News Item: Ministrul Dobriţoiu va cere mai mulţi bani pentru Apărare
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 21 June 2012 - 23:58:14



Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a afirmat, joi, că există probleme complexe în sistemul militar, care pot fi soluţionate doar printr-o finanţare corectă şi o definire foarte strictă a priorităţilor bugetate, una dintre preocupările conducerii ministerului fiind aceea de a conştientiza factorii de decizie politici cu privire la necesitatea creşterii bugetului.

„Voi propune o creştere a bugetului Apărării, anual, cu 0,3% din PIB şi vom căuta soluţii pentru atragerea de venituri proprii prin valorificarea infrastructurii în exces. Nu vom face acest lucru noi, militarii. Acest proces ar trebui gestionat cu maximă transparenţă de o agenţie guvernamentală sau o companie internaţională cu reputaţie”, a afirmat ministrul Dobriţoiu în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la sediul Statului Major al Forţelor Terestre, cu comandanţii de mari unităţi din Armata României, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al MApN remis AGERPRES.

Cu acest prilej, şefii statelor majore ale celor trei categorii de forţe şi comandanţii celor două comandamente de sprijin ale Statului Major General au prezentat ministrului şi celorlalte persoane din conducerea ministerului prezente la activitate o analiză de stare a armatei.

Potrivit sursei citate, cea mai importantă concluzie care s-a desprins din această analiză a fost aceea că alocaţiile bugetare insuficiente din ultimii ani au creat grave disfuncţii în mentenanţa tehnicii militare, precum şi în derularea programelor de instruire şi a celor de înzestrare. O altă situaţie semnalată conducerii ministerului de către comandanţii de unităţi s-a referit la existenţa unui deficit pe linie de personal, în special la baza piramidei ocupaţionale.

„La nivelul Statului Major al Forţelor Terestre, se înregistrează un deficit de peste 40% în rândul comandanţilor de plutoane şi de 25% în rândul comandanţilor de companii, ministrul apreciind că acestea au fost cauzate de decizii insuficient fundamentate în guvernările precedente prin care au fost reduse 9.000 de funcţii din statele de organizare, în condiţiile menţinerii aceluiaşi număr de unităţi militare”, se spune în comunicat. Conform acestuia, atât forţele aeriene, cât şi forţele navale, au adus în atenţie problemele echipamentelor şi instalaţiilor uzate moral şi fizic.

„Acestora li se adaugă problemele generate de subfinanţare. Disfuncţiile de acest gen afectează la Statul Major al Forţelor Aeriene îndeplinirea misiunilor de luptă şi siguranţa aeriană. În următorii ani, va expira resursa pentru avioanele de luptă şi rachetele aer-aer”, se arată în comunicat.
Ministrul apărării naţionale a solicitat celor prezenţi să reevalueze priorităţile fiecărei structuri şi să concentreze resursele existente pe îndeplinirea acestora. Totodată, ministrul apărării naţionale a apreciat că, până acum, au fost începute foarte multe proiecte, dintre care doar o mică parte au ajuns în stadiu final ca urmare a lipsei resurselor şi le-a sugerat comandanţilor o planificare a bugetului pe acele proiecte prioritare care pot fi finalizate.

La activitate au mai fost prezenţi secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Sebastian Huluban, secretarul de stat pentru armamente, Floarea Şerban, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1381 )