News Item: BND: „Primii care ajungem, ultimii care pleacă”
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 19 April 2012 - 17:15:06


Foto: Der SPIEGEL


Serviciul de informaţii externe al Germaniei (BND) trebuie să devină mult mai dispus să îşi asume riscuri, a declarat Gerhard Schindler (foto), noul șef al instituției.

El a precizat, într-un interviu pentru „Der SPIEGEL”, că nu intenționează să schimbe atitudinea conducerii Serviciului, deoarece în întreaga carieră nu a întâlnit colegi atât de bine motivați. În același timp, Schindler a criticat birocrația excesivă din BND. „Acest lucru nu poate să rămână așa. Este necesar ca Serviciul să devină mult mai dispus să-și asume riscuri. Să nu existe nici o ezitare în regiunile de criză ale lumii. Trebuie să fim primii care ajungem acolo și ultimii care pleacă”, a subliniat el.

Șeful BND a adăugat că intenționează să-și lase amprenta asupra instituției, în sensul extinderii muncii de informații cu agenți și surse, deoarece ea nu poate fi înlocuită de tehnologiile moderne, deși acestea din urmă oferă numeroase posibilități de supraveghere.

În privința crizei din Iran, Gerhard Schindler a calificat drept „absurde” afirmațiile potrivit cărora Germania, prin furnizarea de submarine, oferă baza pentru un posibil atac israelian devastator împotriva Iranului. De asemenea, el a refuzat să comenteze unde se așteaptă BND ca Israelul să lovească instalațiile nucleare iraniene.

Referindu-se la fenomenul terorist, Gerhard Schindler a menționat că al-Qaida este tot mai influentă în Africa de Nord şi că uciderea lui Osama bin Laden, anul trecut, nu a însemnat o slăbire semnificativă a acesteia. „Rețeaua este foarte flexibilă. Când presiunea devine prea mare, al-Qaida se retrage. Când condițiile sunt mai favorabile, ea își extinde activitățile. Amenințarea teroristă a crescut, cu siguranță, în ultimele luni, în Africa de Nord. În Nigeria, grupul terorist Boko Haram s-a alăturat al-Qaida. În Somalia există miliția Shabab”, a menționat șeful BND. „Cred că există condiții bune pentru o organizație teroristă: avem un șomaj ridicat în aceste țări, în unele zone populația nu beneficiază de servicii de bază și nu există structuri de securitate care să funcționeze în cadrul legal”, a adăugat el.

În privința Germaniei, Gerhard Schindler a precizat că amenințarea teroristă nu a scăzut și nu și-a schimbat scopul, atrăgând atenția că „al-Qaida plănuieşte, de asemenea, atacuri în Germania”.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1094 )