Deschid acest Topic cu rugamintea si invitatia da a povesti fiecare cate ceva din viata voastra militara. Scuze pentru stangacia in scris, dar conteaza ceea ce scrii cu adevarat si din suflet.
Dupa ce am executat serviciul militar TR obligatoriu pentru femeile admise intr-o institutie de invatamant superior, am urmat cursurile UMF. Dupa absolvire, am fost selectata atat eu cat si alte colege si colegi de medicina si farmacie pentru a urma cursurile Scolii de ofiteri in rezerva. Eram proaspat casatorita, sotul terminase Facultatea de medicina militara ( avea gradul de locotenent de medicina militara ), deci drumul vietii de familie si cariera era deschis. In urma consultarii cu sotul am optat pentru urmarea cursurilor. Dupa terminarea Scolii de ofiteri in rezerva, mi-am desfasurat in continuare activitatea de medic. Peste cativa ani, atat eu cat si colegele si colegii de Scoala de ofiteri in rezerva, am primit ordin de concentrare pentru instructie si avansare in gradul urmator, cu scoatere din productie, la o “ M.U. “, ( Mare Unitate - Divizie mecanizata din armata romana ). M-am prezentat si mare a fost bucuria reintalnirii cu fostii colegi si colege de arme. Dar cine ar fi crezut ca la sfarsitul concentrarii vom uda cu lacrimi stelutele de “ Locotenent “. Dupa terminarea perioadei de instruire, ca orice Concentrare militara, se termina cu participarea la o Aplicatie militara asa ca am avut ocazia sa ne alaturam unor trupe care participau la o Aplicatie cu Trupe de toate categoriile de forta si mijloace de lupta. Pentru prima oara in viata mea am vazut tehnica militara ce vedeam numai in filme, vedeam militari cu adevarat luptatori, si tot atunci cred ca am invatat cu adevarat ce inseamna “ Datorie “, “ spiritul de camarad “, “ spiritul de sacrificiu “ si tot ce tine de limita omului, de viata omului. Noi ne dasfasuram activitatea medicala, intr-un Spital de campanie, aflat intr-o zona de conflict armat de mare amploare in care erau implicate atat Forte militare de Uscat dar si Aeriene si Trupe special pregatite pentru Operatiuni speciale, asa cum era stabilit in cadrul Aplicatiei militare. Presupusa lupta se dadea intr-o zona muntoasa, greu accesibila, dar si in imprejurimi care cuprindea si zona de dealuri, localitati s.a.m.d. Si uite fascinata de cadrul in care ma aflam, intr-o seara a fost adunat tot personalul Spitalului de campanie si ni s-a adus la cunostinta ca in noaptea asta va avea loc asaltul general pentru cucerirea zonei s.a.m.d. ocupata de fortele inamice. S-a dat comanda scurta “ La posturi fuga mars “. Imediat s-a prezentat si femeia subofiter sanitar ( care era si “ plutoniera de companie “ a femeilor subofiter si ofiter in rezerva, deci a noastra, pe care noi o numeam “ mama fericirii “, mama a noastra de adoptie, pentru-ca tinea la noi, si ne iubea ca pe copiii ei, cu toate ca nu era varsta prea mare intre noi, dar ne placea sa ne alintam, ca mama cu fiicele ei ), si ne-a intrebat daca toata lumea este bine, daca a mancat toata lumea, si ne-a mai dat de grija sa na imbracam bine pentru-ca se va schimba vremea peste noapte si sa fim atente la ordinele pe care le primim pentru-ca va fi “ asaltul general “, adica “ noaptea cea mai lunga “. Nu am inteles nici acum, de ce intotdeauna cand mergeam la instructie, pe timpul stagiului militar T.R., ca si acum in “ starea de conflict armat “ in care ne gaseam se sachimba si vremea, de parca nu era de ajuns viata dura de transee din Aplicatie. Si a inceput “ viata bate filmul “. In timp ce aranjam instrumentarul medical, ne echipam, si ne ridicam armamentul personal, odata ce se schimba vremea cu o furtuna de lapovita de nu stiai de-i ploaie sau ninsoare. Nu trecu timp mult si incepu sa se auda Artileria grea, chiar plutoniera exclama : “ sunt ai nostrii “ de parca aveam chiar inamic in fata muntilor nostrii. Am iesit afara, m-am aruncat in transeul care limita zona de Spital de campanie si pe sub casca de pe cap am zarit pentru prima oara in viata ce inseamna “ foc de artilerie “. La un moment dat parca se inrosise cerul, se vedeau cum proiectilele taiau vazduhul plin de lapovita, dar fascinant a fost cand lansatoarele de racheta au inceput sa lanseze acele rachete cum vedeam in filmele cu rusii, plecau cate zeci de rachete de se cutremura pamantul ( cei care cunosc stiu ca vorbesc de instalatiile de rachete montate pe acele autovehicule blindate care lansau una dupa alta rachete ). Dupa aceea s-au auzit zgomotele motoarelor zburatoare, erau avioanele de asalt, MIG-urile s.a.m.d. La ceva timp am intrat in “ paine “ cum se spune, si acum trebuia sa demonstram ca si noi femeile ofiter doctor si femeile subofiter sanitar, asistentele medicale, stim sa ne facem datoria. In timp ce lucram urechile le tineam ca pe “ receptoare “ duble, cu o parte eram atente la comenzile si semnalele in zona si cu o parte receptam ce era afara, da ce era afara pentru-ca era “ infernul “ pe pamant. Deodata se auzi un tipat mai mult decat o ar fi sunat o camanda, aparuse plutoniera care striga cu disperare ca sa se faca auzita “ urgent am nevoie de un medic voluntar, urgent “. Era insotita de doi militari de la Trupele de Vanatori de munte – cercetare, ( VM ) si un radist, adica un transmionist. Cat de cat se facu liniste, pentru-ca sosise ranitii de pe “ front “ iar chirurgii trecusera la treaba, si cu tonul mai ridicat plutoniera ordona : “ am nevoie de un medic care sa nu aiba rau de munte si rau de inaltime de zbor, trebuie sa ma insoteasca urgent pe munte, s-a intamplat o nenorocire, nu o luati in gluma ca-i aplicatie, e ceva real, s-a prabusit un militar VM pe un platou stancos si nu se poate ajunge la el decat pe calea aerului “. Fiind medicul de serviciu pe Urgente impreuna cu doi medici, am ridicat mana si am spus ca ei doi raman pentru trierea ranitilor si eu sunt gata de plecare. Ma chemat afara din cortul sanitar, si mi-a intins receptorul de la statia radio unde am avut o convorbire cu medicul sef al Aplicatie. I-am spus “ mamei fericirii “ ca s-a aprobat sa o insotesc. Am plecat cu tot ce trebuia la mine din punct de vedere medical, insotita de ea si militarii ceilalti. A fost un cosmar deplasarea pana la TAB-ul sanitar ( Transportorul blindat ), din cauza noroiului, mai bine zis mocirlei. Am urcat si in cateva clipe am ajuns acolo la baza muntelui. Am coborat la destinatie unde eram asteptati, si plutoniera ma prezentat : "Tovarase general dumneaiei este voluntarul, este femeie ofiter in rezerva, medic si a primit aprobarea sa intervina cu mine “. Generalul s-a uitat la mine si mi-a spus scurt “ tovarasa sublocotenent doctor, nu vreau fapte de eroism, va rog ca impreuna cu tovarasa plutonier sanitar, care are experienta in Operatiuni de salvare sa faceti tot posibilul sa-l aduceti jos pe militarul cazut pe Platoul stancos, dar numai dupa ce faceti o evaluare medicala la fata locului, si va rog sa nu va puneti amandoua viata in pericol, uitati ce vreme nenorocita este “. La un semn s-a apropiat un plutonier major VM ( mai tarziu am inteles ca era comandantul grupei de cercetare VM care trebuia sa distraga atentia unui grup inamic, iar pe timpul misiunii ca sa nu fie descoperit, un caporal VM-cercetare, a ales sa coboare pe alt versant stancos, dar un piolet a cedat in timp ce militarul cobora in rapel, prabusindu-se astfel in gol de la cativa metri buni, pe o portiune de platou stancos ), si mi-a dat un pistol de semnalizare cu duble cartuse de semnalizare, rosii si verzi, spunandu-mi: “ va rog ca dupa ce veti face evaluarea situatiei sa trageti un cartus verde daca este binisor, si rosu daca este pericol mare, in asa fel incat sa stim de aici ce avem de facut”. Toata aceasta prezentare a luat doar cateva minute, asa in vorbe scrise poate vi se pare mult, dar totul a durat cateva minute. Greul de abia acu incepuse. La cativa metrii ne astepta elicopterul sanitar – salvare ( un Alouette ), am urcat si a inceput sa ia inaltime. Era cutremurator, vantul puternic ne legana de parca eram pe valuri. Prima tentativa de a zbura a esuat. Elicopterul a aterizat, si dupa cateva minute pilotul a spus : “ va rog tineti-va bine, acum sau deloc “. Am simtit “ stomacul in gat ”, m-am prins de chingi si le-am strans cu toata puterea. La un moment dat aud glasul pilotului: “ pregatiti-va de coborare, la comanda “zero” coborati”. Peste cateva secunde plutoniera a deschis trapa ne-am prins de “ scaunul-coborare ”si am inceput sa coboram in gol intr-un intuneric dens , si cu ploaia sfichiindu-ne fetele. Deodata am simtit sub talpi stanca platoului, ne-am echilibrat si am dat drumul la “scaun”. Pentru o clipa am vazut-o pe plutoniera ca se clatina, dar ea a spus ca nu-i nimic. Imediat am aprins lanternele si in lumina am zarit langa stanca militarul ranit. Am trecut imediat la evaluarea situatiei, inca mai respira, am facut ce trebuia pentru stabilizare, dar cand ma uit in spatele meu, plutoniera era prabusita la pamant. M-am indreptat spre ea, i-am desfacut vestonul ud leoarca, am incercat sa o stabilizez, se trezise din lesin, si incet, fara vlaga, a spus “ copilasul meu “ ducand mana spre burta. Mi-am dat seama imediat despre ce este vorba, apa curgea siroi peste noi, frigul era groaznic, nu mai aveam decat o solutie, am scos pistolul de semnalizare l-am incarcat, am tras in plan vertical o racheta rosie, am incarcat, si am tras a doua racheta rosie, astfel sa dau de inteles ca sunt vieti in pericol. Mi-am dat jos mantaua am acoperit-o pe plutoniera si incercam sa-i tin treji pe amandoi. Cateva minute trecute pe platou mi s-au parut ore. La catva timp am fost invaluiti in lumina, m-am uitat in sus si am vazut doi colosi zburatori, eru doua elicoptere “ Puma “ de salvare, unul avea doua proiectoare, cu care lumina spatiul in care ne aflam, iar din cel de al doilea a coborat un VM-ist care a tipat : “prima urgenta, repede”, si imediat am pus pe targa pe “ mama fericirii “, targa care incepuse sa urce, disparand in noapte cu “ colosul zburator “. Am asteptat, urmatorul transport, fara sa-l scap de sub observatie, pe militarul ranit. Intr-un tarziu a sosit si vremea noastra, vantul se mai domolise dar continua sa ploua, nici nu stiai ce – i ploaie sau ninsoare. M-am linistit cand deja eram in Spitalul de campanie, totul reusise, greu dar vietile erau salvate. Maiestria pilotilor de “ Puma “, rezistenta noastra, curajul VM-istilor cercetasi, care au coborat din elicopter de fiecare data pentru noi ca niste ingeri salvatori, ma facut sa cred ca Omul poate fi greu de invins. Am intrebat unde este “ mama fericirii “, si o colega mi-a spus ca a fost transportata de urgenta impreuna cu VM-istul ranit la cel mai apropiat Spital militar. Peste cateva zile, Aplicatia a luat sfarsit, si a sosit ziua avansarii si trecerii in rezerva din Concentrare a rezervistelor si rezervistilor. Pe platoul Comandamentului Marii Unitati, frontul era incheiat, si s-a dat citire Ordinului prin care eram avansate la gradul de “ Locotenent “ in rezerva si trecerea in viata civila, acolo de unde venisem. Inca o etapa din viata noastra a trecut cu bine. Cand am mai primit inca o steluta pe epolet, m-am uitat in jur, si cu lacrimi in ochi, am soptit colegei, ca lipseste cineva din formatie. Dupa festivitate, ne-am facut bagajele, si “ ura si la gara “, dar nu spre casa, ci spre Spitalul militar. Era o datorie de onoare sa o salutam pe “ mama fericirii”. Am ajuns tarziu in noapte, si cu chiu cu vai am reusit sa-l convingem pe medicul de garda sa ne lase sa mergem la cea care incerca zi de zi sa ne faca viata de armata dulce. Am ajuns in salon, am aprins lumina si… lacrimi, imbratisari, pupaturi, si raportul “ tovarasa plutoniera noi femeile ofiter si subofiter de medicina ne-am facut datoria, va multumim pentru ceea ce ati facut pentru noi ” si... lacrimi pe fetele noastre. Am intreba-o daca a mai venit cineva, si ne-a spus ca insusi Prim adjunctul al ministrului Apararii Nationale s-a deplasat la Spitalul militar, unde dupa o scurta “ critica “ in gluma, i-a comunicat ca a fost avansata la gradul urmator si ca vrea sa ii boteze copilul cand va fi timpul. Lucru care s-a si intamplat mai tarziu. Totusi am intrebat-o de ce a ascuns ca este insarcinata, iar ea, plutoniera, “ mama fericirii “ a spus: “ acelasi lucru pe care vi-l spun voua doctoritelor, este acelasi lucru pe care l-am spus si generalului, si anume ca in viata mea Familia si Armata sunt pe acelasi palier, iar in al doilea rand nu puteam sa las o fata, adica pe tine Axinio, singura intr-o Operatiune de salvare reala, cat de doctorita esti tu, si sa mai stii ca Datoria, Onoarea, Demnitatea si Spritul camaraderesc sunt lucruri tari “. In timp am tinut legatura, asa ca aflati ca a trecut cu bine sarcina, plutoniera, mai tarziu dand nastere unei fetite, careia i-a pus numele de “ Victoria “, sugestiv nu, fetita care mai tarziu impreuna cu fiica mea cea mare au urmat UMF-ul si amandoua sunt medici chirurgi in State, departe de Romania de azi saracita si injosita de guvernantii noastrii. Injosire care continua zi de zi. Ma uitam zilele trecute cum in judetele tarii pensionarii militari au iesit in strada aparandu-si Onoarea, Demnitatea, Dreptul la o viata decenta dupa ani de munca in conditii grele fata de noi civilii, cerand respectarea legilor, cerand respectarea Deciziilor de pensionare, decizii care au fost date in baza legilor statului aflate in vigoare la data iesirii la pensie a acestora.
Dar pana unde merge nerusinarea Comandantului Suprem, Traian Basescu, care iese pe posturile de televiziune si spune : “ nu este adevarat, nu a scazut nici o pensie militara “. Dar pana unde poate merge nerusinarea Prim ministrului Emil Boc, care zi de zi instiga clasele sociale unele impotriva altora, spunand ca nu este drept ca unii sa aiba salariile mai mari, sau pensiile mai mari unii fata de altii, uitand domnul Premier ca in nici o oranduire fie ea comunista sau capitalista nu se poate ca toata lumea sa aiba pensiile si salariile egale. Dar domnul Emil Boc este intotdeauna “ neconstitutional “, in afara legilor, facand propria lui lege. Rusine Guvernarii. Si ca sa dovedesc ca Traian Basescu si Emil Boc mint, aflati ca sotul meu medic militar pensionar, care a fost si in zonele de conflict din Africa in primii ani din ’90, a trecut in rezerva in baza Ordonantei 7, ca urmare a desfiintarii Unitatii Militare in care lucra, deci nu a plecat de buna voie cum afirma cei doi Basescu si Boc, iar despre plutoniera ce sa va spun ca si ea s-a trezit cu pensia militara taiata, si mai ales cred ca ati vazut si la televizor cum i-a fost taiata si pensia doamnei lt.col. care si-a pierdut fiul in Irak. Si peste acestea uite ca Televiziunea publica a devenit unealta manipularii publice, unealta Guvernantilor. Dovada campania pornita impotriva pensionarilor militari, de Catre Televiziunea romana prin emisiunile “ Tema zilei “ de Mihai Constantin impreuna cu doamnele Pora si Lidia Moise, invitate de “ onoare “ , “ mari “ analiste sociale, si mai ales de Livia Dila cu emisiunea “ Fata in Fata “, si emisiunea “ Judeca tu “ moderata de doamna Rodica Culcer, care a afirmat ca : “ un pensionar cu gradul de maior castiga pensie de 3400 de lei Ron, ceea ce este fals, pentru-ca sotul meu pensionar militar, medic cu grad de locotenent colonel are o pensie militara de 1002 lei Ron. Deci cine minte? Cine manipuleaza? Si atunci se pune intrebarea? Cine respecta munca Oamenilor? Sau ramanem numai cu nostalgia vremurilor bune trecute si cu placerea de a povesti fapte de arme, episoade din munca noastra. Acum am inteles de ce ne pleaca copiii si nu vor sa traiasca in guvernarea “ portocalie cu dungulite verzi si rosii “, probabil asteptand sa se indrepte lucrurile. Pe Cand oare, cine stie cand. ( nu am dat nume, pentru-ca nu stiu daca persoanele participante la Aplicatie, doresc asta, iar despre locul Aplicatiei cred ca va dati seama unde a fost ). Multumesc pentru rabdare la citit si “ Pentru Patria noastra Romania “.
Va invit sa povestiti si voi din intamplarile voastre, ca sa vada si altii ca viata militara nu este chiar asa de usoara.
Dr.Axinia Hera, Medic primar, locotenenta in rezerva, sotie si mama in Romania de azi.
Sarut-mâna,doamna. Nu va suparati,dar "am onoarea sa va salut" nu-mi permite ...viata sa va spun. E bine ca sunteti locotenent în rezerva,dar am si eu o nedumerire : vreti povestiri despre viata militara,sau vreti sa-l înjurati pe Basescu ? Sau ambele deodata? La prima posibilitate,va pot oferi niste povesti militaresti autohtone de va sta ceasul,mai ceva ca zborul cu Alouette. La-njurat Basescu nu ma bag,ca degeaba scriu. Omul citeste altceva.
Frumoase amintiri,mai ales ca timpul dumneavoastra petrecut "sub arme" îmi pare o mai degraba un week-end prelungit. "Viata dura din transee,de la aplicatie..." . Of,doamna... .
De parasutisti ? De aici,de la noi,chiar din România,din oras ?
Pai am facut o singura aplicatie,am dormit pe la cabana de la Râsnov,am baut o bere formidabila (proasta,dar buna ) la Belvedere si am facut un mars. Am cules ciuperci si le-am facut pe lopatica mica,cadrele au vorbit cu noi...ca la foc de tabara,si a fost foarte foarte foarte frumos (serios o spun). Ca nota umoristica : aveam un capitan,comandant de grup,foarte bine pregatit fizic. Pe munte,a mers cu noi si un colonel,de la Comandamentul Trupelor de Parasutisti. Era îmbracat cu un tricou marinaresc pe sub tinuta,ceva gen Spetznaz style...dar l-au ros bocancii si s-a întors la cabana. Dupa 3 zile si 2 nopti ne-am întors cu camionul la bucuresti,am fost oblonier,si când am intrat în cancelarie (aveam niste cafea acolo,si un resou) un coleg nu m-a recunoscut. Eram negru-negru de praf.
A,înca ceva : la un moment dat,pe o creasta din Piatra Craiului,a aparut o capra. Era batrâna,oarba si voia sa se sinucida (vorba vine...). Asa ca unele cadre (ei aveau munitie de razboi,le mai ramasese de la trageri) au împuscat capra respectiva.Capra a cazut,fireste,împanata de 5,45mm. Am coborât în rapel vreo 20 de metri,am adus-o sus,am carat-o într-o foaie de cort si seara am mânact un pic din ea. Carnea era ca pingeaua,nu mi-a placut.
Cam astea au fost aventurile mele la parasutisti. Ar mai fi o cadere de-a-n boulea pe lânga cablurile de înalta tensiune,la Boteni,la primul salt la "avion mare"..era sa ma înfig în coasa unei babute care lucra pe câmp. Cadeam din cer si strigam "Mamaieeeee,da-te bre ca vin de suuuuus" ,precum Moise care vorbea din ceruri. Scapasem de cablurile electrice,de coasa babei...jos a trebuit sa ma împiedic de un bolovan si mi-am dat cu arma-n gura,ca un profesionist adevarat Asta este. Ba nu ,mai e o aventura : dadusem gaura cu un cui într-o teava de apa calda de la bucatarie (am nevoie sa ma spal,ce sa fac...obisnuinta) si pierdea presiune nu stiu ce ustensila de acolo. 4 luni nu s-a prins nimeni de unde e defectiunea,iar când am gasit un alt loc de spalat am înfundat gaura respectiva. Sa nu ma caute Justitia Militara pentru distrugerea bunurilor MApN,ca nu raspund. A fost o experienta foarte buna,serios vorbind. Pentru mine,experienta umana a fost de 100 de ori mai importanta decât aia militara. Si-i salut pe aceasta cale pe toti cei cu care am servit tara în acea perioada.
De ce imi pare ca stiu locatiile alea din zona Rasnov? Cabana de care zici e cumva cea din Glajaria Rasnovului,la jonctiunea intre drumul ce duce la Diham si potecuta ce duce sus-sus la munte sus?Pe vremea cand inca erau MTei aia era ''pazita'' de tot felul de sonati care nu stiu cum luasera testul psihologic(bine,stiu ca de fapt nu au dat asa ceva pe bune).Cei mai aproape de normalitate ziceau ca mureau de frica sa sara si cica refuzasera cu incapatanare sa se urce intr-un avion.Asa ca baietii erau in concediu la munte.Mai ajutau la carat brazi de Craciun,mai faceau niste cartofi copti.Nu am vazut unul sa aiba bocancii facuti sau sa-si bage camasa in nadragi.Deplorabila formatie.
O amintire de demult....iar pentru că nu am somn v-o împărtăşesc şi dumneavoastră. Începând cu anul doi de studiu după vacanţa de iarnă mergeam în tabăra de instrucţie Crinţ - la schi şi alte elemete de tactică..... După tot programul milităresc:alarmă,îmbarcare in tren,debarcare intr-o localitate apropiată după care marş 20 Km ...de credeai că nu se mai termină cu toate cele ..etape de marş ,avangardă ,ariergardă etc , ajungeam într-un târziu aproape de inserat in tabără - bineînţeles ...terminaţi.Dar lucrurile nu se opreau aici:se făceau repartiţia pe cabane se stabileau toate regulile militare printre care şi nelipsita gardă. În gardă plutonul din care făceam parte.Elevii făceau gardă numai cu arma şi baioneta...iar după cum ştiţi la munte se întunecă repede.Comandantul de pluton stabileşte posturile de santinelă iar unul dintre posturi era cam departe de tabără. În timp ce noi ne chinuiam cu tăiatul lemnelor atât pentru noi cât şi pentru pregătirea mesei de dimineaţă pentru toată tabara - unui coleg îi vine ideea să-l sperie pe cel ce era în postul de santinelă cel mai îndepărtat În această actiune mai avea nevoie de un om Stabilim modul cum îl vom speria.Unul a trecut masca contra gazelor în poziţia de luptă şi ne-am acoperit amândoi cu foaia ce cort.Am stabilit că dacă de frică va sări la noi şi va încerca să ne lovească.... vom fugi Toţi ceilalţi colegi aşteptau să vadă cum decurge ...gluma . Ne deplasăm spre postul de santinelă aşa cum am învăţat la orele de tactică În momentul în care ne-am apropiat colegul a început să sufle în mască iar supapele vibrau scoţând un zgomot destul de înfiorător.Când ne-a observat colegul ce era santinelă a luat-o la fugă spre tabără prin spate ajungând la blocul alimentar .Noi după el : În faţa blocului alimentar se afla un camion ce aducea alimente - o nenorocire de SR-u - ce probabil a facut toate campaniile posibile - mai mult îl împingeam noi decât mergea el. Colegul ce era santinelă prima dată a încercat uşa blocului alimentar dar era încuiată - atunci s-a repezit spre uşa camionului încercând să intre în cabină.. , dar nu reuşea din cauza armei pentru că avea arma la spate cu baioneta pusă Pâna la urmă l-am potolit şi tavălindu-ne de râs l-am întrebat : De ce fugeai , ce ai crezut că este?Iar el a răspuns:Un bizon ...Ei şi i s-a spus ,,Bizonul,,până am terminat O amintire plăcută.Vă spun sincer am râs singur din nou.
Bori, nu le spui la baieti de primul salt care a fost ,,de noapte,,? Adica cu ochii inchisi ? Eu am sarit noaptea la primul.Apoi nu ma mai saturam....totusi erau prea putine.Cand prindeam trenajorul nu mai plecam de acolo decat cu ordin... Mi-am amintit o intamplare... primele zile de armata...fruntasii (aveam 2 in companie) intrebau seara pe fiecare :ba tu de unde esti ? Eu din localitatea X...Aaa tu ai vin bun..aha...dar tu de unde esti ?Eu din localitatea Y..aa la voi se fac carnatii aia trandafir.. Zice apoi dom` fruntas dupa o clipa de gandire...Daca sunteti baieti destepti, plecati acasa..(apropo direct la carnati si vin).Deodata se aude o voce : Dom` fruntas, eu sunt din Corabia.La noi avem peste. Liniste....dupa cateva secunde, dom` fruntas trage concluzia: Ba esti un bou.Si tu si pestele ala... Ne-a amuzat teribil chestia asta.A mai diminuat stresul din seara aia...si mi-a ramas in memorie...
p.s. Dom` fruntas era satul de peste.Era si el tot de langa Dunare...
Amintire... Un coleg era in garda de noapte in foisor intr-o unitate care se afla in vecinatatea unei gradini zoologice.Si toata noaptea ,mai ragea leul,tigrul,etc.zgomote specifice unui zoo... Pe la ora 02.15 dimineata colegu deja satul de zgomotele minunate de la zoo,vede o umbra si aude niste zgomote.Someaza colegu de 3 ori regulamentar ,dar degeaba,umbra se misca in continuare,cand sa traga in ultima clipa observa ca era...GRIVEI cainele unitatii. PS.oare GRIVEI a fost norocos?sau....
Va multumesc pentru-ca existati si pentru faptul ca incetul cu incetul scrieti cate ceva. Ar fi si mai bine daca ati scrie cat mai multe si poate va regasiti si fosti camarazi de arme.
De ce am deschis acest Topic, si de ce acest subiect? Voi raspunde simplu : pentru-ca noi romancele si romanii nu suntem cu nimic mai prejos fata de ceilalti militari activi si rezervisti din armatele straine si mai ales fata de militarii americani si fata de militarii rusi. Si noi romanii, indiferent ca suntem femei sau barbati, tineri sau batrani avem trairile noastre, cu emotii, cu lacrimi de bucurie sau suparare, sau poate la un moment dat a trebuit sa rezistam la limita imposibilului in anumite situatii date din viata noastra, si mai ales in anumite situatii ne-am salvat camarazii sau am fost salvati de ei, si multe alte situatii in care ne-am demonstrat si am demonstrat ca nu trebuie sa fii american ca sa salvezi o viata sau sa dai o bucata de paine in plus celui de langa tine, care poate nu era asa rezistent ca tine, sau sa scrii o scrisoare in locul lui catre mama sa pentru-ca el nu putea scrie avand mainile bandajate s.a.m.d. Sunt foarte multe si pe langa toate acestea mai exista si motivul enervarii mele din cauza promovarii acestui exagerat " americanism ",de ne-a umplut viata cu filmele lor eroice, de parca numai ei au fapte de arme, ca numai ei au trairi emotionale, ca numai ei rezolva situatii dificile, ca numai ei isi salveaza camarazii, ca numai ei sunt adevarati militari patrioti s.a.m.d. Corect, au meritele lor dar pana la un punct, asa ca dincolo de " punct " mai exista si altii, mai existam si noi cu viata noastra asa cum ne-a dat-o Dumnezeu sau destinul. Anul trecut am fost in vizita la fiica mea in S.U.A. Este medic rezident la un Spital metropolitan, casatorita tot cu un medic dar american, si unde mai pui ca este si in Garda nationala a Statului pe raza caruia locuiesc ei.Pana aici totul bine, dar m-am intors putin enervata din cauza la ceea ce am asistat in unele zile cat am stat acolo. Primo : ca orice romanca care a pasit pe pamant american, doream sa vad cum traiesc ei americanii acasa la ei in batatura. In primele zile impreuna cu fiica mea si fiica " mamei fericirii " ( Victoria, casatorita si ea acolo in oras cu un ajutor de Serif, pe care la cunoscut la un bal al rezidentilor ), am trecut in revista oraselul si incetul cu incetul sa cunosc si vecinii lor. Acesti vecini erau ori in piscina ori la calculator. Asta e viata lor in timpul liber, ori in apa ori scriu pe Forumuri. Asa mi-a venit, ca la intorcere sa ma apuc de net ( in timpul liber )si sa va provoc la discutii romanesti. Acolo, in State, din cand in cand ginerele intra pe un Site-forum al Garzii nationale, si de curiozitate, m-am uitat si eu, constatand ca scriau niste probleme minore dar pentru ei erau fapte eroice,hm. Si mi-am zis hai sa deschid ceva de dragul nostru, al amintirilor. Secundo : intr-o seara, fiind toti liberi, au hotarat sa participe la intrunirea oraseneasca de la " Casino " ( asa era denumirea localului orasenesc, compus dintr-o sala de conferinte si adunari orasenesti, bar, restaurant, berarie, cinema si sala de dans ). Normal ca am mers si eu, sa vad daca e ca in filmele americane. Am ajuns la " Casino ", am intrat in sala de adunari orasenesti, unde dupa ce s-a adunat toata lumea Primarul a deschis adunarea cu probleme sociale, dupa aceea a vorbit Seriful care a anuntat ca luna care a trecut a fost fara evenimente in care nu a fost nevoie sa fie solicitate fortele federale de ordine, si roaga cetatenii sa aduca la cunostinta orice problema suspecta legata de securitatea comunitatii, respectiv a Statului, iar in incheiere un consilier al Primariei a citit un Decret ( nu stiu cum sa traduc ceea ce a numit el, dar cred ca era ceva similar Decretului nostru )prin care un cetatean local era decorat de Primarie cu " Medalia de onoare a comunitatii " pentru : citez din memorie " curajul si devotamentul de care a dat dovada in salvarea unei pisici urcata pe un stalp de telegraf, si care nu putea sa mai coboare, riscand sa moara acolo agatata sus pe stalp ". Sper ca am tradus bine si mai ales ca am inteles bine, pentru-ca e o mare diferenta intre limba engleza si dialectul lor americanesc. Nu am ninmic cu biata pisica, dar totusi chiar asa fapta de vitejie a fost de i s-a dat o asa mare importanta. Dar cu timpul, stand acolo, in acel orasel in care nu se intampla nimic acum cred si eu ca a fost chiar un eveniment deosebit pentru comunitate. Dupa aceea a fost rezervat ceva tip de discutii, de parca eram la sezatoare in Romania. Totodata exista traditia ca persoana musafir in orasel sa povestesca ceva din viata, si uite asa m-am trezit invitata sa povestesc ceva din viata, ceva care m-a marcat. Neavand incotro, am ineput sa povestesc ceea ce am trait cu ani in urma,in Armata, exact ceea ce am scris la inceputul Topic-ului prezent. In incheiere am spus ca fetita din burtica subofiteresei este chiar sotia ajutorului de Serif. Eu am crezut ca o sa primeasca aceasta povestire mai cu viata, dar mi-am dat seama ca sala amutise, erau uluiti pur si simplu, si dintr-o data au inceput sa aplaude si s-au ridicat in picioare. Primarul s-a indreptat catre microfon si de acolo a zis atat " bine ati venit printre noi, iar ceea ce ati povestit dumneavoastra ar merita sa fie un subiect de film ". Spunand asta s-a aplaudat de credeam ca am castigat Oscarul. Dupa aceea a urmat ca in traditia americaneasca sa se chefuiasca si asa s-a dat " drumul " la chef in Berarie, pana dimineata. Asa e la ei. Ei, va pot spune ca nu am avut tihna in noaptea aceea, m-au asaltat sa-mi dea adrese de e-mail sa le trimit fotografii cu mine, cu mama Victoriei, imbracate militar, sa le trimit imagini cu Romania s.a.m.d. La un moment dat s-a apropiat ginerele de mine si mi-a spus scurt " cele mai fericite femei acum cred ca sunt ele doua fiica dumitale si Victoria ". Si uite asa m-am gandit ca ar fi bine sa mai povesti si de ale noastre trairi adevarate. Deci va rog, curaj si veti vedea ce bine este sa povestesti si altora trairilen tale. Dr. Axinia
In parte americanismul pe langa mancare proasta si optimism exagerat insemna si recompenstarea de catre comunitate a oricarui membru pentru orice chestiune oricat de mica ar fi.Util as spune dupa principiul lucrurile mari se fac cu pasi marunti.Azi o pisica amarata maine un om. Pe de alta parte un lucru foarte grav, inacceptabil pentru orice natie, este restrictionarea dreptului si obligatiei morale in acelasi timp de a-ti servi patria prin desfintarea structurilor militare rezerviste.
Forums
) la Belvedere si am facut un mars. Am cules ciuperci si le-am facut pe lopatica mica,cadrele au vorbit cu noi...ca la foc de tabara,si a fost foarte foarte foarte frumos (serios o spun). Ca nota umoristica : aveam un capitan,comandant de grup,foarte bine pregatit fizic. Pe munte,a mers cu noi si un colonel,de la Comandamentul Trupelor de Parasutisti. Era îmbracat cu un tricou marinaresc pe sub tinuta,ceva gen Spetznaz style...dar l-au ros bocancii si s-a întors la cabana. Dupa 3 zile si 2 nopti ne-am întors cu camionul la bucuresti,am fost oblonier,si când am intrat în cancelarie (aveam niste cafea acolo,si un resou) un coleg nu m-a recunoscut. Eram negru-negru de praf. 
Ba nu ,mai e o aventura : dadusem gaura cu un cui într-o teava de apa calda de la bucatarie (am nevoie sa ma spal,ce sa fac...obisnuinta) si pierdea presiune nu stiu ce ustensila de acolo. 4 luni nu s-a prins nimeni de unde e defectiunea,iar când am gasit un alt loc de spalat am înfundat gaura respectiva. Sa nu ma caute Justitia Militara pentru distrugerea bunurilor MApN,ca nu raspund. 
A fost o experienta foarte buna,serios vorbind. Pentru mine,experienta umana a fost de 100 de ori mai importanta decât aia militara. Si-i salut pe aceasta cale pe toti cei cu care am servit tara în acea perioada. 
Cabana de care zici e cumva cea din Glajaria Rasnovului,la jonctiunea intre drumul ce duce la Diham si potecuta ce duce sus-sus la munte sus?Pe vremea cand inca erau MTei aia era ''pazita'' de tot felul de sonati care nu stiu cum luasera testul psihologic(bine,stiu ca de fapt nu au dat asa ceva pe bune).Cei mai aproape de normalitate ziceau ca mureau de frica sa sara si cica refuzasera cu incapatanare sa se urce intr-un avion.Asa ca baietii erau in concediu la munte.Mai ajutau la carat brazi de Craciun,mai faceau niste cartofi copti.Nu am vazut unul sa aiba bocancii facuti sau sa-si bage camasa in nadragi.Deplorabila formatie. 
