News Item: US Army: 2.000 de morţi în Afganistan
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 30 September 2012 - 15:39:01


Foto: arcent.army.mil


Un soldat din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF) a fost ucis în estul ţării, într-un nou presupus atac din interior, care a făcut victime şi în rândul armatei afgane, a anunţat ISAF.

În incident şi-a pierdut viaţa şi un civil angajat al ISAF, a precizat un purtător de cuvânt al misiunii de securitate conduse de NATO în Afganistan.

Numărul militarilor americani care au murit în războiul din Afganistan a ajuns, astfel, la 2.000, precizează BBC.

Sunt numite „tiruri din interior” atacurile cu arme de foc comise de poliţiştii sau soldaţii afgani împotriva colegilor din forţele ISAF, în astfel de atacuri pierzându-şi viaţa, numai în acest an, 52 de membri ai trupelor NATO desfăşurate în Afganistan.

Atacul din estul ţării a avut loc după ce SUA au anunţat că operaţiunile comune cu forţele afgane revin la normal. Aceste operaţiuni au fost suspendate în urmă cu două săptămâni.

Un purtător de cuvânt al forţelor NATO din Afganistan a declarat că este prematur de spus dacă acest ultim incident va afecta planurile operaţiunilor comune ale SUA cu trupele guvernamentale afgane, adaugă sursele citate.

Generalul francez Olivier de Bavinchove, şef de stat-major al forţei NATO din Afganistan (ISAF), estimează, într-un interviu, că 80 % din teritoriul şi populaţia acestei ţări sunt în afara violenţelor şi a insecurităţii.

„În jur de 80% din teritoriul afgan şi din populaţia afgană nu suferă de probleme de securitate sau de violenţă. În schimb, avem un foarte puternic contrast în termeni de securitate între diferitele regiuni şi districte”, spune generalul.

Potrivit acestuia, este vorba de „o adevărată diagonală: nordul şi vestul sunt pacificate, cu zone de dezvoltare reală, o guvernanţă care se ameliorează, centrul, relativ depopulat, este aproape în întregime securizat, iar apoi avem zonele de frontieră din estul şi sudul ţării, în care insurecţia rămâne relativ activă, foarte localizată în cea mai mare parte a timpului, dar care beneficiază de sprijin din partea unor combatanţi mai ales din Pakistan”, a spus el, potrivit Agerpres.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1803 )