News Item: Vesti bune: se sporesc efectivele de forţe pe Aeroportul Henri Coandă
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Saturday 01 September 2012 - 10:28:53

Ca urmare a întâlnirii de ieri, de la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, convocată de domnul Secretar de Stat Valentin Preda, cu reprezentanţi ai CN Aeroporturi Bucureşti, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI, dar şi cu reprezentanţi ai organizațiilor profesionale ale taximetriştilor, au fost stabilite atât măsuri urgente la a căror aplicare s-a trecut imediat, precum şi măsuri pe termen scurt.

Astfel, Ministerul Administraţiei şi Internelor a trecut la suplimentarea efectivelor care îşi desfăşoară activitatea în Aerportul Henri Coandă pe linie de ordine şi linişte publică, începând de ieri, 31 august, fiind formate partule mixte poliţie-jandarmerie, care vor activa permanent în zonele publice. De asemenea, au fost intensificate controalele care se efectuează în zonele publice ale aeroportului.

De asemenea, s-a dispus formarea unui grup de lucru interdepartamental a cărui activitate a început imediat şi care, în foarte scurt timp, va elabora şi ulterior implementa un program detaliat de măsuri.

Totodată, s-a avizat definitivarea şi implementarea, prin Ordin de Ministru, a unui Cod de conduită aplicabil pe întreaga suprafaţă a aeroporturilor, inclusiv în terminalele de pasageri.


Sursa : pilotmagazin.ro


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1652 )