https://www.semperfidelis.ro/ en-gb 2026-04-11T11:08:30+03:00 proiect@nospam.com hourly 1 2000-01-01T12:00+00:00 https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115482.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Stefan2020 Pârvu Florin wrote ...De ce sunt evreii atât de speciali?...Hint: Fiindcă s-au dus și continuă să se ducă la școală mai mult decât ne-am dus și decât ne ducem noi, creștinii.iar in parte, la acest efect a constituit si interdictia ca evreii sa detina proprietati funciare, astfel au fost obligati sa se orienteze catre meserii/profesii liberale (doctori, avocati, contabili ... )Interesant de remarcat ca daca intr-o Europa medievala putem discuta despre antisemitism, in Principatele Romane medievale acesta lipseste, existand cel mult o neincredere din partea populatiei ortodoxe. https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115456.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Pârvu Florin De ce sunt evreii atât de speciali?Observați că am sărit peste întrebarea “Sunt evreii speciali?” fiindcă răspunsul evident e ca da, evreii sunt speciali.Cei pe pe care, ca și pe mine, îi frământă întrebarea asta, vor găsi o parte din răspuns aici:LINKHint: Fiindcă s-au dus și continuă să se ducă la școală mai mult decât ne-am dus și decât ne ducem noi, creștinii. https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115444.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Pârvu Florin Într-o lume din ce în ce mai domesticită (Norbert Elias, The Civilizing Process),în cea mai bună dintre lumile posibile (Shakespeare, The Tempest, dar și Aldous Huxley, Brave New World),în această lume bleagă, dar înstărită în care a scăzut violența (Stephen Pinker, The Better Angels of Our Nature),dar nu și nevoia înnăscută de agresivitate, specifică întregii lumi animale (Konrad Lorenz, On Agression),în această lume din ce în ce mai fleașcă, în care am ajuns să externalizăm pînă și sinuciderea, delegînd-o oamenilor în halate albe care să vină înțelepți și triști cu seringa la noi, să ne curme neputința,războinicii șomează.Sînt din ce în ce mai rar folosiți, deși încă există. Si vis pacem, para bellum.Iar tinerii războinici, mustind de hormoni și de agresiune și de nevoia de acțiune, s-au transformat în sportivi, sublimîndu-și întru strădanie pașnică nevoia de violență care să apere sfîntul bagaj genetic al grupului restrîns (in group) în contra competiției cu celelalte grupuri (out group).Și uite așa a început Campionatul Mondial de Rugby. O alegorie fabuloasă a războinicului ținut pe tușă, în așteptarea năvălirii tătarilor (Dino Buzzati, Il deserto dei Tartari, dar și Zangra, genialul cîntec pe aceeași temă a lui Jacques Brel).Războinicul care roade frîul, joacă nărăvaș în frîul prea strîns al progresului și păcii, dornic de acțiune, de violență, de glorie și sînge. Ahile, înainte să se retragă botos la corturi. Ahile, după ce a țîșnit de acolo, plin de furie și dorință de răzbunare, cu dragul său tovarăș Patrocle mort la picioare.Mă uit la Ardie Savea cum intră el pe teren, figură maoră plină de furie reținută, căpitanul All Blacks în lipsa lui Sam Cane, accidentat în ultima clipă, și, chiar dacă știu, chiar dacă sînt pregătit pentru această apariție din întunericul coridorului stadionului, mă trec fiori.Războinicul în cea mai completă înfățișare a sa. Războinicul înainte să înceapă lupta, concentrat, încruntat, cu gîndul la ce urmează. Zăngănit de scuturi și lănci frînte și oase rupte și mațe sfîșiate și sînge pe sabie. Vaiet urlete patimă suferință moarte. Victorie înfrîngere. Luptă.Evident, au mîncat bătaie de la francezi. Se mai întîmplă. Ghinion.Dar analogia rămîne puternică.Războinicii care trebuie ținuți în frîu, poate-poate încăm mai avem totuși nevoie de ei. Lasă-i acolo, să fie pregătiți. Să fiarbă natura în ei. Frăția tinerilor plini de mustul poftei și al violenței și al necesarului hormon care să asigure succesul reproductiv și de supraviețuire.Kóryos. Männerbund. We happy few, we band of brothers...Hai, relaxați-vă. O să murim cu toții. Interesant este ce se întîmplă pînă atunci.Crouch...Bind...Set!LINK https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115416.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Pârvu Florin Ciprian Mihali, conf.univ.dr. la Departamentul de Filosofie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a declarat, pentru Digi FM, că „unui copil rămas la niște bunici săraci sau bolnavi, care nu și-a văzut părinții de la Crăciun sau de la Paști, nu-i poți cere să fie în formă maximă pentru Evaluare Națională”. El a făcut referire la declarația lui Daniel Funeriu, potrivit căreia, în cazul copiilor care iau note sub 6 la evaluarea națională, vinovați sunt părinții, nu școala.Contactat de Digi FM, Ciprian Mihali a vorbit și despre deja celebra dezbatere din spațiul public referitoare la eliminarea festivităților de premiere de la finalul anului școlar, dar și despre educația sanitară, proiect adoptat marți de către deputați.Digi FM: Daniel Funeriu spune că, în cazul copiilor care iau note sub 6 la evaluarea națională, vinovați sunt părinții, nu școala. Are dreptate fostul ministru al Educației?Ciprian Mihali: În universul său, fostul ministru are dreptate. Apărător al ideii că o societate defectă nu poate produce o educație perfectă, domnia sa inversează raționamentul și îl duce până la concluzia sa ultimă și anume că atunci când rezultatele școlare sunt proaste, de vină e societatea proastă, căreia trebuie să-i fie rușine că e proastă.Desigur, probabil că există în România numeroase familii care nu văd în educația copiilor un drum de viitor pentru ei. Probabil că există familii cu părinți atât de puțin educați, încât nu numai că nu pot să-i ajute pe copii la pregătirea temelor și examenelor, dar nu pot nici să le insufle credința că educația îi va ajuta în viață. Dar mai sunt și alte familii: sute de mii de familii dezmembrate, cu unul sau amândoi părinții plecați din țară și cu copii abandonați pe la unchi și bunici; în dorința lor de a le pregăti financiar un viitor mai bun, le compromit orice viitor distrugându-le echilibrele emoționale și capacitățile de concentrare pentru școală. Unui copil rămas la niște bunici săraci sau bolnavi, care nu și-a văzut părinții de la Crăciun sau de la Paști, nu-i poți cere să fie în formă maximă pentru Evaluare Națională. Mai sunt și familiile pentru care școala copiilor este un efort imposibil de făcut: mersul zi de zi la școală, rechizite, haine, mâncare, condiții pentru învățat în camere în care locuiesc mai mulți frați etc.Deci da, „să le fie rușine” acestor părinți că nu le pot asigura un viitor mai bun copiilor lor într-o țară guvernată în batjocură de treizeci de ani. Cred însă că e important să corelăm numărul copiilor care iau note sub 6 la Evaluarea Națională cu numărul copiilor care au abandonat școala sau nu s-au mai înscris la acest examen: sunt peste 17.000 dintr-un total de 155.561, adică mai mult de 10%. Iar la bacalaureat situația e și mai dramatică, acolo fiind vorba de peste 40.000 de copii, în jur de 26% din generația actuală. Ce s-a întâmplat cu acești copii? Cine sunt ei, din ce medii sociale provin ei, care e cauza abandonului școlar? Ce se va întâmpla cu ei în viitor? Cui ar trebui „să-i fie rușine” pentru dispariția lor din sistemul de învățământ?O ultimă idee: s-ar putea ca „rușinarea” să se datoreze scăderii, cel puțin în acest an, a nivelului de dificultate a subiectelor. Generațiile care susțin examenele în acest an (EN, bacalaureat, licență) sunt generațiile care au resimțit cel mai acut șocul pandemiei; sunt generațiile care au făcut școala online de mântuială, iar rezultatele lor mediocre vor sta mărturie pentru dezastrul predării online. De aceea, înțelepții noștri conducători se vor fi gândit că e mai bine să limităm proporțiile dezastrului și să cosmetizăm puțin realitatea formulând niște subiecte adecvate unui proces de învățare compromis de pandemie și de nepriceperea lor în a gestiona vreme de doi ani această situație.Dar oricum am lua-o, indiferent pe cine rușinăm, părinți, profesori sau guvernanți, există niște victime certe, care vor purta ca un handicap peste ani povara acestui dezastru: elevii și studenții.Ciprian Mihali a vorbit și despre dezbaterea care a circulat în spațiul public în ultima perioadă, referitoare la eliminarea festivității de premiere de la finalul anului școlar. „De ce se frâng aceste ierarhii școlare ajunse în societate, acolo unde ierarhiile reale privilegiază într-adevăr, mai ales în sectorul public, mediocritatea?”, se întreabă acesta.Digi FM: Cu sau fără coronițe? Cu sau fără festivitate de premiere la final de an? Chiar există posibilitatea ca elevii care nu primesc premiu să se simtă umiliți? Dezbaterea asta a împărțit România în două.Ciprian Mihali: Dezbaterea despre coronițe s-a radicalizat foarte repede, așa cum se radicalizează orice dezbatere online, în care răbdarea și deschiderea spre dialog sunt drastic diminuate. A fost o dezbatere în care s-au generalizat situații personale: am văzut zeci de mărturii mai ales ale unor foști premianți, care și-au transformat experiențele proprii în veritabile filosofii generale de viață și de educație. Iar o dezbatere bazată pe confuzii și mărturisiri subiective nu are cum să dea ceva bun.Fondul discuției trebuie să privească situația care conduce la acordarea sau nu de coronițe.Dacă există o revoltă justificată față de coronițe, ea privește în primul rând lipsa de adecvare între caracterul fastuos al ceremoniilor și slaba calitate a procesului educațional anterior. Adică între triumfalismul unei asemenea ceremonii și deficitul de conținut și de adecvare a predării care ajunge să stabilească niște ierarhii. Un al doilea motiv de revoltă privește prezența nedorită la aceste ceremonii a politicienilor sau a tot felul de reprezentanți ai administrației, poliției, bisericii, care transformă momentul strict rezervat elevilor și profesorilor într-un spectacol propagandistic. În sfârșit, un al treilea motiv de revoltă se referă la filosofia însăși a unui sistem educațional care privilegiază competiția și ierarhizarea între elevi, care păstrează obsesia pentru clasamente, prin pasiunea și presiunea mai ales a părinților asupra rezultatelor școlare. Cei care militează pentru eliminarea acestor ceremonii se gândesc cu siguranță la tensiunile incredibile pe care aceste clasamente le generează între părinți, între părinți și copii, la frustrările pe care le trăiesc părinții și copiii când pierd un premiu sau un mențiune din cauza câtorva sutimi în clasamente adeseori aleatorii.De cealaltă parte, cei care apără „coronițele” o fac argumentând că școala trebuie să te pregătească pentru viață, care e o luptă, o competiție permanentă și că o școală fără premii ar privilegia „idioții”, după nefericita și violenta expresie a unui profesor. Dacă nu am acorda premii, am încuraja mediocritatea, am „jigni excelența”, idee care dovedește nu doar o greșită înțelegere a problemei, ci și multă rea credință. O asemenea poziție face voit o confuzie între efectele unor ceremonii transformate în spectacole și adoptarea unui model școlar în care s-ar impune egalizarea în jos a tuturor elevilor.Decât să ne pierdem timpul în asemenea confesiuni și judecăți abisale, poate că e mai folositor să ne punem două-trei întrebări și să găsim împreună răspunsuri la ele:1) Care sunt competențele și abilitățile dobândite de un elev în școala românească pe care le validăm prin note și clasamente?2) Care este finalitatea învățării: o notă mai mare decât a celorlalți colegi sau un progres propriu, o creștere armonioasă, intelectuală și emoțională, prin creativitate și imaginație, prin încredere de sine, a copilului?3) De ce nu generalizăm utilizarea fișelor de evaluare individuală, în care rezultatele școlare ale unui copil să poată fi comparate între ele în diferitele stadii ale unui an școlar sau ciclu școlar?4) În sfârșit, admițând că am găsit răspunsuri potrivite la primele întrebări, de ce se frâng aceste ierarhii școlare ajunse în societate, acolo unde ierarhiile reale privilegiază într-adevăr, mai ales în sectorul public, mediocritatea? Unde și de ce se invalidează școala în societate, în „viața reală”? De ce vedem „reușind” în societate atâția analfabeți? Unde a greșit școala, dacă a greșit, ca să le dea acestor nulități atâta aplomb?Educația sexuală în școli va fi predată ca educație sanitară, începând din clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților, potrivit proiectului adoptat marți de deputați. „Nu este de ajuns o asemenea măsură, ea este limitativă și tardivă”, transmite Ciprian Mihali, care are speranța „că generațiile ce vin și societatea civilă, ONG-urile, vor avea mai multă înțelepciune decât această turmă de masculi alpha care fac legi pentru anul 1500”.Digi FM: Educația sexuală la școală se va face doar din clasa a 8-a și doar cu acordul scris al părinților. Este de ajuns o astfel de măsură?Ciprian Mihali: Legea ajunsă în această formă a fost elaborată și aprobată de niște parlamentari care i-au spus unei tinere deputate că „are gura plină” sau care susțin că „nu am intrat în Europa cu spatele”. Acesta e nivelul de înțelegere a sexualității din partea unor bădărani pentru care aluziile violente și vulgare la sex oral sau la homosexualitate fac parte din convingerile lor cele mai intime și din limbajul cu care ei au fost obișnuiți în mediile din care provin. Nu e, de altfel, deloc întâmplător, că lupta din parlament s-a petrecut între niște bărbați foarte siguri pe heterosexualitatea lor – a căror ipocrizie nu e egalată decât de ignoranța lor deliberată – și niște tinere deputate, batjocorite prin aluzii, râsete și aplauze ironice de către acești macho men ai patriei. Totul încununat, în aplauzele lubrice și satisfăcute ale asistenței, prin declarația debilă a lui George Simion, a cărui nivel de inteligență sexuală e la nivelul unui copil tâmp, care se bucură repetând obsesiv cuvântul: „Nu au auzit când erau mici de suficient de multe ori cuvântul sex. Asta clamează și vor să audă - sex sex sex. Sex sex sex. Na! Sunteți mulțumiți?".Acesta e nivelul dezbaterii unei legi menite să protejeze cât de puțin niște tineri și tinere abandonați din cauza ipocriziei generalizate a adulților, care nu vorbesc despre educație sexuală, dar care visează să facă sex inclusiv de la tribuna parlamentului. Adulți rămași complet indiferenți la imensa suferință a mamelor adolescente, a tinerelor violate, a băieților violați, a celor care își trăiesc în blam public homosexualitatea, a acestei generații care se educă singură și se educă prost, pentru că părinții lor sunt rușinoși, nepricepuți, orbiți de prejudecăți medievale, influențați de parlamentari care transformă o dezbatere din parlament în loc de afirmare a sexualității lor dominante și de aluzii obscene la adresa mai tinerelor colege.Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este evident nu. Nu este de ajuns o asemenea măsură, ea este limitativă și tardivă, pentru că a-i explica la școală unei fetițe de 12 sau 13 ani ce riscuri uriașe o așteaptă în următorii ani înseamnă, după mintea chinuită de obsesii sexuale a parlamentarilor români, a o „pregăti pentru sarcini nedorite prin sexualizare”, cum spune un întunecat deputat AUR de Cluj. Să sperăm că generațiile ce vin și societatea civilă, ONG-urile, vor avea mai multă înțelepciune decât această turmă de masculi alpha care fac legi pentru anul 1500 și mai ales că vor ști să se ferească pe viitor de asemenea specimene periculoase.LINK https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115372 2026-04-11T11:08:30+03:00 Stel Am creat acest topic pentru că nu am găsit (atunci, dar acum nu am verificat) niciunul în care să se vorbească și despre aspecte pozitive, ceva care să întrețină speranța ca orice tunel, oricât de lung ar fi, are si un capăt și că la capătul lui există și lumina de la capătul tunelului. Căderea României, mereu cap de afiș, ca si o paginabde facebook denumită ROMANIA, RIDICA-TE DIN GENUNCHI!, mă băgau în depresie profundă. Mi se părea că o mulțime de demoni adunați pe munte privesc în prăpastia în care se află România și strigă batjocoritor: România, ridica-te din genunchi, dacă mai poți!Si atunci am creat acest topic, care era un vis nebunesc, imposibil de realizat, dar speram, nici eu nu stiu cum si de ce, ca vom pune cât mai mulți umărul si... se va întâmpla ceva bun si pentru România.Aproape îmi pierdusem speranța când...LINKHei! Visele chiar devin realitate!Hei! Cineva să-i spună lui Calin Georgescu ca-l iubesc! Si va iubesc pe toți! https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115306.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Cassius Domnule Pârvu...am respect pentru dumneata (îndeosebi pentru efortul, ades solitar, ce-l depui la menținerea acestui forum).Privitor la utilizarea termenului depreciativ, cred că ar trebui să analizăm mai întâi cauzele, abia apoi efectele.De ce nu se folosesc astfel de termeni pentru cehi, slovaci, sloveni, lipoveni...etc ? Pentru că aceia își văd de ale lor, fără agresiuni / ostilități la adresa națiunii noastre.In toate e un motiv, iar eu oricum nu dau nici două parale pe mizeria numită "corectitudine politică" (pe care mi-e greu să pricep de ce o susții).Prin asta răspund și la observația dumitale privind marea diferență de valori între noi și UE. Așa e, mare diferență. Și mă bucur că există.Eu n-am votat aderare la UE, iar la prima ocazie voi vota "exit".Dar,revenind la rugămintea dumitale...o voi respecta.Cu precizarea clară că, desigur, nu din cauza unor oameni ca amicul d-tale Gyuri s-au născut epitete defavorabile. https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115303.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Pârvu Florin Din respect pentru mine, asta daca ma respectati, o sa va rog ca pe viitor, cand vorbiti despre unguri sa evitati a folosi apelativul bozgori, va rog asta din doua motive, nici mie nu imi place cand un ungur imi zice budos olah si din respect pentru Gyuri, un ungur mai roman decat multi romani, care, cand eram militar in termen mi-a pliat parasuta si care mi-a zis odata, ca eram un pic de tovarasi, cu naduf, exasperat de sicanele inerente la care era expus un ungur in timpul serviciului militar obligatoriu in armata romana: "Voi zice la mine ca daca eu ungur nu merge cu voi si nu face ce face voi, dar eu merge cu voi oriunde merge toti si face orice face voi toti!!!!"Trecand peste ce ne desparte, si anume vederile divergente, daca nu diametral opuse pe care le avem fiecare dintre noi despre apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana (in treacat fie spus, 1. nu cred ca o sa inteleg niciodata ce cautam noi acolo, fiindca avem tare putine in comun cu valorile pe care a fost construita si 2. daca nu eram membri cred ca am fi ajuns sa ii invidiem pe bielorusi pentru libertatea de care se bucura ei, bielorusii) si concentrandu-ne pe ce ne uneste, o sa spun ca anul trecut pe vremea asta, cand mastile de protectie valorau greutatea lor in aur, mi-a cazut sub ochi un articol din care am retinut ca Ungaria si Romania primisera din China un transport de masti, dar Ungaria primise de patru ori mai multe masti decat Romania.La momentul ala m-am scarpinat in cap si mi-am zis:"Mdea... Deci cam aici suntem pe servicii de informatii si diplomatie comparativ cu ungurii in competitia globala ...Minunat...!"Stiu si asta, Titulescu, odihneasca-se! nu poti avea o politica externa buna cu o politica interna praf... https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115256.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Cassius Dungaciu este printre puținii care mai știe ce zice, greu sesizabil prin pletora actuală de "corect-politruci".E un adevăr strident, însă eu nu țin să blamez, aici, Ungaria (e clar că ăia nu se vor potoli niciodată).Problema mea e cu această struțo-cămilă penibilă numită UE.Exact cum se zice in text, bozgorii au testat un pic terenul la început, apoi, sesizând impotența acestei "uniuni", si-au dezvoltat retorica cum au poftit.Nu-i înghit, dar mă văd silit a-i recunoaște mai deștepți.Probabil, când deja toate țările europene se vor fi desprins, o să rámânem numai noi și cu Ursula, să ne certe cumva că "de ce ați incurcat noua administrație ungurească in Ardeal ? Ce-s cu ezitările astea neconforme ?"Desigur, exagerez. Dar nu se poate să te "răstești" la unii membri, care, de proști sau timizi, te iau in seamă, și să te faci că nu vezi cum ungurii sfidează, "cu dispreț" (cum bine se remarcă si in articol) toate așa-zisele norme obligatorii.Dar, ce să facem...Probabil cândva ne vom trezi și noi.Acum insă, gata gluma ! E timpul să punem a 3 (treia) mască ! https://semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?115253.post 2026-04-11T11:08:30+03:00 Pârvu Florin Dan Dungaciu: Oficializarea revizionismului la Budapesta şi efectul vaccinului Sputnik asupra domnului SzijjártóGeopolitica vaccinurilor sau diplomaţia vaccinurilor înseamnă, în esenţă, mesajul strategic sau de politică externă pe care cineva îl transmite prin intermediul achiziţiilor sau donaţiilor de vaccinuri. Totul devine simbolistică fundamentală.În momentul în care tema zilei este pandemia şi imunizarea, inclusiv mesajele de politică externă se livrează pe acest ecran asupra căruia sunt aţintite privirile tuturor. A urmări cine şi cui cedează sau vinde vaccinuri, cine de unde cumpără, cine împarte porţia lui şi cu cine - înseamnă a construi o hartă a geopoliticii vaccinurilor care reproduce, coerent, geografia de putere la nivel global. Astăzi decupăm doar o felie din această poveste LINK despre care am mai vorbit. Ungaria îşi dezveleşte braţul spre Est, iar Rusia şi China triumfă diplomatic Pe 27 februarie, preşedintele Ungariei, Janos Ader, se imunizează cu vaccinul chinezesc Sinopharm, iar fotografia sa ajunge în toată presa chineză, ca o probă a succesului acestui vaccin în spaţiul Uniunii Europene. După o zi, pe 28 februarie, însuşi premierul Ungariei, Viktor Orban, se vaccinează şi el cu acelaşi antidot, cu un efect mediatic şi mai pregnant. Efectul este indiscutabil. Ultimul pe această listă, Ministrul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, se imunizează cu vaccinul Sputnik, devenind, la rândul său, principalul vehicul de propagandă al succesului vaccinului rusesc în UE. Să mai spunem, în treacăt, că ţara vecină este singura din UE care a deschis porţile vaccinului rusesc înainte ca el să fie certificat de agenţiile europene de specialitate. Un semnificativ succes diplomatic al Rusiei care, pe de-o parte, este sancţionată comercial de către UE după anexarea Crimeei şi intervenţia din Donbas, pe de alta, este acreditată de state precum Ungaria să îşi livreze vaccinul în spaţiul european, Budapesta transmiţând invitaţia, concomitent, şi altor state comunitare să facă la fel. În bloc, toată conducerea Ungariei s-a imunizat, cu ochii la camerele de filmat, cu vaccin din Est. Practic, este singurul caz la nivel euroatlantic în care se petrece aşa ceva. O ţară UE şi NATO arată lumii că, de fapt, totul este relativ, Estul şi Vestul devenind o distincţie caducă, inoperantă, cel puţin la acest nivel. Geopolitica vaccinurilor merge cu un pas înaintea geopoliticii, în sensul în care o ţară precum Ungaria, permeabilă la investiţii ruseşti sau chineze – multe strategice! – transmite un mesaj lumii întregi că, atunci când apare o criză, salvarea vine de la... Est! Sau poate veni şi de acolo. Un ministru de Externe ultraactiv şi consecvent cu România Ne interesează deocamdată cazul Ministrului de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, un personaj extrem de activ, ofensiv, şi extrem de independent inclusiv faţă de Bruxelles. Ungaria a fost mereu criticată la început, dar, ulterior, toată lumea a mers pe aceeaşi cale – obişnuieşte să spună Péter Szijjártó, fără să îşi ascundă dispreţul suveran. Dincolo de orice, trebuie să recunoaştem că are, pe undeva, dreptate. Multe dintre „aberaţiile” iniţiale ale Ungariei au intrat, tacit, în „mainstream-ul” european, dar asta e altă discuţie. Ceea ce discutăm aici este relaţia cu România sub bagheta diplomatică a lui Péter Szijjártó – piesă fundamentală a regimului Orban - şi câteva direcţii din care aceasta se developează pregnant. Trei sunt principale şi merită consemnate aici. Prima ţine de promovarea, ca proiect major al strategiei ungare, a faimosului Plan de investiţii ungureşti în Transilvania (Planul Kós Károly LINK ), despre care am discutat pe larg în această pagină şi nu mai este cazul să revenim. Se poate citi acolo, sistematic, dispreţul faţă de România – ideea de „stat român” nu figurează niciunde în document -, o ostentativă ignorare a organizării administrativ-teritoriale a ţării (zone inexistente precum „Partium” şi „Ţinutul Secuiesc” sunt abundent invocate în document), şi, bomboana de pe tort, sfidarea enormă de a numi programul de investiţii în Transilvania al Budapestei cu numele unuia care a fost, urgent, după Diktatul de la Viena, decorat de Amiralul Horty Miklos... A doua chestiune ţine de perpetuarea unei linii tradiţionale a diplomaţiei ungare LINK , respectiv interesul sistematic şi deloc inocent pentru Republica Moldova. Am scris şi despre asta şi nu e cazul să revenim, destul să spunem că Budapesta a avut, imediat după integrarea acesteia în UE, ca prioritate de politică externă fundamentală, preluarea a cât mai multor poziţii europene care să vizeze Republica Moldova sau regiunea transnistreană, având, pentru aceasta, inclusiv sprijinul tacit al Federaţiei Ruse. Ministrul Péter Szijjártó a dus această linie directoare la apogeu. Să reamintim doar declaraţia acestuia din 2020 când, aflat la Chişinău la a patra vizită din acel an (deloc întâmplător, anul răcirii relaţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău!) făcea un bilanţ succint: „Începând din luna ianuarie, experţii maghiari vor activa la Chişinău în cadrul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Agriculturii din Moldova. Marile companii maghiare continuă să investească în republică: o bancă maghiară (OTP) este lider al pieţei bancare locale şi va implementa dezvoltări IT majore în perioada următoare... Cea mai mare companie farmaceutică maghiară, Richter, a dezvoltat o reţea de 42 de farmacii, ceea ce îi asigură o cotă de piaţă de peste 10% în Republica Moldova. Eximbank Ungaria a înfiinţat o linie de credit de 110 milioane de dolari pentru finanţarea cooperării economice şi comerciale dintre companiile maghiare şi cele moldoveneşti”. În plus, Budapesta s-a prezentat ca cel mai mare susţinător al R. Moldova la nivel european şi a îndemnat Bruxelles-ul să susţină necondiţionat guvernul socialist Dodon-Chicu de la Chişinău. Apoteoza politică a vizitei oficialului ungur a fost la Preşedinţia republicii, unde Igor Dodon i-a înmânat atunci ministrului ungar de externe Péter Szijjártó distincţia „Ordinul de Onoare”, cea mai înaltă distincţie de stat din Moldova care poate fi acordată unui oficial străin. Atitudinea Budapestei e deci consecventă: Ungaria a sprijinit, de la regimul Voronin încoace, orice putere de la Chişinău care s-a îndepărtat de România şi, implicit, de Uniunea Europeană. Şi a făcut-o şi o face explicit şi ostentativ. A treia chestiune care trebuie reamintită este şi mai gravă. Este vorba despre decretarea de către Péter Szijjártó a – nici mai mult nici mai puţin! – „incongruenţei dintre graniţele statului ungar şi naţiunea maghiară” ca una dintre „principalele probleme de securitate” ale Budapestei. O aserţiune care traduce pe deplin viziunea politică şi strategică – şi personală! - a Ministrului Péter Szijjártó. Este inimaginabil şi fără precedent. Dacă despre primele două LARICS a mai făcut vorbire, ultima chestiune este încă necercetată în presa românească. Să vedem despre ce este vorba. Oficializarea revizionismului sau care sunt, oficial, provocările de securitate ale Ungariei? Pe data de 09.12.2020, la puţină vreme după alegerile din România, are loc, în sala Szell Kalman a Parlamentului ungar, şedinţa Comisiei de Securitate Naţională LINK , la care a fost audiat Ministrul de Externe şi comerţului exterior Szijjártó Péter (MAECE). Au fost prezenţi membrii comisiei de specialitate, ministrul audiat, secretarul de stat din MAECE, Vargha Tamas, şeful de cabinet din MAECE, Domjam Laszlo, dar şi Directorul General al Serviciului ungar de informaţii externe (IH), Bunford Zsolt. În prezentarea sa, care a deschis lucrările şedinţei, Szijjártó Péter a prezentat în faţa comisiei şi a celorlalţi oficiali prezenţi şase provocări la adresa Ungariei, care, sugera domnia sa, trebuie prezentate în faţa Comisiei de specialitate a Parlamentului ungar, în contextul „pandemiei care ne însoţeşte de un an” şi al schimbărilor „spre o nouă ordine mondială”. Dincolo de provocarea economică – competiţia globală pentru redistribuirea capacităţilor -, migraţia, provocările din spaţiul cibernetic (ca urmare a trecerii activităţii pe on-line), viitorul UE, nesoluţionarea conflictelor din proximitatea UE – a şasea provocare prezentată, repetăm, în faţa membrilor Comisiei de securitate naţională a Parlamentului de la Budapesta şi în prezenţa Directorului general al Serviciului ungar de informaţii externe (IH), aflat în subordinea Ministrului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Szijjártó Péter, este aproape halucinantă. Iată cum sună aceasta: „A şasea provocare este reprezentată de incongruenţa dintre graniţele statului ungar şi cele ale naţiunii maghiare, aspect ce ţine de competenţa Comisiei de Securitate Naţională”.... Şi ministrul continuă: „Însă există din păcate ţări unde, în miezul politicii de guvernare, se află instigarea împotriva maghiarilor, exercitarea de presiuni asupra comunităţilor maghiare. Fiecare maghiar este răspunzător pentru fiecare maghiar, aceasta este baza politicii naţionale a guvernului ungar”. Să reluăm: unul dintre cei mai importanţi oficiali de la Budapesta, în speţă ministrul de externe, afirmă public că una dintre ameninţările Ungariei de azi – care, nu-i aşa, va trebui contracarată! – este incongruenţa dintre graniţe şi populaţie. Şi asta în 2021, în condiţiile în care minorităţi maghiare se află inclusiv pe teritoriile unor state vecine membre UE şi NATO. Ca să traducem şi mai bine: un stat NATO sugerează, în faţa Comisiei de Securitate Naţională a Parlamentului de la Budapesta şi a Directorului General al Serviciului de Informaţii unguresc, fără nicio reţinere, că principala sa ameninţare este modul cum sunt desenate hărţile celorlalte state, inclusiv a două state NATO (România şi Slovacia)! Pentru comparaţie, să încercăm să ne imaginăm că ministrul român de externe ar spune, în faţa Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul de la Bucureşti, de faţă cu Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), că una dintre provocările majore de securitate ale României ar fi „incongruenţa dintre graniţele statului român şi cele ale naţiunii române”. Cum ar suna o asemenea afirmaţie la Kiev, la Belgrad sau chiar la Chişinău? Dar la Bruxelles, Berlin sau la Washington? Întrebări, evident, retorice, în cazul României. În cazul Ungariei, iată că toată lumea tace. Să mai notăm, în treacăt, că, după expozeul ministrului, la capitolul întrebări, deputaţii unguri s-au arătat extrem de îngrijoraţi şi iritaţi de rezultatul alegerilor parlamentare de la Bucureşti. Deputatul Ungar Peter (LMP), a cerut informare, ori de la serviciul secret IH ori de la MAECE, privind accederea în Parlamentul României, în urma alegerilor, a AUR, „un partid a cărui clasificare de anti-maghiar este un eufemism”. De asemenea, Molnar Zsolt (MSZP), a cerut de asemenea: informare cu privire la AUR; dacă unirea Republicii Moldova cu România poate încălca prevederi ale dreptului internaţional; dacă există probleme ale AUR care „pot fi exploatate de partidele româneşti raţionale sau UDMR pentru desfiinţarea AUR, în conformitate cu legislaţia română sau cea europeană, demers în care să fie inclusă diplomaţia ungară şi europarlamentarii ungari”. Adică, după ce propriul ministru de externe vorbeşte explicit despre „incongruenţa dintre graniţă şi naţiune” ca o probleme de securitate majoră a Ungariei, deputaţii de la Budapesta – într-o ipocrizie de proporţii! - explodează că în Parlamentul României ar fi intrat un partid declarat unionist şi considerat de ei anti-maghiar şi pun problema desfiinţării acestuia, inclusiv prin intervenţii de la Bucureşti, Budapesta sau Bruxelles. Vorba filmului: O lume nebună, nebună, nebună... Scăpare sau sfidare. Un ministru de Externe pe care îl ia gura pe dinainte? Să revenim acum la chestiune, căci e fără precedent, şi să încercăm să-i înţelegem premisele. Deci, un ministru de externe al Ungariei, ţară UE şi NATO, vecină a României, declară că „incongruenţa dintre graniţele statului ungar şi cele ale naţiunii maghiare” este o provocare de securitate majoră pentru Ungaria. Dincolo de false pudori, probabil că mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri ar spune că, în lumina evoluţiilor din Ungaria din ultimii ani, nu e nimic nou aici, e previzibil din partea reprezentantului unui regim care, pe diferite căi, a mai sugerat aceste lucruri. Şi că, oricum, la Budapesta aşa se gândeşte! Aşa o fi, însă aici e altceva. Una e să o gândeşti, alta este să o spui (aproape) public, fără perdea şi fără nicio remuşcare. Ce explicaţii pot să fie? Prima e de context. În respectiva zi, ministrul ungar urma să aibă, comasate, mai multe şedinţe, în cadrul aceleiaşi Comisii, cu statut diferit, prima deschisă, urmată de încă două şedinţe închise (în care urma să fie prezentată o informare privind activitatea serviciului de informaţii externe IH din semestrul I/2020 şi una cu privire la activitatea de autorizare a comerţului exterior de tehnică militară şi la rulajul comercial extern de tehnică militară). E posibil ca, în timpul prezentării, Szijjártó Péter să fi confundat audienţa şi nivelul de discreţie, adică a confundat statutul şedinţelor. Chestiunea e sugerată şi de ezitările ministrului, după cum relatează chiar şi procesul verbal al şedinţei. Astfel, atunci când s-a referit în prezentarea sa la activitatea serviciului de informaţii IH, consemnarea este următoarea: „Vă pot spune că pe parcursul anului trecut, IH şi-a adus un aport semnificativ în procesul decizional al guvernului. Dacă-mi este permis să amintesc cifre, sper că acestea nu reprezintă secrete... (se uită spre Bunford Zolt [Directorul general al IH, n.n.]) – nu ştii încă... – până acum au fost întocmite 737 de materiale de informare”. Pasajul sugerează – dincolo de o ironie directă, dacă nu chiar arogantă, la adresa Directorului general al IH, prin acel „nu ştii încă” - o posibilă confuzie pe care ar fi putut-o face ministrul între cele două niveluri ale şedinţelor, cum sugeram mai sus, de aici şi libertatea lui de a declara, răspicat, într-o şedinţă a Comisiei de Securitate Naţională din cadrul Parlamentului ungar că „incongruenţa dintre graniţele statului ungar şi cele ale naţiunii maghiare” reprezintă o provocare de securitate pentru Ungaria. Asta, în cazul fericit. Adică a spus, într-un cadru neadecvat, cu voce tare, ceea ce – oricum! – gândeşte! În celălalt caz, mult mai probabil, nu e vorba despre nicio confuzie. Nu e vorba despre scăpare, ci despre sfidare. Este semnul că, acolo, la Budapesta, nici măcar aparenţele nu mai contează, regimul Orban nu se mai sinchiseşte nici măcar să mai pretindă că e altfel decât o gândeşte... Chestiunea e confirmată zilele acestea de cazul recent de la Ministerul Agriculturii LINK , scandalos şi el prin lipsa de orice scrupule, în care miniştrii de la Budapesta trimit secretarilor de stat de la Bucureşti scrisori în maghiară (!), folosesc fără să clipească în comunicări oficiale sintagma „Ţinutul Secuiesc” (!), iar oficialii români răspund de urgenţă la ordinele venite de la Budapesta... De ce o fac oficialii români? Din lipsă de memorie sau ignoranţă instituţională? Din laşitate sau frica de a-şi asuma un răspuns pe măsura sfidării Budapestei? Toate la un loc? Oricare ar fi răspunsul, e grav şi vinovat. Şi fără precedent. Relativizarea Occidentului, mutarea centrelor de putere şi oficializarea revizionismului Imunizarea cu vaccinul rusesc Sputnik a Ministrului ungar de externe, Szijjártó Péter, e un bun prilej de a relua mize vechi în haine noi. Gestul are o semnificaţie amplă şi la nivel strategic euro-atlantic, dar şi la nivelul relaţiilor bilaterale România-Ungaria. 1. Vaccinarea triadei puterii de la Budapesta cu vaccinuri chinezeşti, respectiv ruseşti, transmite un semnal unic. O ţară UE şi NATO relativizează, fără să tresară, centrele de putere, sfidând Occidentul din care pretinde că face parte. China şi Rusia sunt asumate la cel mai înalt nivel, transmiţând publicului intern şi extern mesajul că diferenţele nu sunt atât de mari, că poţi să „fii cu noi”, fără să mai „fii ca noi”. Este o victorie diplomatică a Rusiei şi a Chinei, un moment în care Vestul şi Estul se întretaie şi se relativizează periculos, la doi paşi de România. 2. Genealogia politică a domnului Szijjártó Péter, mai ales în ceea ce priveşte România, nu este deloc liniştitoare. Afişarea lui emfatică cu vaccinul Sputnik nu face, dincolo de sfidare, decât să transmită mesajul că vechii tovarăşi de drum – Rusia şi Ungaria - rămân împreună în această regiune, fie că este vorba despre Ucraina, Republica Moldova sau, în primul rând, de România. 3. Ce s-a întâmplat la acea şedinţă din Parlamentul de la Budapesta, unde s-a spus răspicat şi fără perdea că actualele frontiere sunt o provocare de securitate pentru Ungaria, este fără precedent. Că a fost o scăpare sau o sfidare, contează mai puţin. Lucrurile nu pot rămâne aşa, iar dacă Bucureştiul tace în continuare, într-o stupidă şi neînţeleaptă politică de „appeasement”, riscă să ducă conflictul prea departe şi să amâne prea mult reacţia. Cu cât amână mai mult o reacţie, cu atât aceasta va trebui să fie mai dură în momentul în care va veni! Şi asta nu e bine, de aceea dez-escaladarea şi reacţia de atenţionare, clarificare şi corecţie trebuie să vină urgent (despre proiectul Ungariei şi ineficienta politică de „appeasement” a României aici LINK , aici LINK şi aici LINK ). Ca să parafrazăm vorbele ministrului de externe de la Budapesta, tăcerea şi amânările Bucureştiului de a opri escaladarea Budapestei riscă să devină ameninţare de securitate regională. 4. Îşi mai aminteşte cineva de faimoasa declaraţie din anii 90 a guvernului Ungariei, a aşa-numitului „guvern de istorici” de la Budapesta, în care premierul Antall se identifica drept „premierul a 15 milioane de unguri”? La vremea respectivă, mesajul a stârnit reacţii furioase la Bucureşti. Atunci, defensiv, premierul ungar a retractat şi a făcut un pas înapoi – „am spus că sunt premierul, în spirit, a 15 milioane de unguri”. Ce vremuri! Acum, oficialii maghiari spun asta cotidian, fără să le tresară niciun muşchi, şi fără să aibă vreo teamă de consecinţe. În anii 90, România nu era nici membru NATO, nici al UE, economia era devastată, iar PIB-ul slăbănog. Astăzi suntem euro-atlantici, avem şi PIB, şi muşchi, dar nu mai ştim ce să facem cu ei... 5. Cu ceva vreme în urmă, vorbeam la LARICS despre de-suveranizarea României în Transilvania LINK . Astăzi, e mai grav decât atât. Escaladarea de la Budapesta şi cazul recent de la Ministerul Agriculturii LINK , ne sugerează că, de fapt, de-suveranizarea României se petrece... în Bucureşti, sub tăcerea complice a autorităţilor române.În loc de încheiere. Tăcerea mieilor? Sub aceste auspicii îşi vor începe oficialii români discuţiile în cadrul Comisiei mixte economice interguvernamentale ce urmează a se desfăşura la Budapesta în perioada 8-9 aprilie. Ce putem spera, în acest context de turpitudini morale, cedări neverosimile şi laşităţi fără precedent? Doar că Ministrul român al Economiei este şi mai curajos şi mai bine pregătit decât Ministrul român al Agriculturii pentru a face faţă presiunilor revizioniste fără precedent ale unui Szijjártó Péter şi ale unui guvern Fidesz incontrolabil, din ce în ce mai dispus să încalce orice normă europeană, inclusiv a suveranităţii statelor vecine – unele dintre acestea membre ale aceleiaşi alianţe militare, NATO. Nădăjduim că Ministrul român al Economiei e pregătit inclusiv în cazul în care eforturile sale vor fi sabotate de unii membri ai delegaţiei române şi e suficient de înţelept să nu muşte momelile întinse, sârguincios, de echipa proaspătului imunizat cu vaccinul rusesc Sputnik - Ministrul de Externe şi al Comerţului Exterior, Szijjártó Péter.LINK