News Item: NATO anunţă lansarea scutului antirachetă
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 20 May 2012 - 23:16:03


Foto: nato.int


NATO va oficializa duminică prima etapă a amplasării scutului antirachetă destinat să protejeze Europa de eventualele tiruri provenite din Orientul Mijlociu, în special din Iran, un proiect propus de Washington dar care a fost întâmpinat cu ostilitate de Moscova, transmite AFP.

„Acest sistem de apărare antirachetă este indispensabil. Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă oricăror ameninţări reale”, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, înainte de deschiderea summit-ului Alianţei Nord-Atlantice ce se va desfăşura până luni, la Chicago.

Şefii de stat şi de guvern ai celor 28 de state membre ale NATO urmau să declare solemn, în cursul după-amiezii, că faza iniţială de dezvoltare („capacitatea interimară”) a fost finalizată. Aceasta este prima dintre cele patru etape în care va fi instalat scutul european antirachetă, sistem defensiv ce va fi complet până în anul 2020.

Oportunitatea ridicării şi consecinţele geopolitice şi geostrategice ale instalării acestui scut antirachetă au fost studiate timp de mai mulţi ani, iar proiectul a fost lansat în anul 2010, fiind prezentat drept „cheia de boltă” a Alianţei atlantice, structură militară suprastatală a cărei menire este de a asigura securitatea colectivă a celor 28 de state membre din Europa şi America de Nord.

Pentru NATO, principalul pericol nu mai vine din Rusia, aşa cum se întâmpla în perioada Războiului Rece, ci din zona fierbinte a Orientului Mijlociu unde pot apărea sisteme de rachete capabile să lovească ţinte în Europa. Principalul pericol din această zonă este considerat a fi Iranul, un stat care dispune deja de rachete balistice cu rază de acţiune de 2.000 - 2.500 de kilometri, capabile să lovească ţinte în sud-estul Europei.

Scutul antirachetă va fi compus dintr-un radar ultra-puternic şi performant, instalat în Anatolia (Turcia), sisteme de rachete SM-3 aflate pe fregatele Aegis din Marea Mediterană şi interceptoare amplasate în România şi Polonia. Întregul scut antirachetă va fi controlat de la comandamentul NATO de la baza Ramstein, din Germania.

Rusia consideră acest proiect de scut drept o ameninţare la adresa securităţii sale şi solicită să fie asociată acestui sistem, sau să primească garanţii că acest scut nu este îndreptat împotriva sa. NATO a refuzat însă categoric aceste propuneri din partea Moscovei, dorind să-şi păstreze capacitatea strategică de manevră.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1196 )