News Item: Tranzitarea teritoriului pakistanez de convoaiele NATO, în impas
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 21 May 2012 - 18:49:25


Foto: online.wsj.com


Subiectul redeschiderii rutelor pakistaneze pentru convoaiele NATO, strategice pentru retragerea progresivă a Alianţei din Afganistan, era în impas duminică din cauza taxei cerute de Pakistan, considerată „inacceptabilă” de Statele Unite.

Dreptul de trecere prin teritoriul pakistanez, interzis de şase luni de Islamabad în urma uciderii din greşeală a 24 de soldaţi pakistanezi într-un raid american, este crucial pentru NATO, care se pregăteşte de o lungă şi costisitoare operaţiune logistică pentru a-şi retrage cei 130.000 de militari şi echipamentul din Afganistan până la sfârşitul lui 2014.

La începutul săptămânii trecute situaţia părea pozitivă, iar Pakistanul a autorizat vineri un prim convoi destinat ambasadei americane din Kabul.

Sâmbătă, însă, o întâlnire între secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, a fost anulată în ultima clipă, oficial din cauza sosirii tardive a celui din urmă.

Conform unui oficial american, acordul „ar putea să nu intervină” în cursul summitului NATO, care se desfăşoară duminică şi luni la Chicago. Unul dintre punctele de blocaj este preţul dreptului de trecere cerut per container. „Mai multe mii de dolari pe container” înseamnă un preţ „inacceptabil", potrivit oficialului.

Presa americană a evocat suma de 5.000 de dolari pe container, adică de 30 de ori mai mult decât înainte de închiderea rutelor de aprovizionare.

Pentru a încerca să deblocheze situaţia, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi preşedintele pakistanez s-au întâlnit cu ocazia summitului NATO, însă nu se ştie dacă s-au înregistrat progrese.

NATO mai dispune de o altă reţea logistică pentru transportul echipamentului său din Afganistan, prin Rusia şi ţările din Asia Centrală, dar costurile sunt de 2,5 ori mai mari decât erau înainte prin Pakistan.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1200 )