News Item: nEUROn: Primul UCAV european a fost scos în lume
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by Resboiu
Wednesday 25 January 2012 - 08:50:21

La Istres, Franţa, a avut loc prezentarea oficială a demonstratorului tehnologic al dronei europene de luptă nEUROn:





Evenimentul a fost prezidat de către Charles Edeltenne, CEO al Dassault Aviation şi s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor echipelor industriale participante la proiect: Dassault Aviation (Franţa), Saab (Suedia), Alenia Aermacchi (Italia), EADS-CASA (Spania), HAI (Grecia) şi RUAG (Elveţia).

Această prezentare a reprezentat un eveniment deosebit, după cinci ani de proiectare, dezvoltare, producţie, asamblare şi teste statice ale primului demonstrator nEUROn, care va efectua în curând şi încercări ale motorului, iar pe la jumătatea acestui an urmând să execute primul zbor.

După încheierea testărilor iniţiale, drona va completa secvenţe de testări în Franţa, Suedia şi Italia, de-a lungul unei perioade de doi ani. Încercările în zbor vor cuprinde verificarea calităţii zborului, eficacitatea stealth, trageri cu rachete aer-sol şi integrarea în mediul C4I.

nEUROn reprezintă o triplă premieră pentru ţările din Europa: primul avion stealth, primul UCAV (Unmanned Combat Air Vehicle) dezvoltat în cooperare şi primul aparat de zbor militar proiectat şi dezvoltat în întregime numai în mediul virtual.

Lansat la iniţiativa Ministerului Francez al Apărării în anul 2003, programul nEUROn are două obiective primare: dezvoltarea de tehnologii critice pentru viitoarele avioane de luptă şi validarea modelului cooperativ bazat pe inovaţii ce optimizează relevanţa în ceea ce priveşte know-how-ul firmelor participante, sub conducerea, coordonarea şi acceptarea unui contractor principal.

În timpul discursului său, Charles Edelstenne a vorbit despre necesitatea ca guvernele să ia în considerare o continuare a programului nEUROn spre a se utiliza cel mai bine experienţa adunată în timpul celor cinci ani de cooperare internaţională.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1009 )