News Item: Măsuri dispuse pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”
(Category: DIVERSE)
Posted by justme
Monday 01 October 2012 - 14:56:42

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus o serie de măsuri care au ca scop creşterea nivelului de siguranţă publică pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

În incinta Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, va funcţiona permanent o secţie de Jandarmerie, care va avea în competenţă menţinerea ordinii publice în zona interioară (săli de aşteptare, spaţii comerciale) şi exterioară (parcări şi căile de acces).

Totodată, raza de acţiune a Poliţiei de Frontieră a fost extinsă în zona publică, iar Poliţia Română a suplimentat numărul agenţilor din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Aeriene „Henri Coandă” – Otopeni.

La nivelul structurilor aeroportuare, documentele de colaborare interinstituţională au fost actualizate, prin stabilirea misiunilor fiecărei structuri în parte, modalităţi de cooperare, acţiune şi intervenţie.

La nivel naţional, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a dispus măsuri pentru intensificarea activităţilor structurilor M.A.I., în scopul prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în zona principalelor aeroporturi şi gări.

Una dintre primele măsuri de prevenire constă în intensificarea acţiunilor care vizează depistarea şi sancţionarea persoanelor care practică ilegal taximetria sau desfăşoară alte activităţi fără să respecte legislaţia în vigoare.

Pentru informarea persoanelor care intenţionează să utilizeze servicii de taximetrie, în zona aeroportuară vor fi afişate plăcuţe de informare prin care se recomandă doar serviciile autorizate de taxi.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1805 )