News Item: Cresc presiunile asupra românilor din Timoc
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 30 October 2012 - 13:35:57

După întâlnirea primului ministru român Victor Ponta cu premierul sârb Ivita Dacic, în Serbia apar tot mai multe semnale că presiunile asupra românilor/vlahilor din Timoc vor fi şi mai mari decât înaintea întâlnirii celor doi, scrie din zonă publicaţia „Romanian Global News”.


Un astfel de semnal a fost reprezentat de emisiunea „Exploziv” difuzată de televiziunea sârbă „Pârvă TV”, reportajul având o tentă puternic antiromânească, incitând împotriva enoriaşilor români din localitatea Boboba care doresc o biserică românească şi slujbă în limba maternă. Adus în emisiune ca apărător al valorilor sârbe şi al Bisericii Ortodoxe Sârbe, Dragolum Doncic a ameninţat cu un război interetnic, declarând că România vrea să alipească teritoriul Timocului.

„Ei doresc să facă răscoală în popor, să dovedească faptul că sunt rumâni şi să alipească acest teritoriu de România. Aici se poate întâmpla conflictul, ştiţi că războaiele religioase sunt cele mai periculoase, aici se poate vărsa sânge”, a încheiat ameninţarea reprezentantul Bisericii Ortodoxe Sârbe. De partea cealaltă, pus să comenteze situaţia, părintele Sarian, parohul Bisericii Ortodoxe Române din localitate, a susţinut că el este prieten atât cu sârbii ortodocşi, cât şi cu credincioşii săi români.

Romanian Global News reaminteşte că în Timoc existau circa 80 de biserici şi 17 mănăstiri româneşti atunci când Serbia a incorporat acest teritoriu, între timp toate fiind distruse sau preluate de Biserica Ortodoxă Sârbă. După 2000, Biserica Ortodoxă Română a reconstruit două bisericuţe şi a înfiinţat mai multe parohii.

Potrivit reprezentanţilor românilor din Timoc, patrimoniul cultural românesc din zonă are o bază solidă: 145 de localităţi cu populaţie preponderent românească, 48 de localităţi mixte, aproximativ 300.000 de etnici români. Cu toate acestea, potrivit tot reprezentanţilor „Romanian Global News” din zonă, autorităţile sârbe au făcut presiuni pentru ca la recensământul populaţiei, care a avut loc recent, românii din Timoc să se declare sârbi. Potrivit sursei citate, recensământul s-a desfăşurat cu numeroase neregularităţi, în multe cazuri recenzorii utilizând creionul sau încercând să îi influenţeze pe cei recenzaţi pentru a se declara sârbi.

Românii din Timoc consideră că ar fi extrem de util ca Institutul Cultural Român de la Bucureşti, condus acum de Andrei Marga, să înfiinţeze o filială în zonă. De asemenea, ICR i se propune crearea unei platforme multimedia dedicate românilor de pretutindeni şi sprijinirea înfrăţirii unor localităţi din România cu localităţi din Balcani în care există populaţie românească. Pe de altă parte, românii din Timoc au iniţiat deja discuţii cu autorităţile de la Bucureşti privind posibilitatea acordării cetăţeniei române pentru etnicii români din Serbia, cerere legitimă a acestora în condiţiile în care şi alte state ale UE procedează la fel.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1933 )