Pe 4 iunie, patru diplomaţi americani de pe lângă Consulatul General al Statelor Unite din Peshawar, Pakistan, au fost opriţi la un punct de control militar şi reţinuţi pentru o scurtă perioadă după ce au refuzat să permită verificarea celor două maşini cu care circulau. Diplomaţii – printre care se număra şi un vice-consul – călătoreau într-un convoi compus din două maşini şi erau însoţiţi de trei ofiţeri de securitate pakistanezi din cadrul Foreign Service National (FSN).

Potrivit presei, armata pakistaneză i-a acuzat pe diplomaţi că au venit în Malakand fără a obţine mai întâi permisiunea guvernului pakistanez. Malakand este un oraş situat la 120 de kilometri nord-est de Peshawar, în provincia Khyber-Pakhtunkhwa, cunoscută în trecut drept Provincia Frontierei de Nord-Vest. Din cauza problemelor pe care Pakistanul le-a avut cu jihadiştii străini de-a lungul graniţelor sale din regiunile muntoase, toţi străinii sunt obligaţi să obţină un Certificat de autorizare din partea Ministerului de Interne pakistanez înainte de a vizita regiuni din Khyber-Pakhtunkhwa şi din Zonele Tribale Administrate Federal din vecinătate. Mai mult, presa locală a mai precizat că armata pakistaneză a luat acele măsuri pentru că americanii şi însoţitorii lor din FSN erau înarmaţi şi circulau cu vehicule care aveau plăcuţe de înmatriculare false, menite să mascheze faptul că era vorba despre maşini diplomatice.

Cu toate acestea, adevărata problemă din acest incident nu este reprezentată de contravenţiile mărunte descrise mai sus. În realitate, Peshawar este capitala provinciei Khyber-Pakhtunkhwa, iar diplomaţii care lucrează acolo au primit deja permisiunea de a sta în regiune din partea ţării gazdă. Mai mult, diplomaţii americani trimişi la Peshawar nu se aventurează decât rareori în afara complexelor securizate fără măsuri de protecţie din cauza riscului extrem din oraş. Dimpotrivă, acest incident este mai degrabă un produs al relaţiilor tensionate dintre Pakistan şi SUA.

Operaţiunile cu convoiuri auto

Riscurile la care sunt expuşi diplomaţii americani din Peshawar sunt extrem de ridicate. În august 2008, Consulul general american din Peshawar, Lynne Tracy, a supravieţuit unui atac cu armament de calibru mic îndreptat împotriva convoiului în care se afla. În noiembrie 2008, directorul Agenţiei Americane de Dezvoltare Internaţională din Peshawar, Stephen Vance, a fost asasinat în cadrul unui atac care i-a vizat maşina. În iunie 2009, Hotelul Pearl Continental din Peshawar, care găzduia mulţi diplomaţi străini şi personal din cadrul ONU a fost atacat cu un dispozitiv explozibil artizanal de mari dimensiuni, montat pe un vehicul (VBIED), iar în aprilie 2010 clădirea Consulatului american a fost ţinta unui atentat complicat care implica tot un VBIED. În mai 2011, un convoi diplomatic american a fost atacat în Peshawar cu ajutorul unui VBIED detonat de la distanţă, care a fost activat când convoiul a trecut prin apropiere. Jihadiştii au atacat, de asemenea, numeroase ţinte pakistaneze din oraş, printre care s-au numărat militari, poliţişti şi alţi angajaţi ai guvernului.

Date fiind riscurile din Peshawar, este de înţeles de ce vice-consulul a călătorit într-un convoi înarmat pentru a ajunge la o întâlnire – mai ales în oraşul Malakand, care e mai îndepărtat decât Peshawar şi mai periculos pentru un angajat al guvernului american. Folosirea unor plăcuţe de înmatriculare false îşi are şi ea logica ei. Sunt locuri în care este bine să îţi arăţi statutul diplomatic, însă în vehiculele şi reşedinţele diplomatice sunt ţinte predilecte ale atacurilor. Regiunea este şi un loc în care militanţii deţin armele necesare pentru a ataca un vehicul complet blindat, astfel încât este mult mai bine să încerci să treci neobservat decât să afişezi măsurile de protecţie pe care ţi le-ai luat. Diplomaţii americani şi din alte ţări adoptă deseori această tactică în Pakistan, prin urmare, armata pakistaneză a fost uşor ipocrită atunci când a ridicat această problemă ca un capăt de acuzare în acest caz.

Structura convoiului auto, aşa cum a fost prezentată la televiziunile pakistaneze, arată că acesta avea menirea de a-l proteja pe vice-consul, care, se pare, călătorea pe bancheta din spate a primei maşini, cu un şofer american şi cu agentul responsabil de protecţia sa pe scaunul din dreapta. În maşina de protecţie din spate călătoreau şeful de misiune american, pe scaunul din dreapta, însoţit de un şofer pakistanez din FSN şi de cei doi ofiţeri de securitate din FSN, aflaţi în spate.

Nu se ştie dacă cei trei ofiţeri de securitate americani sunt angajaţi cu normă întreagă ai guvernului american sau personal contractual. Se pare că aveau paşapoarte diplomatice americane în momentul în care incidentul a avut loc, însă nu toţi cei care deţin un astfel de paşaport beneficiază de imunitate completă. Cu toate acestea, foarte probabil, erau cel puţin membri ai staff-ului administrativ şi tehnic şi beneficiau de imunitate diplomatică funcţională pentru activităţi legate de îndatoririle lor de serviciu.

Este o situaţie cu totul diferită de cazul Raymond Davis, din ianuarie 2011, în care un ofiţer de securitate contractual, angajat în cadrul Consulatului General American Lahore, a împuşcat şi ucis doi bărbaţi, care, conform declaraţiilor acestuia, au încercat să-l tâlhărească. În incidentul din 4 iunie, ofiţerii de securitate erau cu diplomatul pe care îl protejau şi, în mod clar, îndeplineau misiunea care le fusese încredinţată. Acest lucru înseamnă că ar trebui să fie imuni în faţa oricăror acuzaţii pe care le-ar putea formula pakistanezii în acest caz. Cu toate acestea, ofiţerii de securitate din FSN s-ar afla într-o situaţie mult mai dificilă dacă guvernul pakistanez decide să meargă până la capăt cu acuzaţiile împotriva lor.

Tensiunile dintre SUA şi Pakistan

Deşi nu seamănă deloc cu cazul Davis, incidentul din 4 iunie este legat, fără îndoială, de tensiunea crescută dintre Statele Unite şi Pakistan, exacerbată de cazul Davis. Relaţia dintre cele două ţări s-a deteriorat şi mai mult după raidul desfăşurat de americani la locuinţa secretă din Pakistan a lui Ossama bin Laden. Relaţiile dintre cele două ţări au atins cota de jos în noiembrie 2011, după ce atacurile aeriene lansate de armata americană împotriva unui post militar pakistanez de la graniţa de nord-vest cu Afganistanul au dus la moartea a 24 de soldaţi pakistanezi. Drept răspuns, guvernul pakistanez a închis ruta de aprovizionare către Afghanistan a NATO, le-a cerut forţelor americane să elibereze o bază aeriană folosită pentru dirijarea vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) şi a suspendat cooperarea militară şi schimbul de informaţii.

După atacurile aeriene din noiembrie 2011, Statele Unite au redus considerabil numărul atacurilor cu UAV-uri din Pakistan. De la 1 ianuarie la 21 mai 2012, Statele Unite au efectuat doar 13 atacuri cu UAV-uri, încercând să convingă Pakistanul să redeschidă rutele de aprovizionare ale NATO. Cu toate acestea, de la finalul summit-ului NATO din 21 mai, au mai fost efectuate opt atacuri aeriene, trei dintre acestea având loc pe 2, 3 şi 4 iunie. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, atacul din 4 iunie a avut drept rezultat uciderea liderului Al-Qaeda Abu Yahya al-Libi.

Având în vedere această dinamică, oprirea convoiului diplomatic american în seara zilei de 4 iunie nu este o simplă coincidenţă. Incidentul trebuia să le trimită un semnal americanilor - şi, poate mai important, publicului pakistanez, care a reverberat sentimente anti-americane cu mult înainte de cazul Davis. În realitate, guvernul pakistanez s-a folosit de ani buni de sentimentele anti-americane ale populaţiei, atât în timpul numeroaselor administraţii militare, cât şi în prezent, în cadrul administraţiei civile. Prezenţa unei echipe de televiziune la faţa locului ne face să ne gândim că armata pakistaneză a regizat întregul incident.

Imaginile surprinse de echipa de televiziune au scos la iveală un alt aspect important, pe lângă tensiunile continue dintre americani şi pakistanezi. Potrivit acestora, este clar că, deşi au trecut doi ani şi jumătate de la atentatul sinucigaş îndreptat împotriva bazei CIA din Khost, Afghanistan, şi un an şi jumătate de la cazul Davis, Washington-ul continuă să trimită bărbaţi cu o înfăţişare caucaziană în această regiune foarte ostilă, în loc să recruteze ofiţeri care ar trece neobservaţi pe stradă. Prezenţa unor caucazieni într-un oraş precum Malakand ar atrage chiar mai multă atenţie decât plăcuţele de înmatriculare diplomatice.

În urma atentatelor din 9 septembrie, numărul ofiţerilor de caz trimişi să culeagă informaţii despre Al-Qaeda şi bin Laden a crescut rapid, iar CIA şi-a asumat rolul de agenţie lider în vânătoare. Potrivit unor surse guvernamentale, o problemă majoră a fost faptul că mare parte din ofiţerii de caz angajaţi erau tineri, lipsiţi de experienţă şi nepotriviţi pentru misiunea primită. CIA a fost pur şi simplu incapabilă să recruteze ofiţeri de caz capabili să înţeleagă cultura, problemele şi principalii actori din regiune şi să se mişte fără să fie observaţi în mediul local. Dimpotrivă, ofiţerii de caz erau în mod vizibil străini. Pe lângă riscul ridicat din regiuni precum Pakistan şi Afghanistan, acest lucru implică automat necesitatea ca aceşti ofiţeri, la fel ca ceilalţi angajaţi ai guvernului american din regiune, să fie protejaţi atunci când părăsesc zonele securizate.

Pe lângă faptul că Statele Unite nu deţin ofiţeri capabili să se integreze în această regiune, securitatea operaţională a americanilor este, de obicei, mai proastă decât cea a Al-Qaeda. Zonele în care se ascund ceilalţi lideri ai Al-Qaeda sunt îndepărtate şi izolate. Orice vizitator din zonă este recunoscut şi identificat imediat – mai ales dacă se întâmplă să fie caucazian. Localnicii care petrec prea mult timp vorbind cu astfel de străini sunt deseori catalogaţi drept spioni şi omorâţi. Aceste circumstanţe i-au ajutat pe jihadişti să-şi menţină în zonă o reţea de informaţii (şi contra-informaţii) net superioară.

Incidentul din 4 iunie evidenţiază persistenţa acestor probleme organizaţionale care continuă să împiedice eforturile făcute de americani în încercarea de a culege informaţii în Pakistan.

Articol original LINK