News Item: Rusia va oferi Belarus avioane de luptă moderne
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 23 September 2012 - 19:44:58


Foto: defense-arab.com


Belarus va primi de la Rusia avioane moderne de luptă pentru a proteja graniţele comune, a declarat preşedintele belarus, Alexandr Lukaşenko.

„Am discutat multe chestiuni legate de forţele aeriene. Am cerut sprijin şi l-am primit”, a declarat Lukaşenko, referindu-se la întrevederea pe care a avut-o cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Soci.

„În viitorul apropiat, vom primi avioane (ruseşti) moderne pentru a patrula la graniţele noastre comune”, a spus preşedintele belarus, fără a preciza despre ce tip de avioane este vorba.

El a mai precizat că avioanele de luptă pe care le foloseşte acum aviaţia sunt uzate.

„Putem să le utilizăm în caz că izbucneşte un război, dar în vremuri de pace avem nevoie de avioane moderne”, a subliniat Lukaşenko.

Forţele aeriene din Belarus deţin în prezent 38 de avioane MiG-29 şi 17 avioane de luptă Su-27.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1751 )