Un articol de Tim Johnson, McClatchy Newspapers


Recent, când o unitate navală l-a împuşcat pe liderul mult temutului grup infracţional Los Zetas, confruntarea a avut loc în Progreso, un orăşel prăfuit situat la peste 100 de kilometri de graniţa cu Texasul american şi la sute de kilometri de orice zonă în care te-ai aştepta să opereze forţele navale moderne.

Totuşi, în această perioadă, Marina mexicană este activă în interiorul ţării, departe de mare, eclipsând armata ca principala forţă de securitate chemată să intervină în războiul dus de stat cu criminalitatea organizată. Este o transformare care scoate la iveală nu numai organizarea defensivă deosebită a Mexicului – care i-a alocat Marinei propriul minister – ci şi felul în care Statele Unite au reuşit să-şi găsească aliaţi de încredere în campania dusă împotriva traficului de droguri.

Cu toate acestea, noul statut al marinei nu este lipsit de riscuri politice. Pe măsură ce marina eclipsează corpul de peste 200.000 de membri al armatei, politicienii care susţin armata s-ar putea îndrepta împotriva marinei, chiar dacă, la începutul acestui an, mai mulţi generali în rezervă din cadrul forţelor terestre au fost arestaţi pentru presupuse legături cu crima organizată.

„Există o rivalitate între servicii, care cred că a fost accentuată de succesul unităţilor de elită ale marinei. Nu există nicio îndoială că această situaţie creează tensiune între forţele terestre şi marină”, a declarat Roderic Camp, specialist pe probleme legate de Mexic în cadrul Claremont McKenna College din California, autor al unei cărţi despre forţele militare mexicane.

Timp de mai multe decenii, misiunile Marinei s-au rezumat la protejarea platformelor petroliere din larg şi la securizarea coastelor oceanice ale Mexicului. Unitatea sa de puşcaşi marini a fost dintotdeauna o forţă amfibie simbol, şi, printr-o turnură ciudată, a concurat cu alte cinci unităţi amfibie ale armatei.

Apoi, în 2007, când războiul drogurilor din Mexic a luat amploare, congresul mexican a adoptat mai multe legi care, folosind cuvintele analistului pe probleme de securitate mexican Inigo Guevara Moyano, i-au permis marinei să „opereze în întreaga ţară, chiar şi în zone terestre fără ieşire la mare”.

„Unele regiuni fără ieşire la mare, precum Aguascalientes şi Zacatecas, au cerut în mod expres ca puşcaşii marini să fie prezenţi în zonă în momente de criză”, a precizat Guevara.

O serie de evenimente recente evidenţiază felul în care marina a reuşit să devină principalul actor în războiul contra drogurilor din Mexic, începând cu arestarea, pe 12 septembrie, în statul Tamaulipas, a lui Eduardo „El Coss” Costilla, unul din liderii importanţi ai Cartelului din Golf. Două săptămâni mai târziu, unităţile navale l-au capturat pe Ivan Velazquez Caballero, unul din comandanţii grupului infracţional Los Zetas, care era atât de brutal încât ajunsese să fie supranumit „Talibanul”.

Apoi, pe 4 octombrie, puşcaşii marini l-au capturat pe Salvador Alfonso Martinez, un comandant al Los Zetas cunoscut drept „Veveriţa”. Trei zile mai târziu, pe 7 octombrie, o unitate navală le-a dat cea mai grea lovitură traficanţilor de droguri de când Preşedintele Felipe Calderon şi-a început mandatul, la sfârşitul anului 2006, ucigându-l pe Heriberto Lazcano Lazcano, fondatorul şi liderul grupului Los Zetas, în timp ce acesta urmărea, se pare, un meci de baseball în Progreso.

În mod surprinzător, în ciuda succeselor sale, marina este timidă cu presa străină. Încă din 2010, purtătorul de cuvânt al acesteia a refuzat să vorbească cu reporterii agenţiei McClatchy, declarând, printr-un aghiotant, că este prea ocupat pentru a răspunde la întrebări.

„Marina este foarte sensibilă la faptul că este o forţă de mici dimensiuni şi nu are o influenţă politică la fel de mare precum armata”, a explicat Laurence L. McCabe, profesor de securitate naţională la U.S. Naval War College din Newport.

Legăturile strânse dintre marină şi agenţiile americane au ieşit la iveală pe 24 august, atunci când poliţia federală mexicană a deschis focul asupra unui vehicul al ambasadei americane, pe o autostradă montană izolată. În vehiculul blindat se aflau doi agenţi CIA şi un căpitan de marină mexican, care se îndreptau spre o bază a marinei din acea zonă muntoasă.

Ce făceau cei trei bărbaţi atunci când au fost prinşi în ambuscadă a rămas un secret. Mai târziu, ambasada a descris evenimentul drept o „ambuscadă” iar autorităţile au reţinut 14 poliţişti federali suspectaţi de legături cu criminalitatea organizată.

Cazul Mexicului este unul particular pentru că forţele sale armate sunt împărţite în două entităţi reprezentate separat la nivelul guvernului: un minister al marinei, care coordonează forţele navale, şi un minister al apărării naţionale, care se ocupă de armată şi de forţele aeriene. Cele două ministere lucrează rareori în colaborare, singurele excepţii fiind ordinele date expres în această privinţă de către Preşedinţie. Uneori, cele două ministere se consideră duşmani.

„Au existat cazuri în care cele două servicii au deschis focul unul asupra celuilalt”, a precizat Richard Downie, directorul Centrului de Studii de Apărare Emisferice din cadrul Universităţii de Apărare Naţională din Washington.

Faţă de forţele terestre, marina are un avantaj care o ajută să-şi ţină oamenii departe de crima organizată: spre deosebire de armată, unităţile de infanterie navale nu au baze terestre fixe. Acest lucru înseamnă că ofiţerii din marină nu sunt la fel de expuşi precum comandanţii bazelor terestre la cererile de tip plata o plomo (bani sau moarte) venite din partea liderilor interlopi.

„Forţele marinei vin şi pleacă din teritoriu în cadrul unor misiuni specifice. Astfel, nu sunt predispuse corupţiei care poate apărea atunci când rămâi într-un loc mai mult timp”, a precizat Downie.

Unităţile de infanterie ale marinei numără în prezent în jur de 15.400 de persoane din efectivul total de 56.000 de persoane al marinei, susţine Guevara. Bine înţeles, unităţile speciale sunt reunite într-o brigadă, care nu poate avea mai mult de 1.800 de persoane.

„Date fiind aceste cifre, bugetul de care dispun şi efectivele pe care le pot desfăşura, forţele navale s-au descurcat foarte bine până acum”, a explicat Guillermo Vazquez del Mercado, un analist independent pe probleme de securitate, care a lucrat pentru Consiliul de Apărare Naţională al Mexicului.

Atitudinea generală din cadrul celor două servicii este foarte diferită. Ofiţerii din marină încearcă în mod constant să obţină diplome universitare şi interacţionează cu civilii, în timp ce ofiţerii din armată sunt foarte ierarhizaţi şi se împart în „insule”, susţin experţii.

Camp, un profesor de la Claremont McKenna care a ţinut cursuri atât în academii ale marinei, cât şi în ale armatei, susţine că, de obicei, ofiţerii din marină îl asaltează cu întrebări, în timp ce ofiţerii din armată păstrează tăcerea. Acesta a mai declarat că în rândul ofiţerilor din marină rata studiilor şi specializărilor efectuate în străinătate este de patru ori mai mare decât în rândul ofiţerilor tereştri.

Marina mexicană şi-a creat un post de legătură permanent, ocupat prin rotaţie, în cadrul Comandamentului de Nord al Statelor Unite – comandamentul militar unificat cu baza în Colorado care coordonează operaţiunile din străinătate ale SUA, din Alaska până în Mexic – încă din 2006, cu mulţi ani înainte ca forţele terestre mexicane să îi urmeze exemplul. Marina mai are posturi de legătură în Key West, Florida, şi în Norfolk, Virginia.

Nici Mexicul, nici Statele Unite nu au explicat ce fel de asistenţă îi oferă CIA marinei sau ce fel de informaţii sunt vehiculate între cele două servicii.

„Nu este secret faptul că operăm vehicule aeriene fără pilot de-a lungul graniţei. Efectuăm interceptări electronice. Aceste lucruri ţin de domeniul public. Secrete sunt informaţiile pe care le obţinem şi tot un secret sunt partenerii cu care le împărţim”, a declarat McCabe, din cadrul U.S. Naval War College.

„Sunt multe persoane care pur şi simplu nu au suficientă încredere în armată pentru a-i furniza informaţii”, a adăugat acesta.

Descrisă ca fiind „reticentă în a-şi asuma riscuri” în unele documente diplomatice ale SUA, armata terestră a Mexicului se luptă de ani buni cu suspiciunile de corupţie. În luna mai, procurorii au început urmărirea a trei generali în rezervă şi a unui locotenent colonel din armată; mai târziu, aceştia au fost acuzaţi de protejarea cartelului de droguri Beltran Leyva.

Anul trecut, într-unul din documentele diplomatice date în vileag de WikiLeaks, armata mexicană era aspru criticată pentru că nu a luat nicio măsură în urma informaţiilor primite de la SUA privind locul în care se afla Arturo Beltran Leyva, care, la acel moment, se ascundea într-o vilă din Cuernavaca, aproape de o bază a armatei. Mai târziu, o unitate a marinei a intervenit la faţa locului şi l-a ucis pe liderul interlop.

Experţii mexicani susţin că serviciul de informaţii al marinei îşi perfecţionează propriile competenţe în ce priveşte culegerea şi analiza informaţiilor.

„Acesta este pe punctul de a fi recunoscut drept cel mai performant serviciu de informaţii din Mexic, deşi nu aş ignora întru totul competenţele serviciului de informaţii al Poliţiei Federale mexicane”, a completat Guevara.