News Item: SUA au nevoie de apărare cibernetică în faţa Chinei
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 10 July 2012 - 21:59:37


Foto: ammarha.com


Într-un discurs de mare anvergură în care referirea la China părea să fie constantă, dar nerostită, generalul Keith B. Alexander, comandantul Comandamentului Cibernetic al SUA, a remarcat că Statele Unite au nevoie de o apărare credibilă împotriva ameninţării reprezentate de China în spaţiul cibernetic. El a afirmat că nu poate spune mai mult decât atât într-un decor neconfidenţial.

Pe 9 iulie, generalul Alexander s-a adresat unei audienţe numeroase la American Enterprise Institute, un grup conservator de experţi, discutând despre vulnerabilităţile enorme ale reţelelor informatice critice din Statele Unite.

În discursul său, el a menţionat China în mod explicit doar de câteva ori. Dar o mare parte din iniţiativele discutate ca modalităţi prin care Statele Unite se pot apăra de atacuri cibernetice, păreau a se referi implicit la ameninţarea reprezentată de regimul chinez.

„Cred că furtul de proprietate intelectuală este uluitor”, a afirmat generalul, referindu-se la acţiunile de hacking ale Chinei asupra companiilor americane, în special cele din industria high-tech. El le-a numit anterior „cel mai mare transfer de bogăţie din istorie”.

„Trebuie să găsim o cale să oprim acest lucru. O soluţie parţială ar fi o apărare viabilă. Această apărare este ceva ce putem crea şi implementa în conformitate cu legislaţia cibernetică”, a menţionat el, referindu-se la legile mult discutate care vor guverna modul în care Statele Unite ale Americii ar putea răspunde şi ar putea rezolva atacurile din spaţiul cibernetic.

El a adăugat: „Nu pot intra în detalii în legătură cu ameninţarea [reprezentată de China] într-un spaţiu neconfidenţial”.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1468 )