News Item: Cooperare poliţienească, în contextul interconectării bazelor de date genetice
(Category: DIVERSE)
Posted by justme
Monday 04 June 2012 - 14:21:23

În urma schimburilor de date cu partenerii din statele semnatare ale Tratatului de la Prüm, prin intermediul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare din cadrul I.G.P.R., s-au realizat peste 1.250 de identificări pozitive. Până în prezent, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare din România a reuşit să se conecteze cu bazele de date genetice ale Austriei, Olandei, Sloveniei, Spaniei, Franţei, iar de săptămâna trecută şi ale Germaniei.

Operaţionalizarea la finalul anului 2011 a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al I.G.P.R a permis României, să se situeze pe o poziţie de egalitate din punct de vedere calitativ, tehnologic şi operaţional cu celelalte laboratoare de profil din statele membre UE şi, implicit, să poată realiza comparări ale profilelor genetice interne cu cele obţinute prin cooperarea poliţienească internaţională în urma schimbului automat de date genetice.

În scurta perioada de la operaţionalizarea acestui laborator, ca urmare a schimburilor de date genetice, realizate conform deciziilor de punere în aplicare a prevederilor Tratatului de la Prüm, au fost obţinute peste 1.250 de rezultate pozitive, respectiv 61 de identificări (HIT-uri) la nivel naţional şi 1.190 la nivel internaţional.

Astfel, din totalul HIT-urilor la nivel naţional, 32 sunt identificări de persoane care au comis infracţiuni pe teritoriul ţării, iar în 29 de situaţii s-a obţinut identificarea mai multor infracţiuni comise de aceeaşi persoană în timp şi spaţiu diferit.

Referitor la datele pozitive de la nivel internaţional, au fost obţinute date despre 201 persoane din România care au comis infracţiuni în străinătate, 73 de persoane, cetăţeni străini, care au comis infracţiuni pe teritoriul ţării noastre, au fost identificate 23 de cazuri în care s-a folosit acelaşi modus operandi şi au fost identificate 893 de persoane al căror profil genetic se află în SNDGJ şi în bazele de date genetice naţionale ale altor ţări.

Pentru a obţine o parte din aceste rezultate, statele partenere ale României au făcut comparări şi interogări în bazele de date folosind aproximativ 188.000 de profile genetice ale urmelor provenite de la faţa locului.

* * *

Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare funcţionează în conformitate cu legislaţia internă, respectiv: Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, Legea nr. 146/2008 pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind aprofundarea cooperarii transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la Prüm la 27 mai 2005 şi cea incidentă ca stat membru UE.

Operaţionalizarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a presupus investiţii în amenajarea sediului noilor laboratoare aferente, echipamente analitice de ultimă generaţie care pot procesa probele biologice pentru obţinerea profilelor genetice cu un randament superior, software specific de management al calităţii, precum şi de administrare a bazei de date genetice- CODIS, obţinut cu sprijinul FBI.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1262 )