News Item: Avionul hipersonic, un test eşuat
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 16 August 2012 - 17:34:41


Foto: gandul.info


Zborul de încercare al avionului X-51A Waverider, un aparat hipersonic experimental al armatei americane, s-a soldat cu un eşec din cauza unei defecţiuni care a împiedicat aprinderea reactorului, deasupra coastelor Californiei, a anunţat US Air Force miercuri, potrivit AFP.

Aeronava a fost transportată până la înălţimea de circa 15.240 de metri de un avion militar B52, fiind lansată în apropiere de promontoriul Point Mugu, de pe coasta vestică a SUA, la ora locală 11.36 (18.36 GMT). Propulsat de un motor folosit de obicei la rachete, Waverider a zburat numai 16 secunde din cauza defectării unui ampenaj – dispozitiv de stabilizare şi comandă a unui avion –, a anunţat US Air Force într-un comunicat.

Primul reactor trebuia să propulseze prototipul X-51 la viteza Mach 4,5 (peste 5000 kilometri pe oră) timp de 30 de secunde, după care un statoreactor l-ar fi ridicat la altitudinea de 21.000 de metri şi la o viteză Mach 6.

Zborul de încercare a luat însă sfârşit înainte ca statoreactorul să poată fi pus în funcţiune, a precizat sursa citată. „Toate datele noastre au indicat că erau îndeplinite toate condiţiile pentru aprinderea reactorului, iar noi am fost optimişti în ce priveşte reuşita testului”, a declarat Charlie Brink, directorul de program al proiectului. Testul prevedea un zbor de 5 minute la Mach 6, de şase ori mai mare decât viteza sunetului, cu alte cuvinte peste 7.300 de kilometri la oră. După o serie de teste cu rezultate contradictorii, a mai rămas un singur Waverider din cele patru de care dispunea la început armata americană.

În pofida acestui ultim eşec, strategii Pentagonului îşi păstrează speranţa că vor putea să revoluţioneze spaţiul aerian prin lansarea avioanelor hipersonice, comparând acest pas înainte cu dezvoltarea dronelor începând din anii 1970. Aparatul X-51, cu o lungime de 8 metri, a atins Mach 5 cu ocazia primului său test în mai 2010. Zborul care a durat numai trei minute s-a încheiat mai repede decât era prevăzut din cauza unei probleme tehnice. În afară de X-51A Waverider, NASA şi Pentagonul au în curs de execuţie mai multe proiecte de avioane hipersonice.


LINK




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1605 )