News Item: Pentagonul lansează un nou concept
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 20 May 2012 - 20:32:27


Foto: militaryphotos.net


Recent, ofițeri superiori din cadrul Forțelor Aeriene și Navale americane au anunțat că plănuiesc să își integreze și să își coordoneze mai bine răspunsurile în cazul unor atacuri cibernetice, dezastre naturale sau al altor amenințări, argumentând că bugetele de austeritate pe care trebuie să le respecte fac eforturile de acest tip mai necesare ca niciodată, relatează Reuters.

Ei au precizat că noul concept lansat de Pentagon, „Lupta Aer-Mare” va pune capăt epocii de achiziții generoase, în care fiecare serviciu încerca să-și proiecteze, să-și construiască și să-și cumpere propriile arme în loc să colaboreze în cadrul unor proiecte comune.

„Intenționăm să ne unim forțele într-un efort fără precedent de a ne integra resursele. Nu mai gândim în termeni stricți de genul „aviator” sau „pușcaș marin””, a declarat Șeful de Personal din Forțele Armate, Generalul Norton Schwartz, în fața oficialilor din industrie și din armată în cadrul unei conferințe găzduite Brookings Institution.

Secretarul Apărării, Leon Panetta, a aprobat noul concept la sfârșitul verii 2011, însă oficialii din industria de armament au făcut eforturi să înțeleagă ce va însemna noua abordare în cazul noilor și vechilor programelor de înarmare de miliarde de dolari desfășurate de armată.

În luna noiembrie, Pentagonul a creat un nou birou de Luptă Aer-Mare, în care lucrează în jur de 12 oficiali împrumutați de la Forțele Aeriene, Forțele Navale, Armată și Corpul de Marină.

Personalul biroului a identificat deja aproximativ 200 de inițiative care le vor permite comandanților din armată să conducă operațiuni integrate, a precizat Șeful Operațiunilor Navale, Amiralul Greenert, în cadrul conferinței, deși a recunoscut că serviciile încă nu sprijină complet inițiativa.

Reprezentanții industriei de armament au observat, de asemenea, că au existat probleme în cadrul programelor anterioare de achiziții comune, multe din acestea fiind anulate sau truncate pentru că necesitățile lor deveniseră foarte greu de acoperit.

Greenert și Schwartz au precizat că noua inițiativă nu vizează nici o regiune în special, dar că unele puncte geografice, precum strâmtorile Ormuz sau Malacca, sunt critice datorită importanței pe care o au pentru comerțul mondial.

Greenert a afirmat că scopul este acela de a transforma „cooperarea dintre servicii într-o premisă pentru viitor” și nu de a face din nou eforturile ad hoc improvizate în trecut, adăugând că acest concept va elimina, în cele din urmă, programele duplicat.

„Chibzuim mai bine investițiile. De ce ar trebui să cumpăr și eu acest echipament dacă Forțele Aeriene îl cumpără deja? Poate ar trebui să-l cumpărăm împreună”, a explicat Greenert, subliniind importanța unor legături de date comune care vor permite împărtășirea datelor și vor ajuta serviciile să decidă care sunt informațiile de care au cu adevărat nevoie.

„Trebuie să profităm de punctele forte ale fiecărui serviciu pentru că nu ne mai permitem să mergem pe planuri de investiții separate”, a explicat Greenert într-un blog de pe site-ul Forțelor Navale.

Schwartz a spus că sfatul său pentru industrie ar fi „să se îndepărteze de soluțiile centrate pe proprietar” și să se concentreze pe programe mai flexibile, care ar putea fi folosite de mai multe servicii.

Acesta a adăugat că intensificarea colaborării ar putea economisi bani și ar putea sigura capacitatea armatei americane de a-și menține supremația, chiar dacă dușmanii săi și-ar îmbunătăți capacitatea de a împiedica Statele Unite să-și arate puterea în domenii precum aerul, marea, spațiul sau spațiul virtual.

De exemplu, a spus acesta, Forțele Aeriene și cele Navale ar face economii importante dacă ar folosi o bază terestră comună pentru operarea avioanelor fără pilot Global Hawk produse de Northrop Grumman Corp, pe care le deține fiecare, însă nu a făcut o previziune concretă a economiilor posibile.

Potrivit acestuia, o cooperare mai bună ar îmbunătăți de asemenea aria de acțiune și capacitatea armatei americane de a răspunde la amenințări, având în vedere că anul trecut un avion de luptă Air Force F-22 a fost capabil să redirecționeze în timpul zborului o rachetă Tomahawk lansată de pe un submarin al Forțelor Navale.

Greenert a mai spus că un alt exemplu ar fi folosirea unui submarin pentru suprimarea defensivei aeriene a unui inamic, utilizând, poate, contramăsuri electronice sau un atac cibernetic în locul unei rachete.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1195 )