Alexandru Ioan Cuza era, în 1857, pârcălab de Galati – fiind numit în acest important post de fostul domn regulamentar Grigore Al. Ghica – iar Vogoride a încercat sa-l atraga pe Cuza de partea sa, oferindu-i postul de aghiotant si avansându-l, în numai 10 zile, de la gradul de sublocotenent (pe care îl detinea înca din 1849, când fusese numit director al Ministerului de Interne) la cel de maior, prin trei decrete succesive.
Deloc impresionat de galoanele care îi poposeau pe umeri la fiecare trei zile, Cuza îi scrie caimacamului Vogoride, înaintându-si demisia din postul de pârcalab de Galati, atragându-i atentia asupra gravelor încalcari privind corectitudinea pregatirii alegerilor în vederea constituirii Adunarii ad-hoc si nesocotirea drepturilor celor care doreau sa se înscrie în comitetele electorale. „Ma vad silit, cu o vie parere de rau – îi scria Cuza lui Vogoride, la 24 iunie/6 iulie 1857 – împotriva dorintei ce am de a sluji patriei într-o vreme atat de gingasa, a va cere demisionarea mea din functia de pârcalab, fiind o trista povara sub un asemenea sistem".
Alexandru Ioan Cuza a pus mai presus de galoanele aruncate la repezeala de Nicolae Vogoride pe umerii sai în scopul de a-l cumpara astfel pentru miscarea separatista, interesul tarii si a stiut sa contribuie, prin demisia sa de onoare, la dezvaluirea abuzurilor puterii vremelnice si a comportamentului discretionar al caimacamului Vogoride.
Curând, atât credinta în necesitatea unirii Principatelor, cât si gestul sau de onoare, în împrejururi critice, aveau sa-i fie rasplatite prin dubla sa alegere ca domn la Iasi si la Bucuresti .