Offff! Mai bine nu puneaţi clipul! Ce amărăciune pentru noi ăştia, nostalgici şi pro ruşi: aproape toată tehnica (poate chiar toată) era "fabricată în România"! În loc să dezvoltăm, am ales să demolăm ...
Nu stiam ca romanii au facut Panther-ele si Harris-urile...Or fi ceva nume de al fiilor Vancioaiei...
Offff! Mai bine nu puneaţi clipul! Ce amărăciune pentru noi ăştia, nostalgici şi pro ruşi: aproape toată tehnica (poate chiar toată) era "fabricată în România"! În loc să dezvoltăm, am ales să demolăm ...
Nu stiam ca romanii au facut Panther-ele si Harris-urile...Or fi ceva nume de al fiilor Vancioaiei...
In contrapondere as spune ca regret pasul defilare rusesc...
Acum 25 de ani am fost desemnat sa fac parte impreuna cu alti 5 colegi (ca brazii) dintr-o echipa de interventie. La ordin trebuia sa iesim din cladirea unde ne aveam sediul si sa ne dispunem intr-un bloc alimentar aflat in renovare - fara usi, fara geamuri, nu retin daca avea acoperis. Planul era sa ne amplasam la ferestrele locatiei si sa aparam ruina de teroristi. Marea problema era ca unitatea noastra era dispusa in mijlocul altei unitati, care, la randul ei, isi dispusese oamenii pe perimetru, spargand clasicul gard de UM din placi de ciment, tot asa, pentru a se apara de invadatori. La o adica, teroristii trebuia sa treaca de cei de pe perimetru, iar noi sa-i respingem. Daca o faceam, trageam inclusiv in cladirea unde era dispus restul personalului Am fost scosi in cateva nopti, era mai greu de carat lazile cu munitie (fiecare cu a lui), dar cat eram tinuti afara tin minte ca ma urcam cu alt coleg pe o baraca de metal si admiram imprejurimile, unde in zare chiar se tragea. In unitatea/unitatile unde am fost tinut pana in ianuarie '90 nu s-a tras nici-un foc de arma. Din fericire
Începutul-jumătatea anilor 2000, eu plutonier la 313 Cc, ofițer de serviciu pe unitate, ora 4 dimineața.
Evaluarea batalionului de către eșalonul superior, Corpul 1 Armată Teritorial București, așteptată de câteva săptămâni, bubuie exact pe serviciul meu.
Sună telefonul, militarul de la punctul de control: "A intrat autobuzul!"
Ies, din autobuz coboară un maior pe care nu-l cunoșteam, urmat de comandantul unității mele, colonel. Sunt oarecum nehotărât cui să-i dau raportul, comandantul unității mele simte asta și face discret, din spatele maiorului, un gest neechivoc: "NU SUNT AICI!"
Dau raportul, maiorul îmi strânge mâna, se prezintă și îmi spune că e șeful comisiei de verificare a batalionului și începând din acel moment batalionul e alarmat. Eu îi cer delegația de control. Maiorul se uită întristat la comandantul unității mele, oftează îndurerat din adâncul rărunchilor, se scobește în buzunarul interior al vestonului, o pescuiește și mi-o întinde în silă, asta în timp ce văd că pe fața comandantului unității mele se lățește un zâmbet cât Asia. Hait! Nu e lucru curat!
Arunc o privire fugară pe delegație și haita de pitici schizofrenici care-mi bântuie permanent creierul mă îndeamnă să supralicitez, mai ales că aveam și eu o dată în viață ocazia să fiu șmecher cu un autobuz plin cu ofițeri: "Vă rog să îmi prezentați legitimația militară"
Maiorul, în derută, mi-o întinde , comandantul meu e în extaz.
Dar de ce n-aș cere și actul de identitate, fiindcă documentele pe care le-am văzut până acum mi se par suspecte?
Maiorul se execută, din ce în ce mai prăbușit. Urmează lovitura de grație, îl chem pe ajutorul meu, îi ordon să nu îl piardă din vedere pe maior și să nu permită nimănui să coboare din autobuz, intru în camera OSU, deschid fereastra, fumez o țigară, după care sun la corp să-mi confirme că unitatea mea e inspectată, primesc confirmarea, mă întorc, îi înapoiez maiorului toate documentele și las comisia să-și facă numărul.
Explicația poveștii ăsteia, explicație pe care am aflat-o acum câteva luni:
În drum spre unitate, maiorul, bun prieten cu comandantul unității mele, o aruncă în glumă: "Hai pariu că ofițerul tău de serviciu nu-mi cere delegația de control!"
Comandantul meu, știind cine e de serviciu, fără nici o ezitare: "Țin pariul! Cine pierde plătește o masă la CCA celuilat și soției lui!"
Maiorul, obidit, către comandantul meu, spre sfârșitul agapei: "Băi, înțeleg că mi-a cerut delegația de control, înțeleg că a vrut să vadă și legitimația militară, dar actul de identitate? Dar să și sune la corp???? Ăla e pe craca lui?"
A-propos de spectacolul oferit de cer in dimineata care a trecut, o intamplare nu prea hazlie, dar care va smulge un zambet de superioritate din partea cercetasilor. Poate. In timpul unei observari sau a unei supravegheri nu esti atent numai la componenta terestra a sectorului de observare, ci te mai intereseaza si spatiul aerian: aeronave mari si mici, motodeltaplane, drone, SL-uri, chiar si lampioane, diverse lumini ciudate care apar pe cerul vecinilor (lumini pe care le vezi cu ochiul liber dar nu in spectral sau IR, amprente termice care stationeaza ceva timp pe cer, etc). Plus ca te mai si ghidezi dupa stele. In fine. Intr-o noapte cu luna plina, nu cu mult timp in urma, colegul de patrulare si cu mine avem un sector de supraveghere pe care l-am impartit in doua: eu stanga si el dreapta. La un moment dat, colegul ma scoate din amorteala si ma ia cam pe ne3,14sate: -Bai, nene, am o lumina ciudata pe cer, vino sa-ti dai si tu cu parerea! Intr-adevar, o lumina ciudata, in stationare, de culoare portocalie, cu mult mai mare decat o stea mare. Ca un bec. Ne-am uitat la ea vreme de vreo 20 minute ca la a doua venire a lui Isus pe pamant, in tot timpul asta dandu-ne si cu parerea cam ce ar putea fi. Drone, elicoptere,lampioane, toate prostiile ne-au trecut prin cap. Ne-am uitat cu ovn-ul, am cerut sa se uite si altii cu termo din alte unghiuri. Ciudat. Mi-am adus aminte de o stire de acum cativa ani si in mintea mea deja incoltea o banuiala (care ulterior s-a confirmat), dar am agitat apele prea mult ca sa mai dam inapoi. Am plecat in urmarirea ei (bineinteles, nu de capul nostru), iar la un moment dat colegul izbucneste: -Doar nu urmarim stele! -Ai sa razi, dar nu mergem dupa stele, ci dupa planeta Venus. S-a uitat la mine ca la un tampit: -Esti nebun? -Neee! Traiasca Goagalu, am scos telefonul si i-am dat un sărci cu pozitia planetei Venus si data. Ma uitam la imaginea de pe telefon de parca i-as fi facut eu o fotografie peisajului in care ne deplasam. Ba mai aparea si Jupiter. Ne-am uitat unul la altul si am ras: am fi dat-o tot inainte pana la ziua sau pana terminam motorina. Sau pana ieseam din tura. Singurul lucru care ma linisteste e ca s-a intamplat si la case mai mari LINK .
Dupa un congres sau plenara (dinainte de '89), nu retin ce a fost, ca de obicei, trebuia sa avem conspectate cuvantarile. Ca multi alti colegi, imi facusem si eu un dosar cu diferite recenzii, atat de generale, incat erau valabile la orice, numai titlu trebuia schimbat. Numai ca un politruc de la Consiliul Politic de la comandamentul de arma vine in control sa vada el cum a fost receptat ultima cuvantare, fapt pentru care ne-a bagat in club si ne-a cerut sa aducem prelucrarile respective si planuri de masuri. Cand mi-a venit randul, printre primii (pe vremea aia eram tanar si nelinistit, ma bagam in fata sa termin mai repede), colonelul in control mi-a luat la parcurs conspectul, a mormait nemultumit de ilizibilitatea scrisului, iar dupa 2-3 file mi-a cerut planul de masuri. Contrariat, l-am intrebat ce-i aia, ca nu scria nicaieri de asa ceva, la care el i-a spus, ca fost activist cu state vechi, ca era de datoria noastra sa il facem, in lumina orientarilor inestimabile bla, bla, bla... La care eu, inocent, am spus ca nu pot face asa ceva, pentru ca as recunoaste ca pana atunci am fost un delasator, nu am dramuit bine timpul si resursele, nu am aplicat in practica cunostintele din scoala si altele asemenea, concluzionand ca pe modelul asta dupa fiecare congres/plenara ar trebui sa negam ce am facut pana atunci si sa recunoastem, implicit, ca am gresit. Colonelul s-a inrosit incercand sa-mi explice bogatia idelilor toa'rsului, cu obisnuitele bla-bla-uri, dar pentru ca nu ma lasam convins, a declarat ca nu se poate intelege cu mine, asa ca sa trec la loc. Retrospectiv, dupa trecerea anilor, ma si mir cum nu a luat masuri impotriva mea (nu el, direct, ci prin lasarea de indicatii sefilor mei)...
Indeplinind un ordin venit de sus am intocmit ceva documente in dublu exemplar, si care trebuia sa fie semnate de catre ministru. Nu erau decat vreo 400, in dublu exemplar, cam 800 de semnaturi. Am dus teancul de hartoage la cabinet si am asteptat sa fiu chemat sa ma duc sa le ridic a 2-a sau a cata zi o fi. A doua zi suna telefonul sa-mi iau roaba de hartii. Pe primul document era lipit un fluturas in care ministrul de atunci a scris cu labuta lui ca el nu a ajuns ministru sa stea sa semneze de sute de ori (nu isi facuse specimen de semnatura, pe care sa-l aplice usierul), data viitoare, daca o mai fi, sa ii fie aduse documentele cu un centralizator (cu numar de inregistrare), iar pe documente sa scriem noi ca s-a aprobat conform Listei centralizatoare nr. ... din data de ... Pe fond, saracul, avea dreptate, am inteles ca a stat pana seara tarziu (eu le-am lasat pe la vreo 14-15), dar face si asta parte din placerile muncii de ministru. Nu stiu daca se purta atunci, dar fisele fiscale stiu ca trebuie semnate in original, si alea sunt tot asa, in 2 (daca nu 3) exemplare.
Morala - desi nu am ajuns (inca) ministru, cu cat am inaintat in varsta, grad si responsabilitati mi-am simplificat semnatura, sa fac cat mai putine floricele pe hartii.
Nu are legatura directa cu viata din armata, dar patania unui coleg este cumva legata de ea. Se intampla prin 90 si ceva... Stand el intr-un cartier zis comunist, cu blocuri bagate unul in altul, isi tinea celebra Dacie 1310 in fata blocului, jumatate pe trotuar. Intr-o zi da telefon ca intarzie la serviciu, ca are o problema - i se furase masina din fata blocului. A fost pe la politie, declaratii, hartii, tot tacamul. Dupa vreo 10 zile Dacia a fost gasita tot in cartier, cateva strazi mai incolo, golita de mobila, adica fara scaune fata/spate. A luat-o, a mobilat-o cu scaune luate din targ, de la Vitan, dar marea problema a fost cand a trebuit sa plece la un curs ceva mai lung afara. Am fost sa-i duc ceva si, spre surprinderea mea, masina era trasa langa un stalp cu lacat montat pe capota si un lant trecut pe dupa stalp si puntea din spate. Mi-a zis ca alea erau masurile antifurt...
O intamplare relatata de un coleg, intamplare care nu e din armata, dar e din sistem. Mare sedinta pe tema coruptiei. Directorul (era vremea DPF-urilor) e nervos tare: -Cum e posibil ca un sef de tura sa intre in serviciu la ora 08,00, iar peste doua ore sa fie gasit la control cu 10.000 de euro? Se aude o voce din sala: -A fost o tura mai slaba!
Vara anului 1998, eu militar angajat la 313 Cc., impreuna cu grupul meu suntem undeva in salbaticie in Harcov, intr-o zona intermediara intre deal si munte, cu inaltimi de 600-800 de metri. E deja a doua luna de cand suntem aici si ne-am saturat pana peste cap de ploaie, saci de dormit uzi, conserve si mers pe drumuri desfundate. Am mai scris cateva cuvinte despre momentul acela aici LINK
La legatura radio de seara primim radiograma mult-asteptata, maine seara vom fi recuperati din marginea unui sat aflat la vreo 25 de kilometri de locul in care eram in acel moment, iar punctul de recuperare de rezerva e la vreo patruzeci de kilometri, a doua zi dimineata. Radem toti, asta e numai mana lui Ciolponea, a gandit-o in asa fel incat daca nu ajungem la timp la primul punct, ne asteapta o portie suplimentara de drum, facuta noaptea.
Pornim dimineata la drum de cum se crapa de ziua, dar harta 1:50 000, inadecvata pentru relieful cu nenumarate vai mai mici sau mai mari pe care trebuie sa le traversam, drumurile de carute din padure care se intretaie de nu mai intelegi nimic, imposibilitatea de putea mentine un azimut constant si de estima distanta pe care o parcurgem, toate astea adunate ne joaca o festa crancena, pe la trei, cand ajunem in varful dealului din care prespuneam ca vom vedea satul, privim descurajati la o vale pustie.
Ne asezam, se da tonul la ce spuneam noi in astfel de situatii, fiecare striga mai convins sau mai putin convins "Vreau acasa!!! Vreau la mama!!! Vreau o fata care sa ma iubeasca, sa dorm cu capul pe sanul ei drept!!!" dupa care incercam sa rezolvam problema.
In vale, undeva in departare, se vede o stana care pare a fi folosita, cadem de acord ca a merge acolo e cea mai buna optiune si o luam la pingea. Cand ajungem in apropierea ei, o haita de vreo opt zavozi cat viteii, treziti de latratul unuia dintre ei, pornesc intins spre noi. Fara nici o comanda, aruncam rucsacii si ne asezam spate in spate, folosind armele pe post de bate, dulaii nu se multumesc deloc sa latre, ci par extrem de decisi sa ne manance, se apropie amenintatori de noi, muscand armele, unul dintre camarazii mei striga, jumatate in gluma, jumatate serios: "Daca astia ne pun jos, nu mai ramane din noi decat paftalele de la centuri si talpile de la bocanci!"
Sprayul meu lacrimogen isi face bine treaba, prind o ocazie favorabila si ii pulverizez un jet lung in ochi unui caine care a clantanit la doar cativa centimetri de piciorul meu. Fiara se retrage, schelalaind si clatinand din cap, am pus haita la respect, e un soi de armistitiu, s-au retras la o oarecare distanta, stau si ne si ne privesc cu ochii mijiti, ne linistim si noi si asteptam sa apara cineva de la stana, atras de harmalaie.
Si asteptam... si asteptam... si tot asteptam... De fiecare data cand ne luam rucsacii in spate, haita se trezeste la viata, iar cand incercam se ne miscam in orice directie, parca turbeaza toti.
Dupa vreo ora, din stana aflata la cateva sute de metri, iese un om care se indreapta agale catre noi (aici o sa fac o paranteza, oricine a umblat prin munte stie ca ciobanii nu isi descurajeaza caniii sa atace trecatorii, ba sunt unii care chiar ii asmut, explicatia e legata de faptul ca daca ar face asta, cainii n-ar mai ataca raufacatorii), buna ziua, buna ziua, no, ce faceti pe aici, mai ficiori? Uf. macar am scapat de o problema, e roman si ne vom putea intelege cu el! Ii aruncam povestea clasica, suntem topografi la armata si refacem hartile, omul ne priveste zambind si spune:
- No, binie, ma ficiori, sunteti voi topografi cum sunt eu popa! Voi sunteti cercetasi, da' stiu ca nu aveti voie sa spuneti! (primul soc!) -Bace, sa moara Zambilica daca... - No, binie, ma! Da ce bai aveti? - Pai vrem sa ajungem in .... - Si v-ati ratacit, nu-i asa? Privim jenati in pamant... -Daca ai putea dumneata sa ne spui in ce parte sa apucam... - Ia scoateti harta aia, ma ficiori! (al doilea soc!!) Comandantul de grup, ofiter, face fete-fete, pe harta e inscrisa toata situatia tactica in care actioneaza grupul si e inscriptionata "Strict secret". Noi ne uitam urat la el, nu mai avem deloc chef sa mai mergem prin noroi inca o noapte.
Harta apare, e depliata, si urmeaza al treilea soc:
- No, hai s-o orientam (!!!), si inainte sa scoatem noi si o busola, baciul orienteaza harta dupa detaliile din teren. - No, io-te, mai ficiori, asta-i locul nostru de statie (al patrulea soc!!!!) si cu paiul pe care l-a scos din gura indica un loc aflat la vreo sapte kilometri in linie dreapta de destinatia noastra
Ne uitam la ceas si ne ia capul, mai avem vreo doua ore si camionul ne va face cu mana, ii multumim, ne ridicam rapid echipamentul si dam sa plecam. Baciul: - D-apoi, a veni un fecior de-al meu cu tractorul curand, si v-a duce el in sat! - Si cand vine? - D-apoi curand! Ne scarpinam in cap si luam decizia sa ramanem. Mergem in stana, suntem invitati sa halim si sa pilim, si raspunsul invariabil al baciului la intrebarea cand apare tractorul e "D-apoi curand..." Cu vreo jumatate de ora inainte ora de recuperare, hop ca apare si tractorul.
Acum, nu stiu daca vreunul dintre cititorii acestui forum a calatorit vreodata in cabina unui tractor impreuna cu alti cinci militari si echipamentul lor, pe pante crancene, prin gropi si sleauri desfundate.
Cuvantul de ordine a fost: "Calc-o, frate, ca ne grabim!", si chiar a calcat-o! Cabina aia de tractor, oricum ai fi incercat sa stai, era toata numai muchii, colturi si protuberante, izbeam cu capul in geamuri si plafon la fiecare damb sau groapa, aveam o pozitie extrem de incomoda,superinstrument de tortura, ce sa mai...!
Ajungem in apropierea destinatiei noastre, sarim rapid din tractor, inhatam echipamentul si o rupem la fuga, alergam si aveam sentimentul ca o sa ma rup, ca o-mi pierd pe drum o mana sau un picior... vedem camionul la cateva sute de metri, ne uitam la ceas, suntem in intarziere cu doua minute, iar cand mai avem putin vedem camionul ca pleaca. Urlam ca zaluzii, cineva ne vede si camionul se opreste.
Mare binecuvantare a fost noaptea care a urmat, am mancat mancare gatita, ne-am imbaiat si am dormit intr-o unitate militara, in paturi, pe cearsafuri albe ca neaua si uscate...
În anii '90 ,un Farmec,Fa sau Rexona aveau fix acelasi efect ca lacrimogenele,daca erau luate de la non-stop-ul din colt,deschis de la 7 la 23 Sa ne spuna Florin,însa,daca pe vremea aia purta celebra "vesta de lupta" ,aia de ziceai ca esti fotoreporter cu buzunare croite fix pentru Motorola de Polar
Forums
