News Item: Soldaţii italieni nu mai au voie cu tatuaje şi body-piercing
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 21 August 2012 - 22:36:25


Foto: militaryphotos.net


Soldaţii italieni sunt obligaţi să-şi şteargă tatuajele, în special cele care sunt rasiste sau arată susţinerea pentru partidele neo-fasciste.

Tatuajele în „părţile vizibile ale corpului” au fost interzise, potrivit unei noi legi adoptate recent. Şi body-piercingurile au fost interzise, indiferent în ce zonă a corpului se află.

Armata a luat aceste măsuri în special pentru a scăpa de tatuajele soldaţilor, care sunt obsecene, rasiste, antisemite sau jignitoare pentru femei, potrivit cotidianului „The Telegraph”.

Şefii armatei sunt îngrijoraţi în special de tatuajele care proclamă fidelitate faţă de partidele de extremă-dreaptă din spectrul politic.

Aceste tatuaje sunt dăunătoare imaginii armatei italiene, spune conducerea militară. „Pot discredita instituţiile republicii şi forţele armate”, anunţă un comunicat al armatei.

Tatuajele provocatoare ar putea cauza probleme şi neînţelegeri în anumite ţări, din „motive religioase sau culturale”, precizează sursa citată.

Italia a fost cel mai mare contributor european la forţa NATO din Afganistan şi are militari în forţa de menţinere a păcii din Liban şi Balcani.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1622 )