Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.

Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Niş, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactanţiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „În hoc signo vinces” („Prin acest semn vei birui”).

Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia: „instinctu divinitatis” = „prin inspiraţie divină”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxenţiu.

Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).

Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică dupa luna plină, dupa echinocţiul de primăvară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol, ctitorită de el.

Împărăteasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocletian, divortează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost răstignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înălţat-o în fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit, în calendarul creştin, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

Semnificaţia numelor Constantin şi Elena

Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).

Elena - străvechiul nume Helene este explicat de unii prin grecescul helane („torţă”, „făclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin termenul hele („lumina arzătoare a soarelui”).

La mulţi ani tuturor celor care poartă aceste nume!