News Item: Adio, democratie!
(Category: PAREREA MEA)
Posted by ex-ad
Sunday 13 August 2006 - 17:15:50

Cu ce difera vinatoarea de securisti, in anul de gratie democratic si euro-atlantic 2006, de vinatoarea de vrajitoare din Evul Mediu? Aceeasi caruta cu osinditi, plimbata prin piata publica sub cataroaiele zvirlite de gloata zdrentaroasa, idiotizata si bestializata, in indemnurile marilor preoti ai Inchizitei care azi poarta masti de analisti, comentatori, politicieni, sociologi, CNSAS s.a.m.d.
Niciodata nu mi-a placut Mona Musca, poate si fiindca s-a lansat politic prin hotie (Legea accesului la informatia publica este, in totalitate, munca de mai bine de 3 ani a expertilor din fostul Departament al Informatiilor Publice, confiscata de Ludovic Orban si oferita plocon acestei doamne). Dar rahatul in care cucoana a fost tirita in ultimele zile, nemeritat zic eu, cred ca este momentul in care Romania a inchis definitiv poarta adevarului comunist. Pentru ca, de-acum incolo, peste numele criminalilor ceausisti se va lasa linistea, iar sub tirul inchizitorilor moderni vor sta toti pacalicii informatori de duzina, alimentind media cu spectacole colorate si sonore, sufocind CNSAS si poporul privitor care si asa sint la un pas de saturatie. Marii vinovati, regizori si scenografi ai acestui bilci, isi vor duce, in continuare si fara griji, trecutul glorios de asasini si hoti fara ca nimeni sa-i mai intrebe vreodata de sanatate. Daca pina si Nastase, saracu', are dosar de urmarire ...
In arhivele securitatii exista o evidenta stricta a ofiterilor de securitate din ultimii probabil 30 de ani predecembristi. Nu vi se pare logic si firesc ca, atunci cind vrei cu adevarat sa cureti societatea, sa te duci la sursa, adica sa apelezi in primul rind la dosarele si marturiile acestor ofiteri? Asa stii si de la cine au primit ordinele, si care dintre ei a facut politie politica si pe cine au recrutat.
Intelegem toti ca ceea ce se deruleaza acum sub ochii nostri e un mare circ prin care se platesc polite si se ingroapa adevarul. Nu numai ca-l acceptam, dar intram si-n hora tacind si privind la indivizii destepti si atotstiutori care se erijeaza in purtatorii de cuvint ai natiunii, ai nostri. Acum s-a uitat de Hayssam, s-a uitat de petrol, s-a uitat de Isarescu si bancile lui, s-a uitat de saracie, s-a uitat de tot ceea ce conteaza intr-o tara nonbananiera. Iar principala preocupare a unora precum fatalaul de Alistar, care probabil inca mai uda pampersi in decembrie '89, este aceea de a pune la zid un trecut pe care refuzam de 16 ani sa ni-l asumam.
Adevaratii vinovati de construirea si mentinerea regimului Dej-Ceausist, de crimele si opresiunea de atunci, sint azi, stim bine, sau oale si ulcele, sau in pielea imbogatitilor si politicienilor, tragind sfori, continuind sa fure la greu, hotarindu-ne destinul si cracanindu-se de ris la ceea ce privesc in fiecare zi pe sticla televizoarelor, stiind bine ca poporul e un animal cu care, daca te joci frumos si-l obosesti, se duce repede la culcare. In citiva ani, peste Romania se va asterne o liniste mai grea si mai puturoasa chiar decit cea din perioada pesedista, iar dosariada este una dintre ultimele trepte catre sistemul autoritar spre care ne-ndreptam cu pasi uriasi. Paradoxal si cinic, speranta mai exista doar in adevaratii ofiteri de securitate.

Nota - aceasta este ultima stire pe care o mai postez in calitate de Admin. Incepind cu data de 14 august, noul administrator al acestui site este colonelul.


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.193 )