Un articol de Preot militar Gheorghe MATEI


Toată vorbirea omului – indiferent de circumstanţe – trebuie să-şi afle izvorul în Dumnezeu pentru că doar în felul acesta răspunsul dat va fi Cel de la Dumnezeu, iar credinciosul nu va cădea în păcat, în cursa neaşteptată a cuvintelor. Şi apostolul Pavel zisese ceva asemănător: Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia (Col.4:6). La o astfel de ţintă se ajunge într-un singur fel, redat de Pavel: Am fost răstignit... nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ca un om cu putere de la Dumnezeu, cuvânta, iar cuvântul său devenea făptuire. Pro-roku, înseamnă, în limba slavonă înainte-vedere, adică cel care ştie prin Dumnezeu (nu de la sine!). Prorocul, spre deosebire de mag, ghicitor, vrăjitor, este singurul care cunoaşte întâmplările viitoare de la Dumnezeu – Atotştiitorul. Vrăjitorii – popii lui Baal, cu care a avut de luptat Sfântul Proroc Ilie – aveau puteri de la Satana (care se putea numi şi Baal), nu ştiau, dar puteau intui anumite acţiuni viitoare.

Pentru ca ele să devină zidire binecuvântată, cuvintele omului trebuie să fie întemeiate pe adevăr, altfel, golite de conţinut, mincinoase, omul va da seamă pentru toate acestea la Judecata de Apoi.

Prorocul Ilie este modelul teribil, la care cuvântul este tunet şi fulger. Atâta râvnă şi credinţă aproape că nu mai întâlnim la nimeni şi Dumnezeu preţuieşte credincioşia sa, atunci când I se cere să nu mai dea ploaie peste poporul necredincios, care îi urma pe păgâni.

Dumnezeu ascultă rugăciunea lui Ilie, şi atunci când îi cere să coboare foc din cer ca să mistuiască jertfa scăldată în apă, pe care preoţii mincinoşi ai lui Baal nu putuseră să o aprindă, deşi tonul său era destul de nepotrivit, nu ca de la rob la stăpân, ci ca de la egal la egal.

Foc şi pară este inima, credinţa şi râvna lui Ilie şi Dumnezeu îi răspunde ca atare. Dar pe timpul celor trei ani şi jumătate de secetă cumplită, Dumnezeu îl trimite pe Sfântul Proroc la văduva din Sarepta Sidonului, pentru a-l îndemna să se milostivească la vederea suferinţei agonizante în care se aflau oamenii.

Dumnezeu lucrează delicat şi discret la îmblânzirea aprigului proroc, fiindcă atunci când fuge din faţa reginei Isabela, i se arată pe muntele Horeb, nu în vijelie, nu în cutremur, nu în foc, ci în adiere de vânt lin, tocmai pentru ca Ilie să vadă că Dumnezeu este dragoste şi blândeţe şi are multă milă de oameni, chiar dacă sunt păcătoşi.

El, uriaşul Ilie, neînfricatul prooroc al lui Dumnezeu fuge din faţa unei femei, care îl ameninţa spunându-i că aşa cum i-a omorât el pe profeţii lui Baal, aşa îl va omorî şi ea pe el.

Încercarea este îngăduită de Dumnezeu tocmai pentru a înţelege şi Prorocul Ilie că fără Harul lui Dumnezeu, cel mai curajos şi mai îndrăzneţ om devine neputincios, până şi în faţa unei femei.

Prorocul se va lamenta înaintea lui Dumnezeu că a rămas singur în faţa pustiului păgân din inimile oamenilor şi, îndeosebi, din ale conducătorilor lor, iar Acesta îi va răspunde că mai are şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal şi pe care i-a pus deoparte, ca pe o frământătură care va dospi şi va reînvia credinţa în popor. Cuvântul sfânt, tocmai aceasta înseamnă, a pune deoparte şi este lucrarea lui Dumnezeu în inima celor care ştiu, vor şi pot să răspundă la dragostea Sa. Aşa era Prorocul Ilie, aşa erau cei şapte mii de bărbaţi, aşa sunt până în zilele noastre toţi cei care înţeleg să nu fie supt vremi (cum spunea cronicarul), ci să fie peste vremi, să sfinţească locul, ca templu a lui Dumnezeu.

Pentru viaţa sa ca o flacără vie a credinţei în Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat, Prorocul Ilie (al cărui nume înseamnă din Soare) este răpit cu trupul la Ceruri, într-un car de foc. Acest foc este dragostea lui Dumnezeu, care nu mistuieşte, ci încălzeşte şi luminează spiritul celor care-L iubesc şi îi arde cumplit pe cei nevrednici.

Prorocul Ilie a lăsat moştenire credinţa, dragostea şi puterea sa Prorocului Elisei, care îi va purta cojocul făcător de minuni, ce simbolizează moartea şi Învierea Domnului.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este şi ocrotitorul celor care se înalţă cu credinţă în tăria cerului, de unde veghează la liniştea şi pacea semenilor lor.

Laudă şi închinăciune Marelui Proroc Ilie, preţuire şi respect aviatorilor români!



„Observatorul militar”, nr. 28 (18-24 iulie 2012)