Conform declaraţiilor lui Boris Obnosov, conducătorul „Tactical Missile Armaments” Corporation, în urma interesului crescând pe care potenţiali clienţi l-au manifestat pentru torpilele Shkval, firma pe care o conduce poate îmbunătăţi caracteristicile principale ale acestora (cum ar fi viteza şi raza de acţiune). Totuşi, Obnosov nu a detaliat cum se va obţine această creştere a performanţelor.

Ca o exemplificare a caracteristicilor acestei clase de arme, varianta aflată în serviciul Marinei Ruse poate atinge viteze maxime de 500 km/h şi distanţe maxime de 13 kilometri, în timp ce variantele pentru export sunt „limitate” la 360 km/h, putând distruge ţinte aflate la maximum 10 kilometri distanţă.

Sistemul VA-111 Shkval, intrat în serviciul Voyenno-Morskoy Flot în 1977, prezenta unele dezavantaje: distanţa de acţiune destul de mică, nivelul mare de zgomot şi vibraţii generate la lansare (din cauza motorului) ducea la deconspirarea poziţiei submarinului lansator şi pentru obţinerea cavitaţiei adâncimea de lansare era de maximum 30 de metri.

Arma, de calibrul 533 milimetri, putea fi lansată de pe submarin, nave de suprafaţă şi chiar instalaţii de la sol.

Deşi a fost considerată o armă unică pentru mult timp, în 2005 nemţii de la Diehl au început dezvoltarea unui proiect propriu de armă care să folosească efectul de cavitaţie, arma germană atingând viteze de 400 km/h.