Nu as dori neaparat sa ducem discutia catre Holocaust(in general) ci de ce exista informatii precum cele oferite de Presedintele Israelului si informatii contrare precum cele oferite de tot felul de institute de cercetare ce amplifica cifra victimelor "lui Antonescu" de la an la an.Vreau sa cred ca sunt un om rational astfel ori presedintele Istraelului vorbeste prostii cu privire la propriul popor ori institutele de cercetare vin cu documentatia si o arunca pe masa...
Presedintele Israelului este om si ca orice om mai scapa ''perle''.Evident ca dpdv istoric are mai multa dreptate el decat ''cercetatorii''.Astia din urma nu stiu ce anume cerceteaza,intrucat abordarea lor aduce a dogma,iar rezultatele se stiu inainte:numarul de victime e in continua crestere.Desigur,nuantare,intelegerea contextului,contestarea rezultatelor,verificarea informatilor sunt lucruri ignorate deliberat. Nu ai ce vorbi rational cu insi preocupati de o dogma.Desigur,''formatorii'' sunt ca de obicei putini si cinici.Restul sunt victime.Dar sunt victime in sensul in care sunt victime cei muscati de un animal turbat.
Istorie. Un număr impresionant de evrei din Odessa au fost arşi de vii în 1941, din ordinul mareşalului Antonescu. Martor la "cel mai urât episod" din istoria noastră: "Vreau ca românii să ştie ce s-a întâmplat atunci"
Vreau ca românii să ştie ce s-a întâmplat atunci." Astfel îşi argumentează demersul ultimul supravieţuitor al masacrului făcut de Armata Română în Odessa cu 70 de ani în urmă, care începând de ieri se află în Bucureşti, unde va participa la realizarea unui documentar despre acest subiect.
Păşeşte încet, în baston, purtându-şi cu demnitate statura înaltă. Calmul îi domină faţa brăzdată de ridurile celor 86 de ani pe care-i are. Se aşază încet la masă, îşi pune bastonul deoparte şi aşteaptă liniştit întrebările. Vorbeşte puţin, iar la un moment dat ochii i se umezesc. Atunci când vorbeşte despre mama lui, despre cele patru surori, dar şi despre fratele său. Toată familia lui a murit. Sau mai bine zis a fost ucisă. Cel pe care l-am întâlnit acum este un om cât o pagină de istorie. Bărbatul a venit în Bucureşti tocmai din Odessa şi se numeşte Mihail Zaslavski. Iar pagina de istorie pe care o reprezintă se referă la români.
O filă neagră din istoria noastră, pentru că Mihail este ultimul supravieţuitor în viaţă al masacrului provocat de Armata Română în Odessa, în octombrie 1941. Atunci când acel oraş era ocupat de trupele româneşti. Istoria a consemnat că mii de evrei au fost ucişi. În timp ce martorii vremii au vorbit de cel puţin 19.000 mii de victime, istoricii români susţin că în lipsa documentelor nu se poate indica cifra exactă. Oamenii au fost închişi în nişte depozite uriaşe de la marginea oraşului şi li s-a dat foc. Ca represalii faţă de aruncarea în aer a comandamentului trupelor româneşti din Odessa, când şi-au pierdut viaţa înalţi ofiţeri români şi germani, dar şi civili care lucrau în cadrul comandamentului, totalizând aproape 200 de persoane.
„Du-mă acasă, măi tramvai"
Drumul pe care Mihail l-a făcut acum spre Bucureşti se datorează lui Florin Iepan, regizor şi producător independent de film documentar. El ne povesteşte că în urmă cu câţiva ani, când a făcut parte din proiectul „Mari români", promovat de televiziunea naţională, a avut de realizat un documentar despre Ion Antonescu. „Aşa am aflat de masacrul din Odessa", povesteşte omul de film. A şi ajuns în acest oraş, luând legătura cu Asociaţia Evreilor din Odessa şi în final cunoscându-l pe Mihail Zaslavski. Culmea, când a păşit în casa lui prima oară, gazda asculta muzică populară la un post de televiziune din România. Melodia lui preferată e „Du-mă acasă, măi tramvai". Mihai ştie ceva româneşte. Este „amintirea" din vremurile când trupele române au ocupat Odessa.
„Faţă de ziarişti e mai reţinut acum, dar e un om plin de viaţă. Ştie o sumedenie de bancuri", încearcă Florin Iepan să dezmorţească atmosfera. Apoi ne întoarcem în timp, cu 70 de ani în urmă. În 1941, când Mihail avea 16 ani. În acel an, pe 16 octombrie, soldaţii români au intrat în Odessa. „Soldaţii români ne-au scos din casa noastră, pe 18 octombrie. Erau foarte mulţi evrei scoşi din casele lor. Am intrat într-o coloană care se întindea pe mai mulţi kilometri. Pe marginea străzilor, pe unde treceam, oamenii ne priveau şi-şi făceau cruce. Eu duceam în spate pe fratele meu de un an. Mama ducea în braţe pe sora mai mică. Mai erau două surori ale mele şi o soră a mamei mele. Ne-au dus la închisoare. Stăteam câte 18 oameni înghesuiţi în camere mici, fără să ni se dea voie la toaletă, fără apă", îşi aminteşte bătrânul.
Flăcări peste oameni
Şi a venit momentul fatidic din 22 octombrie. A fost aruncat în aer comandamentul românesc din Odessa. Clădirea fusese minată de sovietici, înainte ca aceştia să se retragă din oraş. Militarii români controlaseră iniţial clădirea, dar n-au depistat nimic suspect şi s-au stabilit în clădirea aceea. A doua zi, după teribila explozie, evreii deja aflaţi în închisorile oraşului au fost scoşi de acolo, încolonaţi şi trimişi la marginea localităţii, spre nouă depozite militare, dezafectate, construite în perioada ţaristă.
„Femeile au fost despărţite de copiii lor, bărbaţii au fost despărţiţi de femei. Au fost obligaţi să intre în câte un depozit. Pe mama mea am văzut-o ultima oară cum intră în primul depozit. Eu aveam pe fratele meu cel mic în braţe. Am fost bătut, ca să-i dau drumul. Am ajuns în cel mai depărtat depozit, cu ceilalţi bărbaţi. Uşile s-au închis şi după puţin timp am auzit un huruit, ca de motor. Se arunca benzină peste depozitele unde eram ţinuţi. Apoi am văzut cum zidurile iau foc. Unde eram eu, o parte din acoperiş s-a prăbuşit. M-am căţărat cum am putut şi am ieşit la lumină. Afară erau mitraliere care au deschis focul asupra fugarilor. Eu am reuşit să ajung spre un lan cu porumb şi am scăpat cu viaţă", îşi continuă povestea Mihail. Îşi aminteşte că erau câţiva ofiţeri germani care asistau la întreaga operaţiune, dar soldaţii români au pus totul în practică.
Vreau ca pt. fiecare evreu ucis de romani,dovedit in urma unei anchete criminalistice sa platim despagubiri.Dupa cum vreau ca pt. fiecare evreu salvat de romani de la moarte sa primim o dovada materiala a recunostintei.Ochi pt. ochi parca era legea talionului.Sunt destul de sigur ca ar fi o buna afacere pt. noi.
Bine , sa spunem ca acest batranel ce-si sustine povestea si-a pierdut din luciditate de-a lungul timpului sau perceptiile sale nu au fost tocmai perfectibile din punct de vedere logic cee ce a dus la o astfel de impresie.Sau poate si-a sustinut de-a lungul timpului aceasta idee , o perceptie de natura comunista. Acum vreo 5 ani , un procuror a instrumentat un dosar ( daca mi se permite exprimarea ) prin care la inaintat in instanta pentru reabilitarea Maresalului Antonescu , reabilitare ce nu a putut fi realizata link . Nu cunosc toate increngaturile justititiei , dar sa spunem ca s-ar face o ancheta criminalistica ( vorba stimabilului de mai sus ) iar dosarul va fi mai bine instrumentat gasindu-se probe noi ,cred ca se va putea retrimite dosarul in instanta ; desigur si procurorii sa stapaneasca bine arta legii - rog sa fiu contrariat daca este ceva gresit.
Nu cunosc cat de bine este plasat intentia unei persoane , dar anul acesta a creat o petitie pe internet pentru reabilitarea Maresalului Antonescu.link . pana astazi au semnat doar 109 persoane.
Sacrificarea lui Antonescu pe altarul diplomatiei pentru cine are rabdarea si timpul sa citeasca : I. link II.link III. link IV. link articole de pe site-ul observator cultural.ro Preluare din I parte a articolului : La citeva zile dupa ceremonie, relateaza Romania libera, Chelaru il evoca pe maresal cu caldura: „Este unul dintre cei mai mari militari ai Romaniei. El a refacut Armata romana. Eu nu vorbesc aici de conducatorul de stat, doar de marele ginditor militar“. „Acum scuipam peste tot ca asa am primit porunca. Scuipati, fratilor!“
Am citit la vremea respectiva solutia instantei si am ramas minunat.Cu toate acestea hotararea instantei supreme, fie buna fie rea trebuie respectata fara discutie. Ca fapt divers, inca ma bufneste rasul la partea privind starea de necesitate necunoscuta...
...Cu toate acestea hotararea instantei supreme, fie buna fie rea trebuie respectata fara discutie. .
Cum ramane in cazul asta cu principiul ,,mai bine scapa 10 vinovati, dacat sa fie condamnat un nevinovat...,,?? Si apoi cine e instanta asta suprema? Dumnezeu ??
Daca era invingator avea statuii in toate orasele mari ale tarii si toti am fi vorbit despre el ca a fost un mare lider si un om cu viziune politica si militara dar istoria a vrut altfel.
Va recomand citirea telegramei cifrate nr. 563,de la Gen. Antonescu catre Gen. Macici.Apoi,chiar daca va fi trecut timpul,mai exista niste urme ale discutiilor Consiliului de Ministri de prin oct-nov. 1941. Or fi toate niste falsuri ?
Principiul ramane in vigoare insa nu vad cum poate fi aplicat Maresalului Antonescu, un om ce a avut parte de un proces in care soarta sa a fost cunoscuta inainte de a se intra in sala.Justitia este oarba intradevar si are scurte crize de epilepsie... Cat despre decizile ICCJ in opinia mea nu trebuie discutate din simplul motiv ca nu prea mai pot fi modificate cu exceptia apelului catre unele foruri de justitie internationale, caz exclus in speta anterioara.
Forums
