News Item: România pleacă din Afganistan de la jumătatea lui 2013
(Category: PRESA)
Posted by justme
Saturday 15 September 2012 - 10:50:56


Foto: stirilemedia.ro


La începerea lucrărilor Comitetului Militar al NATO, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că, „în principiu”, România va începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului 2013, calendarul exact fiind încă în curs de dezbatere.

„România salută decizia Summit-ului de la Chicago, ca începând din 2014 forţele afgane să îşi asume responsabilităţi în domeniul securităţii. Calendarul nostru este în curs de dezbatere cu aliaţii. În principiu, vom începe retragerea trupelor din Afganistan din a doua jumătate a anului viitor, urmând ca după 2014, în deplin acord cu aliaţii, pe principiul împreună am intrat, împreună ieşim din Afganistan, să asigurăm o prezenţă minimală pentru asigurarea condiţiilor de instruire şi mentorship a forţelor de securitate afgane”, a precizat Corneliu Dobriţoiu.

El a făcut aceste declaraţii sâmbătă dimineaţă, la Sibiu, la începerea Conferinţei Comitetului Militar al NATO, la care iau parte şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale Alianţei şi alţi aproximativ 300 de oficiali.

Totodată, şefii apărării din cele 28 de ţări membre ale NATO vor discuta la Sibiu despre operaţiile Alianţei aflate în desfăşurare, precum şi despre aspecte-cheie de pe agenda organizaţiei.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1713 )