News Item: Peste 18 milioane de români, aşteptaţi azi la vot
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Sunday 29 July 2012 - 09:39:18



La ora 7, s-au deschis secţiile de votare în întreaga ţară, iar cele din străinătate în funcţie de ora locală. Azi sunt aşteptate să voteze peste 18 milioane de persoane care vor decide dacă Traian Băsescu îşi va păstra mandatul de şef al statului sau va fi demis. Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie de prezenţa a jumătate plus unu din numărul de alegători înscrişi pe liste.

Cei care merg la vot vor răspunde la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?". Ei pot opta pentru răspunsul "DA" sau "NU" din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni.

Procesul de votare se încheie la ora 23.00, când vor fi anunţate şi primele rezultate de la exit-poll-uri.

Autorităţile locale vor fi ajutate de procurori pentru a cerceta cât mai repede persoanele care ar putea împiedica dreptul la vot al alegătorilor. Premierul Ponta le-a cerut tuturor celor implicaţi în organizarea referendumului să reacţioneze rapid dacă vor observa probleme şi să asigure secretul votului.

Ponta a mai cerut să nu se vândă băuturi alcoolice pe o raza de 500 de metri în jurul secţiilor de votare, inclusiv în staţiuni, pentru a preîntâmpina incidentele neplăcute cu oameni aflaţi în stare de ebrietate. El nu a scăpat ocazia de a-i critica pe jurnalişti şi pe alte persoane care vor încerca să pună beţe în roate autorităţilor şi să le testeze vigilenţa în ziua referendumului, spunând că "aceasta este meseria lor şi aşa îşi câştigă o pâine".

La referendum vor participa observatori internaţionali, iar Ponta a atras atenţia că este foarte important ca acesta să fie organizat conform standardelor europene. Mai ales în secţiile organizate în restaurante sau în alte locuri atipice, vor trebui respectate toate standardele conform legii.

120 de incidente în campanie

În perioada campaniei electorale s-au înregistrat 120 de incidente, au precizat oficialii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Este vorba despre infracţiuni, contravenţii şi fapte de altă natură petrecute în perioada 7-28 iulie, cele mai multe dintre acestea fiind semnalate în mediul urban.

Cele mai numeroase probleme, 21 la număr, au fost în municipiului Bucureşti şi în judeţele Buzău (12), Cluj (opt), Braşov (şapte), Gorj şi Dâmboviţa (câte şase).

Au fost înregistrate 46 de infracţiuni, dintre care 34 constând în împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, precum şi în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului.

Poliţiştii au aplicat şase amenzi contravenţionale în valoare de 3.100 de lei şi şapte avertismente scrise.

Cercetările şi soluţiile privind infracţiunile comise în timpul referendumului, printre care oferirea sau darea de bani şi împiedicarea participării la vot, vor fi verificare de procurori de la parchetele curţilor de apel.

"Având în vedere rezonanţa socială a indiciilor de comitere a unor infracţiuni în cadrul desfăşurării referendumului privind demiterea Preşedintelui României, care va avea loc la data de 29 iulie 2012 şi văzând dispoziţiile art.52 - 57 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu desfăşurarea referendumului, pentru a asigura soluţionarea cu celeritate şi în mod unitar a acestor cauze, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus măsuri la nivelul unităţilor de parchet competente din punct de vedere material şi teritorial pentru exercitarea supravegherii cercetărilor de către lucrătorii de poliţie judiciară", conform unui comunicat al Ministerului Public.

Sursa : LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1559 )