea lângă dânsul şi-n mare mâhnire Părea adâncit.
Acum tot e gata pentru îngropare, Acum ridic trupul pe mâini de soldaţi, Cinste hotărâtă acelora care Mor pentru-mpăraţi.
În fruntea paradei câinele porneşte, Din ochii lui pică lacrimi pe pământ, Ca un iubit frate el îl însoţeşte Până la mormânt.
Aci se opreşte, aci se aşează, Nimic nu îl face a se depărta: Aşteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază Când s-o deştepta!
Câteodată cearcă piatra s-o ridice, Câteodată latră după-un călător, Cuprins de durere: Vino, parc-ar zice, Să-mi dai ajutor.
Apoi când străinul de milă voieşte A-l trage deoparte şi hrană a-i da, El îşi pleacă capul, în pământ priveşte, Şi nimic nu vrea!
De două ori noaptea cu umbrele sale Emisferul nostru l-a învăluit, Şi sărmanul câine din locul de jale A fost nelipsit!
Dar în dimineaţa acea viitoare, Pe când se deşteaptă omul muncitor, Zăcea lângă groapă, mort de întrist Câinele Azor!
----------------------------------------------
In incheiere va urez dragi romani prosperitate, salariile inapoi, pensiile marite, sa scapam de PD-L-isti, si un sincer La multi ani. Sa nu-i uitam pe militarii nostrii, sa le dorim sa se intoarca sanatosi acasa de oriunde sunt. La multi ani.
Dr. Axinia Hera, medic primar si locotenenta in rexerva a Romaniei de Azi.
La multi ani tuturor romanilor , de pretutindeni , si mai ales celor care duc cel mai greu razboi (desigur nu se compara cu adevaratele teatre de razboi) de aici de acasa ... Toate cele bune , si poate o speranta de mai bine ...
Şirul gafelor voite sau fără voie ale Puterii au continuat şi de Ziua Naţională. Astfel din voinţa lui Băsescu, absent de la manifestări fiind mult prea ocupat prin Kazahstan - unde ia lecţii de instaurare a dictaturii - a decis in ciuda prevederilor din Constituţie ca premierul Boc să primească onorul Gărzii, şi nu preşedintele Senatului cum era normal.
Forums
