Un articol de Valentin Buda


Se vede că ruşii nu vor să îndeplinească dorinţa fierbinte a lui Voronin care, în mesajul de felicitare adresat lui Putin cu ocazia zilei de naştere, îi dorea acestuia să redea Rusiei măreţia şi gloria de altădată.

Astfel ei tot mai des îşi umflă muşchii, demonstrând cine e stăpân adevărat în fostul spaţiu sovietic. R. Moldova face parte din lista acelor „zone” asupra cărora Kremlinul îşi revendică nişte „drepturi istorice”.

„Republica Moldova este o bucată a Basarabiei ruse, care, în debandada războiului civil a fost în linişte ocupată de România. Fără vreun acord sau pact”. Fraza nu aparţine vreunui nenorocit dintr-un balamuc, ci unui domn respectabil din elita politică şi culturală a Rusiei de astăzi. Numele acestuia e Medinski, ministrul culturii din Federaţia Rusă. În „monografia” sa apărută recent, „Războiul şi miturile URSS. 1939-1945”, el scrie că anexarea de către Stalin a Ţărilor baltice şi a Basarabiei este un mit, că „această anexare mai mult semăna cu mutarea gardului de la ţară în direcţia câmpului fostului colhoz. Ceea ce a făcut Stalin în 1939, în condiţiile recroirii frontierelor europene, şi-a luat bucata de pământ înapoi. Mai mult decât atât, generozitatea Kremlinului i-a dăruit noii RSS Moldoveneşti o parte din Ucraina - Transnistria”.

Cretinismul şovin al oficialului rus nu se opreşte aici. El scrie că „la aniversarea zilei de 9 mai 2010, când preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a hotărât să organizeze o „reconciliere naţională” - să adune laolaltă pe toţi cei care au luptat în 1941-1945 pe ambele fronturi „s-a dovedit că veteranii care au luptat pentru români au rămas vreo zece, douăzeci, însă veterani ai Armatei Roşii sunt mii”.

Citatul confirmă un vechi adevăr: când se odihnesc tancurile, ruşii atacă cu minciuni, falsuri şi mituri istorice. Unul din miturile propagandei sovietice reluate de ministru, mit care nici până azi nu a fost demontat, este acela potrivit căruia în RM nu ar fi decât puţini veterani ai armatei române, în schimb, sunt numeroşi veterani ai armatei sovietice, ceea ce înseamnă că basarabenii ar fi considerat nu România, ci URSS ca patrie a lor, pentru care şi-ar fi dat viaţa.

Cred că e de datoria istoricilor, să se pronunţe asupra acestei declaraţii. În ce ne priveşte, vom încerca să-l contrazicem pe propagandistul Kremlinului cu date mai mult sau mai puţin cunoscute, care stau la îndemâna oricui. Aşadar, de ce în R. Moldova sunt mai puţini veterani ai armatei române?

Cu precizarea de principiu că toţi veteranii sovietici sunt demni de toată stima pentru jertfa lor, consider că orice istoric onest ştie care este adevărul despre raportul real dintre veteranii celor două armate. Astfel, după ce România a decis retragerea armatei din Basarabia pe 28 iunie 1940, soldaţii originari din Basarabia au avut voie să părăsească unităţile lor militare pentru a reveni la baştină. Numărul acestora a fost destul de mare pentru că oamenii doreau să se întoarcă acasă, la familiile lor, neştiind cât timp urma să dureze separarea (ocupaţia sovietică). Cei care au dorit să rămână în armata română au fost acceptaţi şi fusese emis chiar şi un decret prin care cei rămaşi urmau să se bucure de unele facilităţi pentru ataşamentul arătat faţă de armata română. Istoricii pot demonstra cu argumente acest lucru. După trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, autorităţile militare române nu au mai încorporat recruţi din Basarabia, din mai multe motive.

Numărul de veterani sovietici din Basarabia cu care se mândresc şi acum ruşii nu este un motiv de laudă, ci unul de ruşine, pentru că recrutarea lor ar putea fi interpretată ca o crimă de război conform Convenţiei de la Geneva. Convenţia respectivă interzice recrutarea populaţiei din teritoriile ocupate. Basarabia era, conform dreptului internaţional, un teritoriu ocupat. România nu recunoscuse anexarea Basarabiei la URSS, anunţând doar că „se retrage”. Aliaţii, care s-au numit Naţiunile Unite, precursorii ONU, spre finalul războiului au anunţat la vremea respectivă că nu recunosc niciun fel de modificări teritoriale făcute în timpul războiului. Aliaţii (ONU) precum şi România au recunoscut anexarea Basarabiei la URSS abia ca urmare a Tratatului de la Paris din 1947. Rezulta fără putinţă de tăgadă că recrutarea basarabenilor a fost o crimă de război, fiind făcută pe un teritoriu ocupat, a cărui apartenenţă la URSS a fost recunoscută abia după şapte ani de la anexare.

Şi mai există o problemă în legătură cu cea discutată. Recrutarea basarabenilor în armata roşie, dincolo de nevoile de oameni ale sovieticilor, ar putea fi interpretată şi ca o epurare etnică din cauza numărului exagerat, de 400.000 oameni! la o populaţie de trei milioane de locuitori, soldaţii fiind trimişi drept carne de tun pe front. Istoricii pot demonstra aceasta, prin comparaţie cu numărul de soldaţi recrutat de Anglia, Franţa, Germania, Polonia ş.a.

Mai departe. Cu siguranţă, numeroşi veterani basarabeni din armata română, în special subofiţerii şi ofiţerii au ajuns în Gulag după 1944, un alt motiv pentru care ruşii îşi permit să afirme că sunt puţini. Ceea ce ruşii „uită” să spună este faptul că veteranii sovietici care defilează în Chişinău la 9 mai sunt în mică măsură basarabeni, ei provin din alte republici, stabilindu-se după război cu traiul în RSS Moldovenească. Anume aceştia, aduşi de Imperiul sovietic ca să modifice structura demografică a Basarabiei, astăzi sunt prezentaţi ca model de patriotism şi statalism al moldovenilor. Iată un exemplu concret, unul din acele multe. Recent, ambasadorul Rusiei la Chişinău, Muhametşin, i-a înmânat o decoraţie veteranului de război Igor Ilin din Transnistria, care este de baştină din Moscova. Acesta a luptat în escadrila franco-sovietică Normandie-Neman. Ce are acest veteran rus cu Basarabia?

La fel ca Ilin, zeci sau sute de mii de veterani actuali au venit aici din toate fostele republici unionale. Veteranii de război basarabeni fie au murit pe front, fie s-au retras în Romania, fie au ajuns în Gulag. Cu toate acestea, mulţi au supravieţuit perioadei sovietice. La sfârşitul anilor 1990 fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a acordat prin decret medalia comemorativă pentru 5.000 de veterani basarabeni din armata română care mai locuiau în R. Moldova.

Întrebam mai sus, de ce ruşilor le-a trebuit să reia acest fals istoric? Bineînţeles, din motive propagandistice. Ruşii nu-şi pot asuma adevărata istorie, ci continuă să opereze cu vechile falsuri şi minciuni ale istoriografiei şi propagandei sovietice pentru a-şi justifica nesăbuitele pofte imperiale. Ministrul rus al Culturii recunoaşte deschis acest lucru: „Dacă Estonia şi Letonia, cu chiu şi vai, ar putea să-şi imagineze statalitatea, atunci moldovenilor aceasta nu le reuşeşte. Niciodată o astfel de ţară nu a existat, Moldova. Ea mereu se afla în componenţa altor ţări”. Ce concluzie urmează din această concluzie a propagandistului de la Kremlin?

Una singură: R. Moldova nu a fost şi nu poate fi stat independent şi trebuie să reintre în componenţa altei ţări? A cărei ţări? Bineînţeles, nu a României... De ce? Pentru că are prea puţini veterani de război...

LINK