Rareori luăm exemplu în administrația publică de la țările nordice. Putem întreba de ce? Ni se spune, de regulă, că sistemul lor statal este diferit de al nostru iar părțile utile ce le putem extrage și implementa la nivel național ar fi greu de conturat și aplicat datorită diferențelor culturale. La fel este greu de implementat în regim republican echilibrul statal ce există în țările monarhiilor consituționale consolidate. În parte este adevărat, pentru un model suedez (ce ar fi vrut să fie implementat în România) am avea nevoie de suedezi. Ciudat este că nu ne uităm, nici măcar fugitiv, către o țara precum Finlanda, de unde am putea învăța multe lucruri, iar asemănările sunt de multe ori considerabile cel puțin:

Finlanda este o republică semiprezidențială cu puternice asemănări constituționale, administrative și chiar pe alocuri sociale cu România. Este singura țară din UE ce nu este membră NATO dar are graniță cu Rusia. Din perspectivă militară, Finlanda deține trei mari categorii de forțe: terestre, marine și aeriene, în total un număr de 15000 mii de cadre active și o rezervă ce poate la nevoie întruni aproximativ 350000 de militari.
Personalul armatei finlandeze este compus din militari profesioniști și militari în termen. Militarii profesioniști provin din rândurile absolvenților de academie militară (Colegiul Național de Apărare din Helsinki) sau specialiști din rândul militarilor în termen activați. Specialiștii pot ajunge până la gradul de locotenent-colonel inclusiv și, în cazuri foarte rare, pot fi avansați la grade mai mari pentru servicii deosebite sau încadrarea pe funcții unice. Limitele de vârstă în grad sunt foarte mari, fiind posibilă chiar pensionarea cu grad de căpitan la 60 de ani. Gradul militar în salarizare deține un coeficient redus valoric, vechimea și specialitatea fiind definitorii. În rezervă, niciun militar nu poate depăși gradul de locotenent-colonel.

Conform articolului 127 al Constituției finlandeze, serviciul militar obligatoriu este în funcțiune, fiecare cetățean fiind obligat prin lege să îndeplinească stagiul militar, perioada în care primește o atestare la alegere (sanitară, educațională, tehnică-IT, mecanică etc.), scutirea de impozite/taxe pe perioada serviciului militar și solda. În aceeași măsură, persoana care servește în cadrul forțelor armate beneficiază de asigurare de sănătate și protecție legală, din care se poate aminti imposibilitatea de a concedia un angajat pe perioada serviciului militar și asistența juridică gratuită pe perioada în discuție.

Îndeplinirea serviciului militar complet - 12 luni - este obligatorie pentru orice activare ulterioară în cadrul forțelor armate (sursă externă, indirectă). Există și posibilitatea serviciului civil în cadrul forțelor armate pe funcții ce nu necesită pregatire militară. Ca excepție, există posibilitatea serviciului civil în afara forțelor militare, pentru persoane ce din rațiuni umanitare ori religioase nu doresc să facă parte, chiar civil, din rândul forțelor armate. Pentru o perioadă de 12 luni, persoanele în discuție pot activa în cadrul unor ONG-uri agreate de guvern.

Serviciul militar se desfășoară în cadrul Ministerului Apărării sau Ministerulul de Interne – armele Pază de Frontieră ori Pază de Coastă. În funcție de durată, specialitate, studii persoanele pot obține, la sfârșitul stagiului militar, grade de soldat, caporal, sergent, sublocotenent. Cadrele militare sunt ținute în rezervă până la vârsta de 50, respectiv 60 de ani, participând în funcție de necesități la concentrări pe perioade de 10/20 de zile pe an.

Per ansamblu, un sistem ce funcționează foarte bine, rareori dă greș, iar efectul pozitiv nu este regăsit doar în rândul celor în uniformă, ci la nivel macro-social.