News Item: Colonel FSB: 18 ani de închisoare pentru înaltă trădare
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 07 June 2012 - 11:54:11


Foto: fotopedia.com


Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat miercuri la 18 ani de închisoare pe un fost colonel al FSB (Serviciul Federal de Securitate), pentru înaltă trădare în favoarea Statelor Unite, relatează MEDIAFAX.

Ofiţerul Valeri Mihailov a fost găsit vinovat de faptul că a transmis informaţii considerate secrete de stat unui agent CIA, cu care a intrat în contact în capitala rusă. Natura acestor informaţii nu a fost dezvăluită.

Tribunalul a hotărât pentru acesta şi o amendă de 500.000 de ruble (12.000 de euro), confiscarea bunurilor sale, precum şi degradarea lui şi retragerea tuturor medaliilor pe care acesta le-a primit în decursul timpului.

Acuzarea ceruse 13 ani şi patru luni de detenţie.

Această condamnare este cea de a doua pronunţată într-o săptămână pentru spionaj sau trădare în favoarea Statelor Unite.

Un colonel în rezervă al armatei ruse a fost condamnat, pe 31 mai, la 12 ani de închisoare pentru că a transmis unui agent de informaţii american mii de hărţi topografice secrete.

Condamnările pentru spionaj sau trădare s-au multiplicat în Rusia, în ultimii ani.

La mijlocul lunii mai, un tribunal rus a condamnat la opt ani de închisoare un angajat al unei companii producătoare de armament, el fiind găsit vinovat de spionaj în favoarea unor agenţi străini, care nu au fost menţionaţi.

În februarie, un inginer din cadrul sectorului spaţial rus a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a vândut CIA informaţii secrete privind rachetele strategice ruse de ultimă generaţie.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1280 )