News Item: Vânzările Smith & Wesson depăşesc aşteptările
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 23 May 2012 - 00:00:56


Foto: wikimedia.org


Producătorul de arme Smith & Wesson a estimat vânzări trimestriale peste aşteptările analiştilor, deoarece cererea pentru pistoalele şi puştile sale a crescut, anunţă Reuters.

Potrivit sursei citate, vânzările preliminare nete din operaţiuni continue ale companiei au crescut cu 28%, ajungând la circa 129 milioane dolari pe trimestrul al patrulea, cu 10 milioane de dolari peste media estimată de analişti.

Smith & Wesson, care concurează cu Sturm Ruger & Co Inc., Glock Inc. şi Taurus, a declarat, de asemenea, că are comenzi restante de 439 de milioane de dolari.

Vânzările crescute ale produselor marca M&P, precum pistoale, puşti sportive moderne şi lansarea noilor serii de arme de foc „Scutul” au contribuit la veniturile substanţiale ale companiei.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1208 )