News Item: Militari polonezi din Afganistan se confruntă cu rejudecarea unei crime
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 15 March 2012 - 16:43:41

Patru militari polonezi, achitaţi anul trecut de uciderea unui număr de opt civili în Afganistan, se vor confrunta cu un al doilea proces, relatează BBC.

Potrivit sursei citate, cei opt civili, printre care se numărau femei şi copii, au murit în satul Nangar Khel atunci când trupele poloneze au deschis focul la o petrecere de nuntă, în august 2007. Trei copii au fost ucişi atunci când soldaţii, membri ai ISAF, au atacat satul din provincia Paktika, din sud-estul Afganistanului, cu mortiere şi arme automate.

Procurorii militari au făcut apel la instanţa supremă poloneză după ce, în luna iunie a anului trecut, şapte soldaţi au fost declaraţi nevinovaţi de crime de război, iar judecătorul a confirmat, ulterior, achitarea a trei dintre ei.

Corespondentul BBC la Varşovia, Adam Easton, menţionează că a fost prima oară când soldaţi polonezi au fost acuzaţi de violarea Convenţiilor de la Geneva şi de la Haga privind protejarea civililor.

Militarii acuzaţi făceau parte din Batalionul 18 Aeropurtat de Asalt, iar procurorii au cerut, iniţial, pedepse între cinci şi 12 ani.

În apărarea lor, militarii au declarat că au fost atacaţi şi că ţinta lor a fost un grup de militanţi talibani, insistând asupra faptului că victimele din rândul civililor au fost cauzate de calitatea defectuoasă a mortierelor folosite. Procurorii au declarat, în schimb, că moartea civililor a survenit la o anumită perioadă de timp după ce o altă patrulă fusese atacată.

„Instanţa a anulat hotărârea şi a înaintat cazul pentru revizuire”, a declarat, miercuri, la Varşovia, judecătorul Wieslaw Blus. El a explicat că la procesul iniţial nu au fost luate în considerare toate dovezile referitoare la cei patru militari.

Grupul celor cei trei bărbaţi achitaţi îi include pe căpitan, care nu a fost de faţă la scena focurilor de armă, şi doi soldaţi care au urmat ordinele şi nu au intenţionat să ucidă civili. Ceilalţi patru militari, care se confruntă cu un nou proces, sunt Andrzej Oscieki, Bywalec Lukasz, Ligocki Damian şi Borysiewicz Tomasz.

Polonia are în Afganistan aproximativ 2.500 de militari în cadrul ISAF, care numără 130.000 de cadre militare.

Hotărârea Curţii vine într-un moment sensibil pentru forţa ISAF din Afganistan, la câteva zile după ce un soldat american a ucis 16 civili, inclusiv nouă copii.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1031 )