News Item: Venezuela interzice armele de foc
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 03 June 2012 - 15:03:15


Foto: presstvmobile.com


Guvernul venezuelean a adoptat o nouă lege a regimului armelor, care interzice comercializarea armelor de foc şi a muniţiilor, informează „International Business Times”.

Potrivit sursei citate, măsura legislativă tinde să apropie ţara de scopul preşedintelui Hugo Chávez şi al administraţiei sale de a-i dezarma pe civili, în condiţiile creşterii ratei criminalităţii.

Noua lege va stopa efectiv vânzarea cu amănuntul, de către comercianţii privaţi, a armelor de foc şi muniţiilor. Numai armata, poliţia şi firmele de securitate vor putea să cumpere arme de la un producător de stat sau de la un importator.

Interdicţia vine ca iniţiativă recentă a Guvernului de a îmbunătăţi siguranţa publică şi pentru a reduce criminalitatea. În 2010, Venezuela a avut una dintre cele mai mari rate a criminalităţii în lume – 49 de omucideri la 100.000 de persoane, potrivit ministrului Justiţiei, Tarek El Aissami. În comparaţie, rata criminalităţii în SUA a fost, în 2010, de 4,8 crime la 100.000 de persoane. În Mexic, ţară afectată de violenţa legată de consumul de droguri, rata crimnalităţii a fost, în acelaşi an, de 14 omucideri la 100.000 de persoane. Media globală este de 6,9 omucideri la 100.000 de persoane.

Violenţa armată, în special, a fost identificată ca principalul factor care contribuie la crimele din regiune. Aproape 80% din totalul crimelor comise în 2010 în America de Sud implică arme de foc, potrivit unui raport al Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate.

„Fără îndoială, armele de foc conduc la creşterea criminalităţii în anumite regiuni, iar membrii grupurilor de crimă organizată sunt, adesea, cei care apasă pe trăgaci”, susţine raportul.

Raportul arată că ţările din America de Sud sunt în special predispuse la violenţă, ca urmare a traficului de droguri, în special în ţările aşezate în jurul producţiei ilegale de cocaină, inclusiv Columbia, Peru, Bolivia şi Venezuela.

La începutul acestui an, Departamentul de Stat american a emis un avertisment de călătorie pentru Venezuela, evidenţiind capitala Caracas ca un loc deosebit de periculos pentru călătorie.

„Numai în Caracas, s-a raportat că au fost comise 2.900 de crime între ianuarie şi noiembrie 2011. Marea majoritate a crimelor şi alte infracţiuni violente sunt nerezolvate”, se spunea în document. „Bandele criminale înarmate operează adesea în toate zonele urbane”, mai menţiona avertismentul.

În martie, preşedintele Venezuelei, Hugo Chávez, a criticat avertismentul într-un discurs televizat şi a susţinut că guvernul său a redus criminalitatea, care era o problemă „moştenită din timpul capitalist”, înainte ca el să fi preluat funcţia în 1999, potrivit Associated Press.

Chávez a avertizat, de asemenea, că adversarii săi politici vor încerca să incite la violenţă până la alegerile care vor avea loc în octombrie. „Noi suntem garanţia păcii”, a spus el.

Organizaţia non-guvernamentală Venezuelan Violence Observatory afirmă că însă că infracţiunile violente au crescut de când Chavez a preluat puterea. Potrivit statisticilor VVO, în 1999, primul an al preşedinţiei lui Chavez, au fost comise 4550 de omoruri, iar până în 2011, numărul a crescut la peste 19.000.

În plus faţă de interzicerea comercializării armelor, guvernul venezuelean a avut şi alte iniţiative de siguranţă publică. În noiembrie anul trecut, preşedintele Hugo Chávez a anunţat formarea Gărzii Poporului, o nouă forţă paramilitară, cu scopul de a creşte securitatea publică. Mii de oameni au fost mobilizaţi pentru a ajuta poliţia pe străzile din Caracas şi în alte zone ale ţării predispuse la infracţiuni.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1257 )