News Item: Al optulea C-17 Globemaster III pentru RAF
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 20 May 2012 - 14:00:26


Foto: aviationnews.eu


Royal Air Force a primit al optulea avion de transport C-17 Globemaster III.

Avionul, cel mai nou care se alătură flotei aeriene britanice, este livrat de Boeing la numai două luni de la semnarea contractului cu Ministerul Apărării.

Avioanele C-17 sunt operate de Escadronul 99 de la baza aeriană Brize Norton. Primul C-17 a intrat în serviciul RAF în 2001 şi are peste 74.000 de ore de zbor. Ministerul Apărării a mai cerut avioane C-17 în 2008 şi în 2010, iar în luna martie a acestui an a semnat un contract cu Boeing pentru al optulea aparat.

Boeing a livrat, în întreaga lume, 242 de avioane C-17. Dintre acestea, 216 avioane au avut ca destinaţie Statele Unite, iar alte 26 de aparate au fost livrate către Canada, Australia, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie. De asemenea, India a solicitat 10 aeronave de acest tip, pe care urmează să le primească în următorii doi ani.

C-17 Globemaster III este un avion de transport strategic greu, dezvoltat pentru Forţele Aeriene Americane (USAF) începând din 1980 până la începutul anilor ’90 de către McDonnell Douglas, care mai târziu a fuzionat cu Boeing.

Dotat cu patru motoare, C-17 poate transporta echipamente grele, consumabile, ajutoare umanitare şi trupe în locaţii aflate la mari distanţe. Aparatul are 53 de metri lungime, o anvergură de circa 52 de metri la vârfurile aripilor şi poate opera în zone cu diferenţe climatice extreme. Are o sarcină utilă maximă de aproape 75 de tone, o autonomie de 4.400 de kilometri şi este capabil să aterizeze pe piste de 914 metri.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1193 )