News Item: Ziua Imnului Naţional
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Sunday 29 July 2012 - 09:30:05

De Ziua Imnului Naţional, mai multe ceremonii vor fi organizate duminică, în Bucureşti.

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei vor organiza, de la ora 10,00, o ceremonie militară la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere. Ceremonialul public va cuprinde intonarea Imnului Naţional şi înălţarea drapelului României.

Evenimentul va fi urmat de un spectacol muzical susţinut de Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, Muzica Militară a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, solişti ai Ansamblului Artistic al Armatei şi ai Ansamblului Artistic ‘Ciocârlia’ al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – ‘Deşteaptă-te române!’, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. La 29 iulie 1848, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ‘Un răsunet’ de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie – iulie 1848 al suplimentului ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ‘o adevărată Marsilieză românească’.

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ‘Deşteaptă-te române!‘ a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.


LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1558 )