Am întâlnit, într-o unitate militară, un caz despre care cred că nu este singular. Este vorba despre un fruntaş cu diplomă de inginer. Despre acest militar, şeful de stat major al unităţii spunea că este mai pregătit decât mulţi dintre ofiţerii tineri, că munceşte foarte mult şi că este un om pe care se poate baza în orice moment şi în orice misiune. Avusese în trecut o tentativă de a deveni ofiţer, dar a eşuat datorită unor conjuncturi nefavorabile. A început un masterat în domeniul informaticii, dar îi este foarte greu să-l continue. L-am întrebat de ce nu ar vrea să devină subofiţer. Răspunsul a fost destul de simplu. Exemplele de subofiţeri proveniţi din rândurile soldaţilor şi gradaţilor voluntari nu sunt deloc încurajatoare. Îl deranjează să fie comandat de un superior mult mai slab pregătit.

Una dintre problemele militarilor voluntari ar fi cea a echipamentului militar, cel puţin în unităţile care nu au fost încă operaţionalizate. Nu veţi fi miraţi să vedeţi două-trei tipuri de uniforme pe militarii aceluiaşi pluton. Şi asta se datorează faptului că trebuie echipaţi cu ţinutele existente în stoc, până la epuizarea acestuia, după cum spune ordinul. Paradoxal, nu salariul este o problemă pentru voluntari, cel puţin nu pentru cei cu care am avut ocazia să discut, ci viitorul. Faptul că trebuie să se gândească în permanenţă la ceea ce vor face după 40 de ani, când, după părerea lor, nicio instituţie nu-i va mai angaja fără o experienţă într-un domeniu. De aceea mulţi, tot mai mulţi, bat la porţile celorlalte instituţii militarizate care le oferă un grad conform vârstei şi o pensie, aspecte deloc de neglijat.