News Item: Al treilea detaşament de jandarmi români în Afganistan
(Category: DIVERSE)
Posted by justme
Wednesday 02 May 2012 - 17:10:15


Foto: mai.gov.ro


Secretarul de stat Petre Tobă a participat astăzi, 2 mai a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, la ceremonia Apelului Solemn al celui de-al treilea Detaşament de jandarmi români care va fi dislocat în Afganistan, unde va executa misiuni de instruire a forţelor de ordine publică din această ţară, sub egida N.A.T.O.

Petre Tobă le-a mulţumit jandarmilor români, în numele conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru misiunea pe care o îndeplinesc şi a subliniat faptul că plecarea celui de-al treilea detaşament în teatrul de operaţii din Afganistan dovedeşte, încă o dată, profesionalismul şi pregătirea de excepţie a jandarmilor români şi încrederea acordată de partenerii străini.

„Vă reamintesc că misiunea care v-a fost încredinţată este una de importanţă majoră. Reprezentaţi nu doar Jandarmeria Română şi Ministerul de Interne, ci România”, a menţionat secretarul de stat, în mesajul transmis în cadrul ceremoniei.


* * *


Detaşamentul, format din 76 de jandarmi, va începe deplasarea în teatrul de operaţii vineri, 4 mai a.c., urmând să înlocuiască contingentul de 66 de jandarmi aflat acum în Afganistan.

Detaşamentul român va executa operaţiuni de instruire a Poliţiei Naţionale Afgane şi va ocupa funcţii de stat major în cadrul Combined Training Advisory Group – Police al misiunii. Durata misiunii este de aproximativ şase luni, iar jandarmii vor fi dislocaţi în trei locaţii: Spin Boldak, Wardak şi Costall, unde sunt situate cele trei centre de pregătire ale Poliţiei Afgane.

Principalele misiuni ale jandarmilor români din Afganistan vor consta în pregătirea poliţiştilor sau viitorilor poliţişti afgani în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, predarea legislaţiei ce stă la baza desfăşurării misiunilor de ordine publică şi instruirea asupra modului de folosire a armamentului din dotare.

Jandarmii care alcătuiesc contingentul provin din toate unităţile Jandarmeriei Române şi au fost selecţionaţi în urma promovării tuturor testelor la care au fost supuşi (cunoştinţe de specialitate, verificarea medicală – pentru a certifica faptul că sunt apt fizic şi psihic să îndeplinească misiunea, verificarea fizică, probe de limbă străină – limba engleză, iar un aspect important l-a constituit experienţa acumulată în domeniul ordinii publice).

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1139 )