News Item: Primele F-16 pentru Irak, în 2014
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 22 August 2012 - 11:47:54


Foto: wikimedia.org


Irakul va primi, în septembrie 2014, un prim lot de avioane de luptă F-16 comandate Statelor Unite, potrivit unui anunţ de marţi al unor oficiali americani cu ocazia vizitei şefului de Stat Major al armatei americane în Bagdad.

Potrivit acestor oficiali, sub protecţia anonimatului, Statele Unite au acceptat să vândă Irakului, pentru o sumă estimată la valoarea de 12 miliarde de euro, armament şi contracte de antrenament, între care şi 36 de avioane de luptă F-16.

Irakul doreşte să achiziţioneze şi noi radare şi sisteme de apărare aeriană, conform oficialilor.
Bagdadul consideră că trupelor sale le lipsesc mijloacele de protejare a frontierelor ţării.

Acest anunţ în care se specifică data livrării acestor avioane a survenit cu ocazia vizitei la Bagdad a generalului Martin Dempsey, şeful de Stat Major al armatei americane. Generalul s-a întâlnit cu premierul irakian Nouri al-Maliki precum şi cu omologul său irakian, generalul Babaker Zebari.

Aceasta este prima vizită în Irak după finlizarea operaţiunii de retragere a trupelor americane, în decembrie 2011.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1624 )