News Item: Irakul vrea armament de 5 miliarde de dolari
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 05 October 2012 - 20:19:28


Foto: tumblr.com


După ce armata SUA i-a distrus cea mai mare parte a armamentului de fabricaţie sovietică, Irakul intenţionează să cumpere armament rusesc de 5 miliarde de dolari.

Achiziţionarea de către Irak de armament rusesc în valoare de 5 miliarde de dolari se va afla pe agenda vizitei pe care premierul Nouri al-Maliki o va începe la Moscova luni, 8 octombrie, scrie presa regională, citată de agenţiile de presă internaţionale şi Moldpres. „Negocierile cu Moscova se vor referi în primul rând la cooperarea militară, pentru că Irakul încearcă să-şi diversifice sursele de armament pentru dotarea forţelor sale”, notează Elaph, citându-l pe purtătorul de cuvânt al guvernului irakian.

Valoarea totală a contractelor ce vor fi discutate în timpul vizitei de trei zile a delegaţiei irakiene poate ajunge la 5 miliarde de dolari, mai scrie cotidianul. Din delegaţia irakiană vor face parte ministrul interimar al apărării, Saadun ad-Dulaimi, ministrul de finanţe, Rafia al-Issawi, ministrul petrolului, Abdel-Karim al-Louaybi, ministrul electricităţii, Abdel-Kerim Aftan, ministrul industriei şi minelor, Ahmed al-Karbouli, alţi responsabili guvernamentali şi membri ai parlamentului.

Potrivit experţilor, în timpul vizitei la Moscova, Nouri al-Maliki ar putea propune un plan irakian de rezolvare a crizei siriene.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1833 )