News Item: Guvernul afgan „s-ar putea prăbuşi” după retragerea trupelor NATO în 2014
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 08 October 2012 - 12:52:10


Foto: wallmay.net


Un nou raport asupra Afganistanului atrage atenţia că plecarea forţelor NATO în 2014 ar putea fi urmată de colapsul guvernului şi chiar de un război civil, dacă nu vor fi luate măsuri în prezent, relatează BBC News.

Grupul Internaţional de Criză (ICG) susţine că poliţia şi armata afgane nu sunt pregătite să-şi asume responsabilitatea privind securitatea şi că, în doi ani, alegerile ar fi afectate de fraude dacă statul nu va lua măsuri pentru a asigura un scrutin fără probleme.

Guvernul afgan afirmă predicţiile ICG sunt „absurd” şi reprezintă „minciuni”. „Statul nostru s-a născut în 2002. Avem o istorie de 5.000 de ani. Am luptat împotriva marilor puteri în trecut. Poliţia şi armata naţionale sunt pregătite să apere sufletul şi suveranitatea ţării”, se arată într-un comunicat.

În cazul în care comunitatea internaţională îşi va îndeplini promisiunile privind viitorul sprijin, retragerea NATO din 2014 nu va reprezenta o schimbare majoră, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Însă raportul ICG, organizaţie cu sediul la Bruxelles, are predicţii sumbre, conform cărora guvernul afgan, susţinut de Occident, ar putea suferi o criză politică devastatoare după 2014.

„Măsurile pentru a asigura o tranziţie stabilă trebuie luate acum pentru a preveni alunecarea spre colapsul statului. Nu mai este mult timp”, se arată în raport.

În 2014 sunt prevăzute alegeri în Afganistan, iar experţii ICG anticipează că scrutinele viitoare vor fi la fel de fraudate ca ultimul scrutin. „Este aproape sigur că, în condiţiile actuale, alegerile din 2014 vor fi marcate de fraude masive. Fraudarea voturilor în sud şi în est, unde securitatea continuă să se deterioreze, este aproape sigură”, atrage atenţia documentul.

Raportul precizează de asemenea că preşedintele afgan Hamid Karzai - care nu mai poate candida pentru un nou mandat - ar putea încerca „să facă jocurile” pentru un candidat favorit.

Guvernul afgan a subliniat însă că viitoarele alegeri vor fi „libere, corecte şi fără implicare externă”.

Raportul ICG atrage totuşi atenţia că lipsa de acţiune în aceste direcţii ar putea conduce indirect la un impas politic care ar oferi un pretext pentru declararea unei stări de urgenţă ce s-ar putea transforma în colapsul statului.

Experţii au făcut câteva recomandări parlamentului, comisiei electorale şi comunităţii internaţionale pentru a ajuta la asigurarea unei tranziţii politice paşnice.

Trupele de luptă NATO urmează să se retragă din Afganistan până la sfârşitul lui 2014, însă strategia pentru această ţară prevede totuşi menţinerea unor militari străini care să participe la instruirea afganilor pentru mulţi ani de acum înainte.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1840 )